Agency's appeal rejected; rural grant termination annulled upheld.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.07.2015, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud-Vest Oltenia (fost Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud-Vest Oltenia), anularea şi suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/24.02.2015.

La data de 11.09.2015, reclamanta a formulat precizare a acţiunii prin care a arătat că solicită şi anularea şi suspendarea Deciziei nr. 16049/30.04.2015 de soluţionare a contestaţiei înregistrate la AFIR sub nr. x/01.04.2015.

Prin încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare a executării actelor contestate.

Prin sentinţa nr. 453 din 13 noiembrie 2015, Curtea de Apel Craiova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia şi a respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată prin întâmpinare de pârâtă.

A respins acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare nr. x/24.02.2015 şi a Deciziei nr. 16049/30.04.2015, ca nefondată.

Prin decizia nr. 3666 din 01.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul formulat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinţei nr. 453 din 13 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal. S-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 322/2019 din 16 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea formulată faţă de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Întreprindere Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşti, având ca obiect anulare act administrativ.

Au fost anulate decizia nr. 16049/30.04.2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/24.02.2015.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recusului, casarea în parte a sentinţei şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Criticile recurentei se regăsesc în cuprinsul cererii de exercitare a căii de atac, depusă la dosarul cauzei .

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Întreprinderea Individuală A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud-Vest Oltenia (fost Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud-Vest Oltenia), anularea şi suspendarea executării Deciziei nr. 16049/30.04.2015 de soluţionare a contestaţiei înregistrate la AFIR sub nr. x/01.04.2015, precum şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/24.02.2015.

Prin sentinţa atacată, pronunţată în al doilea ciclu procesual, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea formulată faţă de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, a fost admisă cererea de chemare în judecată şi au fost anulate decizia nr. 16049/30.04.2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/24.02.2015.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte prima excepţie a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia, curtea de apel a reţinut că existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana despre care se afirmă că ar trebui să fie obligată în raportul juridic dedus judecăţii ţine de esenţa acestei instituţii juridice, în prezenta cauză constatându-se că prin cererea de chemare în judecată aşa cum a fost precizat, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat anularea deciziei nr. 16049/30.04.2015 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/24.02.2015, ambele emise de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Având în vedere acest cadru procesual, singura instituţie care poate deţine calitate procesuală pasivă este pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) - emitenta actelor contestate, nu şi pârâta Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia care nu a emis nici unul din actele contestate, astfel încât, având în vedere şi dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din O.U.G. nr. 41/2014, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei din urmă pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, instanţa de fond a constatat că aceasta a fost invocată prin întâmpinare prin raportare la dispoziţiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 şi la cele solicitate prin acţiunea introductivă, însă, în condiţiile în care la termenul din 11.09.2015 reclamanta a solicitat şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 16049/30.04.2015, această excepţie apare ca fiind nefondată deoarece s-a exercitat calea de atac şi asupra soluţiei date în contestaţia administrativă.

Trecând la analiza pe fond a acţiunii, curtea de apel a constatat că a fost investită cu o acţiune prin care reclamanta contestă şi critică reţinerile din cuprinsul procesului-verbal nr. x/24.02.2015, şi, în subsidiar, modul de soluţionare a contestaţiei împotriva acestuia prin decizia nr. 16049/20.04.2015 (ambele întocmite de pârâtă) referitoare la existenţa unor nereguli aşa cum acestea sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv abaterile de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport de dispoziţiile naţionale şi/sau cele europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene, invocându-se totodată şi încălcarea principiului proporţionalităţii sancţiunii astfel cum este el definit de art. 17 din acelaşi act normativ, în sensul că orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unor nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia.

Analizând punctual fiecare din aceste critici, prima instanţă a constatat că prima vizează reţinerea eronată în cuprinsul procesului-verbal contestat a aspectului că semnarea contractului de finanţare a fost făcută peste termenul legal prevăzut în Ghidul solicitantului aferent măsurii 312, pct. 3.2. (tardivitatea), în condiţiile în care dacă ar fi fost vinovată de depăşirea termenului imperativ de 60 de zile, pârâta din oficiu ar fi trebuit să constate această depăşire şi, prin reprezentanţii săi, să nu mai încheie acest contract.

