Annulment of prosecutor delegation for excess of power due to factual contradiction in activity volume data
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the defendant Superior Council of the Magistracy (CSM) and the delegate prosecutor, upholding the appellate court's decision that annulled the CSM's decision extending the delegation of a prosecutor from the Bucharest Court of Appeal Prosecutor's Office to the Campina Court Prosecutor's Office. The dispute arose from the CSM's refusal to revoke this delegation despite the originating prosecutor's office opposing the measure and arguing that the delegate's absence disrupted operations, while the CSM justified the extension based on an alleged high workload at the destination office. The Court found the CSM's decision constituted an excess of power under Article 2(1)(n) of Law No. 554/2004 because the stated rationale—that the destination office's activity volume exceeded the national average—was factually contradicted by the statistical data presented in the decision itself, which showed lower-than-average caseloads per prosecutor and per schema. Consequently, the appellate court's ruling annulling the delegation for lacking objective justification and failing to properly assess the operational necessity remained in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 278 din C. proc. civ, art. 1341 din Legea nr. 304/2004, art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004; Annulment of prosecutor delegation for excess of power due to factual contradiction in activity volume data: The dispute arose from the CSM's refusal to revoke this delegation despite the originating prosecutor's office opposing the measure and arguing that the delegate's absence disrupted operations, while the CSM justified the extension based on an alleged high workload at the destination office. The Court found the CSM's decision constituted an excess of power under Article 2(1)(n) of Law No. 554/2004 because the stated rationale—that the destination office's activity volume exceeded the national average—was factually contradicted by the statistical data presented in the decision itself, which showed lower-than-average caseloads per prosecutor and per schema. Consequently, the appellate court's ruling annulling the delegation for lacking objective justification and failing to properly assess the operational necessity remained in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive section to justify the dismissal of the appeals and the maintenance of the first-instance judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 martie 2022
Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020 reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii 823/25.08.2020 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, prin care s-a dispus prelungirea delegării doamnei procuror A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, începând cu data de 01.09.2020, pentru o perioadă de 6 luni, cu consecinţa revenirii susnumitei pe postul deţinut anterior.
Ulterior, reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a modificat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii 167/23.02.2021 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, prin care s-a dispus prelungirea delegării doamnei procuror A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, începând cu data de 01.03.2021, pentru o perioadă de 6 luni, cu consecinţa revenirii susnumitei pe postul deţinut anterior.
Prin încheierea din 10 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti a dispus introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ contestat, respectiv pe doamna procuror A..
Legal citată, A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a acţiunii promovate de reclamant, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1064 din 1 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii.
A admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi A., aşa cum a fost modificată.
A anulat Hotărârea nr. 167/23.02.2021 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material). Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 10 mai 2021.
Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 10 mai 2021, recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că instanţa de fond a apreciat ca raportul juridic dedus judecăţii vizând analiza legalităţii Hotărârii nr. 167 din 23.02.2021 a secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii presupunea cu necesitate participarea terţului A., procurorul vizat de actul administrativ atacat, însă în mod greşit a dispus introducerea în cauză a acesteia în condiţiile în care intimatul-reclamant a arătat în mod expres că se opune acestei măsuri, iar CSM a precizat că nu solicită introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ atacat, solicitând în mod expres respingerea cererii fără a se pronunţa pe fond.
Prima instanţă a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recurentul pârât considerând că soluţia legală este aceea de respingere a acţiunii ca inadmisibilă şi nu de introducere în cauză a doamnei procuror A., în condiţiile în care niciuna dintre părţi nu a solicitat acest lucru. În mod greşit instanţa de fond a făcut referire la dispoziţiile art. 278 din C. proc. civ., acest text de lege reglementând data certă a înscrisului sub semnătură privată.
Recurentul a mai arătat că în încheierea de şedinţă din data de 10.05.2021 prima instanţă în mod greşit a consemnat că "pârâtul lasă la aprecierea instanţei modul de soluţionare a acestor aspecte", din înregistrările şedinţei de judecată de la acea dată reieşind faptul că CSM a arătat expres instanţei că se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 în sensul respingerii cererii dacă reclamantul nu solicită introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ atacat.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că prin Hotărârea nr. 167 din 23.02.2021 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus prelungirea delegării doamnei procuror A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina începând cu data de 01.03.2021, pentru o perioadă de 6 luni.
Această măsura a avut la bază adresa nr. x/2021 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii propunerea privind prelungirea delegării doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 01.03.2021.
Din verificarea dosarului profesional a rezultat că doamna A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, avea gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel şi o vechime în funcţia de procuror de 17 ani şi 4 luni, fiind delegată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina prin Hotărârea nr. 823/2020, începând cu data de 01.09.2020.
