Inadmissibility of presidential ordinance request for suspension of administrative act under Law 554/2004 despite exclusion of special suspension procedure.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 09.11.2021 sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, suspendarea reglementarilor prevăzute la art. 4 din H.G. nr. 1090/2021 şi din Anexa 2 şi 3 aşa cum au fost modificate prin H.G. nr. 1130/2021 intrată in vigoare la data de 25.10.2021 cu valabilitate pana la 10.11.2021, astfel încât să existe o hotărâre executorie emisă înainte de 10.11.2021 care sa oblige pârâţii a se conforma legii şi a elimina negarea de drepturi, sancţionarea abuzivă şi condiţionarea la vaccinare precum şi pentru obţinerea certificatului digital pentru COVID 19, aceasta fiind singura cale de a avea aceleaşi drepturi si libertăţi cu restul cetăţenilor.

La data de 22.11.2021 reclamanta A. a formulat cerere de modificare temei procedural, în sensul înlocuirii sintagmei cerere de suspendare în condiţiile art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2020 cu ordonanţa preşedinţială în condiţiile art. 997 şi următoarele C. proc. civ. din cererile, precizările la cererea de suspendare iniţială în raport de înlăturarea de la aplicarea Legii nr. 554/2004 din Decizia nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1792 din 3 decembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată.

A respins cererea formulată de reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanta A., cât şi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne au declarat recurs.

3.1. Cu privire la recursul promovat, recurenta-reclamantă a susţinut că acesta este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost pronunţată în baza unui proces ce nu a fost echitabil în condiţiile în care a fost citată la termenul din 02.12.2021 pentru a se prezenta la camera E 68, 1a orele 14:30, unde a fost prezenta începând cu ora 14:00 pentru termenul fixat pentru ora 14:30, dar in fapt s-a judecat în alta sala fără să fie înştiinţată.

In jurul orei 15:00 pe 02.12.2021 a aflat ca dosarul s-a judecat în altă sală fără sa fie înştiinţată, ceea ce evident indică încălcarea dreptului său de a-şi susţine în contradictoriu cu restul pârâţilor argumentele de drept si de temeinicie.

Sentinţa recurată încalcă chiar jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Cluj, a Tribunalului Bucureşti, dar mai ales deciziile 152/202020, nr. 157/2020 şi nr. 392/2021 ale CCR obligatorii, art. 53 şi 115(6) din Constituţie, prevederile din art. 69 si art. 252 şi art. 253 din C. civ., Legea nr. 55/2020, Legea nr. 24/2000, Ordonanţa nr. 2/2000, Legea nr. 24/2000, C. proc. civ. art. 126 şi art. 52 din Constituţie, art. 6 din CEDO, Legea nr. 17/2001, strategia privind vaccinarea.

Arată că reglementările discriminatorii care au împărţit cetăţenii români prin hotărâri şi nu prin lege, în vaccinaţi şi nevaccinaţi condiţionând acordarea de drepturi dobândite de la naştere în calitate de cetăţean român cu drepturi depline, au fost emise prin exces de putere, cu încălcarea principiilor constituţionale, a ierarhiei actelor normative a principiului specialităţii şi a competenţei deciziilor CCR nr. 152/2020 şi 158/2020 şi 392/2020 la care a făcut referire şi pentru care a formulat cerere de suspendare recalificată în ordonanţă preşedenţială raportat la art. 34 si 35 din decizia 392/2021 a CCR si a lipsei acordării unui termen care să se soluţioneze in timp optim în intervalul în care normele respective erau în vigoare si produceau efecte juridice.

Recurenta arată că îşi susţine toate criticile de nelegalitate din argumentarea si susţinerea cererii precizate, prin concluzii şi prin materialele depuse in fata instanţei de fond.

Arătă că, deşi pe data de 07.12.2021 era programată pentru a-şi înmatricula maşina, nu are cum să o realizeze în lipsa certificatului COVID 19, fiind persoana prejudiciată pentru că până la acest moment nu şi-a dat acordul informat pentru a se vaccina împotriva COVID 19.

Recurenta susţine că nici un medic nu garantează ca vaccinarea cu vaccinuri împotriva Coronavirus nu are contraindicaţii in raport de starea sa de sănătate, în schimb sunt sancţionată ca nu îşi dă acordul să se vaccineze deşi nu există nicio obligaţie legală în acest sens.

