Judicial equitable discretion over moral damages in insurer insolvency and non-pecuniary harm valuation

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F. Şi G. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând:

1. anularea parţială a următoarelor decizii:

- G., Decizia nr. 18807/07.02.2019 de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor

- B., Decizia nr. 18835/7.02.2019 de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor

- A., Decizia nr. 18895/07.02.2019, de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor

- E., Decizia nr. 18837/07.02.2019, de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor

- F., Decizia nr. 18838/07.02.2019 de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor

- C., decizia nr. 18840/07.02.2019 de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor

- D., decizia nr. 19306/04.03.2019, de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor

2. admiterea cererii de despăgubire astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamanţi prin cererea de despăgubire din data de 22.05.2017, respectiv:

- A., soţul victimei decedate, daune morale în cuantum de 435.000 RON si daune materiale în cuantum de 2198,25 RON

- B., fiica victimei decedate, daune morale in cuantum de 450.000 RON

- C., nepoata victimei decedate, daune morale in cuantum de 400.000 RON.

- D., fiica victimei decedate, daune morale în cuantum de 450.000 RON,

- E., sora victimei decedate daune morale în cuantum de 250.000 RON

- F., sora victimei decedate daune morale in cuantum de 250.000 RON.

- G. sora victimei decedate daune morale in cuantum de 250.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 962 din 11 decembrie 2019, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect "anulare act administrativ".

A anulat parţial decizia nr. 18895/07.02.2019 şi obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantului A. pentru suma de 150.000 de RON cu titlu de daune morale, menţinând decizia în privinţa daunelor materiale.

A anulat parţial decizia nr. 18835/07.02.2019 şi obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei B. pentru suma de 150.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parţial decizia nr. 18840/07.02.2019 şi obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei C. pentru suma de 100.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parţial decizia nr. 19306/04.03.2019 şi obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei D. pentru suma de 150.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parţial decizia nr. 18837/07.02.2019 şi obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei E. pentru suma de 50.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parţial decizia nr. 18838/07.02.2019 şi obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei F. pentru suma de 50.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parţial decizia nr. 188307/07.02.2019 şi obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei G. pentru suma de 50.000 de RON cu titlu de daune morale.

A respins în rest pretenţiile reclamanţilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au declarat recurs.

3.1. Cu privire la recursul promovat, recurenţii-reclamanţi au susţinut că acesta este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În contextul expunerii detaliate a situaţiei de fapt, a reiterării motivelor de nelegalitate aduse deciziei emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a apărărilor formulate în faţa instanţei de fond, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, au arătat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi nemotivată, în pofida cererilor formulate de reclamanţi şi a probelor administrate de aceştia.

Critica pe care recurenţii o aduc sentinţei recurate are în vedere în principal, faptul că, deşi instanţa constată suferinţa părţilor, admite doar în parte cererea reclamanţilor, încălcând totodată dispoziţiile legale privind obligativitatea raportării la jurisprudenţă.

Astfel, se arată că sentinţa instanţei de fond este criticabilă şi faţă de faptul că judecătorul, în momentul evaluării, daunelor, nu a avut în vedere dispoziţiile art. 49 pct. 2, lit. d) din Ordinul CSA. nr. 14/2011, pe care le menţionează, dar nu le şi aplică. În mod determinat, dispoziţiile textului de lege ale art. 49 instituie regula potrivit căreia, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România - alin. (2), lit. d), într-o cauză similara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că, neevaluarea prejudiciului prin raportare la dispoziţiile articolului mai sus invocat, constituie motiv de casare .

Este mai mult decât adevărat faptul că, în nicio lege nu se precizează modalitatea concretă de evaluarea a cuantumului daunelor morale, acestea rămânând cumva în apanajul instanţelor de judecata. Doctrina şi practica au statuat anumite criterii, elemente care trebuie, avute în vedere în momentul când se dispune asupra evaluării prejudiciului nepatrimonial după cum ar fi: valoarea lezată, respectiv gravitatea prejudiciului, consecinţele prejudiciului pe plan social, profesional şi familial, tulburările şi neajunsurile suferite de persoana vătămată.

