Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 186/2022 AI generated

Administrative tax litigation suspension pending criminal investigation barred by special law despite civil procedure provisions

Case Number Decizia nr. 186/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the taxpayer's appeal, quashed the Court of Appeal's decision to suspend the proceedings, and remanded the case for continued adjudication, thereby allowing the administrative tax dispute to proceed. The dispute involved a company challenging tax enforcement decisions and inspection reports issued by the tax authorities, arguing that the lower appellate court incorrectly suspended the administrative lawsuit pending the resolution of a related criminal investigation into the company's representatives under Article 413(1)(2) of the Code of Civil Procedure. The Supreme Court ruled that the taxpayer, as a victim in the penal sense, expressed opposition to the suspension, and applied Article 28(2) of Law No. 554/2004, which prohibits suspending administrative litigation when the injured party insists on continuing the trial. The court found that the specific provision in the administrative litigation law overrides the general civil procedure rule for suspension, further noting that no decisive impact of the criminal case on the administrative judgment was established at that time, making the suspension a violation of the right to a fair trial and timely resolution.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 413 din C. proc. civ, art. 413 C. proc. civ, art. 52 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; Administrative tax litigation suspension pending criminal investigation barred by special law despite civil procedure provisions: Prin încheierea din data de 19 mai 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
tax litigation proceedings suspension of investigation administrative enforcement pending proceedings article of civil procedure tax inspection

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 06.09.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Inspecţie Fiscala SIF 4 PJ, Direcţia Regionala a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Administraţia Finanţelor Publice pentru contribuabili mijlocii a judeţului Braşov, a solicitat să se dispună admiterea plângerii şi pe cale de consecinţă:

- anularea în totalitate a Deciziilor nr. 752/03.05.2018 şi nr. 437/14.05.2018, privind soluţionarea pe fond a contestaţiilor reclamantei nr. 246/05.02.2016 şi nr. 1231/16.03.2016 pronunţate de către DGRFP Braşov, şi modificarea soluţiei cu privire la aceste contestaţii în sensul: amiterii contestaţiilor nr. 246/05.02.2016 şi nr. 123l/16.03.2016,

- anularea actelor administrative contestate, respectiv Decizia de impunere nr. x/17.12.2015, Procesul Verbal nr. x/17.12.2015 şi Raportul de Inspecţie Fiscala nr. x/17.12.2015, emise de către AJFP Braşov in principal ca fiind emise de către o autoritate publica necompetenta şi în subsidiar ca nelegale si netemeinice pe fond, precum şi anularea Deciziei de impunere nr. x/15.02.2016 emisa de Administraţia Finanţelor Publice pentru contribuabili mijlocii a judeţului Braşov ca nelegală şi netemeinică;

- obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei de 1.393.638,87 ron, achitata de către reclamanta în temeiul actelor administrative contestate, compusă din: suma de 456.022 RON reprezentând impozit pe profit calculat si stabilit in plus, suma de 52.090,63 RON reprezentând accesorii la impozitul pe profit calculat si stabilit in plus, suma de 637.362 RON reprezentând TVA calculat si stabilit in plus, suma de 137.926,24 RON reprezentând accesorii la TVA calculat si stabilit in plus prin Decizia de Impunere nr. x/17.12.2015 şi suma de 110.238 RON reprezentând accesorii la TVA calculat si stabilit in plus in sarcina Reclamantei prin Decizia de Impunere nr. x/15.02.2016, sume achitate de către reclamantă;

- obligarea pârâtelor la plata dobânzile datorate in temeiul art. 182 alin. (2) coroborat cu art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, pentru plata sumei nedatorate de 1.393.638,87 RON, începând cu data operării fiecărei plaţi şi până la restituirea integrala a sumei de 1.393.638,87 RON, cu menţiunea că, până la data de 27.08.2018, accesoriile solicitate conform acestui capat de cerere sunt în valoare de 265.547,21 RON conform fisei de calcul ataşata ca anexa nr. 13 la prezenta plângere;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Prin sentinţa nr. 854/CA din 05 noiembrie 2020, Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Inspecţie Fiscala SIF 4 PJ, Direcţia Regionala a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii, Administraţia Finanţelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii A Judeţului Braşov în consecinţă:

- a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 752/03.05.2018 cu privire la soluţionarea contestaţiei nr. 246/05.02.2015 şi anulează Decizia de impunere nr. x/17.12.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/17.12.2015 emise de AJFP Braşov cu privire la suma de 375.734 RON cu titlu de impozit pe profit, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru această sumă şi cu privire la suma de 542.091 RON TVA deductibil, precum şi dobânzi şi penalităţi calculate pentru această sumă.

- a respins cererea de anulare a Deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 752/03.05.2018 cu privire la cheltuieli nedeductibile de 501.425 RON, respectiv impozit de profit de 80.288 RON pentru anul 2010 şi TVA fără drept de deducere de 95.271 RON şi accesoriile aferente acestor sume stabilite prin decizia de impunere referitor la relaţia comercială cu B. S.R.L..

- a respins cererea de anulare a Procesului-verbal nr. x/17.12.2015 ca neîntemeiată.

