Guarantee Fund damages liability: Supremacy of Civil Code equitable assessment over internal compensation guidelines

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. au formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cererea de chemare în judecată, contestaţie împotriva Deciziei nr. 17432/26.10.2018, emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care au solicitat: admiterea contestaţiei, anularea Deciziei de respingere parţială a cererii de despăgubire nr. x/26.10.2018, obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:

- către contestatoarea A. la plata daunelor morale în cuantum de 72710 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate) şi la 1365 RON cu titlu de daune materiale.

- către contestatorul B. la plata daunelor morale în cuantum de 9980 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate), precum şi la plata cheltuielilor efectuate în legătură cu evenimentul produs, în cuantum de 1675 RON şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2146 din 3 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea privind pe reclamanţii A., B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraţilor.

A anulat în parte Decizia nr. 17432/26.10.2018 în sensul că este admisă cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru suma de 10000 RON daune morale şi 375 RON daune materiale respectiv este admisă cererea de plată a reclamantului B. pentru suma de 1000 RON daune morale şi 175 RON daune materiale.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8685 RON diferenţe de despăgubiri respectiv la plata către reclamant a sumei de 1045 RON diferenţe de despăgubiri.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata către reclamanti a sumei de 2325 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2146 din 3 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor şi a menţinerii Deciziei nr. 17432/26.10.2018.

În susţinerea cererii de recurs, pârâtul a dezvoltat următoarele critici:

În ceea ce priveşte primul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârâtul a susţinut că sentinţa recurată prezintă motive contradictorii.

Contradictorialitatea rezultă din faptul că, deşi în considerentele sentinţei civile nr. 2146/03.07.2019, prima instanţă a reţinut că dreptul de a solicita despăgubirile de la F.G.A. se face în baza Legii speciale nr. 213/2015, doar ca urmare a situaţiei premise constând în falimentului asigurătorului "Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015. Fondul garantează plata de "indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător", acceptând că F.G.A. nu este un asigurător, validând parţial procedura de soluţionare a cererilor de plată formulate pentru despăgubiri solicitate cu titlu de daune morale ca urmare a vătămărilor corporale provocate de accidente de vehicule: "Ţinând cont de aceste aspecte, Curtea apreciază că pârâtul s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale cu luarea în considerare a urmărilor concrete ale accidentului rutier) In raport de documentaţia anexată cererii.", cu toate acestea, în considerentele sentinţei a stabilit că FGA nu a avut în vedere decât criteriul numărului de zile de îngrijiri medicale, nefiind apreciate şi consecinţele negative suferite de către cei doi intimaţi reclamanţi.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a apreciat că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a normelor de drept material, în acest sens dezvoltând următoarele critici:

Potrivit art. 2 din Legea nr. 213/2015 scopul FGA este acela de protejare a creditorilo de asigurare:,,(1) Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolveniei unui asigurător.".

Totodată, a învederat faptul că potrivit art. 12 şi următoarele din Legea nr. 213/2015, precum şi art. 13 şi următoarele din Norma ASF nr. 16/2015, prin Legea 213/2015 si Norma ASF 16/2015 s-a instituit procedura administrativa de plata ce poate fi urmata de creditorii de asigurări ai unui asigurător in faliment ce doresc sa-si realizeze creanţele de asigurarari din fondurile FGA, procedura ce prevede si o cale speciala de atac împotriva eventualei respingeri a cererii creditorilor de asigurări, contestaţiile cu caracter contencios fiind date prin lege spre soluţionare Curţii de Apel Bucuresti-Sectia contencios administrativ si fiscal. De asemenea, instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (6) din Norma ASF nr. 16/2015.

Instanţa de fond nu a avut în vedere caracterul special al procedurii de acordare a despăgubirilor de către FGA, care nu se subrogă în drepturile şi obligaţiile asigurătorului falit, ci, acordă despăgubirile doar ca urmare a existenţei situaţiei premise de declarare a falimentului faţă de asigurător şi doar după ce potenţialul creditor de asigurare a depus la FGA o cerere de plată conform art. 14 din Legea 213/2015.

Recurentul consideră că prima instanţă a dispus în mod neîntemeiat admiterea în parte a contestaţiei formulată de intimaţi, prin obligarea subscrisei la acordarea unei majorări a cuantumului daunelor morale, care deşi admite calitatea F.G.A. de instituţie publică, aceasta neidentificându-se cu asigurătorul aflat în faliment, deşi invocă jurispridenţa din România, totuşi se raportează doar la examele psihologice. În aceste condiţii, învederează că la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, există deja formată o practică cu privire la acordarea daunelor morale în cazul cererilor de plată formulate de către creditorii de asigurări în cazul procedurii prealabile necontencioase administrative în raport de F.G.A., cu respectarea Legii 213/20105, iar numărul de cauze având acest obiect este de peste 250 numai in anul 2018, ceea ce impune ideea ca in aceasta materie, pratica Curţii este consolidata, importanta si stabila, raporta rea la aceasta practica fiind, in cauza de fata, si un imperativ al dispoziţiilor legale ale art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma 23/2014, reţinut ca aplicabil in cauza.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurentul-pârât, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce priveşte critica subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că există motive contradictorii în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

Instanţa de recurs reţine că în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În speţă, Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea sentinţei elementele de fapt şi temeiurile de drept care au aplicabilitate în speţă.

