Moral damages quantification in RCA insurance guarantee: validity of insurer's internal assessment procedures versus judicial discretion under civil code principles

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la 12.03.2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asigurţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 22907/28.02.2020 pronunţată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a admis în parte cererea de plată formulată şi s-a respins cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitata şi cea acordată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1191 din 20 noiembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanţii A., H. prin reprezentant legal A., B., C., D., E., F., G., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă recurenţii au susţinut că instanţa de fond a făcut o greşita aplicare a normelor de drept material întrucat şi-a intemeiat soluţia pe dispoziţiile Deciziei nr. 549/23.09.2019 şi pe Norma A.S.F. nr. 23/2014, care reglementează o procedura interna administrativa de soluţionare a dosarelor de dauna si de cuantificare a daunelor morale.

Aceasta procedura interna nu este obligatorie pentru instanţele de judecata, ci doar pentru emitentul acestora si doar in faza desfăşurării procedurii interne pe cale amiabila. Instanta de judecata trebuia sa facă aplicarea dispoziţiilor art. 1391 C. civ., ale art. 1. C. civ., ale art. 5 alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 22 alin. (7) C. civ.

Având în vedere că nu există criterii legale pentru determinarea cuantumului daunelor morale, instanţa trebuia să facă aplicarea principiilor care guvernează dreptul civil în general şi obligaţiile în special, stabilind cuantumul daunelor morale cuvenite contestatorilor ca urmare a durerii încercate prin moartea victimei, conform principiilor echităţii, al proportionalitatii, al reparării integrale a prejudiciului, iar nu prin raportare la norme interne care nu au caracter normativ şi care nu pot reprezenta temei legal pentru soluţia pronunţata in cauza. Conform art. 1391 alin. (2) teza 1 C. civ., legiuitorul a prezumat existenta prejudiciului moral pentru ascendenţi, descendenţi, fraţi si surori, soţie, constând în durerea încercată prin moartea victimei, instanţa fiind singura în măsură să stabilească cuantumul daunelor morale în raport de principiile la care au făcut referire, iar nu prin raportare la norme interne emise de către intimat, norme care nu sunt obligatorii pentru instanţa de judecata.

Recurenţii au apreciat că întrucât se află în situaţia prevăzută de art. 1391 alin. (2) teza 1 C. civ., contestatorii nu trebuie să probeze existenţa prejudiciului moral, aţa cum în mod eronat a apreciat instanţa, existenţa prejudiciului fiind prezumata de lege .

Practic, instanţei de judecata îi revenea doar sarcina stabilirii întinderii, a cuantificării daunelor morale la un nivel echitabil, rezonabil, proporţional, cu durerea încercată de fiecare contestator în parte, având în vedere şi gradul de rudenie ori proximitatea acestuia, dar şi asigurându-se că principiile care guvernează dreptul civil sunt respectate întru totul.

Aşa fiind, consideră că prima instanţă de fond a făcut o greşită aplicare a dreptului material aplicabil în speţa, iar hotărârea nu a fost motivată în conformitate cu legea şi cu principiul dreptului la un proces echitabil. Consideră că motivele expuse mai sus pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. dar chiar şi la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, consideră ca este o regulă de procedura a cărei nerespectare atrage sancţiune anulitatii hotărârii recurate.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în caz de casare cu reţinere, admiterea contestaţiei şi majorarea cuantumului daunelor morale la un nivel echitabil, rezonabil, proporţional cu durerea încercata şi care să asigure o reperare integrală a prejudiciului moral suferit de către contestatori.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Pe cale de excepţie, invocă excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. având în vedere faptul că, în cuprinsul acestuia nu este argumentat niciun motiv de casare prevăzut la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. menţionează în mod expres faptul că, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar sancţiunea ne motivării acestuia atrage nulitatea.

Cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute sub sancţiunea nulităţii, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că deşi s-a indicat în cuprinsul recursului temeiul de nelegalitate ca fiind pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., totuşi în cuprinsul recursului sunt reluate aspecte menţionate în cadrul contestaţiei formulate şi nu este criticată aplicarea greşita a normelor de drept material.

Pe fondul cauzei, învederează că FGA nu a acţionat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice victimă a accidentelor rutiere, în contextul în care nu există criterii şi limite legale de stabilire a daunelor morale.

