Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 210/2022 AI generated

Revision for contradictory judgments barred where res judicata was previously analyzed and rejected

Case Number Decizia nr. 210/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the revision request as inadmissible, thereby upholding the final judgment of the Bucharest Court of Appeal and leaving the administrative-fiscal decision in force. The taxpayer-challenged the 2021 appellate decision on the basis that it contradicted two prior final criminal court decisions which had definitively settled the civil aspect of the related penal proceedings, specifically regarding the discharge of fiscal accessory obligations, arguing that the authority of the judgment (res judicata) was violated or improperly ignored. The court held that the revision procedure under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure is inadmissible because the res judicata exception was explicitly raised and substantively analyzed by the appellate court in the underlying litigation, meaning the issue was not merely ignored but already adjudicated; consequently, the taxpayer could not use revision to re-litigate the interpretation of that established authority, as doing so would amount to an impermissible "appeal on appeal."

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 1201 din C. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Revision for contradictory judgments barred where res judicata was previously analyzed and rejected: The taxpayer-challenged the 2021 appellate decision on the basis that it contradicted two prior final criminal court decisions which had definitively settled the civil aspect of the related penal proceedings, specifically regarding the discharge of fiscal accessory obligations, arguing that the authority of the judgment (res judicata) was violated or improperly ignored. The court held that the revision procedure under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure is inadmissible because the res judicata exception was explicitly raised and substantively analyzed by the appellate court in the underlying litigation, meaning the issue was not merely ignored but already adjudicated; consequently, the taxpayer could not use revision to re-litigate the interpretation of that established authority, as doing so would amount to an impermissible "appeal on appeal."

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata article of civil procedure related proceedings objection of unconstitutionality discharge of obligation

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 778/2016
Aşadar, în mod evident, instanţa de contencios administrativ a analizat autoritatea de lucru judecat rezultată din decizia penală nr. 778/2016, astfel cum s-a reflectat şi în decizia penală nr.
decizia penală nr. 141/2019
778/2016, astfel cum s-a reflectat şi în decizia penală nr. 141/2019, cu privire la soluţia dată pe latura civilă a procesului penal, cu referire la accesoriile aferente creanţei principale.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat

Procedural basis cited in the operative part for the dismissal of the revision request as inadmissible.

art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat

Main ground for the verdict, defining the specific revision case of contradictory judgments that was found not to be met.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, A. S.A., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 108 din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta susţinând că decizia atacată este potrivnică deciziei penale nr. 778 din 3 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014, precum şi deciziei penale nr. 141 din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2018, a căror autoritate de lucru judecat o încalcă.

Apreciază revizuenta că cererea de revizuire este admisibilă, întrucât priveşte revizuirea unei hotărâri judecătoreşti care evocă fondul cauzei (prin decizia civilă nr. 108/25.01.2021, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reţinută în faza anterioară de judecată, dând o altă interpretare dispoziţiilor legale incidente în raport de împrejurările de fapt stabilite în cauză, astfel că a adus o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii); hotărârea a cărei revizuire se cere încalcă autoritatea de lucru judecat a altor două hotărâri judecătoreşti anterioare, pronunţate tot de către Curtea de Apel Bucureşti, care, deşi au fost date de instanţe penale, priveau latura civilă a procesului, respectiv acelaşi obiect şi aceeaşi cauză care a generat ulterior litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, în care a fost pronunţată hotărârea criticată pendinte şi, toate cele trei cauze în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti supuse analizei prezintă tripla identitate de părţi, obiect si cauză.

Se mai susţine de către revizuentă că, deşi invocată autoritatea de lucru judecat în cauza soluţionată cu hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanţa judecătorească nu a analizat-o efectiv (în ce priveşte decizia nr. 778/03.05.2016) sau a omis cu totul să o analizeze (în ce priveşte decizia nr. 141/05.02.2019), astfel ca instanţa învestită cu soluţionarea celui de-al treilea litigiu a ignorat faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi a statuat în sens contrar primelor doua judecăţi.

