Validity of mid-year amendment to university student capacity quotas: self-caused delay in accreditation and sufficiency of web publication for decisional transparency

Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea H.G. nr. 376/2016 din 23.09.2016 prin emiterea căreia i se aduc grave prejudicii de imagine şi se încalcă principiul neretroactivităţii prevăzut în mod expres atât de Constituţia României în art. 15, cât şi în art. 6 din C. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1814 din 24 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material)

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că modificarea H.G. nr. 376/2016 prin H.G. nr. 654/2016 s-a realizat cu nerespectarea prevederilor legale şi a adus prejudicii materiale şi de imagine UCDC prin reducerea semnificativă a numărului de studenţi pentru anul I după ţinerea ambelor sesiuni ale examenului de admitere aferent anului universitar 2016-2017.

Prin H.G. nr. 376/2016, în varianta publicată pe 1 iunie 2016, s-a stabilit în Anexa nr. 3, punctul 43, criteriul 2, că specializarea "Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor" beneficiază de un număr de 600 locuri pentru anul universitar 2016-2017, aspect devenit opozabil tuturor celor interesaţi de la momentul publicării.

Ulterior, prin modificarea adusă prin H.G. nr. 654/2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 742/23.09.2016, s-a redus numărul de locuri pentru anul I de şcolarizare pentru anul universitar 2016-2017 la specializarea "Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor" de la 600 la 200.

Prin sentinţa atacată, instanţa de fond a reţinut că H.G. nr. 376/2016 varianta modificată la data de 23.09.2016 produce în mod legal efecte şi pentru anul universitar 2016-2017, având la bază propunerile ARACIS din cadrul raportului de evaluare întocmit de aceasta instituţie cu respectarea prevederilor legale (art. 150 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale).

În cauză nu poate fi reţinută culpa reclamantei cu privire la diminuarea numărului de studenţi, aceasta fiind realizată ca urmare a tergiversării excesive din partea MEN, care nu a respectat procedura de aprobare a specializărilor şi programelor de studii universitare până la data de 31 martie a anului în curs, impus de lege.

Astfel, din Extrasul din Nota de fundamentare care stă la baza emiterii H.G. nr. 376/2016 rezultă că, în conformitate cu art. 138 alin. (1) din Legea 1/2011, promovarea hotărârii privind aprobarea specializărilor şi programelor de studii universitare ar fi trebuit să se realizeze până la data de 31.03.2016, iar avizele acordate de ARACIS în acest scop erau disponibile din perioada 24.09.2015-28.01.2016.

Cu toate acestea, Raportul ARACIS a fost comunicat universităţii abia la data de 23.09.2016, dată la care procedura de admitere în anul universitar I se încheiase.

Recurenta a considerat că nu are relevanţă data la care au fost validate Rapoartele de către Consiliul ARACIS, importantă pentru soluţionarea prezentei cauze fiind data la care aceste rapoarte au fost comunicate către UCDC, aceasta fiind data de la care îşi produc efectele.

Prin urmare, Raportul ARACIS a fost comunicat reclamantei odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse actului normativ contestat, respectiv 23.09.2016.

Recurenta reclamantă a depus la dosar în dovedirea acestui aspect Adresa nr. x/01.09.2016 transmisă de ARACIS către rectorul UCDC prin care se aduce la cunoştinţă reducerea numărului de studenţi de la 600 la 200. Din studierea datelor înscrise pe plicul în care au fost expediate rezultă fără dubiu că această adresă a fost recepţionată de UCDC la data de 23.09.2016.

Procesul de admitere în anul universitar s-a desfăşurat în perioada iulie- august 2016, pe baza reglementărilor în vigoare la data începerii concursului, reducerea numărului de studenţi la data de 23.09.2016, cu o lună după finalizarea procesului de admitere, fiind nelegală.

Totodată, prin Adresa nr. x bis din 08.12.2016 emisă de MEN se arată că Hotărârea de Guvern atacată ar mai putea fi aplicabilă sesiunii de admitere pentru anul universitar 2016-2017 numai dacă aceasta s-ar desfăşura după intrarea ei în vigoare, adică după data de 23.09.2016, pe când în speţă sesiunea de admitere fusese încheiată la sfârşitul lunii august 2016, ca urmare a ocupării locurilor disponibile.

Recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de fond a motivat soluţia prin însuşirea susţinerilor pârâtului MEN, redând chiar paragrafe din cuprinsul întâmpinării, fără a face o minimă verificare a corectitudinii acestor susţineri şi fără coroborarea acestora cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Astfel, prima instanţă a reţinut că UCDC este în culpă pentru reducerea numărului de studenţi întrucât ar fi adresat cererea pentru evaluarea externă periodică pe rolul ARACIS la data de 25.04.2016, iar în urma acestei solicitări, ARACIS a emis Raportul cu nr. P001/160, 264MA din iulie 2016 prin care a avizat pentru specializarea respectivă un număr de 200 studenţi. Totodată, reţine că Raportul de evaluare s-a întocmit ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 376/2016 (01.06.2016) ca urmare a culpei UCDC determinată de întârzierea depunerii cererii de evaluare cu aproximativ 5 luni.