Respectiva procedură nu este un act normativ, ci este o procedură internă, de lucru a FGA, aplicată în situaţia acordării daunelor morale, aceasta a fost emisă cu scopul de a recurge la nişte criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară dintre multiplele situaţii care se pot ivi în realitate.

Consideră că problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa psihica incercata de cel care le pretinde.

În opinia intimatului.pârât, recurenţii-reclamanţi critica procedura adoptată de FGA insa nu precizează nişte criterii obiective pe care FGA ar fi trebuit sa le aibă in vedere Ia stabilirea despăgubirilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, constatând că recurenţii au formulat critici de nelegalitate care se circumscriu motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi au dezvoltat argumentele pentru care au apreciat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 1391 alin. (2) din C. civ.. De asemenea, recurenţii-reclamanţi au arătat motivat, argumentele pentru care apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente speţei.

2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,.

Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, argumentaţia cererii de recurs se subsumează greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale, urmând a fi analizată din această perspectivă.

În ceea ce priveşte celelalte motive de casare, care se referă la încălcarea regulilor de procedură sau la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei, s-a invocat faptul că hotărârea nu a fost motivată în conformitate cu legea şi cu principiul dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte reţine că, sub imperiul normei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, cu titlu de exemplu, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă nesemnarea minutei de către judecători, nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată, încălcarea dreptului de apărare ca urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată, respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Recurenţii nu au indicat motive care să poate fi încadrate în acest text de lege, încălcarea dreptului la un proces echitabil fiind invocată şi urmează a fi analizată din perspectiva critivii privind nemotivarea hotărârii.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că în cauză judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentinţa recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanţa a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar şi fără elemente de contradictorialitate silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu, şi aspectele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, se reţine că la data de 18.03.2017 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x care rula pe Drumul National 25, la km 38+700m, in localitatea Tudor Vladimirescu, care, pe fondul neatenţiei, a pierdut controlul direcţie de mers, intrând cu autovehiculul într-un cap de pod, de pe partea stângă a direcţiei sale de mers. În urma evenimentului, a rezultat decesul numitului I. şi vătămarea corporală a numitului J..

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. K. S.A., cu poliţa nr. x.

Petenţii au solicitat să fie despăgubiţi din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 4.161,5 RON daune materiale şi 2.750.000 euro daune morale, reprezentând prejudiciul suferit pentru decesul numitului I., ca urmare a producerii accidentului rutier, cererea fiind admisă în parte şi, în consecinţă, fiind acordate despăgubiri în cuantum de 301.657 RON (daune morale si materiale).

Prin Decizia nr. 22693/12.02.2020 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a admis în parte cererea de plată formulată doar pentru următoarele sume:

- 2.839,17 RON pentru daunele materiale si 75.097 RON reprezentând daunele morale suferite de reclamanta A.;

- 43.879 RON reprezentând daune morale suferite de H.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamantul B.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamanta C.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamanta D.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamanta E.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamanta F.;

- 350 RON pentru daunele materiale si 29.912 reprezentând daune morale suferite de reclamanta G..

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, iar prin sentinţa recurată a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 22693/12.02.2020, emisă de pârât.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile Deciziei nr. 549/23.09.2019 şi Normei A.S.F. nr. 23/2014, critici pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. În lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit cuantumul daunelor morale raportându-se la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenţii îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale concrete în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie, însă, o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurenţilor-reclamanţi ca urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, contrar susţinerilor recurenţilor, "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată şi de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale.

Aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci, la momentul deschiderii procedurii, iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

În aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. a stabilit proceduri interne privind modul propriu de cuantificare a daunelor morale, "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" nu are caracter obligatoriu pentru instanţă, care este ţinută de aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ., care prevede că "prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel’’, însă reprezintă pentru autoritatea pârâtă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu contată încălcarea de către prima instanţă a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 şi art. 1391 din C. civ., în condiţiile în care, contrar susţinerilor recurenţilor, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acţiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamanţi.

Or, aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamanţi constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunţate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., nu şi motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere. Nu sunt invocate motive de nelegalitate din care să rezulte că nu s-a asigurat o reparaţie justă, adecvată, echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamanţi.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, instanţa de control judiciar reţinând că instanţa de fond a soluţionat cauza inclusiv în acord cu jurisprudenţa naţională şi practica CEDO în materie.

În concluzie, instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru prejudiciul moral suferit.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., H. prin reprezentant legal A., B., C., D., E., F., G. împotriva sentinţei civile nr. 1191 din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.