Examinând această critică, se observă că termenul de maxim 60 de zile calendaristice de la data confirmării de primire aferent măsurii 312 de care a beneficiat reclamanta expira la data de 14.04.2011, la care dacă se adaugă cele 10 zile suplimentare acceptate de pârâtă pentru starea de sănătate precară a reprezentantului acesteia, rezultă că acest contract trebuia încheiat cel mai târziu la data de 25.04.2011, însă ce trebui stabilit sub acest aspect este dacă această depăşire s-a datorat unei culpe a reclamantei sau, dimpotrivă, aceasta a fost suficient de diligentă şi, astfel, culpabilă este instituţia pârâtă.

În acest sens sunt relevante menţiunile de la dosarului de fond din care rezultă că documentele necesare încheierii contractului au fost finalizate şi semnate de reprezentanţii pârâtei (consilier, jurist, responsabilul cu controlul financiar intern şi director) începând cu data de 26.04.2011, de unde concluzia logică că aceste demersuri nu puteau fi realizate decât ulterior îndeplinirii de către reclamantă a obligaţiilor sale de a depune documentele necesare care îi reveneau în sarcină, convocarea sa pentru semnarea contractului în data de 02.05.2011datorându-se astfel circuitului intern de avizare din cadrul pârâtei, şi nu lipsei de diligenţă a reprezentantului reclamatei, astfel încât în mod greşit s-a reţinut acest aspect în actul contestat ca fiind o abatere în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

O a doua critică a reclamantei se referă la reţinerile eronate în actul contestat a consecinţelor celor două procuri de la fila x din contractul de finanţare încheiate de reprezentantul său cu B., în condiţiile în care această modalitate de împuternicire nu contravine legislaţiei în materie şi nici Ghidului solicitantului Măsura 312.

La analiza acestei critici curtea de apel a pornit de la modalitatea în care Ghidul solicitantului Măsura 312 a reglementat raporturile beneficiar-împuternicit în faza premergătoare încheierii şi semnării contractului de finanţare, în acest sens fiind relevante dispoziţiile de la pct. 3.1.2. din Ghid (pagina 24) unde se precizează că dosarele cererii de finanţare sunt depuse personal de reprezentantul legal sau de către un împuternicit prin procură legalizată, precum şi cele de la pagina 26 din Ghid care stabilesc că orice neconformitate de formă în etapa verificării condiţiilor de încheiere a contractului trebuie remediată în aceea etapă, obligaţie pe care însă, dacă ar fi fost reală, pârâta, prin împuterniciţii săi, trebuia să a rezolve, însă nu au îndeplinit-o atâta vreme cât contractul de finanţare s-a semnat şi implementat.

De asemenea, la examinarea acestei critici a fost avută în vedere şi conţinutul celor două procuri speciale autentificate la notar şi depuse în rejudecare, obiectul acestora fiind reprezentat de efectuarea "demersurilor necesare pentru semnarea şi depunerea la organele abilitate a dosarului, pentru proiectul de finanţare, respectiv efectuarea "demersurilor necesare pentru semnarea contractului de finanţare, de către mandatar, constatându-se astfel conformitatea acestor mandate cu limitele impuse de Ghid în ceea ce priveşte atât faza prealabilă încheierii contractului, cât la semnarea acestuia.

În condiţiile în care procurile au fost date potrivit reglementărilor prevăzute expres în Ghid iar activităţile desfăşurate de mandatarul B. s-au încadrat în limitele celor două mandate, apare ca fiind fără fundament practic şi juridic constatarea reprezentanţilor pârâtei din actul de control referitoare la existenţa unei nereguli în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2001, respectiv faptul că mandatarul ar fi fost beneficiarul real al fondurilor nerambursabile, iar reprezentantul reclamantei un simplu interpus.

În acest sens pledează şi faptul că în toată perioada de derulare a contractului de finanţare nu au fost identificate în cadrul controalelor efectuate aspecte de natură juridică, financiară sau economică care să poată conduce la concluzia că B. ar fi fost beneficiarul real al fondurilor europene acordate, procurile şi înscrisurile depuse la dosar în rejudecare dovedind că doar reclamanta a dispus de bunurile sale şi a fost singura responsabilă de rezultatele sale economico - financiare.