Prin adresa nr. x/2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a avizat nefavorabil propunerea de prelungire a delegării la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a doamnei procuror A..
Secţia pentru procurori a reţinut că, potrivit evidenţelor direcţiei de resort, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, parchetul de la care s-a solicitat prelungirea delegării, erau prevăzute în schemă 7 posturi de conducere, 43 posturi de execuţie şi 3 posturi aprobate în conformitate cu dispoziţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din care 2 posturi de conducere şi unul de execuţie erau vacante. De asemenea, s-a reţinut că 5 procurori erau delegaţi la alte unităţi de parchet, un procuror era delegat pe o funcţie de conducere la aceeaşi unitate, iar un procuror este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Referitor la volumul de activitate înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia pentru procurori a reţinut că în cursul anului 2020, acesta a fost de 30 dosare/procuror, respectiv 27 dosare/schemă, comparativ cu media naţională de 48 dosare/procuror şi 39 dosare/schemă.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, parchetul la care s-a solicitat prelungirea delegării, erau prevăzute în schemă 1 post de conducere şi 7 posturi de execuţie, din care funcţia de conducere şi un post de execuţie erau vacante. La această unitate de parchet 1 procuror era delegat în funcţia de prim-procuror la acelaşi parchet, 1 procuror era delegat la alt parchet, iar 1 procuror era suspendat.
Volumul de activitate înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în cursul anului 2020, a fost de 1315 dosare/procuror, respectiv 822 dosare/schemă, comparativ cu media naţională de 1548 dosare/procuror şi 1181 dosare/schemă.
Raportat la aceste date şi contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurentul pârât a apreciat că secţia pentru procurori a dispus în mod temeinic prelungirea delegării în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti începând cu data de 01.03.2021, pentru o perioadă de 6 luni, faţă de situaţia operativă la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina care impunea asigurarea în continuare în bune condiţii a activităţii, ceea ce presupunea ocuparea chiar şi temporară a unui post.
Recurentul pârât a susţinut că din interpretarea art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Regulamentul privind transferul, detaşarea şi delegarea procurorilor aprobat prin Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 817/01.10.2019 rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionatităţi în activitatea parchetelor.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, secţia pentru procurori a analizat în mod echitabil propunerea de delegare cu asigurarea interesului general privind buna funcţionare a parchetelor implicate în procedura de delegare.
Prezumţia de legalitate a unor acte administrative, prin care s-a apreciat asupra oportunităţii unor cereri de delegare/prelungire delegare, nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii respective, nicidecum prin analiza oportunităţii delegării sau prelungirii delegării cu ocazia sesiunilor organizate de către Consiliu în acest scop.
În acest sens, recurentul a invocat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că autorităţile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context.
Recurentul pârât a mai susţinut că secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu a emis Hotărârea nr. 167 din data de 23.02.2021 cu exces de putere şi nu a dus la perturbarea activităţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".
Aceste prevederi nu sunt aplicabile întrucât prelungirea delegării doamnei procuror A. în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a fost adoptată în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor regulamentare incidente.
Totodată, hotărârea contestată este motivată sub aspectul necesităţii delegării doamnei procuror A., într-o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea şi previzibilitatea măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, iar argumentele prezentate în hotărârea contestată sunt coerente, clare şi lipsite de ambiguităţi sau de contradicţii, fiind în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la adoptarea acestora.
Astfel, secţia pentru procurori a analizat comparativ situaţia posturilor vacante şi volumul de activitate de la cele două unităţi de parchet implicate în procedura delegării şi în mod corect a reţinut că situaţia operativă la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina impunea asigurarea în continuare în bune condiţii a activităţii.
De asemenea, din datele statistice emise de direcţia de resort din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a rezultat că volumul de activitate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost sub media naţională, astfel că sunt neîntemeiate susţinerile intimatului-reclamant din cererea de chemare în judecată referitoare la încărcătura mare a acestei unităţi de parchet.
În concluzie, recurentul pârât Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă din data de 10.05.2021 şi a sentinţei civile nr. 1064 din 01.07.2021 şi, în rejudecare, în principal respingera ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având ca obiect anularea Hotărârii nr. 167 din 23.02.2021 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar în subsidiar respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Prin recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1064 din 01.07.2021, recurenta A. a arătat că în mod neîntemeiat instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii invocate prin întâmpinare, reţinând că actul administrativ contestat priveşte un procuror repartizat la parchetul reclamant, iar delegarea în cadrul altei unităţi este nelegală şi de natură a perturba activitatea reclamantului. Recurenta a susţinut că prima instanţă a preluat în totalitate şi fără cenzură susţinerile reclamantului, iar în justificarea hotărârii de a respinge excepţia lipsei de interes, judecătorul fondului nu a făcut absolut nicio referire la argumentele juridice invocate prin întâmpinare.
