Non-communication of tax assessment decision; nature of payment notice and fiscal qualification of wind turbine towers as buildings

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 26.09.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) sub dosar nr. x/2018, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac: anularea înştiinţării de plată din data de 27.03.2018; anularea dispoziţiei nr. 5382/16.05.2018, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluţionarea contestaţiei nr. 4991/08.05.2018 formulate de A. împotriva înştiinţării de plată din data de 27.03.2018; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 102 din 19 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea A. S.A în contradictoriu cu pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac; a fost anulată în parte dispoziţia de soluţionare a contestaţiei nr. 5382/16.05.2018 şi înştiinţarea de plată purtând data 27.03.2018 şi înregistrată sub nr. x/29.03.2018, în limita sumelor de 1.567.887 RON menţionată de organul fiscal la rubrica «rămăşiţă» şi de 4.180.013 RON menţionată de organul fiscal la rubrica «accesorii»; au fost obligaţi pârâţii la plata către partea reclamantă a sumei de 7.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat în cond. art. 451 - 453 C. proc. civ. a fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 102 din 19 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta A. S.A cât şi pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1. Recurenta-reclamantă A. S.A şi-a întemeiată cererea de recurs pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată; înlăturarea considerentelor instanţei de fond în ceea ce priveşte analiza motivului subsidiar de anulare invocat de societate potrivit căruia "autoritatea a realizat în mod nelegal imputaţia plăţilor", şi înlocuirea acestora în sensul că, faţă de incidenţa motivului de anulare privind neîncadrarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, motivul subsidiar privind greşita imputaţie a plăţilor nu se mai impunea a fi analizat; cu obligarea intimaţilor la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea litigiului.

În motivarea cererii, recurenta-reclamantă a arătat că, în mod nelegal, instanţa de fond a reţinut că Înştiinţarea de plată nu este act administrativ fiscal în privinţa sumei de 1.582.465 RON, faţă de emiterea Deciziei de impunere nr. x/29.03.2018, decizie ce nu a fost comunicată societăţii, conform prevederilor Codului de procedură fiscală, până la momentul închiderii dezbaterilor în cauză.

Deşi pârâţilor li s-a pus în vedere de către instanţa de fond, la cererea reclamantei, să depună la dosarul cauzei dovada comunicării acestei decizii de impunere, aceştia nu au înţeles să dea curs solicitării, sens în care instanţa de fond nu ar fi trebuit să ţină cont de această decizie de impunere, nefiind făcută dovada comunicării acesteia către societate, pentru a putea produce efecte juridice.

Sub acest aspect, a apreciat recurenta că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că societatea nu a demonstrat natura de act administrativ a Înştiinţării de plată pentru suma de 1.582.465 RON, raportat la emiterea deciziei de impunere de către organul fiscal, susţinând că Înştiinţarea de plată are natura unui act administrativ, aprecierea instanţei de fond în sens contrar fiind nelegală.

Sub un al doilea aspect, susţine că şi în ipoteza în care Decizia de impunere ar fi fost comunicată societăţii împreună cu Înştiinţarea de plată, aceasta din urmă tot ar fi avut natura unui act administrativ fiscal şi cu privire la suma de 1.582.465 RON reprezentând impozit pe clădiri aferent anului 2018, susceptibil de a fi supus controlului instanţei de contencios administrativ, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi calificat astfel.

Concluzionând, apreciază recurenta că instanţa de fond a încălcat/aplicat greşit normele de drept material prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală, precum şi regulile de procedură prevăzute de art. 47 şi art. 48 din Codul de procedură fiscală, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

De asemenea, în mod nelegal instanţa de fond nu a analizat motivul de anulare privind nelegalitatea formală a Înştiinţării de plată şi nu a constatat incidenţa acestuia şi în privinţa sumei de 1.582.465 RON reprezentând impozit pe clădiri aferent anului 2018.

Există astfel o contradicţie în motivarea instanţei de fond din moment ce, pe de o parte, reţine că pentru sumele reprezentând rămăşiţe şi accesorii, Înştiinţarea de plată nu este motivată în fapt şi în drept, iar pentru suma de 1.582.465 RON, reprezentând impozit pe clădiri aferent anului 2018, reţine că Înştiinţarea de plată este doar un act de informare, din moment ce nici pentru această sumă nu rezultă din cuprinsul Înştiinţării care sunt clădirile impozitate, respectiv obiectul său, nefiind astfel motivată în fapt şi în drept.

Astfel, apreciază recurenta că în cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului şi anularea înştiinţării menţionate anterior.