Pe fondul cererii de revizuire, revizuenta afirmă că aceasta este întemeiată întrucât rejudecând cauza, prin decizia nr. 108/25.01.2021, Curtea a apreciat ca nu ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 778/03.05.2016, dar îşi motivează soluţia doar prin referiri la hotărârea dată de tribunal în dosarul penal şi amintind în treacăt hotărârea curţii (prin care se tranşa definitiv latura civilă a dosarului nr. x/2014), fără a răspunde în vreun fel argumentelor reiterate în susţinerea incidenţei autorităţii de lucru judecat şi fără a se referi în vreun fel la menţiunea regăsită atât în considerentele cat si in dispozitivul deciziei nr. 778/03.05.2016, in care Curtea retine explicit: "Pe latură civila, constată acoperit integral prejudiciul, inclusiv obligaţiile fiscale accesorii".

Or, întrucât Curtea nu a răspuns în niciun fel argumentelor invocate în susţinerea acestei excepţii, apreciază revizuenta că se află în situaţia în care, deşi invocată, excepţia autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, aceasta nu a fost analizată efectiv de către instanţa cu prilejul soluţionării cauzei. Mai mult, Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat în niciun fel efectul pozitiv al celor stabilite prin decizia nr. 141/05.02.2019,

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea revizuirii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra revizuirii

Analizând cererea de revizuire formulată de A. S.A. în raport de temeiul de drept indicat, precum şi de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Revizuenta A. S.A a solicitat desfiinţarea(retractarea) deciziei civile nr. 108 din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, în raport de existenţa unor decizii penale anterioare, respectiv a deciziei penale nr. 778 din 3 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014, precum şi deciziei penale nr. 141 din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2018, hotărâri definitive care deşi sunt pronunţate de o secţie penală a curţii de apel, au soluţionat definitiv fondul în ceea ce priveşte latura civilă a dosarului penal nr. x/2014, referitor la accesoriile aferente creanţei principale.

Condiţiile de admisibilitate prevăzute pentru acest caz de revizuire, ce trebuie îndeplinite cumulativ, sunt următoarele.

a) existenţa a două hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă prin ele s-a soluţionat sau nu fondul cauzei;

b) hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză;

c) hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;

d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat;

e) să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Reglementând procedura de judecată a cererii de revizuire, dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Aşadar, se impun a fi analizate cu prioritate condiţiile de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, neîndeplinirea uneia dintre acestea ducând la respingerea cererii de revizuire.

Totodată, întrucât revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă constatarea cu întârziere a autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine existenţa unei condiţii implicite şi anume ca autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în cel de-al doilea proces, ori, dacă a fost invocată, să nu fi fost soluţionată de instanţa de judecată. O interpretare contrară ar conduce la repunerea în discuţie a unor aspecte tranşate definitiv de instanţa competentă şi la crearea unei căi de atac suplimentare, respectiv un "recurs la recurs".

Principiul autorităţii de lucru judecat, ce rezultă din dispoziţiile art. 1201 din C. civ., este un principiu de interes general, care corespunde necesităţii de stabilitate juridică, potrivit căruia ceea ce s-a hotărât într-un act de jurisdicţie se consideră că exprimă adevărul şi judecata nu mai poate fi reluată, fiind un principiu diriguitor deopotrivă, pentru părţile litigante şi judecătorii care au decis prin hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu.

Autoritatea de lucru judecat pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părţile au uzat deja de toate căile de atac deschise şi puse la dispoziţia lor de către lege.

Excepţia autorităţii de lucru judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem) şi impune condiţia identităţii de acţiuni care, potrivit legii, reclamă acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În cauza de faţă, din analiza hotărârilor invocate ca fiind potrivnice, în raport de care se analizează motivul de revizuire susţinut, se constată că în litigiul finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 108 din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost invocată şi analizată de către instanţa de recurs autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale invocate.

