Environmental tax liability on reusable packaging at initial market entry despite return system and EU law defenses

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 25.11.2016 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti: suspendarea actului administrativ Decizia de Impunere nr. x/25.07.2016 emis de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a cauzei; anularea în totalitate a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 145/23.09.2016 şi, subsecvent, anularea în totalitate a Deciziei de impunere nr. x/25.07.2016; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 196 din 27 decembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Şcheia, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti; a anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 145/23.09.2016 şi Decizia de impunere nr. x/25.07.2016 emise de Administraţia Fondului pentru Mediu, în sensul că a exonerat reclamanta de la plata obligaţiei fiscale principale în sumă de 1.579.184 RON din totalul de 2.009.841 RON; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 78.666 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Hotărârea supusă revizuirii în cauza de faţă

Prin decizia civilă nr. 6741 din 10 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 196 din 27 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa recurată şi, rejudecând a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

1.4. Calea extraordinară de atac exercitată

Împotriva deciziei civile nr. 6741 din 10 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.A. întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în totalitate a Deciziei nr. 6741 din 10 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii recursului formulat de intimata Administraţia Fondului pentru Mediu, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 196 din 27 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi obligarea intimate la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele revizuirii sunt expuse în cererea de exercitare a căii de atac, depusă la dosarul cauzei

1.5. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca nefondată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de revizuire, raportat la înscrisurile cauzei şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată şi o va respinge, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin decizia ce face obiectul revizuirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 196 din 27 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa recurată şi, rejudecând a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Intimata S.C. A. S.A. a făcut obiectul controlului Administraţiei Fondului pentru Mediu, în urma căruia s-a emis raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2016 şi decizia de impunere nr. x/25.07.2016, reţinând în sarcina reclamantei obligaţii de plată suplimentare în sumă de 2.009.841,00 RON.

Organele de control au constatat că în perioada 01.01.2011 - 31.12,2015 societatea a introdus pe piaţa naţională bunuri ambalate rezultate din producţia proprie (bere), ambalajul fiind reprezentat de: keg-uri (butoaie inox de 50 litri), sticle 1/2, navete pvc, etichete pentru sticle, capace pentru sticle şi paleţi. De asemenea, în perioada 01.01.2011 - 31.12.2015 societatea a achiziţionat din piaţa externă pahare, halbe, piese de schimb utilaje, butoaie metalice, activitate care a generat introducerea de ambalaje pe piaţa naţională.

Aceste activităţi au generat obligaţii de plată la bugetul Fondului pentru mediu, respectiv contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Ambalajele reutilizabile folosite în sistem depozit au fost luate în calcul în stabilirea bazei de impunere doar la prima punere pe piaţă a acestora în conformitate cu prevederile H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 145/23.09.2016 pârâta a respins contestaţia S.C. A. S.A ca neîntemeiată.

Instanţa de fond, prin sentinţa atacată, a anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 145/23.09.2016 şi Decizia de impunere nr. x/25.07.2016 emise de Administraţia Fondului pentru Mediu în sensul că a exonerate reclamanta de la plata obligaţiei fiscale principale în sumă de 1.579.184 RON din totalul de 2.009.841 RON.

S-a reţinut astfel că, pornind de la prevederile H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare care în Anexa 1, lit.

g) care definesc noţiunea de ambalaj reutilizabil, reclamanta foloseşte pentru comercializarea produselor sale ambalaje reutilizabile, iar faţă de dispoziţiile legale de mai sus, are obligaţia de plată a contribuţiei prevăzute de art. 9 lit.

d) din O.U.G. nr. 196/2005 exclusiv pentru ambalajele introduse pe piaţa naţională la prima lor utilizare. De asemenea, potrivit aceloraşi dispoziţii, este exclusă obligaţia de plată a contribuţiei la Fondul pentru mediu pentru stocul de ambalaje reutilizabile, care nu sunt introduse pe piaţa naţională "contra cost sau gratuit (anexa 1 la H.G. nr. 621/2005). Introducerea pe piaţă naţională a unui ambalaj, pentru care să se datoreze contribuţii, presupune aşadar transferul dreptului de proprietate de la producător la comerciant sau consumator, atât a ambalajului cât şi a produsului pe care îl reţine, protejează distribuie sau prezintă. Conform definiţiei noţiunii de ambalaj, dată de anexa 1 lit.

c) teza II a din H.G. nr. 621/2005 reluate de Legea nr. 249/2005 "Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj" şi aplicând regulile de interpretare per a contrario, rezultă că obiectul destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator nu este considerat ambalaj dacă este returnabil. Din concluziile raportului de expertiză rezultă că reclamanta nu a introdus pe piaţă, în perioada de referinţă 2011 - 2015, ambalaje reutilizabile/refolosibile contra cost prin facturare şi deci nu datorează contribuţii pentru achiziţii din ambalaje.