- a dispus anularea în parte a Deciziei 437/04.05.2018 cu privire la soluţionarea contestaţiei nr. 1231/16.03.2016 şi anulează în parte Decizia nr. 1502/15.02.2016 emisă de AJFP Braşov cu privire la accesoriile calculate cu privire la suma de 375.734 RON dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru această sumă şi cu privire la suma de 542.091 RON TVA cu drept de deducere şi dobânzi şi penalităţi calculate pentru această sumă.

- a obligat pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei de 917.825 RON, precum şi dobânzile şi penalităţile aferente acestei sume, precum şi dobânda fiscală de 0,02%/zi de întârziere de la data plăţii sumelor.

- a obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în suma de 500 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru şi 12.302 RON onorariu experţi.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi reclamanta S.C. A. S.R.L., cereri de recurs ce au fostr înregistrate pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios adminsitrativ şi fiscal.

2. Încheierea recurată

Prin încheierea din data de 19 mai 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din data de 19 mai 2021pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, reclamanta a prezentat următoarele argumente:

- Încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece instanţa în motivare s-a limitat în a repeta şi cita prevederile art. 413 din C. proc. civ. şi a preciza existenţa dosarului penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov; Instanţa de recurs nu a avut în vedere raţionamentul emis de decizia CCR nr. 102/2021 privitoare la posibilitatea suspendării unor astfel de cauze.

- instanţa de recurs prin măsura suspendării dispusă prin încheierea recurată încalcă autoritatea de lucru judecat rezultată din soluţionarea dosarului nr. x/2018 prin decizia nr. 87/2017 a Curţii de Apel Braşov s-a statuat că soluţionarea pretenţiilor A. în civil nu pot fi suspendate în considerarea existentei dosarului nr. x/2011

- instanţa a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 413 C. proc. civ. aplicarea acestui temei de drept trebuind făcută în raport de raţionamentul Deciziei nr. 102/2021 a CCR, dar şi a prevederilro art. 52 C. proc. civ. penală.

4. Apărarea formulată în cauză

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând fondul recursului, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză apreciindu-l ca fiind fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că instanţa de recurs a suspendat judecata recursurilor formulate de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi reclamanta A. S.R.L., în cauza privind pe reclamantă prin care aceasta a solicitat anularea unor acte administrative fiscale, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Procedând la analiza criticilor formulate de reclamantă din perspectiva motivului de casare invocate de către aceasta, instanţa de control judiciar reţine că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., într-un litigiu de contencios administrativ în care reclamanta stăruie în continuarea judecării pricinii.

Potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanţa de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul - persoană vătămată - stăruie în continuarea judecarea pricinii."

Legea contenciosului administrativ este o lege specială, care se prevalează în raport de prevederile C. proc. civ., astfel încât, posibilitatea de suspendare a judecării litigiului de contencios administrativ, când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, este condiţionată de poziţia exprimată de reclamantă, persoană vătămată în sensul art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte continuarea judecării pricinii cu care reclamanta a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ.

Înalta Curte reţine că, regulile de drept comun aplicate în speţă de către instanţa de recurs care a suspendat cauza, respectiv prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. subliniază în mod clar că se poate dispune suspendarea facultativă a cauzei când s-a început urmărirea unei infracţiuni care ar avea o înrăurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Or, dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ. în ipoteza situaţiei juridice reglementată de textul legal în discuţie, norme care se aplică cu prioritate, dat fiind caracterul specific dreptului public.

Cum în speţă, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei la cererea recurentei-pârâte, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., iar recurenta-reclamantă şi-a exprimat opoziţia faţă de suspendarea pricinii, Înalta Curte reţine că, în materia contenciosului administrativ, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea judecăţii, conform art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., o astfel de suspendare nu poate fi dispusă faţă de opoziţia reclamantei care a atacat actul administrativ şi la rândul său în această fază procesuală are calitatea de recurentă-reclamantă.

Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că şi în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei înrâuriri hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se dea, în măsura unei soluţii care să confirme starea infracţională în care s-ar afla reprezentanţii societăţii reclamante nu este îndeplinită la acest moment, neexistând vreun element concret care să conducă la ideea că hotărârea ce urmează a se pronunţa de către instanţa de contencios poate fi afectată de evoluţia dosarului penal.

La momentul investirii cererii instanţei cu cererea de suspendare se confirmă doar punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de reprezenaţii societăţii reclamante în vederea cercetării unei fapte cu caracter infracţional în materie fiscală, insă faţă de momentul procesual al laturii penale, şi în raport de calitatea părţilor în dosarul penal nr. x/2011, dar mai ales în raport de exigenţele instituite de art. 6 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se impune ca instanţa investită cu acţiunea în contencios administrativ şi fiscal să nu se lase deturnată de la rolul pe care i-l conferă competenţa materială cu care este însărcinată şi are obligaţia să procedeze la soluţionarea litigiului într-un termen optim şi previzibil pentru a se garanta efectivitatea dreptului analizat, în limitele pe care legea i le conferă acestei instanţe specializate.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, apreciind că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza spre continuarea judecăţii la instanţa de recurs care a dispus supendarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 19 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi rejudecând, trimite cauza pentru continuarea judecăţii la instanţa de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.