Concluzionând cu privire la această a doua critică, judecătorul fondului a apreciat-o ca fiind întemeiată deoarece nu se poate vorbi de o interpunere de persoane între un mandant şi mandatarul său în derularea unui contract de finanţare, atâta vreme cât atât în faza de pregătire şi semnare a contractului, cât şi în cea de derulare a acestuia au fost respectate condiţiile din Ghid iar activitatea specifică contractului a fost efectiv desfăşurată de reclamantă.

Cea de-a treia critică se referă la reţinerea eronată ca şi neregulă în actul contestat a existenţei unei similitudini între cererea de finanţare a reclamantei şi cea a lui C., în condiţiile în care beneficiarul nu poate fi răspunzător pentru orice asemănări cu alte proiecte similare cu al său, cu atât mai mult cu cât nici nu avut cunoştinţă de proiectul cu care se face comparaţia.

Instanţa fondului a avut în vedere la analiza acestei critici, în primul rând, lipsa unor interdicţii în cuprinsul Ghidului solicitantului Măsura 312 sesiunea 2010 privind depunerea unor proiecte asemănătoare cât şi lipsa unor sancţiuni în situaţia contrară, posibilitatea depunerii unor proiecte similare rezultând chiar din caracterul de generalitate al obiectului din cadrul Măsurii 312 (Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale,,), care chiar impune cu necesitate un conţinut standard şi minimal pe întreaga etapă de derulare a proiectului conform criteriilor din Ghid.

În al doilea rând, prezintă relevanţă pentru analiza acestei critici jurisprudenţa internă depusă la dosarul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 100/2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015 statuându-se cu putere de lucru judecat, în sensul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., că din probele administrate în acest dosar nu a rezultat existenţa vreunei colaborări între Î.I. A. şi Î.I. C., între cele două întreprinderi individuale neexistând nici o legătură administrativă, financiară sau de altă natură.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.) în cauza C-434/12 Slanceva sila Eood în care s-a statuat că simple asemănări între două proiecte de finanţare nu poate conduce la excluderea ajutorului financiar, dacă nu sunt întrunite un set de elemente obiective şi subiective, astfel cum rezultă din interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 ce a preluat conţinutul art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006.

În aceste condiţii, curtea de apel a apreciat că în mod greşit a fost reţinută ca şi neregulă în baza art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 existenţa unei similitudini între proiectul de finanţare depus de reclamantă şi cel al Î.I. C., neputându-se vorbi de existenţa unei "abateri, în sensul acestui text în cazul proiectului analizat în prezenta cauză.

Cea de-a patra critică a reclamantei vizează achiziţia serviciilor de consultanţă, curtea apreciind că pentru consideraţiile reţinute cu ocazia examinării criticii anterioare sub aspectul jurisprudenţei relevante, nu ne aflăm în situaţia existenţei unei nereguli în sensul ordonanţei atâta vreme cât a fost respectată cerinţa de eligibilitate a proiectului constând în încadrarea în baza de preţuri de referinţă şi a cotei de 5% din valoarea proiectului, suma totală privind consultanţa reprezentând doar 3% din bugetul proiectului.

De asemenea, curtea de apel a apreciat că existenţa unor similitudini între serviciile de consultanţă oferite de cele două societăţi S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., dublate de anumite legături de familie între acţionariatele acestora, reprezentantul societăţii reclamante şi mandatarul B. nu pot conduce singure la concluzia că ne aflăm în situaţia unui conflict de interese aşa cum este el definit în Anexa IV la contractul de finanţare, esenţial fiind în acest sens că la data contractării serviciilor de consultanţă de către reclamantă de la S.C. D. S.R.L. (22.06.2010), asociat unic şi administrator la aceasta era o persoană (F.) care nu se încadra în nici una din situaţiile de conflict de interese menţionate în anexă.