Astfel, în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită au fost reţinute următoarele:

"În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale invocate, se reţine că menţiunile din cuprinsul încheierii de şedinţa din 17.06.2015 dată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2014, nu reprezintă consecinţe ale raţionamentului instanţei, ci doar susţinerile părţilor; afirmaţiile părţii civile.

Menţiunile din sentinţa penală nr. 1088/02.07.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală care constată că "prejudiciul produs in cauză Statului Român reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost integral recuperat prin plată" au fost desfiinţate prin decizia penală nr. 778/03.05.2016 în care s-a reţinut că latura civilă trebuia soluţionată şi prin menţionarea faptului că obligaţiile fiscale accesorii în cuantum de 19.527.631 RON au fost achitate de partea responsabilă civilmente.

Se mai reţine în considerentele acestei decizii că obligaţiile fiscale accesorii au fost calculate doar până la 25.03.2016, data achitării lor prin ordin de plată.

Or, aşa cum recunoaşte chiar reclamanta, data achitării efective este 16.04.2015.

Puterea de lucru judecat, la care face referire reclamanta, deşi impune ca ceea ce s-a statuat anterior să nu poată fi contrazis, funcţionează doar dacă starea de fapt avută în vedere rămâne neschimbată.

Or, reclamanta însăşi recunoaşte, în contra celor precizate în considerentele deciziei penale, că plata nu a fost efectuată în 25.03.2015, ci ulterior, la 16.04.2015.

În aceste condiţii, în mod corect au fost calculate accesorii şi pentru perioada 25.03.2015-16.04.2015, data plăţii efective a sumei datorate bugetului consolidat".

Aşadar, este neîndoielnic faptul că, în litigiul finalizat cu pronunţarea deciziei nr. 108 din 25 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost invocată şi analizată excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziilor penale care au soluţionat definitiv fondul în ceea ce priveşte latura civilă a dosarului penal nr. x/2014, referitor la accesoriile aferente creanţei principale.

Susţinerile revizuentei potrivit cărora, deşi invocată autoritatea de lucru judecat în cauza soluţionată cu hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanţa judecătorească nu a analizat-o efectiv (în ce priveşte decizia nr. 778/03.05.2016) sau a omis cu totul să o analizeze (în ce priveşte decizia nr. 141/05.02.2019), sunt neîntemeiate întrucât, pe de o parte, instanţa a avut în vedere şi s-a raportat la hotărârile penale pronunţate în dosarul penal nr. x/2014, deci şi la decizia nr. 778/03.05.2016 la care de altfel s-a referit în mod expres iar, pe de altă parte, decizia penală nr. 141/05.02.2019 pronunţată în cadrul contestaţiei la executare privind decizia nr. 778/03.05.2016 reţine în considerente autoritatea de lucru judecat a acestei decizii, fără să statueze cu privire la alte aspecte relevante.

Aşadar, în mod evident, instanţa de contencios administrativ a analizat autoritatea de lucru judecat rezultată din decizia penală nr. 778/2016, astfel cum s-a reflectat şi în decizia penală nr. 141/2019, cu privire la soluţia dată pe latura civilă a procesului penal, cu referire la accesoriile aferente creanţei principale.

Acest aspect conduce la inadmisibilitatea reiterării aceleiaşi excepţii pe calea revizuirii întrucât se opune însăşi autoritatea de lucru judecat a celei din urmă hotărâri iar modalitatea în care instanţa de contencios administrativ a valorificat autoritatea de lucru judecat a primelor hotărâri penale nu intră în puterea de cenzură a instanţei învestită cu judecarea cererii de revizuire.

Nemulţumirile revizuentei privind modul în care instanţa de contencios administrativ şi fiscal a înţeles să soluţioneze şi să motiveze excepţia autorităţii de lucru judecat nu pot face obiectul cererii de revizuire şi, în acest context, neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de admisibilitatea a cererii de revizuire face inutilă analiza celorlalte condiţii rezultate din prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cerere de revizuire întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 108 din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.