Former prosecutor’s challenge to bailiff appointment criteria rejected as lawful—appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând anularea în parte a Ordinului ministrului justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind punerea în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, întrucât dispoziţiile art. 46l-464 din acest ordin sunt nelegale, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unui act administrativ de numire a reclamantului în funcţia de executor judecătoresc pe raza Judecătoriei Oradea.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2/CA/2020-PI din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 188/2000 prin raportare la art. 15 din Legea nr. 188 din 2000 privind executorii judecătoreşti ambele prin raportare la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Recurentul a apreciat ca fiind nelegale dispoziţiile art. 461-464 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind punerea în aplicare a Legii 188/2000 privind executorii judecătoreşti, întrucât încalcă prevederile art. 21 din Legea 188/2000 potrivit cărora "Condiţiile de desfăşurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei."

În opinia recurentului, prin articolul menţionat anterior, ministrul justiţiei a fost îndreptăţit să emită un ordin prin care să reglementeze concursurile şi examenele de admitere în funcţia de executor judecătoresc şi nu să reglementeze admiterea în funcţie a persoanelor scutite de examen.

Prin această modalitate de reglementare a situaţiei juridice a persoanelor scutite de examen, s-a ajuns în ipoteza în care o autoritate care nu are calitatea de legiuitor primar să restrângă în mod nelegal şi nepermis drepturi prevăzute prin acte normative cu o forţă superioară.

Recurentul a mai precizat că, potrivit din art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000, procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege sunt scutiţi de examen la admiterea în funcţia de executor judecătoresc.

Raportat la aceste dispoziţii legale, recurentul a considerat că, prin reglementarea situaţiei persoanelor care sunt scutite de examen, ministrul justiţiei a depăşit limitele marjei de apreciere ce i-a fost conferită de lege, intrând în sfera excesului de putere, definit prin art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât ministrul justiţiei şi-a exercitat abuziv dreptul de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de Legea nr. 188/2000, încălcând astfel dreptul persoanelor care sunt scutite de examen la admiterea în profesia de executor judecătoresc.

În concluzie, recurentul a solicitat înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 461-464 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001 şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a Ordinului ministrului justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind punerea în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, respectiv anularea art. 461-464 din ordin, şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui act administrativ de numire a reclamantului în funcţia de executor judecătoresc pe raza Judecătoriei Oradea.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, reţinând că numirea în funcţia de executor judecătoresc potrivit prevederilor contestate se face atât cu respectarea art. 15 din Legea nr. 188/2000, text care stabileşte condiţiile pentru accesul în profesie, cât şi cu respectarea celorlalte condiţii din lege, inclusiv a prevederilor art. 13 din Legea privind executorii judecătoreşti. Totodată, a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a MJ să emită ordin de numire în funcţia de executor judecătoresc pe raza Judecătoriei Oradea, judecătorul fondului constatând că reclamantul nu a făcut dovada formulării unei cereri pentru numirea pe unul dintre posturile vacante care pot fi ocupate de persoanele interesate care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat.

Recurentul reclamant a criticat soluţia primei instanţe, susţinând că dispoziţiile art. 461-464 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001 sunt nelegale, întrucât încalcă prevederile art. 21 din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora ministrul justiţiei a fost îndreptăţit să emită un ordin prin care să reglementeze concursurile şi examenele de admitere în funcţia de executor judecătoresc şi nu să reglementeze admiterea în funcţie a persoanelor scutite de examen. Recurentul a considerat că prin reglementarea situaţiei persoanelor care sunt scutite de examen, ministrul justiţiei a depăşit limitele marjei de apreciere ce i-a fost conferită de lege, intrând în sfera excesului de putere, definit prin art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de recurs reţine că Legea nr. 554/2004, în art. 2 alin. (1) lit. n), defineşte excesul de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că prevederile art. 461-464 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001 nu au fost emise cu exces de putere. În activitatea autorităţilor, excesul de putere este echivalent cu abuzul de drept, deoarece semnifică exercitarea unei competenţe legale fără să existe o motivare rezonabilă sau fără să existe un raport adecvat între măsura dispusă, situaţia de fapt şi scopul legitim urmărit. Nu este cazul în speţa de faţă, întrucât dipoziţiile contestate din Regulamentul adoptat prin Ordinul nr. 210/2001 au fost emise în limitele Legii nr. 188/2000, cu respectarea cadrului stabilit de legea în executarea căreia au fost elaborate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 188/2000, "Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) are capacitatea deplină de exerciţiu;

c) este licenţiată în drept;

d) nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie;

e) cunoaşte limba română;

f) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

g) a îndeplinit timp de 2 ani funcţia de executor judecătoresc stagiar şi a promovat examenul de definitivat sau, după caz, a exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică şi a promovat concursul sau examenul de admitere în profesie. Sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, cu condiţia să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin."