Curtea de apel a considerat ca fiind fondată şi critica cu numărul cinci a reclamantei privitoare la lipsa semnăturii unui membru al comisiei de evaluare (G.) de pe anumite acte întocmite în perioada derulării contractului de finanţare, esenţială fiind în acest sens existenţa semnăturii la momentul efectuării verificărilor de instanţă, cu atât mai mult cu cât această lipsă nu îi poate fi imputată reclamantei, ci persoanei responsabile direct de îndeplinirea acestei sarcini.

Trecând la analiza celei de-a şasea critici a reclamantei privitoare la achiziţia de bunuri, se observă că acesteia i se impută atât asemănarea dintre ofertele celor trei participanţi, cât şi modul formal în care aceşti participanţi cu concurat la licitaţie, nefiind respectat criteriul esenţial al independenţei fiecăruia, scopul fiind acela de a crea o aparenţă de respectare a prevederilor legale referitoare la existenţa a minim trei oferte conforme, şi nu de transparenţă şi concurenţă reală între aceştia.

Referitor la această critică, se constată că în ceea ce o priveşte pe reclamantă, procedura de achiziţie a fost avizată de toţi membrii comisiei de evaluare a ofertelor, aceştia stabilind că preţurile sunt corect stabilite şi a fost desemnată câştigătoare oferta care a respectat criteriul de atribuire, respectiv S.C. H. S.R.L..

În ceea ce priveşte existenţa unei coordonări între reclamantă şi Î.I. C. pentru a crea, intenţionat, condiţii artificiale cu scopul încălcării regulilor de concurenţă, prima instanţă a observat că o astfel de înţelegere era practic imposibilă în condiţiile existenţei în timp a unei diferenţe de aproximativ trei luni între cele două proiecte (26.07.2011 şi 19.10.2011). De asemenea, prezintă importanţă sub acest aspect şi cele menţionate la analiza criticii cu numărul trei privind relevanţa juridică şi faptică a s.c. nr. 100/2017 a Curţii de Apel Craiova în care a fost analizată legalitatea proiectului Î.I C., dar şi cele rezultate din constatările realizate prin Ordonanţa de clasare nr. 183/P/2014 din data de 22.11.2018 a D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova (pagina 37 în care, în esenţă, se concluzionează că nu au fost identificate situaţii de nelegalitate în cadrul proiectului reclamantei care să fi urmărit astfel decontarea necuvenită a cheltuielilor eligibile de la autoritatea contractantă, astfel încât nici această neregulă nu poate fi reţinută de curte ca fiind corect stabilită prin actul contestat emis de pârâtă.

Cea de-a şaptea critică a reclamantei vizează cele reţinute în actul contestat referitoare la plăţile efectuate către aceasta de către S.C. E. S.R.L., în condiţiile în care persoana împuternicită pentru derularea proiectului (B.) deţinea şi 50% din părţile sociale la această societate, aceasta reprezentând o dovadă a coordonării acesteia de către o altă persoană.

Curtea de apel a apreciat că această critică este întemeiată deoarece nicăieri în Ghidul solicitantului pentru Măsura de sprijin 312 de care a beneficiat reclamanta nu se interzicea ca în derularea proiectului să fie utilizate inclusiv împrumuturi private, chiar dacă sunt primite de la o firmă de consultanţă deţinută de soţul beneficiarului împreună cu mandatarul, în condiţiile în care acesta din urmă acţionează în limitele mandatului acordat şi semnează ca primitor pe anumite acte derulate în cadrul proiectului.

Prin activitatea de împrumut desfăşurată nu se poate spune că societatea S.C. E. S.R.L. a depus un proiect propriu în cadrul Măsurii de sprijin 312 alături de proiectul reclamantei, nefiind astfel în situaţia încălcării reguli de minimis prevăzută în Ghid (pagina 16-17) prin depunerea mai multor proiecte de către persoane afiliate în cadrul aceleiaşi măsuri de sprijin, într-o perioadă de 3 ani fiscali.

Ultima critică a reclamantei vizează reţinerea eronată în cuprinsul actului contestat a existenţei condiţiilor artificiale, la analiza acestora curtea de apel a pornit atât de la considerentele deciziei de casare prin care instanţa de control judiciar a recomandat curţii ca să le examineze prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 în lumina dezlegărilor date în drept de către C.J.U.E. prin decizia din 12.09.2013 pronunţată în cauza C-434/12 Slanceva sila Eood, cât şi de la aspectele de fapt şi de drept reţinute cu ocazia analizei celorlalte critici din prezenta cauză.

