Judicial discipline: Inapplicability of continued proceedings for retired judges and requirement of specific factual allegations in preliminary verifications

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei de clasare nr. 2229/A emise la data de 27 iulie 2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 545 din 7 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esenţă, că instanţa nu a răspuns niciunuia dintre capetele de cerere formulate în contestaţie.

Astfel, a învederat că a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. 2229/A din 27.07.2020, apreciind că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, a susţinut că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în repetate rânduri cu privire la abuzurile pe care le săvârşesc magistraţii din Bacău, dar nu s-a dispus nicio măsură.

Totodată, a precizat că Inspecţia Judiciară nu a cercetat activitatea abuzivă a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, respectiv a preşedintei B.. În acest sens, recurentul a menţionat că, deşi a descris faptele săvârşite de respectivii judecători, inspectorul - şef nu le-a analizat şi nici nu s-a pronunţat asupra incidenţei dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Recurentul a mai susţinut că solicitarea sa a fost respinsă fără ca soluţia să fie motivată. Astfel, recurentul a subliniat că, deşi în actele contestate s-a reţinut că nu ar fi trecut numele întreg al persoanelor a căror cercetare o solicită, la Curtea de Apel Bacău nu sunt mai multe persoane cu numele C., D. sau E.. În plus, a arătat că a dovedit starea de incompatibilitate depunând practicalele hotărârilor care dovedesc interesul judecătorilor în menţinerea soluţiei date în dosarul civil nr. x/2001, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 8160/2004, prin care i-a fost furată moştenirea lăsată de tatăl său. Astfel, în baza unei cereri nesemnate, netimbrate şi fără a se face o expertiză valorică şi topo a bunurilor succesorale, toate bunurile au fost date unui impostor zis "nepot".

În continuare, recurentul a arătat că, la data pronunţării sentinţei nr. 8160/2004, judecătoarea C. era preşedinta Judecătoriei Bacău. La momenul la care s-a judecat apelul, judecătoarea C. era la tribunal şi, deşi se afla în incompatibilitate, la fel ca judecătorul D., aspect invocat de recurent, a soluţionat cauza. Ulterior, aceşti judecători au soluţionat cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău şi, deşi a fost invocată incompatibilitatea acestora, recurentul a subliniat că i-a fost respins orice demers.

Recurentul a mai precizat că, pentru a pronunţa decizia nr. 317/R din 22.04.2005, potrivit celor susţinute de "impostorul nepot", acesta ar fi dat prin avocat F. 300.000 RON. De asemenea, ar fi plătit 40.000 euro avocatului G. şi 10% din ceea ce a obţinut în urma vânzării terenurilor, adică 60000 euro. Totodată, a arătat că, la o interpelare, a fost apostrofat "ce vrei bă jidane, vrei avere, la muncă, că munca te eliberează" sau "bunurile unui român nu pot încăpea pe mâna unui jidan, de asta tată-tu nu vroia sa te recunoască", fiind folosite şi alte asemenea jigniri care încalcă dispoziţiile Legii nr. 157/2018. Or, aceste aspecte nu au fost analizate în actele atacate.

Recurentul a reiterat că nu s-au analizat aspecetele invocate de acesta referitoare la faptul că judecătorii anterior arătaţi nu s-au abţinut de la soluţionarea cauzei.

Mai mult, în opinia recurentului, nu s-au analizat nici aspectele invocate de acesta referitoare la judecătoarea B., cu privire la care reclamantul a susţinut că a sustras actul de proprietate asupra apartamentului şi împreună cu avocatul G., soţul fostei judecătoar G., au distrus actul pentru a nu putea face dovada proprietăţii.

Recurentul a mai precizat că a formulat cereri de recuzare, însă judecătoarea C. şi-a convins colegii, care au respins cererile de recuzare. De asemenea, a susţinut că, încă din anul 2000, când doamna judecător era preşedinta Judecătoriei Bacău, i-a spus judecătoarei H. cum să judece, gândindu-se la profitul său şi nu la soluţionarea cauzei potrivit legii. Aşadar, din anul 2000, când s-a înregistrat dosarul nr. x/2000 şi până la acest moment, doamna judecător C. "a fost în spatele acestei afaceri", pronunţând mereu soluţii de inadmisibilitate.

În continuare, recurentul a susţinut că a formulat o sesizare şi în data de 27 decembrie 2019, dar nu s-a întâmplat nimic.