Instanţa de recurs observă că art. 15 din Legea nr. 188/2000 reglementează condiţiile generale ce trebuiesc îndeplinite pentru ca o persoană să poată deveni executor judecătoresc, aceste condiţii o dată îndeplinite conferind doar o vocaţie la funcţia de executor judecătoresc, textul de lege nefiind de natură să conducă prin el însuşi, chiar şi în ipoteza îndeplinirii tuturor condiţiilor legale prevăzute de acesta, la dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 461-464 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti:

"Art. 461 - (1) Pentru ocuparea posturilor rămase vacante după numirea în funcţia de executor judecătoresc a persoanelor care au promovat concursul sau examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică, pot formula cerere persoanele prevăzute la art. 15 lit. g) teza finală din lege.

(2) Cererea, în care se poate exprima o opţiune principală şi mai multe opţiuni secundare pentru un post vacant, se depune la Camera executorilor judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află localitatea în care domiciliază candidatul, însoţită de următoarele documente:

a) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licenţă în studii juridice;

b) copia actului de identitate;

c) declaraţie pe propria răspundere că are capacitate deplină de exerciţiu;

d) cazierul judiciar;

e) recomandare de la ultimul loc de muncă;

f) adeverinţă medicală din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei de executor judecătoresc;

g) dovada că nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani anteriori anului depunerii cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc şi nici în anul respectiv; dacă nu mai este în funcţie, dovada că nu şi-a încetat activitatea din motive imputabile;

h) dovada că a absolvit cursuri de specializare, acolo unde este cazul;

i) dovada că a desfăşurat o perioadă de cel puţin 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat şi că a promovat examenul de definitivat în această profesie.

Art. 462 - (1) Cererea se depune la Camera executorilor judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află localitatea în care domiciliază candidatul, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a listei posturilor vacante. Lista se afişează la sediul camerelor, la loc vizibil şi accesibil publicului, şi se publică pe paginile de internet ale Ministerului Justiţiei şi Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

(2) Camerele executorilor judecătoreşti formează dosarele cuprinzând fiecare cererea şi anexele acesteia, pe care le comunică Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti în termen de 5 zile de la data înregistrării.

(3) Dosarele candidaţilor vor fi înaintate Ministerului Justiţiei însoţite fiecare de referatul consultativ de admitere sau de respingere întocmit de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti. De asemenea, se va transmite Ministerului Justiţiei situaţia centralizată cu candidaţii, opţiunile acestora şi numărul de opţiuni pe fiecare post.

Art. 463 - Când numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripţia unei judecătorii, ordinea de prioritate a solicitanţilor se va stabili cu respectarea următoarelor criterii:

1. să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani anteriori anului depunerii cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc şi nici în anul respectiv. Dacă nu mai este în funcţie, trebuie îndeplinită şi condiţia ca acesta să îşi fi încetat activitatea din motive neimputabile;

2. să aibă domiciliul într-o localitate din circumscripţia judecătoriei în care solicită numirea;

3. să fi absolvit cursuri de specializare;

4. alte aspecte relevante.

Art. 464

(1) Copia de pe diploma de licenţă în studii juridice prevăzută la art. 461alin. (2) lit. a) se realizează de Camera executorilor judecătoreşti, se certifică pentru conformitate cu originalul şi se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie după realizarea copiei.

(2) Documentul prevăzut la alin. (1) poate fi depus şi în copie legalizată, situaţie în care activităţile de certificare pentru conformitate cu originalul şi de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

Prin dispoziţiile citate, constestate de recurentul reclamant, au fost instituite criterii de departajare între candidaţii la funcţia de executor judecătoresc. Nu pot fi primite criticile formulate în sensul că Ministerul Justiţiei a acţionat cu depăşirea competenţei stabilite prin art. 21 din Legea nr. 188/2000, potrivit căruia "(1) Concursul sau examenul de admitere în profesia de executor judecătoresc şi examenul de definitivat se vor desfăşura în faţa unei comisii din care fac parte, în mod obligatoriu, reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, ai Ministerului Justiţiei şi cadre didactice din învăţământul superior de specialitate. (2) Condiţiile de desfăşurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei."

Prin emiterea Ordinului nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind punerea în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, ministerul pârât nu şi-a depăşit prerogativele legale, din moment ce chiar în cuprinsul legii a fost prevăzută obligaţia ministerului de a adopta regulamente privind condiţiile de desfăşurare a concursurilor şi examenelor de admitere în profesia de executor judecătoresc.

În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, dispoziţiile art. 15 lit. g) conferă doar vocaţia unor persoane de a fi scutite de examen pentru accederea în profesia de executor judecătoresc şi în contextul în care există un loc limitat de posturi pentru aceste persoane, instituirea prin regulamante a unor criterii obiective de departajare nu poate fi interpretat în sensul propus de reclamant, de restrângere nelegală a unor drepturi prevăzute de acte normative cu o forţă superioară.

Lipsa unor criterii de departajare ar face inoperantă această modalitate de acces în profesie în situaţia în care numărul cererilor formulate potrivit art. 15 lit. g) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 este mai mare decât numărul posturilor vacante.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în speţă, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2/CA/2020-PI din 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.