Din cuprinsul actului contestat rezultă că reprezentanţii pârâtei, la aprecierea existenţei condiţiilor artificiale, ar fi avut în vedere elemente privitoare la cererea de finanţare, dosarele de achiziţii servicii de consultanţă, dosarele de achiziţii de bunuri şi plăţi, concluzionând că din coroborarea tuturor acestora rezultă că proiectul depus de reclamantă este afectat de acest tip de condiţii, fiind în mod evident coordonat de B..

În cuprinsul considerentelor cauzei C-434/12 Slanceva sila Eood pronunţată de C.J.U.E. se precizează că simpla asemănare între două proiecte de finanţare nu poate conduce la excluderea acordării ajutorului financiar, dacă nu sunt întrunite un set de elemente obiective şi subiective astfel cum acestea sunt definite de Curte în interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 ce a preluat conţinutul art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006, iar în dispozitiv se precizează că art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare.

Analizând existenţa împrejurărilor obiective în sensul menţionat anterior, judecătorul fondului a apreciat că elementele rezultate din cuprinsul s.c. nr. 100/2017 a Curţii de Apel Craiova referitoare la aspectul că proiectul reclamantei a cărei finanţare a fost solicitată s-a realizat conform scopurilor urmărite de U.E. prin reglementarea Măsurii 312, precum şi faptul că activităţile desfăşurate în cadrul proiectului au fost reale şi efectiv realizate atât în sensul achiziţiei, cât şi al utilizării bunurilor, conduc la concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol a fost atinsă.

De asemenea, nici în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie (elemente subiective) nu se poate concluziona că există elemente de probă obiective care să conducă către posibilitatea ca reclamanta să fi urmărit să obţină un avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor, fiind relevante în acest sens cele reţinute în sentinţa sus menţionată privitoare la inexistenţa unei legături juridice, economice şi/sau funcţionale între aceasta şi Î.I. C., iar raporturile juridice şi financiare cu B. şi S.C. E. S.R.L. au avut la bază acte juridice de reprezentare, respectiv împrumut.

În concluzie, curtea de apel a apreciat că prin modul în care a implementat proiectul specific Măsurii 312 reclamanta a atins obiectivul specific acesteia, neexistând la dosar elemente de fapt şi de drept pentru a se putea concluziona referitor la o anumită coordonare sau legătură juridică, economică sau funcţională între aceasta şi Î.I. C. în scopul creării unor condiţii artificiale pentru încălcarea regulii de minimis şi depăşirii plafonului de 200.000 euro şi nici că adevăratul beneficiar al proiectului ar fi fost B., astfel încât măsura dispusă de pârâtă privind încetarea contractului de finanţare şi restituirea ajutorului financiar este nelegală şi urmează ca actul prin care s-a aplicat să fie anulat.

Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală în raport cu motivele de casare invocate de recurentă.

În esenţă, Înalta Curte constată că prin susţinerile sale, recurenta nu critică decât în mod formal considerentele care întemeiază soluţia de admitere a acţiunii, în fapt prin niciuna dintre cele şase critici nefiind combătute în mod punctual argumentele instanţei de fond care au determinat anularea actelor atacate şi nici invocate în mod explicit încălcări ale unor norme de drept material. În mod evident, nu pot fi primite în recurs criticile implicite ale recurentei privitoare la modalitatea de apreciere a probelor şi de interpretare a clauzelor contractului de finanţare, atâta timp cât aceste aspecte nu se regăsesc în sfera motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Astfel, prin prima critică, recurenta susţine că este eronată aprecierea instanţei de fond potrivit căreia semnarea contractului de finanţare în afara termenului prevăzut în Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 312 şi în Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanţare şi semnarea contractului de finanţare se datorează circuitului intern de avizare al AFIR si nu culpei beneficiarului, context în care în mod greşit s-a reţinut acest aspect ca fiind o abatere în sensul art. 2 alin. (2] lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Însă, în dezvoltarea acestei susţineri nu este combătută concluzia judecătorului fondului potrivit căreia convocarea reclamantei pentru semnarea contractului de finanţare în data de 02.05.2011 s-a datorat circuitului intern de avizare din cadrul pârâtei, şi nu lipsei de diligenţă a reprezentantului reclamantei, astfel încât în mod greşit s-a reţinut acest aspect în actul contestat ca fiind o abatere în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011; recurenta se limitează la prezentarea situaţiei de fapt şi la reiterarea punctului său de vedere expuse în actele atacate, fără a explica de ce este eronat raţionamentul judecătorului de fond.