Raportat la situaţia concretă a cauzei de faţă, la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 32 din C. proc. civ., reclamantul trebuia să facă dovada vătămării într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim public.
Recurenta a considerat că atât timp cât exercită atribuţiile specifice funcţiei de procuror în cadrul unui parchet din structura Ministerului Public, care se confruntă cu un deficit semnificativ de personal, fiind întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 57 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor referitor la delegarea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, interesul public legitim al reclamantului nu există, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca fiind lipsită de interes public legitim.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta a apreciat că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi nu a făcut o analiză obiectivă a materialului probator. Cadrul legislativ în speţă este reprezentat de dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Regulamentul privind transferul, detaşarea, delegarea procurorilor din 01.10.2019 şi dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În contextul expunerii datelor precizate anterior şi de recurentul pârât CSM, recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut nelegalitatea hotărârii contestate întrucât a fost emisă cu exces de putere, fără a proceda la un control de legalitate efectiv, ci doar preluând din aspectele invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată. Astfel, judecătorul fondului a preferat să dea relevanţă unei erori de redactare din cuprinsul hotărârii nr. 167/23.02.2021 în loc să analizeze datele statistice (precum volumul de activitate la ambele unităţi de parchet, încărcătura efectivă pe procuror şi pe schemă, comparativ cu media naţională) prezentate în considerentele aceleiaşi hotărâri. În baza acestor date statistice, şi nu printr-un exces de putere, Consiliul Superior al Magistraturii a conchis că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina există un număr mare de posturi temporar vacante raportat la volumul de activitate înregistrat (din cele 8 posturi prevăzute în schema de personal, 4 posturi de execuţie fiind temporar vacante), fiind îndeplinite cerinţele art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/20004 pentru a dispune prelungirea delegării pe o perioadă de 6 luni.
Recurenta a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond a făcut o comparaţie între competenţa materială, teritorială şi personală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi cea a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, deoarece fiind vorba despre unităţi de parchet situate la grade diferite de jurisdicţie, este indiscutabil că parchetului superior în grad îi revine o cu totul altă competenţă funcţională şi personală. În opinia recurentei, prezintă relevanţă volumul de activitate raportat la numărul de posturi ocupate pentru fiecare unitate de parchet, astfel că, în cazul de faţă, deficitul de personal cu care se confruntă Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina raportat la volumul de activitate înregistrat pe procuror şi pe schemă, a justificat delegarea recurentei în cadrul acestei unităţi de parchet.
O altă critică a privit faptul că în mod neîntemeiat instanţa de fond a considerat că, în analiza volumului de activitate făcută de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, trebuia luat în calcul nu numai volumul de activitate al secţiei de urmărire penala, ci şi cel al secţiei judiciare şi de proceduri speciale. Contrar reţinerilor primei instanţe, recurenta a arătat că în mod corect a fost avut în vedere doar volumul de activitate al secţiei de urmărire penală, deoarece, anterior delegării, îşi desfăşurase activitatea în cadrul secţiei de urmărire penală, iar un procuror nu poate fi repartizat simultan în toate secţiile componente ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În final, recurenta a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a considerat incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) raportat la art. 2 alin. (8)-(9) din Regulamentul privind transferul, detaşarea şi delegarea procurorilor acolo unde nu era cazul, întrucât datele statistice există şi hotărârea a fost motivată. Considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de fond nu fac nicio trimitere la argumentele juridice invocate de recurentă (dar şi de către celălalt pârât) prin întâmpinare, iar decizia de anulare a hotărârii atacate se întemeiază pe o aplicare greşită a legii raportat la cazul concret şi la probele administrate.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii în pricipal ca lipsită de interes, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
4. Apărările intimatului
Intimatul reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, iar cu privire la recursul formulat de pârâta A. a invocat excepţia nulităţii recursului.
II. Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Referitor la recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii de şedinţă din 10 mai 2021, Înalta Curte constată că prin hotărârea respectivă s-a dispus introducerea în cauză şi citarea beneficiarului actului contestat - procuror A..
Potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004 "Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului şi instanţa apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunţa în fond."