Referitor la nelegalitatea sentinţei recurate în ceea ce priveşte respingerea cererii de anulare a înştiinţării de plată pentru suma de 3.216 RON reprezentând o parte din rămăşiţă impozit pe clădiri, recurenta solicită să se observe că în ceea ce priveşte motivul de anulare privind nelegalitatea formală a Înştiinţării de plată, în mod nelegal instanţa de fond s-a raportat doar la sumele de 1.567.887 RON şi 4.180.013 RON, întrucât acesta a fost invocat cu privire la întregul conţinut al Înştiinţării de plată, respectiv implicit şi cu privire la suma de 3.216 RON reprezentând o parte din rămăşiţă impozit pe clădiri.

Sub un prim aspect, apreciază că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub cel de al doilea aspect, instanţa de fond a reţinut faptul că suma de 3.126 RON reprezintă "impozit staţii" şi nu impozit aferent tunurilor de susţinere a turbinelor eoliene, în baza Notei explicative depuse de organul fiscal la dosarul cauzei, ulterior cererii de repunere pe rol a cauzei, această informaţie nerezultând din cuprinsul altor înscrisuri aflate la dosarul cauzei.

Astfel, strict din cuprinsul Înştiinţării de plată, această distincţie nu putea fi făcută, întrucât sumele nu au fost defalcate, acesta fiind şi motivul pentru care societatea a invocat nelegalitatea formală a actului administrativ fiscal, motiv care de altfel a fost validat de către instanţa de fond, dar nu însă şi cu privire la suma de 3.216 RON, în privinţa căreia, în mod nelegal, nu a analizat această chestiune.

În acest sens, apreciază recurenta că instanţa de fond a încălcat/aplicat greşit normele de drept material prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală, precum şi regulile de procedură prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., fiind astfel incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Totodată, consideră că este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât în considerentele instanţei de fond există mai multe contradicţii, respectiv, pe de o parte instanţa de fond reţine că "deşi prin precizările depuse de organul fiscal se arată că impozitul determinat se referă la tunurile de susţinere a turbinelor eoliene aflate în proprietatea reclamantei, prin înştiinţarea de plată litigioasă astfel de precizări nu sunt formulate, neputând fi determinat care este, separat, cuantumul impozitului aferent şi nici norma fiscală aplicabilă", iar pe de altă parte a luat în considerare precizarea făcută de organul fiscal prin Nota explicativă cu privire la defalcarea sumelor şi nu a dispus anularea actului, ignorând faptul că societatea a invocat motivul de anulare privind nelegalitatea formală a Înştiinţării de plată în întregul ei.

De asemenea, deşi instanţa reţine că "nu se poate determina cu precizie care este baza legală a stabilirii impozitului şi nici care sunt clădirile pentru care acesta a fost calculat", dispune respingerea cererii de anulare cu privire la suma de 3.218 RON, motivând în sensul că această sumă reprezintă "impozit staţii" şi că societatea ar fi contestat doar chestiunea obligaţiei de plată a impozitului aferent turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene.

A mai arătat recurenta-reclamantă că în cauză se impune înlăturarea considerentelor reţinute de instanţa de fond în analiza motivului subsidiar de anulare potrivit căruia autoritatea a realizat în mod eronat imputaţia plăţilor, întrucât instanţa a încălcat/aplicat greşit normele de drept material prevăzute de art. 249 alin. (5) Codul fiscal, vechea reglementare, art. 453 lit. b) Codul fiscal, noua reglementare, precum şi art. 46 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Referitor la acest aspect, faţă de incidenţa principalului motiv de anulare privind neîncadrarea tunurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, nu se mai impunea ca instanţa de fond să facă referiri la motivul de anulare privind greşita imputaţie a plăţilor efectuată de autoritate, acestea fiind nerelevante şi superflue faţă de caracterul devenit subsidiar al acestui motiv de anulare invocat.

A subliniat recurenta că faţă de anularea definitivă a Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 şi a Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014 prin respingerea recursurilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2598/17.06.2020, motivul de anulare invocat de societate a devenit unul subsidiar ce nu se mai impunea analizat, raportat la incidenţa motivului principal privind nelegalitatea impunerii.

Făcând referire la imputaţia plăţilor efectuate de societate cu titlu de impozit pe clădiri aferent turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene, deşi acesta nu a fost datorat, considerentele instanţei de fond sunt în contradicţie cu celelalte considerente reţinute de instanţă în analiza motivului de anulare privind neîncadrarea tunurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, respectiv nelegalitatea impunerii.

Sub acest aspect, consideră recurenta că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive contradictorii, întrucât cu toate că instanţa a constatat nulitatea Înştiinţării de plată raportat la neîndeplinirea condiţiilor de formă în legătură cu obiectul său, reţinând faptul că aceasta nu a fost motivată în fapt şi în drept, aspect ce a făcut imposibile aprecierile părţii vătămate şi ale instanţei cu privire la actul de impunere, instanţa a analizat motivul de anulare privind greşita imputaţie a plăţilor, aspect care, în mod evident, în lipsa unui act administrativ fiscal motivat în fapt şi în drept, nu ar fi putut fi analizat în mod corespunzător.