Însă, analizând înscrisurile din dosar, se observă că la dosarul cauzei nu se găseşte cererea pretins depusă de subscrisa la ARACIS la data de 25.04.2016, astfel că instanţa fără a avea vreo dovadă îsi întemeiază soluţia pe simple afirmaţii ale uneia dintre părţi.

Totodată, Raportul ARACIS, deşi apare ca fiind emis în luna iulie 2016, a fost comunicat universităţii abia la data de 23.09.2019, aspect dovedit prin Adresa nr. x/01.09.2016, recepţionată de UCDC la data de 23.09.2016.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat că nu a fost încălcat principiul neretroactivităţii prevăzut de art. 15 din Constituţie, câta vreme actul normativ contestat în prezenta cauză a intrat în vigoare la data de 23.09.2016 şi se aplică procedurii de admitere organizate în perioada iunie- august 2019.

De asemenea, art. 6 din C. civ. stipulează în mod expres că "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă."

Potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţie, hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial.

Conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, celelalte acte normative menţionate la art. 11 alin. (1), şi anume actele normative ale Parlamentului, hotărârile Guvernului, deciziile primului-ministru, actele autorităţilor administrative autonome, ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.

Din analiza actului contestat rezultă că acesta a intrat în vigoare la data de 23.09.2016 şi conform prevederilor citate anterior, nu s-ar putea aplica procedurii de admitere desfăşurate anterior (iunie- august 2016).

Prin urmare, recurenta a apreciat că opinia instanţei potrivit căreia H.G. nr. 376/2016 varianta modificată la data de 23.09.2016 este legală şi aplicabilă procedurii de admitere pentru anul universitar 2016-2017 este neîntemeiată şi de natură a încălca principiul anterior enunţat, impunându-se casarea hotărârii recurate.

Recurenta a mai susţinut că adoptarea H.G. nr. 346/2016 s-a realizat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea 52/2003, încălcându-se normele privind parcurgerea procedurii privind transparenţa decizională prevăzută de Legea nr. 52/2003.

Astfel, la pag. 7 Secţiunea a 7-a, pct. 1 din Nota de fundamentare, se menţionează că Proiectul de act normativ a fost publicat pe pagina de internet a ministerului, secţiunea "Proiecte de acte normative" la data de 17.03.2016.

Prin Adresa nr. x/10.05.2016 emisă de Ministerul Justiţiei în cursul procedurii obligatorii de avizare a actului, s-a pus în vedere MEN că este necesară parcurgerea efectivă a procedurii privind transparenţa decizională, "nefiind suficientă simpla afişare pe pagina web a ministerului".

Faţă de această împrejurare, la data de 28.01.2018, la solicitarea reprezentatului universităţii făcută în cadrul şedinţei din data de 17.11.2017, instanţa a dispus emiterea Adresei nr. x/28.01.2018 prin care a solicitat MEN să comunice măsurile pe care le-a luat în ceea ce priveşte această procedură.

MEN a răspuns prin Adresa nr. x/25.06.2018, arătând că a procedat la publicarea proiectului doar pe pagina web a ministerului, depunând ca dovezi adresa înaintată către Direcţia Patrimoniu şi Informatizare privind solicitarea de publicare a proiectului, precum şi extras de pe site-ul web din care rezultă publicarea efectivă.

În condiţiile în care Ministerul Justiţiei a atras atenţia că nu a fost respectată procedura transparenţei decizionale şi a menţionat în mod expres că nu este suficientă simpla afişare pe site-ul web al instituţiei şi, deşi prima instanţă a apreciat pertinentă această observaţie, făcând verificări exprese în acest sens în cursul cercetării judecătoreşti, aceeaşi instanţă, în mod neîntemeiat, a reţinut în cuprinsul sentinţei atacate că a fost respectată procedura transparenţei doar decizionale prin publicarea proiectului pe site-ul ministerului la data de 17.03.2016.

Legiuitorul a stabilit concret conţinutul procedurii transparenţei decizionale, care se realizează prin aducerea la cunoştinţa publicului a proiectului de act normativ în mod cumulativ, iar nu alternativ, astfel că MEN avea obligaţia ca, pe lângă publicarea pe site-ul web, să afişeze la sediul său şi să transmită către mass-media acest proiect, măsuri pe care intimata nu le-a întreprins.