Recurentul a mai precizat că, după 19 ani şi jumătate, îi este refuzat dreptul de a primi o hotărâre care nu îi este favorabilă, respectiv decizia nr. 320/A din 15.03.2002, pronunţată în dosarul nr. x/2002. Mai mult, a menţionat că a fost cercetat penal, fiind, ulterior, achitat, în dosarul nr. x/2009, şi nu a beneficiat de niciun bun din moştenirea tatălui său.

În final, în ceea ce priveşte rezoluţia contestată, recurentul a reiterat că terenurile au fost date fără expertiză valorică şi topo, astfel că terenurile cu acces la calea publică au fost date soţiei supravieţuitoare, iar recurentului i s-au dat terenurile fără drum de acces. În opinia recurentului, s-a încălcat legea civilă, respectiv competenţa material funcţională, întrucât valoarea terenurilor era de 1 milion euro, actualmente 540.000 euro.

În concluzie, recurentul a arătat că judecătorii nu s-au abţinut, nu au motivat soluţiile pronunţate, au încălcat legea civilă privind succesiunea, iar inspectorul judiciar nu a înţeles să analizeze aspectele invocate.

Faţă de cele expuse, a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, infirmarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei spre completarea cercetării disciplinare.

4. Apărările intimaţilor

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar constată că susţinerile recurentului potrivit cărora judecătorul fondului nu a răspuns niciunuia dintre capetele de cerere formulate nu pot determina incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.

În continuare, Înalta Curte constată că, prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, reclamantul A., pe de-o parte, a reiterat aspecte care au făcut obiectul verificărilor anterioare (soluţionate prin lucrarea nr. 20-31, la care s-a conexat lucrarea nr. 20-34), iar pe de altă parte, a semnalat aspecte noi, referitoare la faptul că unul dintre avocaţii părţii adverse s-ar fi lăudat cu relaţiile pe care soţia avocatului, în calitate de judecător, le are cu alţi judecători (indicând numele doamnelor judecător I. şi C.) şi cu care ar fi stabilit să îl prejudicieze pe petent cu ocazia soluţionării dosarelor în care acesta a avut calitatea de parte. În dovedirea celor susţinute, A. a ataşat copiile unor hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa nr. 8160 din 25.10.2004, pronunţată de către Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2001, de către doamna judecător H. şi decizia civilă nr. 3179/22.04.2005, pronunţată în dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Bacău, de către domnii judecători I., D. şi E..

Prin referatul Inspecţiei Judiciare din data de 12.06.2020, s-a propus înregistrarea separată a acestei sesizări, doar pentru aspectele noi. Aşadar, prezenta sesizare a fost înregistrată la Direcţia de Inspecţie pentru Judecători la data de 16.06.2020, sub nr. x.

Prin Rezoluţia nr. 2229/A din data de 27.07.2020, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în lucrarea nr. 20-1892, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a dispus clasarea sesizării, reţinând că în urma verificărilor prealabile nu au fost identificate date ori indicii din care să rezulte că magistratul vizat ar fi comis fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Împotriva Rezoluţiei de clasare, petentul A. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin lucrarea nr. C20-1206 din 23.09.2020 emisă de inspectorul şef.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. 2229/A emisă la data de 27 iulie 2020.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se, în esenţă, că atât Rezoluţia de clasare, cât şi cea de respingere a plângerii formulate împotriva acesteia au fost dispuse cu respectarea prevederilor legale.

Reclamantul a criticat hotărârea primei instanţe din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă argumentele dezvoltate de către acesta nu sunt de natură să conducă la reformarea sentinţei atacate.

Preliminar, instanţa de recurs constată că o parte din susţinerile recurentului au făcut obiectul altor sesizări adresate Inspecţiei Judiciare, sesizări ce au fost soluţonate prin alte rezoluţii. În aceste condiţii, în prezenta cauză se vor analiza doar susţinerile ce vizează obiectul cererii deduse judecăţii.

Astfel, se constată că, în concret, recurentul este nemulţumit de verificările efectuate de inspectorul de caz, care nu a analizat documentele depuse în susţinerea sesizării, respectiv practicalele hotărârilor, care, în opinia sa, fac dovada incompatibilităţii judecătorilor care au intrat în componenţa completelor de judecată şi care, prin soluţiile pronunţate, l-au nedreptăţit.

Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că verificările efectuate de Inspecţia Judiciară au fost complete, inspectorul de caz şi, ulterior, inspectorul şef învestit cu soluţionarea plângerii, efectuând verificări în raport cu susţinerile formulate prin ultima sesizare a reclamantului, vizând abaterea disciplinară prevăzută art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţioante rezultă că, sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune omisiunea judecătorului sau procurorului de o formula cerere de abţinere, atunci când are cunoştinţă de faptul că se află în vreuna din situaţiile care ar conduce la crearea unor suspiciuni privind imparţialitatea sa. Sub aspectul laturii subiective, abaterea disciplinară presupune vinovăţia judecătorului în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei directe ori indirecte. Cu alte cuvinte, pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare este necesar să fie întrunite celor două elemente constitutive ale acesteia: latura obiectivă, constând în încălcarea regulilor procedurale şi latura subiectivă, constând în intenţia directă sau indirectă de a produce respectiva încălcare.

În cauza dedusă judecăţii se observă că, în rezoluţia atacată, inspectorul de caz a reţinut că decizia civilă nr. 3179 din data de 22.04.2005, pronunţată în dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Bacău, în care recurentul A. a avut calitate de parte, a fost pronunţată de către un complet de recurs din care a făcut parte şi doamna judecător I..

De asemenea, se constată că, la data sesizării Inspecţiei Judiciare de către recurent, doamna I. nu mai avea calitatea de judecător, întrucât prin Decretul Preşedintelui României nr. 1.031 din 9 noiembrie 2005, publicat în Monitorul Oficial nr. 1005 din 14 noiembrie 2005 aceasta a fost eliberată din funcţia de judecător, ca urmare a pensionării.

În aceste condiţii, aşa cum în mod corect au reţinut atât Inspecţia Judiciară, cât şi instanţa de fond, în cauză se aplică dispoziţiile art. 521 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora "Eliberarea din funcţie a unui judecător sau procuror, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau numirea unui judecător în funcţia de procuror ori a unui procuror în funcţia de judecător nu împiedică continuarea procedurii disciplinare". Aceste dispoziţii legale impun, ca situaţie premisă, existenţa unei proceduri disciplinare în desfăşurare. Cu alte cuvinte, se permite doar continuarea procedurii disciplinare, nu şi începerea cercetării disciplinare, în situaţia în care judecătorul împotriva căruia s-a formulat sesizarea a fost eliberat din funcţie prin pensionare.

În speţa dedusă judecăţii, această condiţie nu este îndeplinită, cauza fiind în etapa verificărilor prealabile, în cadrul căreia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Or, procedura disciplinară începe cu cercetarea disciplinară, dispusă prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare.

Aşadar, având în vedere că, la data la care recurentul a sesizat Inspecţia Judiciară, doamna I. nu mai avea calitatea de judecător, în mod corect s-a reţinut în actele atacate că o eventuală răspundere disciplinară a acesteia nu mai poate fi angajată.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului privind incompatibilitatea doamnei judecător C., Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute în hotărârea atacată şi în actele contestate, că în hotărârile judecătoreşti ataşate sesizării formulate la Inspecţia Judiciară nu s-a regăsit vreuna care să fi fost pronunţată de către un judecător al cărui nume să fie C..

Mai mult, pentru ca Inspecţia Judiciară să poată proceda la verificări prealabile, o sesizare trebuie să prezinte, printre altele, indicii concrete cu privire la situaţia de fapt, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004. Cu alte cuvinte, sesizarea trebuie să conţină şi descrierea faptei presupus săvârşită de magistrat, respectiv a conduitei ilicite concrete a acestuia.

Or, în prezenta cauză, recurentul nu doar că nu a indicat, în sesizarea formulată la Inspecţia Judiciară, numele complet al judecătorului, dar nici nu a arătat, în concret, situaţia de fapt care a determinat sesizarea, respectiv conduita ilicită a magistratului care ar putea fi circumscrisă unei abateri disciplinare, astfel încât în mod corect s-a dispus clasarea sesizării.

În final, Înalta Curte subliniază că susţinerile referitoare la lipsa expertizelor valorică şi topografică, la încălcarea dispoziţiilor din legea civilă privind competenţa material funcţională, precum şi la nerespectarea prevederilor legale privind succesiunea nu pot fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de recurent, întrucât reprezintă critici cu privire la modalitatea în care instanţa a aplicat normele procesuale, argumente ce pot fi subsumate unei căi de atac şi nu unei acţiuni disciplinare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 545 din 7 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.