Este dincolo de orice dubiu faptul că instanţa de fond a încercat prin admiterea contestatei să acorde un cuantum mai rezonabil faţă de sumele derizorii acordate de către pârâtă însă, trebuie specificat că în raport de prejudiciul încercat de către reclamanţi acestea sunt mici şi în dezacord inclusiv cu susţinerile instanţei.

Astfel, instanţa susţine că aceştia au fost "extrem de afectaţi de decesul intempestiv al victimei, rămânând marcaţi de tragedia întâmplată, pe care continuă să o trăiască şi în prezent" însă cuantumul daunelor acordate este în contraadicţie cu cele reţinute.

Cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii, se arată că reclamanţii şi astăzi îşi plâng mama, soţia, bunica şi sora. Au arătat, în limitele fireşti şi normale, legăturile strânse de afectivitate existente între reclamanţi şi victimă.

Despre victima decedată se arată că era un om minunat. Aceasta s-a implicat activ şi în societate, fiind un membru al Organizatei Religioase Mondiale "Martorii lui Iehova", dedicandu-se trup şi suflet activităţilor organizaţiei, transminţand fiecărei persoane cu care stătea de vorbă un Mesaj şi o Speranţă într-o viaţă mai bună. Se implica fără nicio ezitare în viaţa celor în neputinţă (bătrâni, bolnavi sau persoane singure).

Cu privire la familia sa, victima s-a implicat activ în toate activităţile acesteia. Şi-a crescut copiii încojurându-i cu dragostea sa necondiţionată şi urmărindu-le fiecare pas, fiind lângă ei ori de câte ori aveau nevoie de ea. In memoriul depus (elogiul pentru mama), reclamanta B., fiica victimei, afirmă că: "orice realizare reprezenta pentru ţine o victorie, iar orice eşec - doar o experienţă din care să învăţam împreună". Victima nu a precupeţit niciun efort pentru a le fi bine celor dragi ei şi nu numai. Şi-a crescut nepoata zi de zi, a renunţat la slujbă, doar pentru a-i fi aproape acesteia. Aceasta, a avut un rol activ, în viaţa familiei sale, nu a precupeţit niciun efort, de orice natură ar fi fost el, pentru a le fi bine celor două fiice ale ei. Alături de soţul său, era prezentă în viaţa lor, şi era un sprijin constat pentru toţi reclamanţii. Toţi reclamanţii aveau în H. sprijinul necondiţionat pe care cu greu îl găseşti în viaţă.

Pentru a fi alături de fiica, ginerele şi nepoata sa, victima a încetat să mai profeseze, solicitând pensia anticipată, pentru a se dedica trup şi suflet nepoatei sale. Aceasta a crescut-o de la vârsta de doi ani, până când fetiţa a venit la scoală. Recurenţii învederează faptul că, la doi anişori, reclamanta se îmbolnăveşte şi i se recomandă să locuiască o perioadă într-o zonă mai puţin poluată. Pentru acest motiv, familia a decis, împreună cu victima decedată, ca reclamanta, nepoata victimei, să locuiască cu bunica la Braşov. "H.", avea un rol important în tot ceea ce ţinea de creşterea şi educarea nepoatei sale.

Familia nu era unită, era foarte unită, totul se făcea de comun acord, nimic nu se întâmpla până ce toţi membrii nu se sfătuiau pentru a lua cea mai bună decizie. Aşa cum se arătă, familia obişnuia să plece în concedii împreună, nu exista concediu în care victima sa nu fie alături de copiii şi nepoata sa. De multe ori, concediile erau făcute împreună cu surorile victimei.

Pentru sot, pierderea a reprezentat pierderea dreptului la o viaţă normală.

Reclamantul nu şi-a revenit nici până în prezent şi nu crede că îşi va reveni vreodată după şocul pe care 1-a avut când a văzut efectiv cum soţia se stinge încet, încet, fără ca el sa poată face ceva. Acesta, deşi ajutat de restul familiei să treacă peste tragicele momente, resimte puternic pierderea avută. În încercarea lui de a-i păstra vie memoria, reclamantul refuză să mute orice lucru din casă, păstrează fiecare lucru exact aşa cum 1-a lăsat victima, ca şi cum orice mutare a oricărui lucru, oricât de mic ar fi el, ar păta memoria acesteia.

