Scope of judicial inspection: Prohibition on administrative censorship of legal reasoning under Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat anularea atât a rezoluţiei de clasare nr. 960 din data de 08 aprilie 2019, ce a fost emisă în lucrarea înregistrată sub nr. x-1099 a Direcţiei de inspecţie pentru judecători, cât şi a rezoluţiei Inspectorului-Şef nr. C19-1688 din data de 07 iunie 2019, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva rezoluţiei de clasare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 728 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul B., prin curator A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul B., prin curator A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că prin hotărârea atacată s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nu s-a recunoscut încălcarea dreptului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. şi s-a încălcat art. 3 alin. (2) şi art. 7 din Codul deontologic.

În opinia recurentului, curtea nu a luat în considerare că Inspecţia Judiciară nu a depus la dosar dovada cercetării prealabile, cercetare care nu s-a făcut aşa cum prevede art. 18 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciara din 15.11.2012 care precizează că "(2) Rezoluţia de clasare ...(conţine) situaţia de fapt reţinută şi argumentarea soluţiei, raportat la aspectele sesizate şi la rezultatul verificărilor, precum şi dispoziţiile legale aplicabile în speţă."

Pentru a se verifica respectarea Regulamentului, solicitarea cercetării disciplinare a conţinut cinci puncte distincte pe care Inspecţia Judiciară nu a reuşit sa demonteze în vreun fel. De acest aspect, instanţa de fond nu a ţinut cont, afirmând ca acele cinci puncte nu au temei legal şi, prin urmare, nici documentele prezentate pentru susţinerea acelor afirmaţii nu sunt legale, iar articolele de lege menţionate la fiecare nu sunt incidente.

Deşi în motivarea rezoluţiei contestate s-a făcut referire la "verificări efectuate", acestea nu s-au făcut deloc, pentru că inspectorul desemnat, având calitatea de judecător, nu a clarificat în nici un sens poziţia celor doua doamne magistrat a căror cercetare disciplinara s-a cerut. Nu s-a precizat ce "indiciu" mai trebuie să existe decât "argumentele" din Decizia nr. 950/A/08.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Recurentul a mai precizat că nu s-a solicitat îndeplinirea rolului de "suprainstanţe de control judiciar", ci faptul ca doamnele magistrat să răspundă în faţa instanţei de judecată pentru magistraţi pentru fapta comisă care constă în încălcarea dreptului procesual prevăzut la art. 509 alin. (5) din C. proc. civ., încălcare făcută prin interpretarea strict personală a prevederilor acestui articol de lege. Această interpretare s-a făcut la cererea expresă a părţii adverse de respin­gere a revizuirii. Scopul acestei solicitări este foarte clar: ascunderea adevărului demonstrat de documentele prezentate, documente care corespund cerinţelor legii.

Recurentul a susţinut că nu a solicitat schimbarea vreunei soluţii. După ce judecătorul care nu a respectat prevederile legii privind limitele judecaţii şi respectarea drepturilor şi liber­tăţilor cetăţeneşti va răspunde pentru fapta sa, se aplică căile de atac corespunzătoare, respectiv revizuirea în temeiul art. 509 alin. (4) din C. proc. civ.

Recurentul a mai considerat că instanţa de fond a introdus condiţii care nu sunt prevăzute de lege, respectiv probarea că încălcarea normelor de drept s-a făcut intenţionat şi dovedirea faptului că judecătorul a urmărit intenţionat vătămarea persoanei. Aceste cerinţe cumulative au fost inventate ştiindu-se că nu există documente legale pentru astfel de situaţii şi se elimină documentele cu ştampila şi semnătura eliberate de autorităţi, documente care demonstrează contrariul deciziei judecă­torului respectiv. De asemenea, instanţa a omis a arăta că interpretarea personală în contradic­toriu cu probatoriul ar fi abatere disciplinară, în fond susţinând ca legea se supune interpretării judecătorului ceea ce este inadmisibil.

În continuare recurentul a prezentat propriile argumente cu privire la aplicarea greşită de către judecătorul reclamat a dispoziţiilor art. 509 alin. (5) din C. proc. civ., susţinând că s-a confundat cu rea-credinţă suportul de hârtie al informaţiei de pe acesta cu însăşi informaţia care exista la data procesului, suportul acesteia nu exista, deoarece nu era necesar, legea fiind clară, doar ca s-a interpretat cu scopul avantajării părţii adverse, cu toate că se ştia de paguba materială creată prin neaplicarea legii.

În concluzie, recurentul a susţinut că atât instanţa de fond cat şi Inspecţia Judiciară au interpretat eronat solicitarea cercetării disciplinare ale celor doua doamne judecător de la Curtea de Apel Oradea numind-o control judiciar când în fond este "o nouă judecată pe temeiul unor elemente noi".

4. Apărările intimatului

Intimata pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, petentul a solicitat cercetarea judecătorilor care au soluţionat dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Oradea, având ca obiect cererea sa de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 474/A/04.07.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, fiind nemulţumit faţă de modul în care completul de judecată a interpretat dispoziţiile art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. şi implicit faţă de soluţia pronunţată.

Sesizarea recurentului reclamantului a fost clasată prin rezoluţia nr. 960 din 08.04.2019 în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu sunt conturate indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluţiei de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. C19-1688 din 07.06.2019 emisă de inspectorul-şef.

În acest context, recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. 960 din 08.04.2019 şi a rezoluţiei inspectorului şef nr. C19-1688 din 07.06.2019, cererea fiind respinsă de prima instanţă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că recurentul, în esenţă, a reluat susţinerile din sesizare şi plângere, contestând de soluţia de clasare precum şi soluţia de respingere a plângerii.

Astfel, în contextul în care recurentul nu este mulţumit de aprecierile inspectorului judiciar cu privire la activitatea judecătorilor reclamaţi, prezintă relevanţă stabilirea principiilor care guvernează raporturile dintre activitatea judecătorilor şi cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceştia din urmă le pot efectua, prin raportare şi la criticile formulate prin acţiunea dedusă judecăţii.

Potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Pentru a se constata exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, recurentul a solicitat inspectorului judiciar să infirme soluţia completului învestit cu soluţionare cererii de revizuire. Deşi recurentul neagă acest aspect, susţinerile sale, în sensul că instanţa de judecată care a soluţionat cerere de revizuire nu a avut în vedere un încris care exista în timpul procesului, reflectă nemulţumirea legată de soluţia dispusă în cauză.

Or, aşa cum a reţinut prima instanţă, verificarea modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual în situaţii precum cele din speţa invocată de recurent poate pune în discuţie imparţialitatea judecătorului, independenţa fiind o condiţie obligatorie şi prealabilă a imparţialităţii.

În aceste limite, împrejurarea că inspectorul judiciar nu a analizat toate cele "cinci puncte distincte" indicate în sesizare în sensul dorit de recurent nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluţiei de clasare, având în vedere că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemulţumirea titularului sesizării.

Prin urmare, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

În mod corect judecătorul fondului a reţinut că magistraţii care au soluţionat cererea de revizuire au analizat incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. şi au expus pe larg motivele pentru care au considerat că nu se impune reţinerea acestei ipoteze şi în dosarul petentului, situaţie în care raţionamentul acestora a fost exprimat şi nu poate face decât obiectul verificării în cadrul unor eventuale căi de atac, şi doar în condiţiile legii, în nici un caz în cadrul de faţă.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul B., prin curator A., împotriva sentinţei civile nr. 728 din 5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.