Ambalajele achiziţionate au fost recepţionate şi au intrat în patrimoniul reclamantei iar utilizarea acestora în baza avizelor de custodie şi circulaţie la schimb nu constituie o introducere pe piaţă conform dispoziţiilor legale mai sus prezentate. Expertul desemnat a prezintat cantitatea de ambalaje reutilizabile (sticle, navete, butoaie tip KEG) ieşite pe poarta societăţii, pe toată perioada 2011 - 2015 precum şi cantitatea de ambalaje reutilizabile de acelaşi tip în aceiaşi perioadă de referinţă . Comparând datele prezentate de expert rezultă că ambalajele de acest tip au fost în totalitate returnate.

Deci, aceste trei tipuri de ambalaje au calitatea de ambalaje reutilizabile, ceea ce conduce la concluzia, în opinia instanţei de fond, că reclamanta nu le-a introdus pe piaţa naţională în perioada 2011 - 2015, astfel că nu datorează contribuţia de 2lei/kg la Fondul de mediu.

S-a mai reţinut că reclamanta are totuşi obligaţia de plată a contribuţiei la Fondul pentru mediu pentru ambalajele de sticlă pe care le-a pus în mod gratuit pe piaţă (în urma activităţilor de promovare, sponsorizări, protocol, etc.) şi care nu au fost recuperate. Aceste ambalaje au ieşit definitiv din patrimoniul reclamantei şi îndeplinesc condiţia de a fi introdus pentru prima dată pe piaţa naţională, condiţie prevăzută de art. 9 lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Insatnţa de recurs a apreciat criticile recurentei ca fiind întemeiate.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, veniturile Fondului pentru mediu se constituie din: . . . . . . . . . .o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, şi de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare.

Recurenta consideră că raţionamentele pe care au fost stabilite concluziile expertizei şi care au fost însuşite de către instanţa de fond, pornesc de la înţelegerea greşită a noţiunii de ambalaj, ambalaj reutilizabil şi a sintagmei introducere pe piaţa naţională.

În acest sens, instanţa de control judiciar a constatat că, potrivit pct. 1 lit. c) din Anexa 1 la H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, act normative în vigoare în perioada de referinţă (2011 - 2015) prin ambalaj se înţelege orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj, iar conform lit. g), ambalaj reutilizabil este definit a fi, ambalaj refolosit pentru acelaşi scop, a cărui returnare de către consumator ori comerciant este asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin reachiziţionare sau altfel.

Ambalajul reutilizabil se consideră introdus pe piaţă atunci când este făcut disponibil pentru prima oară, împreună cu produsul pe care este destinat să îl conţină, să îl protejeze, să îl manipuleze, să îl distribuie sau să îl prezinte.

Ambalajul reutilizabil se consideră deşeu de ambalaj când se înlătură, la sfârşitul duratei utile de viaţă. Ambalajul reutilizabil nu se consideră deşeu de ambalaj atunci când este returnat pentru a fi refolosit.

Ambalajul reutilizabil nu se consideră ambalaj introdus pe piaţă atunci când este refolosit pentru ambalarea unui produs şi făcut disponibil din nou.

Cantitatea de deşeuri de ambalaje reutilizabile generate într-un an se consideră a fi egală cu cantitatea de ambalaje reutilizabile introduse pe piaţa naţională în anul respective.

Activitatea desfăşurată de intimată constă în producţia de bere şi comercializarea acesteia pe piaţa naţională în butoaie inox de 50 litri, sticle 1/2, navete pvc., activitate care implică şi achiziţia acestor ambalaje reutilizabile în care este ambalată berea.

Instanţa de recurs a considerat că, într-adevăr, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale de mai sus. Astfel, în condiţiile în care lit. g) din Anexa 1 la H.G. nr. 621/2005 arată când şi în ce condiţii se consideră că ambalajul reutilizabil este deşeu de ambalaj iar definiţia acestui tip de ambalaj este clară şi neechivocă, interpretarea per a contrario dată ultimei tezei a II-a de la lit. c) (în sensul că obiectele returnabile destinate aceloraşi scopuri nu sunt considerate ambalaje), contravine acestor prevederi legale şi, implicit voinţei legiuitorului şi scopului acestui act normativ.