Durerea provocată de decesul intempestiv al victimei a lăsat urme adânci în viaţa tuturor reclamanţilor. Surorile victimei au fost devastate la aflarea veştii tragicului eveniment. Durerea, pentru acestea, a fost cu atât mai puternică, cu cât victima le-a fost nu doar soră, ci şi mamă. Când victima avea 38 de ani, ambii părinţii au decedat pe rând, motiv pentru care aceasta a luat în îngrijire surorile care erau cu mult mai mici decât ea. Victima a fost, pentru cele trei surori, umărul pe care şi-au lăsat "uneori poverile vieţii şi sprijinul material la nevoie". Acestea au avut sentimentul că, odată cu decesul surorii lor, mai trăiesc încă o dată decesul mamei.

Recurenţii susţin că trauma în urma unui astfel de eveniment este una foarte puternică. O astfel de rană ne face să ne simţim "depăşiţi, copleşiţi, blocaţi de sentimentul de neputinţă". Aceşti oameni au fost pur şi simplu blocaţi în negaţia adevărului, în propria durere. Legăturile foarte apropiate dintre reclamanţi şi victimă fac ca acceptarea decesului să fie un proces foarte greu.

Astfel, susţin recurenţii-reclamanţi, prejudiciul părţilor este cumva redat de către instanţă, însă maniera de evaluare a acestuia este contrară şi de neînţeles ca şi raţionament logico-juridic.

Consideră că hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti.

Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins ca justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi consideră că, instanţa de fond trebuia, şi era datoare, să analizeze în detaliu solicitările reclamanţilor, raportat la decizia contestată. Instanţa era datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, prin raportare strictă la solicitările făcute în concret în faţa instanţei. Astfel, magistratul avea obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte aspecte, privind dreptul părţilor vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite), să procedeze la examinarea jurisprudenţei Curţilor de Apel din România şi nu numai, pentru ca, pe de o parte, părţile vătămate (reclamanţii) să fie just despăgubite, dar şi să putem să ne raportăm la o judecată în echitate.

În absenţa unor criterii clare şi obiective prevăzute de legislaţia naţională care să contureze un sistem de referinţă la care să se raporteze atât justiţiabilii (victime directe şi indirecte) cât şi instanţele de judecată, practica judiciară în materie trebuie să fie un reper iar dispoziţiile legale să nu mai fie eludate. Astfel, instanţa de fond avea obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte aspecte, privind dreptul părţilor vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite), sa procedeze la examinarea jurispmdenţei Curţilor de Apel din România precum şi jurisprudenţa Curţii, de .Justiţie a Uniunii Europene cât şi a C:E.D.O, pentru ca, pe de o parte părţile vătămate (reclamanţi) să fie just despăgubite, dar şi să putem să ne raportăm la o judecată în echitate.

Au fost depuse, seturi de hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele naţionale în speţe similare. În decursul anilor s-a dorit cât mai mult constituirea unei jurisprudenţe Unitare, care să poată sta la baza pronunţării unor decizii unitare, bine motivate şi întemeiate pe dispoziţiile legale aplicabile în materie.

Totodată, raportarea la jurisprudenţa europeană, absolut obligatorie în contextul socio-economic, a condus fără echivoc la creşterea semnificativă a cuantumului despăgubirilor acordate victimelor accidentelor rutiere. Privită în ansamblu cuantificarea prejudiciului încercat prin vătămarea sau decesul unei persoane ca urmare a unui nefericit eveniment rutier ce nu îi poate fi imputabil, în mod cert, trebuie să fie unitară, nediscriminatorie şi încadrată strict în limitele stabilite de legislaţie

Recurenţii susţin în continuare faptul că instanţa trebuie să se raporteze în principal la ce au pierdut reclamanţii pe plan psihic, social şi familial, raportat la gradul de rudenie în care se aflau cu defuncţii, la ceea ce ar însemna o viaţă normală, liniştită şi fericită pentru aceştia în momentul respectiv, dar şi în viitor, în societatea respectivă.