În opinia recurentei, situaţia reprezintă un caz bine justificat care impunea măsuri vremelnice de suspendare a unor norme discriminatorii care nu permit nevaccinaţilor, categorie în care se află, drepturi similare cu ale vaccinaţilor pe teritoriul României, sens în care a solicitat măsuri vremelnice de eliminare a oricărei discriminări pe criterii ce nu apar în motivarea hotărârii şi care nu sunt realizate prin lege.

Legalitatea unei măsuri de urgenţă pentru restabilirea legalităţii rezultă din depăşirea competenţei emitentului actului administrativ în raport de obiectul actului şi de limitele impuse pentru aceste acte prin art. 53,115 (6) cu referire la art. 15 si 16 din Constituţie.

Orice hotărâre de guvern cu valoare normativă trebuie să respecte legea, în executarea căreia se adoptă, cu respectarea ierarhiei actelor normative şi a tipului de domenii ce pot să se reglementeze prin astfel de acte de către Guvern, a competenţei emitentului şi a separaţiei puterilor în stat. O hotărâre de guvern trebuie să parcurgă procedura de legiferare din Legea 24/2000 ceea ce impune o motivare prin nota de fundamentare.

Nota de fundamentare la HGR 1183/2021 demonstrează temeinicia si legalitatea cererii respinse de instanţa de fond, mai ales ca lipseşte din nota de fundamentare o analiză a impactului în plan social a acestei diferenţieri intre vaccinaţi si nevaccinaţi, a impactului economico-financiar, a impactului educaţional, a nivelului de instruire, cultura, a impactului juridic.

Altfel spus, prin aceste acte se creează discriminare fata de cetăţenii care si-au exercitat dreptul de a opta pentru libertatea de a se vaccina si nu pentru obligaţia de a se vaccina.

Prin Legea 17/2001 se ratifică convenţii şi protocoale care nu numai ca nu instituie vaccinarea obligatorie, dar arată, clar, că vaccinarea se face numai în cunoştiinţă de cauză, pe baza de consimţământ şi acela ca urmare a unei informări corecte cu toate opiniile vehiculate de specialişti pentru a se decide în cunoştiinţa de cauză.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile urgentei raportat la jurisprudenţa ICCJ, dar şi a art. 252-255 din C. civ., fiind şi de tip patrimonial si nepatrimonial, in condiţiile in care, deşi au existat atenţionări publice ale Avocatului Poporului, asociaţii, politicieni, specialişti în drept constituţional, legate de exercitarea de către Guvern a dreptului de reglementare, paratele in mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei credinţe, îşi exercita competentele substituindu-se atribuţiilor Parlament.

Potrivit art. 252 din C. civ., orice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizica, psihica, demnitatea, libertatea de conştiinţa, putând cere încetarea încălcării si interzicerii pentru, viitor, constatarea caracterului ilicit al restricţionării drepturilor. Deci, restricţionarea drepturilor constituţionale reprezintă prejudicii iminente a căror valoare este evidentă.

Fata de cele arătate, solicită admiterea recursului şi constatarea nelegalităţii sentinţei atacate.

La data de 11 decembrie 2021, recurenta-reclamantă a depus completări la motivele de nelegalitate formulate împotriva sentinţei nr. 1792/2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

3.2. Prin cererea de recurs incident, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Recurentul-pârât a susţinut că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de fond aplicând/interpretând în mod greşit normele de drept material ce privesc condiţiile de admisibilitate ale procedurii ordonanţei preşedinţiale (art. 997 şi următoarele din C. proc. civ.), prin raportare la obiectul concret al cauzei, respectiv cererea de suspendare a Hotărârii de Guvern nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă.

Recurentul consideră că, în materia contenciosului administrativ, pe aspectul normei de drept aplicabile îi materia suspendării executării actelor administrative, ordonanţa preşedinţială nu-şi găseşte aplicarea.

Şi aceasta nu pentru că materia contenciosului administrativ ar fi incompatibilă prin definiţie cu ordonanţa preşedinţială, ci pentru că Legea nr. 554/2004 instituie o procedura specială pentru soluţionarea grabnică a unor situaţii de urgenţă, reglementând, prin dispoziţiile art. 14 şi art. 15, cazurile de suspendare a executării actului administrativ, condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare formulate, precum şi procedura de soluţionare şi calea de atac exercitată.

Prin urmare, având în vedere că legiuitorul prin Legea nr. 554/2004, ce are caracter special, derogatoriu de Ia dreptul comun reprezentat de C. proc. civ., a instituit o procedură specială pentru soluţionarea grabnică a unor situaţii de urgenţă, reglementând, prin dispoziţiile art. 14 şi art. 15, cazurile de suspendare a executării unor acte administrative, în mod nelegal instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, reţinând ca fiind admisibilă în acest cadru procesual.

