Salary unification of cabin crew roles: whether statutory minimum wage compliance and budgetary constraints objectively justify eliminating salary differentials without constituting indirect discrimination

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - Tarom în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării şi Sindicatul Însoţitorilor de Bord din România a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. 234/10.04.2019 a Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţată în dosarul nr. x/2018, precum şi obligarea pârâţilor la achitarea cheltuielilor de judecată

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 1011 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională De Trasnporturi Aeriene Române Tarom S.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi Sindicatul Însoţitorilor De Bord Din România, ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat de reclamantă

Împotriva sentinţei nr. 1011 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei sentinţa recurata a fost data cu aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 36 si 40 din noul C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 62/2011. Cu privire la acest aspect recurenta arată că petiţia a fost promovata de către Sindicat fara ca acesta sa detina împuternicire scrisă din partea membrilor sai, deci fara a deţine calitate procesual activa. De asemenea, si in fata Curţii de Apel, Sindicatul a susţinut reprezentarea intereselor membrilor sai de sindicat insa nu a făcut dovada mandatului transmis de către aceştia.

O a doua critică se referă la aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000. Recurenta arată că în condiţiile în care fapta de plafonare/egalizare a salariilor însoţitorilor de bord s-a produs in luna februarie 2017, potrivit notei de fundamentare privind majorarea salariului de încadrare lunar negociat conform prevederilor H.G. nr. 1/2017, înregistrata sub nr. x/01.03.2017, înregistrarea petiţiei in luna septembrie a anului 2018, denota ca a fost depăşit termenul de un an pentru a formula sesizarea.

Un al treilea motiv de recurs se referă la aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 223/2007, ale art. 2 alin. (3) si art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000. În opinia recurentei, criteriul circumstanţiat la situaţia particulară a persoanei care se consideră discriminată trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit sau similar (in cazul discriminării indirecte). Condiţia criteriului ca mobil determinant trebuie interpretată în sensul existenţei ca element care este concretizat, materializat, care constituie cauza actului sau faptei de discriminare, şi care în situaţia inexistenţei sau, după caz, a îndeplinirii condiţiei criteriului, nu ar determina săvârşirea discriminării. Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferenţa de tratament este determinata hotărâtor de existenţa unui criteriu, ceea ce presupune o relaţie de cauzalitate între tratamentul diferit imputat şi criteriul invocat în situaţia persoanei care se considera discriminată. În planul următor, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. în cele din urmă, tratamentul reclamat a fi o discriminare indirectă trebuie să nu-şi găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.

În cadrul acestui motiv de recurs sunt formulate mai multe critici.

Potrivit unei prima susţineri a recurentei, criteriul socio-profesional, reţinut de instanţa de fond a criteriu de discriminare nu indeplinleste condiţiile de a reprezenta un criteriu protejat, întrucât criteriul protejat trebuie sa reprezinte mobilul determinant ce sta la baza discriminării invocate. Or, in speţă s-ar face o confuzie intre criteriu protejat si categoriile de persoane presupus a fi discriminate.

Potrivit unei a doua critici, instanţa de fond ar fi reţinut in mod eronat ca este neîntemeiata susţinerea societăţii potrivit căreia toţi însoţitorii de bord fac parte din aceeaşi categorie de personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civila din România. Recurenta arată că, analizând chiar dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 223/2007 rezulta faptul ca la lit. c) este menţionata categoria însoţitorilor de bord, nefiind cuprinse subcategorii. In plus, chiar din analiza fiselor de post rezulta ca, deşi denumirea interna diferă, denumirea COR este una singura (cod COR 511101 - însoţitor de bord).

Potrivit celei de a treia critici subsumate aceluiaşi motiv de recurs, compania nu a stabilit un salariu unic pentru însoţitorii de zbor, ci datorita dispoziţiilor H.G. nr. 1/2017 care a stabilit ca începând cu 01.02.2017, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata care nu include sporuri sau alte adaosuri este de 1.450 RON lunar, a emis nota de fundamentare nr. x/01.03.2017. La punctul III din aceeaşi nota rezulta faptul ca la nivelul companiei a operat o majorare a salariului de baza pe categorii de angajaţi. Pentru categoria însoţitorilor de bord s-a decis majorarea salariului de încadrare lunar negociat la nivelul de 2.683 RON cu sporurile specifice incluse. Din detalierea cuprinsa la punctul III 1. B. Din Nota rezulta respectarea dispoziţiilor H.G. nr. 1/2017 si calculării sporurilor ce s-au inclus in salariul de încadrare prin raportare la cuantumul de 1.450 RON impus de H.G. nr. 1/2017.