Jurisprudenţa constituie unul din criteriile legale prevăzute de legislaţia în vigoare şi anume art. 49 din Ordinul CSA 14/2011, articol pe care instanţa nu 1-a avut sub nici o formă în vedere la acordarea daunelor, ba mai mult îl ignoră că şi când acesta nu ar avea o forţă obligatorie. Este adevărat că nu există o practică unitară însă nu se va putea ajunge niciodată la o practică unitară, o practică judiciară care să poată ghida magistratul în acordarea daunelor morale, dacă legea este ignorată cu privire la acest aspect.

În cauza de faţă, judecata s-a făcut cu încălcarea principiului unei juste şi echitabile judecăţii prin înlăturarea în totalitate a argumentelor aduse de reclamanţi în susţinerea contestaţiei, inclusiv prin refuzul de a analiza jurisprudenţa depusă de aceştia.

Pentru aspectele învederate şi criticile formulate, solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei solicită admiterea în totalitate a contestaţiei formulată de reclamanţi şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale astfel cum acestea au fost solicitate.

3.2. Prin cererea sa de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiului în fond cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare a susţinut în esenţă, în contextul unei expuneri a situaţiei de fapt şi a soluţiei pronunţate de prima instanţă, că nu este un asigurător sau reasigurator.

Menţionează că, nu minimalizează, nici pe departe, importanta acordării de daune morale si nu a diminuat în vreun fel importanţa suferinţei psihice la care au fost expuşi reclamanţii, dovada fiind acordarea de sume, in opinia acestora, nesatisfăcătoare.

Relativ la prejudiciul moral invocat de reclamanţii-intimaţi, având ca geneză decesul numitei I. (mamă, soţie, mătuşă, soră, etc.) în condiţiile producerii unui accident rutier, FGA relevă că pretium dolores, semnificând daunele morale la care este îndreptăţită victima în calitate de aparţinător al persoanei decedate, în concret (mama, soţul surorile, nepoţii, etc.) persoanei decedate se evaluează în raport de criterii subiective, asupra cărora judecătorul are o largă marjă de apreciere, limitele acestei aprecieri fiind cele care relevă justul echilibru între dauna morală suferită şi despăgubirea ce trebuie acordată pentru a asigura compensarea suferinţelor titularului dreptului la daune morale.

Printre criteriile subiective se situează raporturile existente între persoana decedată şi titularul dreptului la daune, intensitatea raporturilor de afecţiune şi de sprijin moral şi material existent între aceste persoane, până la data producerii evenimentului, consecinţele lipsirii, în persoana titularului dreptului pe viitor de prezenţa, afecţiunea şi sentimentele care au creat un mod de viaţă anterior firesc pentru raportul de familie dintre cele două persoane, eventualele sechele psihice, constatate în privinţa titularului dreptului ca o consecinţă a pierderii persoanei decedate, reprezentând pentru titular o rudă apropiată.

Cuantumul daunelor morale nu pot fi egalizate de la o cauză judiciară la alta întrucât circumstanţele proprii fiecărei cauze nu sunt identice, aşa cum nici traumele psihice încercate de titularii dreptului Ia prejudiciu] moral, nu sunt identice.

Toate aceste criterii nu au fost avute în vedere de prima instanţă şi s-a considerat că un cuantum de 43.879 RON reprezentând daune morale, pentru pierderea mamei reclamantei D., nu asigură o justă şi integrală despăgubire şi că suma de 150.000 RON ar fi îndestulătoare.

Aceleaşi criterii au fost avute în vedere de instanţa de fond pentru toţi reclamanţii.

Este real că dispoziţiile art. 1385 C. civ., prevăd că "prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", însă în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.

De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţional ităţii daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei, criterii pe care instanţa de fond nu le-a avut în vedere.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat, sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Într-adevăr nu există vreo sumă de bani care să poală compensa decesul unei persoane, că în raport de circumstanţele producerii accidentului dar prin despăgubirea morală acordată se urmăreşte atenuarea efectelor pierderii unei persoane atât de dragi şi acordarea posibilităţii de refacere a reclamanţilor, în limite rezonabile.