Deşi susţine că a doua sa critică are ca obiect aprecierea instanţei de fond potrivit căreia semnarea documentelor aferente proiectului de dl. B., persoană împuternicită de beneficiarul proiectului, I.I. A. este legală, având în vedere lipsa unor interdicţii în cuprinsul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii nr. 312, în dezvoltarea acestei critici nu se regăsesc argumente care să combată în mod explicit această apreciere - recurenta procedează din nou la prezentarea situaţiei de fapt şi interpretării acesteia reţinute prin actele atacate, subliniind că pe niciun document din cererea de finanţare (specimen de semnătură declarat, declaraţii pe propria răspundere formulate în nume propriu etc.) nu apare semnătura reprezentantului legal al proiectului, dl. A.. Or, această aserţiune nu este de natură a combate argumentele esenţiale ale primei instanţe conform cărora "în condiţiile în care procurile au fost date potrivit reglementărilor prevăzute expres în Ghid iar activităţile desfăşurate de mandatarul B. s-au încadrat în limitele celor două mandate, apare ca fiind fără fundament practic şi juridic constatarea reprezentanţilor pârâtei din actul de control referitoare la existenţa unei nereguli în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2001, respectiv faptul că mandatarul ar fi fost beneficiarul real al fondurilor nerambursabile, iar reprezentantul reclamantei un simplu interpus". A mai reţinut judecătorul fondului că "în toată perioada de derulare a contractului de finanţare nu au fost identificate în cadrul controalelor efectuate aspecte de natură juridică, financiară sau economică care să poată conduce la concluzia că B. ar fi fost beneficiarul real al fondurilor europene acordate, procurile şi înscrisurile depuse la dosar în rejudecare dovedind că doar reclamanta a dispus de bunurile sale şi a fost singura responsabilă de rezultatele sale economico - financiare". Ca urmare, "nu se poate vorbi de o interpunere de persoane între un mandant şi mandatarul său în derularea unui contract de finanţare, atâta vreme cât atât în faza de pregătire şi semnare a contractului, cât şi în cea de derulare a acestuia au fost respectate condiţiile din Ghid iar activitatea specifică contractului a fost efectiv desfăşurată de reclamantă".

Prin a treia critică, recurenta susţine, în mod implicit, că este eronată concluzia curţii de apel conform căreia similitudinea dintre cererile de finanţare depuse de beneficiarii 1.1. A. şi IJ. C. nu poate fi imputată beneficiarului, menţinându-şi punctul de vedere din actele atacate potrivit căruia elementele de asemănare existente între memoriile justificative ale celor 2 beneficiari şi documentele existente în cadrul dosarelor de achiziţie pentru servicii de consultanţă conduc la concluzia că atât memoriile justificative şi contractele de prestări servicii au fost întocmite de o singură societate/persoană/grup de persoane şi ulterior au fost copiate şi adaptate pentru celalalt beneficiar, cât şi faptul că procedura de achiziţie depusă spre avizare a fost una formală, având scopul obţinerii pe nedrept a rambursărilor aferente.

Această critică ignoră, însă, considerentele sentinţei atacate potrivit cărora, în primul rând, din lipsa unor interdicţii în cuprinsul Ghidului solicitantului pentru Măsura 312 sesiunea 2010 privind depunerea unor proiecte asemănătoare cât şi lipsa unor sancţiuni în situaţia contrară, se desprinde concluzia posibilităţii depunerii unor proiecte similare, aceasta rezultând chiar din caracterul de generalitate al obiectului din cadrul Măsurii 312 (Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale,,), care chiar impune cu necesitate un conţinut standard şi minimal pe întreaga etapă de derulare a proiectului conform criteriilor din Ghid. În al doilea rând, judecătorul fondului a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 100/2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015 s-a statuat cu putere de lucru judecat, în sensul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., că din probele administrate în acest dosar nu a rezultat existenţa vreunei colaborări între Î.I. A. şi Î.I. C., între cele două întreprinderi individuale neexistând nici o legătură administrativă, financiară sau de altă natură.