Prin acesta majorare impusa de lege, a rezultat pentru categoria însoţitorilor de bord un nivel nou al salariul de încadrare lunar negociat (parte din salariul de baza) in cuantum de 2.683 RON aferent tuturor calificărilor din cadrul acestei categorii si superior nivelului de la acel moment al celei mai înalte calificări a categoriei (însoţitor de Bord Examinator - 2.510 RON). Prin urmare, nu a intervenit o egalizare a salariilor de baza ci a salariilor de incadrare care reprezintă o parte componenta a salariului de baza. Mai mult, susţinerile petentului, însuşite de către CNCD privind intervenţia unei diminuări a salariilor nu pot fi primite prin raportare la materialul probator.

O a patra critică se referă la nesocotirea, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 160 şi 162 din Codul Muncii.

Recurenta arată că potrivit art. 160 din Codul Muncii, Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri iar potrivit art. 162, deşi nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de munca aplicabile, salariul individual se stabileşte prin negocieri individuale intre angajator si salariat. Faptul ca angajatorul a decis in temeiul obligaţiei impuse de H.G. nr. 1/2017 sa majoreze si sa egalizeze salariul de incadrare pentru categoria de salariaţi însoţitori de bord nu înseamnă ca aceştia au fost discriminaţi.

In plus, din cadrul punctului III 1. c. din nota de fundamentare s-a menţionat de către companie ca se va propune o noua grila de salarizare a însoţitorilor de bord, care se va transmite spre aprobare Consiliului Administraţie in care va fi prezentata modalitatea de implementare, condiţionat de încadrarea bugetara.

Deşi au fost făcute apărări atât in fata CNCD cat si in fata Curţii de Apel privind justificarea masurilor adoptate de către societate la nivelul anului 2017, acestea au fost considerate fără importanta. Însa, va rugam sa observaţi ca pana la 14.04.2018, Tarom a trebuit sa se supună restricţiilor bugetare impuse de O.G. nr. 26/2013, aspect care nu i-a permis adoptarea altor majorări salariale decât cele impuse de lege. Restricţiile bugetare au fost menţinute si in anul 2018 pentru Tarom însa după adoptarea O.U.G. nr. 36/2018, compania a fost exceptata de la aplicarea prevederilor O.G. nr. 26/2013.

Urmare a acestei modificări, au fost făcute demersuri pentru a diferenţia veniturile însoţitorilor de bord, ţinându-se seama de funcţiile de încadrare. Astfel, in august 2018 a fost elaborata si avizata Nota Direcţiei Operaţiuni Zbor nr. 26227/17.08.2018 prin care s-a implementat noua grila de salarizare pentru însoţitorii de bord. Deci pana la data promovării petiţiei, la nivelul categoriei au existat noi majorări salariale.

Potrivit celei de a cincea critici dezvoltate de recurentă, motivul care a stat la baza egalizării salariului de încadrare a fost reprezentat de aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 1/2017, cu luarea in considerare a restricţiilor impuse de O.G. nr. 26/2013. Recurenta mai arată că întrucât acţiunea este formulata de către Sindicat in numele tuturor membrilor de sindicat este greu de înţeles cum ar putea acelaşi reclamant sa reprezinte interesele atât a salariaţilor consideraţi discriminaţi cat si a celor consideraţi segment de comparaţie. Se mai arată că nu exista discriminare daca acţiunea de majorare salariata si egalizare a salariului de încadrare este justificata obiectiv de un scop legitim (respectiv de obligaţia impusa de H.G. nr. 1/2017 si de limitările impuse de O.G. nr. 26/2013), iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare (societatea a majorat salariul de încadrare al tuturor însoţitorilor de bord si 1-a egalizat temporar).