În opinia recurentului-pârât, acordarea de daune morale are un caracter reparator şi nu compensator.

Chiar dacă nu a primit de la asigurător despăgubirea respectivă, asiguratul poate exercita, împotriva celui vinovat de producerea pagubei, acţiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

El poate pretinde de la cel care i-a provocat prejudiciul, în temeiul faptei ilicite a acestuia, o reparaţie egală cu diferenţa dintre despăgubirea primită în cadrul contractului de asigurare şi valoarea reală a pagubei suferite.

Dacă valoarea pagubei este mai mare decât indemnizaţia ce i s-a plătit, cel vătămat este, pentru diferenţa ce rezultă, într-o situaţie identică aceleia în care nu ar fi asigurat. Deci el poate recurge la acţiunea în pretenţii, fără însă a cumula prin aceasta două reparaţiuni, ci numai pentru a obţine dezdăunarea completă pe care autorul prejudiciului i-o datorează.

Se cunoaşte importanţa rolului jucat de principiul cauzalităţii în procesul de determinare a prejudiciului reparabil. Raportul de cauzalitate reprezintă, concomitent, atât o condiţie indispensabilă pentru angajarea răspunderii civile, cât şi măsura întinderii acesteia. Cu alte cuvinte, prejudiciul dovedit de către o persoană nu prezintă interes juridic decât în măsura în care el se constituie într-o urmare a faptei generatoare de răspundere.

Divizarea prejudiciului, în direct şi indirect, a avut ca punct de pornire, atât pentru literatura de specialitate, cât şi pentru practica judiciară, art. 1.533 fraza a doua din C. civ. român actual: "daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei", normă juridică despre care s-a afirmat şi se afirmă că are valoarea unei norme generale, cu aplicabilitate în întreaga materie a răspunderii civile reparatorii, dând "expresie unei legături de cauzalitate care constituie criteriul de stabilire a domeniului de aplicare a acestei răspunderi, care nu este şi nu poate fi fără hotar".

Prejudiciul direct este cel care se află într-o legătură de cauzalitate bine caracterizată, certă, cu fapta ilicită, fiind urmarea necesară a acesteia, pe când prejudiciul indirect este cel care se află atât de departe în lanţul cauzal, încât este aproape imposibil să fie ataşat faptei generatoare de răspundere, socotindu-se că nu are nicio legătură cu aceasta, neputând constitui nici măcar o condiţie favorizatoare a concretizării acesteia.

Faţă de această considerare, apreciază că nu s-a avut în vedere scopul constituirii FGA care nu este nici asigurător şi nici reasigurator.

Scopul înfiinţării FGA este acela de protejare a creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Plecând de la această definiţie, consideră că FGA nu putea să analizeze şi nu poate analiza "în concret" fiecare caz în parte, atât în prezenta cauză cât şi-n toate celelalte mii de cazuri în parte pe care FGA le-a analizat şi le va analiza.

Se tot invocă că FGA a adoptat o procedură internă (care nu este o normă, fiind adevărat) dar nu mai puţin adevărat este şi faptul că FGA nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare, potrivit art. 1350 şi urm. C. civ., contract în care FGA nu a fost şi nu este parte.

De asemenea, FGA nu are o bază legală de a soluţiona cererile de plată pe cale amiabilă cum procedează asigurătorii, FGA administrând banii asiguraţilor pe care aceştia îi cedează din prima de asigurare achitată, prin intermediul asigurătorilor.

Ţinând cont de aceste aspecte, precum şi de susţinerile formulate prin prezentul recurs si prin întâmpinarea formulata la judecata pe fond, recurentul-pârât apreciază că FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, in lipsa unor criterii şi limite legale si in baza procedurii interne care a fost stabilita in raport de practica instanţelor judecătoreşti.