Conform lit. a)1 din Anexa 1 la H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, introducere pe piaţa naţională a unui produs este acţiunea de a face disponibil pe piaţă, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii şi/sau utilizării.

Într-adevăr, ambalajul reutilizabil nu se consideră ambalaj introdus pe piaţă atunci când este refolosit pentru ambalarea unui produs şi făcut disponibil din nou însă, în mod legal recurenta a avut în vedere cantitatea de ambalaje reutilizabile introduse pe piaţa naţională prima oară (la prima vânzare) şi nu de fiecare dată la vânzarea produsului finit.

Ambalajele reutilizabile arătate mai sus şi folosite de societate au fost date. în consum şi livrate odată cu produsul finit către consumatori, fiind astfel introduse pe piaţa naţională de intimată, aşa cum se arată în teza a II-a de la lit. g) din Anexa 1.

Pe de altă parte, instanţa de recurs nu şi-a însuşit nici considerentele instanţei de fond potrivit cărora, introducerea pe piaţă naţională a unui ambalaj, pentru care să se datoreze contribuţii, presupune transferul dreptului de proprietate de la producător la comerciant sau consumator, atât a ambalajului cât şi a produsului pe care îl reţine, protejează distribuie sau prezintă, acestea putând fi valabile doar în cazul unor amabalaje nereutilizabile.

În acest sens, este remarcat că acţiunea de a face disponibil pe piaţă, pentru prima dată un produs nu presupune în mod necesar transferul dreptului de proprietate şi asupra ambalajului întrucât returnarea de către consumator ori comerciant a acestuia este asigurată şi de plata unei sume-sistem depozit nu doar prin reachiziţionare, aşa cum de altfel prevede şi definiţia ambalajului reutilizabil. În acest sens, lit. w) din Anexa 1 la H.G. nr. 621/2005 prevede că, sistem-depozit este sistem prin care cumpărătorul, la achiziţionarea unui produs ambalat, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursată atunci când ambalajul este returnat. În acest sens sunt şi contractele de folosinţă încheiate de intimată

Instanţa de fond a preluat în mod mecanic opinia exprimată în expertiză în sensul că, în raport cu prevederile pct. 16 din Anexa 1 a Ordinului 578/2006, potrivit cărora, prima distribuire pe piaţa naţională este primul transfer n al proprietăţii, contra cost sau gratuit, pe piaţa naţională, aceasta referindu-se la produsul pe care ambalajul îl reţine, interpretare care rezultă cu evidenţă din prevederile pct. 12 din acelaşi act normativ, în care se arată că, introducere pe piaţa naţională este furnizarea pentru prima dată spre distribuire, consum sau utilizare a unui produs pe piaţa naţională, în cursul unei activităţi comerciale desfăşurate cu titlu profesional, fie în schimbul unei plăţi, fie gratuit, definiţie data de altfel şi de dispoziţiile lit. a)1 din Anexa 1 la H.G. nr. 621/2005. Distribuirea pe piaţa naţională la care face referire pct. 16 din Anexa 1 a Ordinului 578/2006, are în vedere produsul pe care îl distribuie (berea) utilizând în acest scop ambalaje reutilizabile (pct. 12). Aşa însă cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond, intimata a introdus pe piaţă odată cu produsul finit şi ambalaje reutilizabile fără a le factura, ceea ce presupune că aceasta a făcut disponibil pe piaţă, pentru prima dată un produs, în vederea utilizării şi a cărui returnare de către consumator ori comerciant este asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin reachiziţionare sau altfel (în speţă, avize de expediţie - custodie, contract de comodat - fila x vol. I fond).

Aşa fiind, instanţa de control judiciar a constatat că intimata, pentru cantitatea de ambalaje reutilizabile (keg-uri sticle 1/2, navete pvc.) în care este ambalată berea, introduse pe piaţa naţională prima oară (la prima vânzare a produsului ambalat) datorează taxa prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, indiferent dacă acestea au fost contra cost sau gratuit şi indiferent dacă acestea i-au fost returnate sau nu.

Din acest motiv, nu au relevanţă concluziile expertizei potrivit cărora, ambalajele de acest tip au fost în totalitate returnate.

Instanţa de recurs nu şi-a însuşit nici considerentele instanţei de fond potrivit cărora, este lipsit de relevanţă dacă reclamanta deţine o evidenţă distinctă a ambalajelor reutilizabile şi a celor nou achiziţionate, pornind de la interpretarea greşită a dispoziţiilor legale de mai sus.