Sub un al doilea aspect, exclusiv în ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond potrivit căreia organul fiscal a procedat corect la aplicarea normei fiscale incidente în materia imputaţiei plăţilor, apreciază recurenta că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază această concluzie, instanţa rezumându-se la a cita prevederile legale în materia imputaţiei, fără a realiza o analiză globală a tuturor susţinerilor societăţii cu privire la greşita imputaţie a plăţilor, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

3.2 Recurenţii-pârâţi Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac, prin cererea de recurs întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurenţii-pârâţi au arătat că prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 517/2003 privind Codul fiscal nu fac diferenţă între materialele din care sunt construite aceste clădiri, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile potrivit cărora turnul turbinei nu poate fi considerat clădire deoarece nu întruneşte elementele de bază ale unei clădiri, fiind o construcţie metalică, apreciind că acest lucru nu împiedică încadrarea acestuia în categoria clădirilor.

Consideră că anularea Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze în sensul admiterii recursului, întrucât prin această decizie se făcea doar o lămurire a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, sens în care nu se poate reţine că această decizie reprezintă o reglementare nouă.

Prin Legea nr. 285/2018, publicată în M.O nr. 1028/03.12.2018, s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că s-a prevăzut în mod expres:

"…b) clădire - orice construcţie …, inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene.

Aşadar, este absurd a se considera că turnurile de susţinere nu erau construcţii supuse impozitării anterior anului 2018, iar după decembrie 2018, de când s-a prevăzut clar în Codul fiscal că în categoria de clădiri sunt incluse şi turnurile de susţinere a turbinelor eoliene aceste turnuri sunt clădiri supuse impozitării, în condiţiile în care structura şi modalitatea de proiectare a turnurilor a rămas neschimbată.

4. Apărările formulate în recurs

Recurenta-reclamantă A. S.A a formulat întâmpinare la recursul pârâţilor prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului pârâţilor şi, în consecinţă constarea nulităţii acestei căi de atac, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a menţionat că, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, urmând să respingă ca nefondat recursul pârâţilor Primarul Comunei Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Comuna Cogealac.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Înştiinţării de plată din data de 27.03.2018 şi a Dispoziţiei nr. 5382/16.05.2018 emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac.

Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea, a anulat în parte Dispoziţia nr. 5382/16.05.2018 şi Înştiinţarea de plată din data de 27.03.2018, în limita sumelor de 1.567.887 RON menţionată la rubrica "rămăşiţă" şi de 4.180.013 RON menţionată la rubrica "accesorii" şi a respins în rest acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în limita sumelor de 1.567.887 RON şi 4.180.013 RON, actul este nemotivat, nefiind îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 46 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

În ceea ce priveşte suma de 1.582.465 RON reprezentând impozit clădiri aferent anului 2018, s-a apreciat că înştiinţarea de plată nu are natura juridică de act administrativ, câtă vreme partea pârâtă a emis sub acest aspect decizia de impunere nr. x/2018 iar sumă de 3.218 RON, reprezentând "impozit staţii" nu a fost contestată.

6.1 Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. SA

Recurenta reclamanta critică hotărârea instanţei de fond prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că societatea nu a demonstrat natura de act administrativ a Înştiinţării de plată pentru suma de 1.582.465 RON, raportat la emiterea deciziei de impunere de către organul fiscal, fiind încălcate normele de drept material prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală, precum şi regulile de procedură prevăzute de art. 47 şi art. 48 din Codul de procedură fiscală, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte apreciază critica fondată, raţionamentul instanţei de fond fiind valabil până la un punct.

Pentru a identifica dacă o înştiinţare de plată emisă de serviciul impozite şi taxe din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale este sau nu un act administrativ fiscal trebuie analizat în concret actul respectiv şi comportamentul autorităţii fiscale în raport cu respectivul act. În cauză, se poate observa că pentru sumele menţionate la rubrica "rămăşiţă" şi "accesorii" reclamantei i s-a emis doar înştiinţarea de plată, pentru aceste sume actul fiscal fiind considerat producător de efecte juridice, iar pentru suma de 1.582.465 RON reprezentând impozit clădiri aferent anului 2018 pârâtă a emis şi decizia de impunere nr. x/2018, în această situaţie înştiinţarea de plată având caracterul unui act de informare cu privire la obligaţia de plată stabilită în sarcina reclamantei, ce nu produce efectele specifice actului administrativ fiscal şi nu poate fi contestat în instanţă.