În fine, în cadrul aceluiaşi motiv de recurs se mai susţine şi greşita interpretare a art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, care reglementează contravenţia de discriminare, fiind invocate argumentele dezvoltate anterior. Astfel, se arată că, fata de considerentele expuse la punctele anterioare, nu poate fi reţinuta existenta acestei contravenţii, intricat nu s-a identificat motivul de apartenenţa -criteriul - care sa fi stat la baza aşa zisei discriminări. In al doilea rând, este important de subliniat ca nu a fost modificat decât salariul de încadrare in sensul majorării sale, aspect care nu a produs efecte negative.

4. Apărările formulate de intimatul-pârât

Intimatul-pârât Sindicatul Însoţitorilor din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, prima instanţă a reţinut în mod corectă că prin petiţia înregistrată la C.N.C.D. sub nr. x/12.09.2018, Sindicatul Însoţitorilor de Bord din România a solicitat constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 săvârşită începând cu data de 01.02.2017 de către reclamanta S.C. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A.

În fapt, pârâtul a arătat că anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1/2017, nivelul salariului de încadrare lunar negociat era, pentru funcţia de: însoţitor de bord Cabin Crew - C.C., cu 85% sporuri specifice aviaţiei incluse - 1300 de RON; însoţitor de bord şef cabină - SCC cu 85% sporuri specifice aviaţiei incluse - 2020 de RON; însoţitor de bord Instructor - ICC, cu 85% sporuri specifice aviaţiei incluse - 2310 RON; însoţitor de bord instructor examinator - ECC, cu 85% sporuri specifice aviaţiei incluse - 2520 de RON.

Ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1/2017, nivelul salariului de încadrare lunar negociat calculat de reclamanta S.C. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Tarom S.A. a fost acelaşi, de 2683 RON, pentru toate categoriile de însoţitor de bord: însoţitor de bord Cabin Crew C.C, însoţitor de bord şef cabină SCC, însoţitor de bord Instructor ICC şi însoţitor de bord instructor examinator ECC, întrucât reclamanta a aplicat aceeaşi formulă de calcul:1450 RON (salariul minim pe ţară) +1450 RON*85% sporuri specifice=1450+1232,5=2682,5 RON.

Pârâta a susţinut că prin această modalitate de aplicare a H.G. nr. 1/2017, prin care s-a plafonat salariile însoţitorilor de bord, stabilind un salariu unic indiferent de indicii de diferenţiere pe funcţii recunoscuţi anterior, este discriminatorie.

Prin Hotărârea nr. 234/10.04.2019, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât că uniformizarea salarizării diferitelor categorii de însoţitori de bord reprezintă discriminare conform prevederilor art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, a aplicat S.C. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A. sancţiunea avertismentului conform art. 5 alin. (2) lit. A) coroborată cu art. 6 şi 7 din O.G. nr. 2/2011 şi a recomandat pârâtei să reglementeze situaţia pentru a elimina discriminarea însoţitorilor de bord.

Instanţa de fond a respins contestaţia formulată de S.C. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A. ca neîntemeiată.

Primul motiv de recurs, referitor la lipsa unei împuterniciri din partea membrilor de sindicat în favoarea Sindicatului petent pentru depunerea petiţiei şi pentru susţinerea cauzei la instanţa de fond este nefondat.

Eventuala lipsa a dovezii calităţii de reprezentant în faţa CNCD a Sindicatului Însoţitorilor de Bord din România reprezenta un motiv de nelegalitate a deciziei CNCD şi, în consecinţă, ar fi trebuit invocat la instanţa de fond, prin acţiunea promovată de societatea recurentă. În cadrul recursului nu se pot analiza noi motive de nelegalitate, instanţa de recurs limitându-se la cenzurarea aspectelor care au făcut obiectul analizei în faţa instanţei de fond.

Cât timp această critică nu a fost formulată în primă instanţă, nu se poate vorbi despre o nesocotire a unor prevederi legale de către instanţa de fond.