Concluzionând, faţă de cele menţionate prin prezentul recurs, prin întâmpinarea formulata, solicita casarea sentinţei recurate si prin rejudecarea litigiului pe fond sa se constate ca decizia FGA este legală si temeinică.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Se arată că în cuprinsul cererii de recurs depusă de către recurentul-pârât, nu există nicio critică faţă de cele reţinute în hotărârea recurată, care să aibă fundamentare juridică, sens în care recurenţii-reclamanţi apreciază că toate apărările, pe care pârâtul a înţeles să le formuleze, trebuie respinse ca nefondate.

Este relevant faptul că recurentul-pârât nu invocă niciun motiv de casare, aceasta limitându-se la a expune o înşiruire de dispoziţii legale, într-un mod absolut incoerent şi lipsit de orice logică juridică, fără nicio explicaţie legată de relevanţa acelor articole de lege în contextul acestei cereri de recurs.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât în sensul că hotărârea primei instanţe este nelegală şi conţine motive străine sau contradictorii de natura cauzei deduse judecăţii, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se arată prin întâmpinare că aceasta critica nu poate fi primită, întrucât, aşa cum se poate observa prin parcurgerea sentinţei recurate, aceasta este pe larg motivată si îndeplineşte din punct de vedere legal toate condiţiile.

Astfel, instanţa detaliază care sunt normele de drept material aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, motivele pentru care găseşte întemeiate criticile reclamanţilor aduse Deciziei atacate, care sunt criteriile la care se raportează în aprecierea daunelor morale.

Susţinerea netemeiniciei (pagina 2, ultim paragraf) sentinţei instanţei de fond prin greşita apreciere a situatei de fapt, in primul rând nu se poate încadra in motivele de casare. Netemeinicia nu este motiv de casare.

În plus, este analizat întregul material probator în cauză, inclusiv declaraţia martorului audiat nemijlocit în faţa instanţei de judecată, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinica sub toate aspectele.

Niciodată instanţa nu a confundat/calitatea Fondului astfel cum se susţine în motivele de recurs.

Sub nici o forma nu poate fi primită critica privind "egalizarea daunelor morale", deoarece cei care nu au ţinut niciodată cont de suferinţele, traumele psihice ale reclamanţilor si nu doar ca le-au minimalizat, le-au ignorat pur si simplu au fost reprezentanţii pârâtei.

Cu privire la opinia recurentului pârât în privinţa jurisdicţiei Instanţei de contencios administrativ şi fiscal aceasta este total eronată. Instanţa de fond a analizat conţinutul deciziei prin prisma legalităţii acestuia cu privire reclamantă intimată. Astfel cum inclusiv recurenta precizează în motivele de recurs dispoziţiile art. 18 din Legea 554/2004 a Contenciosului Administrativ consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, afirmaţiile de genul că pârâtul nu ar fi avut posibilitatea acordării daunelor pentru nepoată, deoarece nu este prevăzut acest lucru în procedura internă trebuie cenzurate de către instanţa de control judiciar prin raportare la dispoziţiile legale cu privire la modalitatea de evaluare a daunelor solicitate de creditorii de asigurare.

Susţinerea faptului că nu există un raport juridic este total nefondată, raportul juridic, întrucât aşa cum este el definit, reprezintă un raport social reglementat pe baza unei norme de drept. Plecând de la definiţia raportului este fără lipsa de tăgadă faptul că între cele două părţi există acest raport.

Faţă de toate aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefondat şi să se constate că nu există niciun motiv de nelegalitate invocat de către recurentul pârât.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi grupate criticile comune şi soluţionate unitar, în măsura în care constatarea legalităţii hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte individualizarea cuantumului despăgubirilor, exclude în mod logic argumentele contrare susţinute de ambele părţi prin motivele de recurs.

Argumente de fapt relevante

La data de 12.07.2015 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x în localitatea Onişcani, judeţul Bacău, în urma căruia a rezultat decesul numitei I., a şoferului J. şi vătămarea corporală a pasagerelor K. şi L.

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. M. S.A., cu poliţa nr. RO/17/G17/HR nr. x.

Prin cererile de plata adresate Fondului de Garantare a Asiguraţilor, reclamantii au solicitat pârâtului plata daunelor morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul victimei I., astfel:

- reclamanta G. - sora defunctei, suma de 250.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017.