În ipoteza altor litigii decât cele care vizează suspendarea executării actului administrativ, compatibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială cu specificul raporturilor de contencios administrativ se apreciază de către instanţă în virtutea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, practica constantă a Înaltei Curţi a arătat că, în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială ce vizează cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de existenţa unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) ceea ce obligă Ia urmarea procedurii reglementate prin act normativ şi nu a celei de drept comun, prevăzută în C. proc. civ.."

Totodată, modalitatea de contestare a hotărârilor de Guvern prin care se instituie/prelungeşte starea de alertă a fost analizată de Curtea Constituţională, care, prin Decizia nr. 457/20201 a statuat că " T. pct. 49 (...) hotărârea Guvernului prin care se instituie starea de alertă poate fi doar un act administrativ/normativ, deci un act de reglementare secundară care pune în executare un act de reglementare primară. (...) pct. 56, în ceea ce priveşte hotărârile Guvernului, tocmai în considerarea naturii lor juridice, legiuitorul constituant a prevăzut competenţa de control a instanţelor de judecată. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut că "separaţia puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, ci dimpotrivă, presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru de forţe între acestea. Actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ (Decizia nr. 594 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008). (...)".

Astfel cum reiese din economia art. 997 din C. proc. civ., procedura ordonanţei preşedinţiale este o procedură specială prin care se pot lua măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Dispoziţiile legale stabilesc trei condiţii speciale de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, şi anume urgenţa, caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii solicitate a se lua pe această cale şi neprejudecarea fondului prin măsura luată.

Pe de altă parte, a declara admisibilă cererea reclamantei de suspendare a unui act administrativ pe calea ordonanţei preşedinţiale, când există o normă constituţională care trimite expres la contenciosul administrativ, înseamnă a transforma Curtea Constituţională într-un legiuitor pozitiv, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie.

Aşadar, până la intervenţia legiuitorului, pentru reglementarea unei proceduri speciale care să fie aplicabilă în domeniul actelor administrative emise pe timpul stării de alertă, pentru soluţionarea cauzelor, în opinia noastră, judecătorul este dator să aplice dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, temei juridic de drept general, aplicabil speţei deduse judecăţii.

Recurentul-pârât susţine că raportat la cele anterior menţionate, este evident faptul că solicitarea formulată de reclamantă nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, o soluţie în sensul celor solicitate nejustificând urgenţa, fiind una definitivă şi nu vremelnică aşa cum prevede legea şi ar fi dată, în mod evident, cu prejudecarea fondului.

Distincţia între urgenţa cererii şi celeritatea procedurii este aceea că celeritatea înseamnă un ritm mai rapid de soluţionare prin comparaţie cu o procedură de drept comun, însă nu înseamnă suspendarea principiilor generale ale procedurii civile, limitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau aplicarea unor reguli incompatibile cu procedura reglementată de către legiuitor.

De asemenea, prin motivele invocate de reclamantă, nu se solicită luarea unor măsuri concrete, provizorii şi vremelnice, ci însăşi completarea normelor legale prin includerea persoanelor nevaccinate între cei care pot participa la anumite activităţi, aşadar cererea nu poate fi analizată prin raportare la condiţiile stabilite de legiuitor pentru soluţionarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială.

Condiţia vremelniciei nu este îndeplinită, deoarece o soluţie de suspendare a H.G. nr. 1183/2021 nu ar putea fi apreciată ca fiind provizorie.

Caracterul provizoriu al unei măsuri presupune, pe lângă durata limitată în timp, şi reversibilitatea măsurii adoptate, adică posibilitatea de a întoarce efectele măsurii luate sau reluarea situaţiei juridice din momentul şi locul în care dispoziţia instanţei de judecata a întrerupt-o. Astfel, art. 997 alin. (5) din C. proc. civ. interzice instanţei ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

De asemenea, consideră că se impune admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii şi prin prisma faptului că judecătorul nu poate să examineze sumar pricina şi să determine de partea cui este aparenţa dreptului, fără să cerceteze fondul litigiului.