Cât priveşte lipsa dovezii calităţii de reprezentant în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că Sindicatul a fost citat în calitate de pârât, ca autor al petiţiei soluţionate de CNCD prin hotărârea atacată astfel încât nu era necesară o împuternicire de reprezentare din partea membrilor de sindicat.

Cel de al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat.

Şi în acest caz se constată că este vorba de un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate care nu a fost susţinut şi în faţa instanţei de fond astfel încât nu se poate reţine aplicarea greşită a normelor de drept material de către prima instanţă.

În plus, se constată că, în condiţiile în care salarizarea pentru care a fost sancţionată recurenta a persistat o perioadă mai lungă de timp, relevantă este data la care a încetat acţiunea considerată faptă de discriminare nu data la care aceasta a început să se producă.

În ceea ce priveşte cel de al treilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, impunându-se casarea sentinţei cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării hotărârii atacate.

Aşa cum a arătat recurenta, atât în faţa instanţei de fond cât şi în cadrul recursului, s-a ajuns la o egalizare a salariilor de încadrare pentru toţi însoţitorii de bord, indiferent de atribuţiile acestora, ca urmare a adoptării H.G. nr. 1/2017 prin care a fost majorat salariul minim brut pe ţară garantat în plată la valoarea de 1450 RON. Întrucât unele salarii de încadrare erau inferioare acestui cuantum s-a procedat la o majorarea a acestora, ceea ce a condus la o modificare a ierarhiei care exista până la acel moment între diversele subcategorii de însoţitori de bord. La stabilirea noilor salarii, recurenta a avut în vedere şi limitările bugetare impuse de O.G. nr. 26/2013.

Contrar celor reţinute de CNCD, Înalta Curte constată că demersul recurentei nu constituie un act de discriminare întrucât nu există nicio obligaţie legală ca, în situaţia în care legiuitorul impune o majorare a celor mai mici salarii aceasta să conducă la majorarea tuturor salariilor pentru a se menţine ierarhia şi raporturile între diversele categorii socio-profesionale.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a întemeiat, în hotărârea atacată, pe faptul că anterior modificărilor salariale impuse de H.G. nr. 1/2017 exista o anumită diferenţiere salarială între diversele categorii de însoţitori de bord, apreciind că această diferenţiere ar fi trebuit să fie perpetuată. Or, existenţa la un moment dat, a unei anumite ierarhii în plan salarial, între diverse categorii socio-profesionale, nu este de natură să împiedice angajatorul ca, în cadrul politicii sale salariale, să opereze, la un moment-dat, modificări care să conducă la o reaşezare a raporturilor din cadrul instituţiei.

Desigur, o astfel de modificare nu trebuie să fie una arbitrară, însă, în speţă, modificarea salariilor însoţitorilor de bord a fost una justificată obiectiv iar nu una realizată în scopul dezavantajării unei anumite categorii socio-profesionale.

În aceste condiţii este nerelevant dacă însoţitorii de bord constituie o singură categorie sau există categorii diferite de însoţitori de bord.

De asemenea, este nerelevantă existenţa unor atribuţii diferite conform fişei postului pentru însoţitorii de bord din cadrul instituţiei recurente, o astfel de situaţie neimplicând, în mod necesar, o diferenţiere a salariilor. Evaluarea sarcinilor fiecărei categorii de salariaţi se face de către angajator, în acord cu politica sa salarială şi cu normele legale obligatorii. Cât timp nu se încalcă o normă legală imperativă, ci, dimpotrivă, se face aplicarea unor norme legale de protecţie a persoanelor cu venituri mici, angajatorul poate stabili salarii egale pentru persoane cu atribuţii diferite.

În concluzie, simplul fapt că, la un moment dat, a existat o diferenţiere a salariilor pentru categoriile de însoţitori de bord din cadrul instituţiei recurente nu poate conduce la concluzia că egalizarea acestor salarii constituie un act de discriminare, recurenta demonstrând faptul că măsura nu a fost una discreţionară, ci a fost justificată de contextul legislativ în care a fost luată.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, iar, în rejudecare, va admite acţiunea şi va anula hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. împotriva sentinţei nr. 1011 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea.

Anulează Hotărârea nr. 234/10.04.2019 a Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţată în dosarul nr. x/2018. Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.