Dimpotrivă, cum ambalajele reutilizabile nou achiziţionate urmau a fi introduce pe piaţa naţională pentru prima dată iar pentru acestea se datora taxa prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, este evident că trebuia ca intimata să deţină o evidenţă distinctă a acestora de ambalajele reutilizabile returnate. Pentru aceasta, în mod legal organele de control ale recurentei au avut în vedere, la calculul cantităţii de ambalaje introduce pe piaţa naţională, ambalajele achiziţionate în fiecare an, conform facturilor de achiziţii, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, cantitatea de deşeuri de ambalaje reutilizabile generate într-un an se consideră a fi egală cu cantitatea de ambalaje reutilizabile introduse pe piaţa naţională în anul respectiv (teza ultimă a lit. g) din Anexa 1 la H.G.. Nr. 621/2005).

De asemenea, pentru consideraţiile de mai sus, în mod eronat instanţa de fond a considerat că intimata datorează taxa prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 doar pentru ambalajele de sticlă pe care le-a pus în mod gratuit pe piaţă (în urma activităţilor de promovare, sponsorizări, protocol, etc.) şi care nu au fost recuperate întrucât acestea au ieşit definitiv din patrimoniul reclamantei şi îndeplinesc condiţia de a fi introdus pentru prima dată pe piaţa naţională, instanţa de recurs apreciind că, pentru introducerea pentru prima dată pe piaţă a unui ambalaj nu are relevanţă dacă aceasta s-a făcut în schimbul unei plăţi sau cu titlu gratuit (în speţă, avize de expediţie-custodie, contracte de folosinţă) sau dacă, în urma activităţii de mai sus, ambalajele de sticlă şi-au pierdut caracteristica de "reutilizabil" de către intimată la ambalarea din nou a berii.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs a apreciat că toate criticile recurentei sunt fondate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greşită a legislaţiei în materie.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este nefondată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, în opinia Înaltei Curţi, în cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, nefiind deci incident cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte are în vedere că, contrar celor susţinute de revizuentă, prin decizia a cărei revizuire se solicită, nu a fost înlăturată de la aplicare regula europeană fundamentală "poluatorul plăteşte", atâta timp cât prin introducerea ambalajelor pe piaţa naţională, aceasta dobândeşte calitatea de "poluator". Taxa de mediu este datorată pentru orice ambalaj în considerarea faptului incontestabil că, la un moment dat, acesta va deveni deşeu de ambalaj.

Înalta Curte constată că revizuenta nu a invocat dispoziţii al dreptului Uniunii Europene care să prevadă în mod explicit obligaţia statului membru de a amâna plata taxei pe ambalajul reutilizabil până la data când acesta devine deşeu, ori care să interzică în mod expres taxarea ambalajului reutilizabil la prima folosire. Prevederile art. 5 par. 1 din Directiva nr. 94/62/CE, invocate de revizuentă, nu sunt de natură a schimba această constatare, atâta timp cât prevederile menţionate nu impun statelor membre un anumit tip de măsură pentru încurajarea creşterii cotei de ambalaje reutilizabile introduse pe piaţă, alegerea măsurii rămânând la latitudinea statelor membre.

Nici hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-104/17 nu este de natură a determina o altă concluzie, atâta timp cât în par. 22 şi 23 ale acesteia se menţionează că principiul "poluatorul plăteşte" îi vizează şi pe cei care contribuie la producerea de deşeuri, respectiv importatorii şi distribuitorii de produse ambalate şi că directiva sus menţionată are un larg domeniu de aplicare, aceasta având ca obiect "toate ambalajele introduse pe piaţa Uniunii...".

În opinia Înaltei Curţi, nu se poate reţine că prin impunerea taxei de mediu asupra ambalajului reutilizabil, la introducerea acestuia pe piaţa naţională, s-ar consfinţi o impunere suplimentară, atâta timp acest ambalaj este taxat o singură dată.

Înalta Curte nu se poate ralia tezei revizuentei potrivit căreia este obligatorie scutirea de taxă a ambalajelor returnabile incluse într-un sistem de returnare operaţional, atâta timp cât prin hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-198/14 (invocată de revizuentă în sprijinul acestei teze) s-a statuat doar că dreptul UE nu se opune unei reglementări naţionale care instituie o taxă pe anumite ambalaje de băuturi, dar prevede o scutire în cazul includerii acestor ambalaje într-un sistem de returnare operaţional; rezultă cu evidenţă din această formulare că dreptul UE nu impune o asemenea scutire, ci doar o permite.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută nici o încălcare a principiului proporţionalităţii, atâta timp cât taxa de mediu pe ambalajul returnabil este plătită o singură dată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.A. Şcheia împotriva deciziei nr. 6741 din 10 decembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2022.