Raportat la prevederile anterior citate, la termenul din 10 mai 2021, în condiţiile în care reclamantul a precizat că nu este de acord cu introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ contestat, iar pârâtul a lăsat la aprecierea instanţei măsura ce urmează a fi dispusă, în mod corect judecătorul fondului a dispus introducerea în cauză a doamnei procuror A., având în vedere că judecătorul trebuie să depună toate diligenţele în vederea stabilirii corecte şi cuprinzătoare a cadrului procesual.
Susţinerile recurentului pârât în sensul că s-ar fi opus introducerii în cauză a procurorului vizat de actul contestat vizează consemnările din practicaua încheierii de şedinţă din data de 10.05.2021. Având în vedere că potrivit art. 232 din C. proc. civ. redactarea încheierilor de şedinţă se face pe baza notelor de şedinţă, iar conform art. 231 alin. (3) din acelaşi cod notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor, instanţa de control judiciar constată că aceste critici au fost tardiv formulate şi, prin urmare, nu vor fi analizate în acest stadiu procesual.
Nefondate sunt şi criticile recurentei A. cu privire la soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei de interes a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în formularea acţiunii, raportat la susţinerile contestatorului referitoare la consecinţele acestei hotărâri asupra activităţii parchetului reclamant.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.
În aplicarea şi interpretarea normei art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curtea reţine că reclamantul justifică în formularea cererii de chemare în judecată un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, întrucât urmăreşte ca actul prin care s-a dispus delegarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina să fie anulat.
Pe fondul cauzei, recursurile formulate de cei doi recurenţi conţin argumente comune, motiv pentru care vor fi analizate împreună.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis acţiunea modificată anulând Hotărârea nr. 167 din 23.02.2021 emisă de secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
În considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut că Hotărârea nr. 167 din 23.02.2021 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost emisă cu exces de putere în condiţiile în care în mod nereal s-a argumentat că situaţia operativă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina impunea delegarea doamnei procuror A., volumul de activitate la acest parchet nedepăşind media naţională, iar un alt procuror din cadrul aceleiaşi unităţi de parchet era delegat la alt parchet.
Recurenţii au criticat această soluţie, susţinând - în esenţă - că secţia pentru procurori a analizat comparativ situaţia posturilor vacante şi volumul de activitate de la cele două unităţi de parchet implicate în procedura delegării şi în mod corect a reţinut că situaţia operativă la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina impunea asigurarea în continuare în bune condiţii a activităţii, justificându-se prelungirea delegării în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte reţine că pârâtul şi-a fundamentat decizia pe faptul că la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina volumul de activitate a depăşit considerabil media naţională în anul 2020, împrejurare ce impunea ocuparea chiar şi temporară a unui post, pentru asigurarea în continuare în bune condiţii a activităţii.
Această motivare este contrazisă însă de datele prezentate de pârât în aceeaşi hotărâre, potrivit cărora "Volumul de activitate înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în cursul anului 2020, a fost de 1315 dosare/procuror, respectiv 822 dosare/schemă, comparativ cu media naţională de 1548 dosare/procuror şi 1181 dosare/schemă."
Prin urmare, motivele reţinute în considerente nu sunt reale.
Deşi recurenţii au invocat numărul de posturi vacante raportat la volumul de activitate înregistrat pentru a justifica măsura dispusă, în condiţiile în care din situaţia statistică prezentată în hotărârea contestată rezultă că numărul de dosare/procuror a fost la ambele parchete a fost sub media naţională, în evaluarea volumului de activitate recurentul pârât trebuia să aibă în vedere activitatea parchetelor în ansamblu, competenţa materială, teritorială şi personală, precum şi complexitatea dosarelor şi lucrărilor pe care le instrumentează.
Înalta Curte reţine că, deşi recurentul pârât beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte, cum este cel atacat în cauză, nu se poate concluziona că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criterii obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.
Instanţa de contencios administrativ are posibilitatea de a controla oportunitatea actului administrativ, însă acest control este limitat la verificarea compatibilităţii actului cu scopul legii pe care se întemeiază şi interesul public, respectiv dacă acesta a fost efectuat în limitele scopului legii şi în acord cu interesul public al bunei funcţionări al parchetelor.
În cauză, marja de apreciere de care se bucură recurentul pârât a fost depăşită. Contrar susţinerilor acestuia, hotărârea contestată a fost emisă cu exces de putere, instituţie juridică reglementată de către dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât s-a dispus delegarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti fără a se face o analiză obiectivă a volumului de activitate din parchetele implicate şi în condiţiile în care motivarea măsurii în sensul existenţei unui volum de activitate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina peste media naţională în anul 2020 nu este susţinută de datele statistice prezentate.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 1064 din 1 iulie 2021 şi încheierii din 10 mai 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 1064 din 1 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.