- reclamanta F. - sora defunctei, suma de 250.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017.

- reclamanta E. - sora defunctei, suma de 250.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017.

- reclamantul A. - soţul defunctei, suma de 219825 RON daune materiale, respectiv suma de 450.000 de RON daune morale, prin cererea înregistrată sub nr. x/22.05.2017

- reclamanta D. - fiica defunctei, suma de 450.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017.

- reclamanta B. - fiica defunctei, suma de 450.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017

- reclamanta C. - nepoata defunctei, suma de 400.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a soluţionat cererilor reclamanţilor, astfel:

- prin Deciziile nr. 18807/07.02.2019, nr. 18838/07.02.2019 şi nr. 18837/07.02.20189, pârâtul FGA a admis în parte fiecare dintre cererile reclamantelor G., F., respectiv E., toate surori ale defunctei, pentru suma de 29.912 de RON fiecare.

- prin Decizia nr. 18895/07.02.2019, pârâtul FGA a admis în parte cererea reclamantului A. - soţul defunctei, anume pentru suma de 1466,50 RON daune materiale şi 52.510 RON daune morale.

- prin Deciziile nr. 18835/07.02.2019 şi nr. 19306/04.03.2019, pârâtul FGA a admis în parte fiecare dintre cererile reclamantelor B. şi D., ambele fiice ale defunctei, pentru suma de 43.879 de RON fiecare.

- prin Decizia nr. 18840/07.02.2019, pârâtul FGA a respins în integralitate cererea reclamantei C. - nepoata defunctei.

Curtea de apel, în aprecierea cuantumului daunelor morale, ţinând cont de particularităţile cauzei, respectiv dispariţia unei persoane dragi din sânul unei familii unite, de faptul că membrii familiei nu o mai aveau aproape, că nu se mai puteau bucura de prezenţa ei, că nu îi mai puteau arăta preţuirea şi iubirea faţă de ea, că nu le-a putut fi aproape în momente triste sau fericite din viaţă, de deznădejdea soţului rămas prematur singur, de sentimentul demolator al pierderii mamei de către fiicele defunctei sau de golul inexplicabil rămas în viaţa nepoatei sale, la o vârstă la care moartea e extrem de tulburătoare şi de neînţeles, a reapreciat cuantumul daunelor morale, considerând ca adecvat un cuantum al daunelor morale, uşor diferenţiat de gradul de rudenie, dar şi de prezenţa constantă a defunctei în viaţa de zi cu zi a reclamanţilor.

Înalta Curte, apreciind asupra recursuluui întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., invocat de reclamanţi, constată că motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate atât în acţiune cât şi în întâmpinare, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind identificate nici contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurenţi pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar ipoteza că hotărârea recurată este insuficient motivată nu poate fi reţinută.

Cu privire la motivele de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de ambele părţi, Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale, este corectă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursurile din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare, este important a se reţine că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanţă a făcut o corectă reapreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unui cuantum al daunelor morale, uşor diferenţiat de gradul de rudenie, pentru prejudiciul moral suferit de reclamanţi.

Instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge, însă, în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Instanţa de control judiciar reţine că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează, în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

În ceea ce priveşte suma de bani acordată cu titlu de daune morale, se reţine că aceasta nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, trebuie să reprezinte atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei, aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, rebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Aşadar, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale ce trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferit de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a statuat în echitate asupra despăgubirilor acordate, în raport de circumstanţele particulare ale cazului.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale, ţinând seama în evaluarea gravităţii suferinţei produse de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor potrivit căreia instanţa de fond a încălcat prevederile art. 49 pct. 2, lit. d) din Ordinul CSA. nr. 14/2011, Înalta Curte constată că este nefondată, afirmaţia în sensul că prima instanţă nu a ţinut cont de practica judiciară în materie este lipsită de suport legal, întrucât acordarea daunelor morale în conformitate cu jurisprudenţa relevanţă în materia despăgubirilor morale implică şi o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuie să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situaţiei specifice a acesteia, jurisprudenţa fiind una de speţă, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat.

În concluzie, instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru prejudiciul moral suferit.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 962 din 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.