A patra critică a recurentei are ca obiect aprecierea instanţei de fond potrivit căreia constatările subscrisei privind existenţa neregulilor în cadrul procedurii de achiziţii bunuri nu se confirmă, însă nici prin această critică nu se combate în mod explicit raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia procedura de achiziţie a fost avizată de toţi membrii comisiei de evaluare a ofertelor, aceştia stabilind că preţurile sunt corect stabilite şi a fost desemnată câştigătoare oferta care a respectat criteriul de atribuire, respectiv S.C. H. S.R.L., nefiind posibilă nici existenţa unei coordonări între reclamantă şi Î.I. C. pentru a crea, intenţionat, condiţii artificiale cu scopul încălcării regulilor de concurenţă, în condiţiile existenţei în timp a unei diferenţe de aproximativ trei luni între cele două proiecte (26.07.2011 şi 19.10.2011). De asemenea, nu a fost combătut nici argumentul din considerente "referitor la relevanţa juridică şi faptică a s.c. nr. 100/2017 a Curţii de Apel Craiova în care a fost analizată legalitatea proiectului Î.I C., dar şi cele rezultate din constatările realizate prin Ordonanţa de clasare nr. 183/P/2014 din data de 22.11.2018 a D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova în care, în esenţă, se concluzionează că nu au fost identificate situaţii de nelegalitate în cadrul proiectului reclamantei care să fi urmărit astfel decontarea necuvenită a cheltuielilor eligibile de la autoritatea contractantă".

Prin a cincea critică se susţine că nu poate fi acceptată aprecierea instanţei de fond potrivit căreia Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312 nu interzicea ca în derularea proiectului să fie utilizate inclusiv împrumuturi private, fără a se combate în mod explicit argumentul conform căruia chiar dacă aceste împrumuturi au fost primite de la o firmă de consultanţă deţinută de soţul beneficiarului împreună cu mandatarul, acesta din urmă a acţionat în limitele mandatului acordat. Prin activitatea de împrumut desfăşurată nu se poate spune că societatea S.C. E. S.R.L. a depus un proiect propriu în cadrul Măsurii de sprijin 312 alături de proiectul reclamantei, nefiind astfel în situaţia încălcării reguli de minimis prevăzută în Ghid prin depunerea mai multor proiecte de către persoane afiliate în cadrul aceleiaşi măsuri de sprijin, într-o perioadă de 3 ani fiscali.

În fine, nu poate fi primită nici ultima critică a recurentei, prin care se susţine că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că în cauză nu a fost dovedită crearea condiţiilor artificiale de obţinere a finanţării nerambursabile. Înalta Curte are în vedere că, nici prin critica menţionată recurenta nu a combătut argumentaţia curţii de apel referitoare la puterea de lucru judecat a s.c. nr. 100/2017 a Curţii de Apel Craiova prin care s-a reţinut că proiectul reclamantei a cărei finanţare a fost solicitată s-a realizat conform scopurilor urmărite de U.E. prin reglementarea Măsurii 312, că activităţile desfăşurate în cadrul proiectului au fost reale şi efectiv realizate atât în sensul achiziţiei, cât şi al utilizării bunurilor, conduc la concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol a fost atinsă şi că nu a existat o legătură juridică, economică şi/sau funcţională între reclamantă şi Î.I. C.. Aceste împrejurări au determinat instanţa fondului să aprecieze că prin modul în care a implementat proiectul specific Măsurii 312 reclamanta a atins obiectivul specific acesteia, neexistând la dosar elemente de fapt şi de drept pentru a se putea concluziona referitor la o anumită coordonare sau legătură juridică, economică sau funcţională între aceasta şi Î.I. C. în scopul creării unor condiţii artificiale pentru încălcarea regulii de minimis.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 322/2019 din 16 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 322/2019 din 16 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2022.