Respectiv, instanţa de fond a efectuat o analiză proprie a cauzei şi a valorificat la pronunţarea hotărârii atât starea de fapt privitoare la procedurile efectuate pe cale administrativă de către reclamanţi, cât şi prevederile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 23/2015, dar şi o serie dem principii de drept, în lipsa unor criterii şi limite legale în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, stabilind în mod corect cuantumul despăgubirilor materiale şi morale pe care recurentul-pârât trebuie să le acorde initmaţilor-reclamanţi.

În cuprinsul sentinţei recurate nu se identifică vreo contradicţie, iar recurentul-pârât în susţinerea acestui motiv de casare apreciază că afirmaţia instanţei conform căreia "pârâtul s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale cu luarea în considerare a urmărilor concrete ale accidentului rutier) în raport de documentaţia anexată cererii", iar ulterior a acordat despăgubiri suplimentare, reprezină o contradicţie, nu poate fi primită, în condiţiile în care instanţa de fond explică în cuprinsul considerentelor că raportarea pârâtului, doar la aceste criterii nu au fost suficiente pentru acordarea despăgubirilor, ci acesta trebuia să urmărească şi criterii obiective ca, vârstă, prejudiciu estetic etc.

Aşadar, Înalta Curte constatând că, în speţă, instanţa de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind propriul raţionament juridic faţă de soluţia adoptată şi neexistând niciun argument contradictoriu care să stea la baza soluţiei adoptate, critica recurentului-pârât susbscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte criticat sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale incidente în materia acordării daunelor morale. Mai exact, instanţa de control judiciar observă că recurentul-pârât nu contestă dreptul reclamantului la acordarea daunelor morale, ci cuantumul acestor despăgubiri astfel cum a fost stabilit de către instanţa de fond, cu pretinsa interpretare şi aplicare greşită a normelor legale incidente.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză, în urma administrării probatoriului, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în materie.

În conformitate cu prevederile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014:

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:1. în caz de vătămare corporală: a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Faţă de acest temei juridic, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt conform căreia: reclamanta A. a suferit leziuni traumatice care datează din 11.03.2016 respectiv plagă tăiată preauriculară stânga fără alte leziuni ORL respectiv plagă tăiată umăr stânga, care au necesitat pentru vindecare un număr de 12-13 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 242/A2/08.05.2016 eliberat de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt (filele x ds fond), iar reclamantul B. a suferit leziuni traumatice care datează din 11.03.2016 respectiv traumatism antebraţ stâng şi escoriaţii faciale, care au necesitat pentru vindecare un număr de 2- 3 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 243/A2/08.05.2016 eliberat de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt (filele x ds. fond).

În mod corect a reţinut instanţa de fond că recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale cu luarea în considerare a urmărilor concrete ale accidentului rutier) în raport de documentaţia anexată cererii, însă aceste criterii de raportare nu trebuie să fie singure în cauzele în care despăgubirile vizează prejudicii morale rezultate din vătămari corporale ale persoanelor.

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 230/2014 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Aşadar, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferit de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamanţi, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond, ci a invocat existenţa, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, şi anume numărul de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, existenţa şi intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru acestea.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară. Astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avut în vedere de instanţa de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

În speţă, recurentul-pârât FGA absolutizează valoarea probatorie a documentelor ce indică numărul zilelor de îngrijiri medicale, deşi reclamanţii au depus înscrisuri medicale din care rezultă atât existenţa vătămării corporale suferite în urma accidentului rutier, cât suferinţele fizice ulterioare. În baza acestor înscrisuri, dar şi a probei testimoniale, instanţa de fond a avut în vedere toate urmările produse de vătămarea corporală şi intensitatea acestor consecinţe, apreciind că astfel de urmări atrag incidenţa si a altor criterii de evaluare, precum vârsta, infirmitatea post-traumatică suferită, afectarea iremediabilă a stării normale de sănătate a reclamantei, în contextul unei dificultăţi permanente de deplasare, durerea pe care o suferă şi după protezarea şoldului, alterarea traiului curent. Totodată, instanţa de control judiciar subliniază că, în raport de condiţia aprecierii rezonabilele, pe o bază echitabilă, prin evaluarea proprie realizată de instanţa, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de judecătorul fondului (conform circumstanţelor particulare ale cauzei) reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă în calea de atac a recursului.

Prin urmare, se reţine că instanţa de fond a apreciat corect incidenţa în cauză şi a altor criterii de evaluare a prejudiciului suferit de intimaţii-reclamanţi.

Faţă de toate considerentele expuse anterior, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2146 din 3 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.