În concluzie, susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea procedurii ordonanţei preşedinţiale în materia suspendării actelor administrative, motiv pentru care solicităm admiterea recursului incident, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat, iar intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României au solicitat admiterea recursului incident astfel, cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de recurenţi prin recursurile declarate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, în timp ce recursul incident este fondat, impunându-se casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat suspendarea reglementarilor prevăzute la art. 4 din H.G. nr. 1090/2021 şi din Anexa 2 şi 3, aşa cum au fost modificate prin H.G. nr. 1130/2021, intrată in vigoare la data de 25.10.2021 cu valabilitate pana la 10.11.2021, astfel încât sa existe o hotărâre executorie emisa înainte de 10.11.2021 care sa oblige pârâţii a se conforma legii si a elimina negarea de drepturi, sancţionarea abuziva si condiţionarea la vaccinare, precum şi pentru obţinerea certificatului digital pentru COVID 19, aceasta fiind singura cale de a avea aceleaşi drepturi si libertăţi cu restul cetăţenilor, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La data de 22.11.2021, reclamanta A. a formulat cerere de modificare temei procedural, în sensul înlocuirii sintagmei cerere de suspendare în condiţiile art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2020 cu ordonanţa preşedinţială în condiţiile art. 997 şi următoarele C. proc. civ. din cererile, precizările la cererea de suspendare iniţială în raport de înlăturarea de la aplicare a Legii nr. 554/2004 din Decizia nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale.

Prin sentinţa recurată a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

1. Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a criticat, prin recursul incident, considerentele sentinţei, apreciind că acţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă.

Înalta Curte va admite această critică, constatând că sunt fondate susţinerile recurentului-pârât.

Astfel, examinând admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, Înalta Curtea constată că prevederile art. 997 C. proc. civ. stabilesc:, "(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (…) (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".

Prin reglementarea acestei proceduri, s-a avut in vedere necesitatea soluţionării în regim de urgenţă a unor litigii care, dacă ar urma calea procedurii de drept comun (datorita formalismului exagerat), ar putea asigura rămânerea fără obiect a cauzei sau ar conduce la diminuarea semnificativă a importanţei acestuia.

Cât priveşte domeniul de aplicare, procedura ordonanţei preşedinţiale îşi găseşte - de principiu - aplicare în orice materie, câtă vreme legea nu a stabilit pentru respectiva materie o procedură specială, exclusivă.

În cauză, cererea de ordonanţă preşedinţială, care vizează suspendarea executării unui act administrativ, este inadmisibilă, justificat de existenţa unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie, reprezentată de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Inadmisibilitatea nu este determinată de faptul că materia contenciosului administrativ ar fi incompatibilă prin definiţie cu ordonanţa preşedinţială, ci pentru că Legea nr. 554/2004 instituie o procedura specială pentru soluţionarea grabnică a unor situaţii urgente, reglementând, prin dispoziţiile art. 14 şi art. 15, cazurile de suspendare a executării actului administrativ, condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, precum şi procedura de soluţionare şi calea de atac exercitată.

Faptul că prin prevederile art. 15 alin. (21) din Legea nr. 136/2020 s-a prevăzut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu conduce la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ. privind ordonanţa preşedinţială.

În contenciosul administrativ, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile C. civ. şi ale C. proc. civ., însă numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte şi, persoanele vătămate în drepturile lor legitime, pe de altă parte.

Prin urmare, având în vedere cele expuse, prezenta ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă.

2. Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, nefiind întemeiate criticile acesteia privind legalitatea hotărârii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", reclamanta a susţinut că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât cererea de chemare în judecată s-a judecat în altă sală decât cea pentru care a fost citată, fără sa fie înştiinţată,

Din analiza actelor de la dosar, Înalta Curte constată că judecata a avut loc la data de 2.12.2021, termen de judecată la care instanţa de fond a rămas în pronunţare şi a amânat pronunţarea soluţiei pentru data de 03.12.2022, la dosar fiind depuse de către reclamantă, prin registratură, la data de 02.12.2022, ora 15:30, concluzii scrise prin care se solicita admiterea cererii şi judecarea cauzei în lipsă.

Înalta Curte constată, din actele şi lucrările dosarului, că nu se confirmă susţinerile recurentei reclamante privind desfăşurarea şedinţei de judecată, astfel că nu se poate constata incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza susţinerilor recurentei referitoare la caracterul întemeiat al acţiunii, având în vedere că, în urma soluţionării recursului formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, s-a constatat că acţiunea este inadmisibilă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta A. şi va admite recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne va casa sentinţa atacată şi în rejudecare, va respinge cererea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 1792 din 3 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare, respinge cererea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1792 din 3 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.