Înalta Curte constată însă că decizia de impunere nr. x/2018, ce are natura unui act administrativ fiscal şi poate fi contestată în instanţă, nu a fost comunicată reclamantei, prin urmare actul nu este opozabil reclamantei şi nu produce efecte juridice.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 48 Codul de procedură fiscală "(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

(2) Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic."

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, Înalta Curte reţine că înştiinţarea de plată pentru suma de 1.582.465 RON reprezentând impozit clădiri aferent anului 2018 are natura unui act administrativ fiscal, susceptibil de a fi supus controlului instanţei de contencios administrativ, scopul principal al emiterii acestui act nefiind înştiinţarea de plată, deşi are şi acest rol, ci însăşi stabilirea impozitelor şi taxelor locale, întrucât nu se poate vorbi despre colectarea unor impozite şi taxe care nu au fost încă stabilite.

Şi în ceea ce priveşte suma de 3.216 RON, reprezentând o parte din rămăşiţă impozit pe clădiri, Înalta Curte constată critica fondată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea Înştiinţării de plată în integralitate, pentru motivele de nelegalitate invocate, motive ce nu au fost analizate însă de instanţa de fond şi cu privire la această sumă, calificată eronat "impozit staţii" deşi din actul contestat nu rezultă acest lucru, sumele nefiind defalcate, fiind astfel încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la înlăturarea considerentelor reţinute de instanţa de fond în analiza motivului subsidiar de anulare potrivit căruia autoritatea a realizat în mod eronat imputaţia plăţii, Înalta Curte constată caracterul fondat şi al acestui motiv de recurs.

Astfel, în raport de incidenţa motivelor de anulare reţinute de instanţa de fond, în principal, nulitatea actului pentru nemotivare şi, în subsidiar, neîncadrarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, nu se mai impunea analizarea motivului subsidiar privind greşita imputaţie a plăţilor efectuată de autoritate, aceste considerente urmând a fi înlăturate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurenta reclamantă, recursul urmând a fi admis, cu consecinţa casării în parte a sentinţei recurate, şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte suma de 1.582.465 RON, reprezentând obligaţii fiscale aferente anului 2018 şi suma de 3.216 RON, parte din "rubrica rămăşiţe", pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că intimaţii pârâţi au căzut în pretenţii, motiv pentru care va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON către recurenta reclamantă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

6.2 Recursul formulat de recurenţii-pârâţi Primarul Comunei Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Comuna Cogealac

Prin motivele de recurs formulate de către recurentele-pârâte se susţine că prin Legea nr. 285/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1028/03.12.2018 s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în sensul că s-a prevăzut în mod expres. "b) clădire - orice construcţie ..., inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene."

Înalta Curte constată că de fapt, prin argumentele formulate, recurentele-pârâte au pretins, în esenţă, că în speţă, instanţa de fond a dispus în mod greşit anularea înştiinţării de plată în considerarea faptului că, în virtutea Legii nr. 285/2018, recurenta-reclamantă datorează impozit pe clădiri.

Acest motiv de recurs este neîntemeiat şi va fi respins având în vedere că la data emiterii Înştiinţării de plată din data de 27.03.2018 erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, vechea reglementare, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, noua reglementare.

Potrivit art. 249 alin. (5) Codul fiscal (forma în vigoare la data emiterii înştiinţării de plată) "prin clădire se înţelege este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri."

Potrivit art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, noua reglementare "prin clădire se înţelege este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri."

Având în vedere că normele de drept sus-menţionate au fost interpretate în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se circumscriu noţiunii de "clădire" în sens fiscal, nu are relevanţă faptul că ulterior emiterii înştiinţării de plată legiuitorul a intervenit pentru modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 şi a legiferat în sensul că "prin clădire se înţelege orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi alte asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene".

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul reclamantei A. S.A., va casa, în parte, sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte suma de 1.582.465 RON, reprezentând obligaţii fiscale aferente anului 2018 şi suma de 3.216 RON, parte din "rubrica rămăşiţe"; va menţine celelalte dispoziţii; va respinge recursul declarat de pârâţii Primarul Comunei Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Comuna Cogealac, ca nefondat şi va obliga recurenţii-pârâţi la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 6.000 RON, cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 102 din 19 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte suma de 1.582.465 RON, reprezentând obligaţii fiscale aferente anului 2018 şi suma de 3.216 RON, parte din "rubrica rămăşiţe".

Menţine celelalte dispoziţii.

Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi Primarul Comunei Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Comuna Cogealac împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte Primarul Comunei Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Comuna Cogealac la plata către recurenta-reclamantă A. S.A. a sumei de 6.000 RON, cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.