În concluzie, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările intimatului

Intimatul pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea H.G. nr. 376/2016 din 23.09.2016 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2016-2017.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că actul normativ contestat nu încalcă principiul neretroactivităţii, fiind emis şi cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 privind procedura transparenţei decizionale, prin publicarea proiectului de act normativ pe pagina de internet a ministerului.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs reţine că Hotărârea de Guvern nr. 376/2016 a fost emisă în temeiul art. 132 alin. (2) şi art. 138 afin. (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit cărora nomenclatorul domeniilor şi al programelor de studii universitare, domeniile şi programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, propus de către agenţiile de evaluare a calităţii care au evaluat fiecare program, se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, promovată de către Ministerul Educaţiei Naţionale, înaintea datei de 31 martie a anului respectiv.

În Anexa nr. 3 la hotărâre s-a prevăzut că specializarea "Economia comerţului, Turismului şi Serviciilor" din cadrul universităţii reclamante beneficiază de un număr de 600 locuri pentru anul universitare 2016-2017.

Conform art. 150 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 "(1) Acreditarea unui program de studii universitare de licenţă şi stabilirea numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în cadrul programului şi cărora li se poate acorda o diplomă de absolvire se realizează prin hotărâre a Guvernului, în urma evaluării externe realizată de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR). Studiile universitare de licenţă corespund unui număr cuprins între minimum 180 şi maximum 240 de credite de studii transferabile, conform ECTS/SECT, şi se finalizează prin nivelul 6 din EQF/CEC."

Prin cererea înregistrată sub nr. x/25.04.2016 la Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţămânul Superior, reclamanta a solicitat evaluarea externă periodică a programului de studii universitare de licenţă Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor din cadrul Facultăţii de Management Turistic şi Comercial - Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti.

Prin raportul emis de ARACIS în luna iulie 2016, s-a avizat ca şi capacitate de şcolarizare pentru primul an de studii al acestei specializări un nr. de 200 de studenţi, fiind emisă H.G. nr. 654/2016 pentru moficarea în consecinţă a H.G. nr. 376/2016.

Recurenta reclamantă a suţinut că modificarea Anexei nr. 3 la H.G. nr. 376/2016 a adus prejudicii materiale şi de imagine universităţii prin reducerea semnificativă a numărului de studenţi pentru anul I.

Instanţa de recurs constată că recurenta îşi invocă propria culpă, în condiţiile în care a solicitat avizul peste termenul prevăzut de lege.

Astfel, art. 7 din H.G. nr. 376/2016 prevede că "Instituţiile de învăţământ superior acreditate şi programele de studii universitare acreditate ale acestora care au depăşit termenul legal de evaluare externă a calităţii sunt obligate să se supună procesului de evaluare, în condiţiile legii", iar potrivit art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 75/2005 "Furnizorul de educaţie şi programele de studii acreditate ale acestuia se supun din 5 în 5 ani evaluării externe de către ARACIP, respectiv ARACIS, sau de o altă agenţie autohtonă ori internaţională, pe bază de contract."

În condiţiile în care recurenta avea obligaţia cunoaşterii perioadei de valabilitate a avizelor, a solicitat ARACIP evaluarea externă periodică a programului de studii universitare la data de 25.04.2016, deşi avizul anterior, obţinut prin raportul de evaluare din 17.02.2011, expirase la data de 17.02.2016, ceea ce a condus la emiterea noului raport după data intrării în vigoare a H.G. nr. 376/2016 şi necesitatea modificării ulterioare a actului normativ contestat cu privire capacitatea de şcolarizare a reclamantei potrivit noii evaluări efectuate de ARACIP.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe simple afirmaţii ale pârâtului MEN cu privire la data 24.04.2016 când universitatea a solicitat obţinerea avizului, având în vedere că această dată a fost menţionată şi în cuprinsul raportului de evaluare emis de ARACIP din 28.07.2016, aspect neconstestat de părţi.

Nefondate sunt şi criticile vizând încălcarea principiului neretroactivăţii. Aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, criticile vizează modul de aplicare a H.G. nr. 376/2016. Totodată, prin soluţia pronunţată nu există repercusiuni directe asupra diplomelor eliberate de universitate şi intrate în circuitul civil.

În sfârşit, adresa Ministerului Justiţiei invocată de recurentă, cu referire la adoptarea unor măsuri privind transparenţa decizională, nu poate constitui motiv de anulare a actului normativ contestat.

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională prevăd că în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz.

Din actele dosarului rezultă că autoritatea pârâtă a afişat pe site-ul ministerului proiectul de act normativ.

Susţinerea recurentei reclamante în sensul că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003, autoritatea pârâtă avea obligaţia să publice anunţul şi la sediul propriu şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, nu poate fi primită, textul legal cuprinzând o enumerare a modurilor în care autoritatea publică va asigura transparenţa decizională, fără ca formularea să inducă ideea obligativităţii aducerii la cunoştinţa publicului în toate cele trei modalităţile prevăzute de lege.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1814 din 24 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.