Judicial disciplinary inspection barred from censoring substantive legal reasoning or judicial solutions under administrative review

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. C20-1238/28.09.2020 a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 333 din 10 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că verificările Inspecţiei Judiciare s-au rezumat la citirea datelor, extrem de sumare, pe care le conţine sistemul informatic de evidenţă al dosarelor instanţelor de judecată. În opinia recurentului, a concluziona asupra unei sesizări privind activitatea abuzivă şi părtinitoare a unui magistrat exclusiv pe această bază denotă o maximă superficialitate şi reprezintă, la rândul ei, o nelegalitate. În acelaşi sens, recurentul a susţinut că rezoluţia inspectorului şef a fost emisă la numai câteva zile de la primirea plângerii împotriva soluţiei de clasare, iar textul rezoluţiei atacate reia în mare parte conţinutul rezoluţiei inspectorului judiciar pe care o critica.

Recurentul a contestat şi argumentul adus în sprijinul menţinerii rezoluţiei de clasare potrivi căruia prima rezoluţie ar fi analizat în mod corespunzător sesizarea.

Referitor la abaterea propriu-zisă (prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004) în mod greşit s-a reţinut, fară susţinere în piesele dosarului, că, în activitatea de judecată, magistratul nu a dat dovadă nici de rea-credinţă şi nici de gravă neglijenţă, ceea face inutilă efectuarea de verificări suplimentare şi analiza îndeplinrii elementelor constitutive ale acesteia. Recurentul a considerat că această parte a motivării încalcă atât regulile logicii elementare, cât şi principiile fundamentale ale activităţii judiciare. Astfel, semnatarul rezoluţiei îşi expune mai întâi concluzia, după care reţine că, în consecinţa, nu mai trebuie efectuate orice alte verificări.

S-a mai susţinut că rezoluţia criticată reprezintă o încercare de a justifica soluţia de clasare prin promovarea tezei false potrivit căreia recurentul ar încerca să obţină pronunţarea unei alte soluţii în cauza cu privire la care a fost făcută sesizarea.

Totodată, în rezoluţie se încearcă să se acrediteze ideea că, întrucât judecata cauzelor intra în competenţa exclusivă a instanţelor, activitatea magistraţilor este, practic, exclusă oricărei verificări şi critici, cu excepţia căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate.

În final, recurentul a apreciat că instanţa de fond a menţinut nu numai soluţia rezoluţiei contestate, ci şi întreaga sa motivare, aplicând greşit normele legale în materie, referitoare la angajarea răspunderii magistraţilor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea contestaţiei.

4. Apărările intimatului

Intimata pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, A. a solicitat cercetarea doamnei judecător B. din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamţ, invocând exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2013

Sesizarea recurentului-reclamantului a fost clasată prin rezoluţia nr. 1822/A din 12.06.2020 în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu sunt conturate indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluţiei de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. C20-1238 din 28.09.2020 emisă de inspectorul-şef.

În acest context, recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluţiei inspectorului şef din data de 28.09.2020 emisă în lucrarea nr. C20-1238, cererea fiind respinsă de prima instanţă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că recurentul, în esenţă, a reluat susţinerile din sesizare şi plângere, contestând de soluţia de clasare precum şi soluţia de respingere a plângerii.

Astfel, în contextul în care recurentul nu este mulţumit de aprecierile inspectorului judiciar cu privire la activitatea doamnei judecător B., prezintă relevanţă stabilirea principiilor care guvernează raporturile dintre activitatea judecătorilor şi cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceştia din urmă le pot efectua, prin raportare şi la criticile formulate prin acţiunea dedusă judecăţii.

Potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Pentru a se constata exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, recurentul a solicitat inspectorului judiciar să analizeze soluţiile judecătorului învestit cu soluţionare contestaţiei la executare, cu privire la cereri şi obiecţiuni formulate de petent în cursul soluţionării dosarului nr. x/2013

Or, aşa cum a reţinut prima instanţă, verificarea modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual în situaţii precum cele din speţa invocată de recurent poate pune în discuţie imparţialitatea judecătorului, independenţa fiind o condiţie obligatorie şi prealabilă a imparţialităţii.

În aceste limite, împrejurarea că inspectorul judiciar nu ar fi efectuat verificări suplimentare în sensul prezentat de recurentul reclamant nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluţiei de clasare, având în vedere că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemulţumirea titularului sesizării.

Prin urmare, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

Nu pot fi primite nici criticile potrivit cărora rezoluţia inspectorului şef ar fi nemotivată, întrucât prin actul contestat s-a analizat activitatea inspectorului judiciar prin raportare la aspectele sesizate de petent, în mod corect stabilindu-se că lipsesc elementele care să ateste reaua-credinţă sau grava neglijenţă a magistratului în legătură cu modul de soluţionare a contestaţiei la execuutare formulate de petent şi că nu poate fi pusă în discuţie legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate în dosar, prin intermediul verificărilor cu caracter administrativ efectuate de Inspecţia Judiciară.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 333 din 10 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.