Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 175/2022 AI generated

Nullity of extraordinary appeal for failure to substantiate specific legal errors in challenging termination of TIR authorization agreement

Case Number Decizia nr. 175/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's extraordinary appeal as unmotivated, leaving the lower court’s dismissal of the case in force. The dispute concerned an administrative action challenging the unilateral termination of an agreement authorizing the issuance of TIR carnets, alongside a request to report fund misappropriation to international bodies, which the Court of Appeal had previously rejected. Relying on Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court determined that the appellant failed to substantiate the claimed misinterpretation of international TIR Convention provisions and domestic regulations by merely restating factual arguments without specifically identifying legal errors or engaging with the lower court's reasoning, thereby rendering the appeal procedurally invalid.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of extraordinary appeal for failure to substantiate specific legal errors in challenging termination of TIR authorization agreement: recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural nullity Civil Procedure Code administrative error termination agreement international agreements serious defect in foreign proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 01.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat anularea rezilierii Acordului nr. 300/12.09.2017 privind autorizarea asociaţiilor garante de a elibera carnete TIR încheiat între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor si A., comunicată prin notificarea de reziliere a acordului nr. 15262/17.07.2018; obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Vămilor, să sesizeze oficial organismele competente din cadrul Comisiei Economice a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE) şi a Uniunii Europene (UE) cu privire la deturnările de fonduri săvârşite de persoanele din conducerea asociaţiei private elveţiene IRU în dauna asociaţiilor naţionale garante în regimul TIR şi a operatorilor de transport rutieri utilizatori ai carnetelor TIR.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1557 din data de 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1557 din data de 23 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi rejudecând cauza să se admnită cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a apreciat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Convenţiei TIR (art. 6 şi Anexa 9 Parte I), raportate la prevederile art. 7 din H.G. nr. 520/2013 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor.

În drept recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat să se respingă ca nefondat recursul.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, urmează a o admite pentru considerentele următoare:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Chiar dacă reclamanta a indicat ca temei de drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de argumentele prezentate în cuprinsul cererii de recurs, constată că a acest motiv de casare a fost invocat formal nefiind argumentate în concret, iar instanţa de recurs nu a identificat vreo critică care să se circumscrie acestui motiv de casare.

Critica conform căreia instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Convenţiei TIR (art. 6 şi Anexa 9 Parte I), raportate la prevederile art. 7 din H.G. nr. 520/2013 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor este o critică neargumentată nici în drept, nici în fapt, reclamanta limitându-se doar la o enunţa, ori nu este suficientă o asemenea poziţie procesuală pentru ca instanţa de recurs să aprecieze că se impune un control efectiv faţă de legalitatea sentinţei recurate.

Recurenta-reclamanta avea obligaţia de a indica în concret în ce constă încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 6 şi Anexa 9 Partea I în raport de prevederile art. 7 din H.G. nr. 520/2013, în sens contrar simpla nominalizare a acestei încălcări nu reprezintă o critică care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de fond şi să formuleze critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-reclamantă s-a limitat, în susţinerea cererii de recurs la prezentarea situaţiei de fapt, la reluarea unor apărări enunţate anterior instanţei de fond şi la emiterea succintă a criticii că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Convenţiei TIR (art. 6 şi Anexa 9 Parte I) fără a arăta în ce constă această aplicare greşită.

Or, această conduită procesuală urmăreşte în esenţă o rejudecare a cauzei din partea instanţei de recurs în temeiul argumentelor deja analizate de către instanţa de fond.

Reiterarea apărărilor exprimate deja în faţa instanţei de fond, nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs, în măsura în care această instanţă are competenţa de analiză doar cu privire la elemente de nelegalitate ale sentinţei instanţei de fond, pe care reclamanta a omis să le precizeze în concret.

În cauză, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte concluzionează că cererea de recurs reprezintă în fapt, intenţia reclamantei de a i se rejudeca cauza într-o cale extraordinară de atac, deoarece soluţia instanţei de fond o nemulţumeşte, fără a invoca efectiv critici care să se circumscrie motivelor de casare.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a conţinutului cererii de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1557 din data de 23 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.