Salary underpayment in probation service: obligation to pay inflation-adjusted differences and legal interest after administrative acknowledgment of error.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

a) obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie;

b) obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

- începând cu data de 1.08.2017 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

- începând cu data de 01.08.2017 pentru sume rezultate din aplicarea valoni de 445 iei (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

c) obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

d) obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

- să aplice majorarea salariată de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON;

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017, majorat cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

e) obligarea pârâţilor la plaţa despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salaríale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

f) obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 204 din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

A obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 2883/C/2018 şi nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

A respins capetele de cerere privind anularea Ordinelor nr. 542/C/2018 şi 603/C/2018 ca rămase fără obiect.

A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă a susţinut că soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

Astfel, în conformitate cu dipoziţiile art. 8 alin. (1) teza finală din acest act normativ, premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui "refuz neiustificat" de soluţionare a unei cereri.

Or, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ.

Recurenta a susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ., ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de către pârâţi înainte de finalizarea procesului, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-intimată a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 şi emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariul de bază. În cursul judecăţii, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamantă.

Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâţii DNP şi MJ, instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei recurate.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

Prin urmare, soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune de plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ., întrucât a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

În opinia recurentei, instanţa de fond a depăşit limitele învestirii fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Cu privire la soluţia primei instanţe de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, recurenta a considerat că au fost încălcate dispoziţiile legale privind condiţiile răspunderii civile pentru repararea pagubei, respectiv art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza I, art. 1.535 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) din C. civ. coroborate cu art. 2 alin. (1) Lit. i) şi n) şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, OMJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată, iar pârâţii DNP şi MJ şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la oportunitatea emiterii OMJ nr. 3396/C/2018.

Începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

În contextul emiterii acestor ordine şi invocând practica unor instanţe de judecată, recurenta a susţinut că în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, a arătat că soluţia instanţei privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este nelegală având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu poate fi invocată o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

Recurenta pârâtă a criticat şi soluţia instanţei de fond de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 şi cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate şi plata dobânzilor legale.

Recurenta a susţinut că, în temeiul prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019, a fost achitat procentul de 5% din totalul sumei cuvenite, aferent anului 2019, respectiv actualizarea cu rata inflaţiei precum şi dobânzile aferente drepturilor băneşti. Întrucât ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de către pârâta DNP pentru anul 2019, înainte de finalizarea procesului, iar dreptul la plată pentru anii 2020-2023 nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019, soluţia primei instanţe este nelegală.

În concluzei, recurenta pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi în rejudecare:

- respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind de obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite prin O.MJ. nr. 603/C/2018 şi respectiv cele acordate prin O.MJ. nr. 3396/C/2018;

- respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe;

- respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind de obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 şi cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate şi plata dobânzilor legale, în ceea ce priveşte sumele datorate pentru anul 2019, conform O.U.G. nr. 3/2019;

- respingerea ca prematur introdus a capătului de cerere privind obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 şi cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate şi plata dobânzilor legale, în ceea ce priveşte sumele datorate pentru pentru anii 2020-2023, conform O.U.G. nr. 3/2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator terţiar de credite) să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie.

Ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/2018 prin care a fost recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare emise începând cu data de 09.04.2015 din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent a fost emis de către Ministerul Justiţiei şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 fiind stabilite noile drepturi salariale începând cu data de 01 ianuarie 2018.

La art. 3 al acestui s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Având în vedere emiterea de către Ministerul Justiţiei a OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 şi a OMJ nr. 23396/C/30.08.2018, prima instanţă a respins capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurentă, este nefondat. Recurenta a susţinut că, după introducerea cererii de chemare în judecată, Ordinul nr. 603/C/2018 a cărei anulare s-a solicitat prin prezenta acţiune a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018, astfel că acest capăt de cerere - anularea Ordinului nr. 603 - a fost respins de către instanţa de fond ca rămas fără obiect. În acest context, recurenta a arătat că instanţa de judecată nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări asupra fondului cauzei, astfel că soluţia primei instanţe de obligare a recurentei-pârâte la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de recurs reţine că emiterea de către intimatul pârât Ministerul Justiţiei a Ordinului nr. 3396/C/2018 care a modificat Ordinul nr. 603/C/2018, a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată, fapt ce a dus la respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect, nu poate constitui o necercetare a fondului de către prima instanţă. Modificarea Ordinului nr. 603/C/2018 de către Ministerul Justiţiei prin Ordinul nr. 3396/C/2018 nu înseamnă altceva decât o recunoaştere de către pârât a nelegalităţii Ordinului nr. 603, astfel că în mod corect prima instanţă a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 603/C/2018 ca rămas fără obiect, judecătorul fondului fiind ţinut de recunoaşterea efectuată de Ministerul Justiţiei prin emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018.

Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin obligarea recurentei-pârâte la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 din C. proc. civ., cum motivarea că pentru "a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi era necesar a fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie ce nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost investită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018". În condiţiile în care prin Ordinul nr. 3396/C/2018 se recunoaşte intimatei reclamante drepturile salariale cuvenite, acordarea diferenţelor de drepturi salariale a fost dispusă tocmai ca efect al acestei recunoaşteri.

Nefondată este şi critica privind inexistenţa unui refuz nejusitificat de soluţionarea a cererii reclamantei, prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, recurenta susţinând că ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi în luna decembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante. Înalta Curte reţine că legalitatea unui act administrativ este analizată în raport de legea în vigoare la data emiterii lui, iar la momentul emiterii Ordinului nr. 603/C/2018 exista un refuz nejustificat din moment ce a fost necesar modificarea acestuia prin Ordinul nr. 3396/C/2018.

În continuare, instanţa de recurs constată, contrar susţinerilor recurentei, că în mod corect judecătorul fondului a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Emiterea Ordinului MJ nr. 3396/C/2018 înainte de primul termen de judecată nu înlătură obligaţia Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune de a achita intimatei dobânda şi actualizarea cu indicele de inflaţie. În condiţiile în care prin emiterea acestui ordin au fost recunoscute pretenţiile principale ale intimatei reclamante, pentru respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului produs, se impune şi actualizarea cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale aferente.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Prin această decizie aplicabilă prezentei cauze s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Criticile recurentei formulate prin raportare la O.U.G. nr. 3/2019 constituie aspecte ce ţin modalitatea de executare a hotărârii. Efectuarea plăţii reprezintă o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia şi, prin urmare, nu pot constitui motive de nelegalitate a sentinţei recurate.

Potrivit actului normativ invocat, se dispune eşalonarea plaţii acestor drepturi salariale, plata fiind o modalitate de stingere a unei obligaţii, ceea ce presupune că aceste drepturi salariale sunt deja scadente iar prin O.U.G. nr. 3/2019 s-a reglementat o modalitate de executare benevolă a obligaţiilor stabilite prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2883/2018.

Pe de altă parte, în condiţiile în care prin O.U.G. nr. 3/2019 s-a dispus că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei se va realiza în mod eşalonat, fără a se dispune că ordonatorii de credite sunt scutiţi de plata dobânzilor legale aferente sumelor datorate de la data scadenţei şi până la plata efectivă, Înalta Curte apreciază că acest act normativ nu este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului.

Soluţia de obligare a pârâţilor la plata dobânzii se impune şi din considerente de echitate, dat fiind că executarea datoriei a fost amânată pe parcursul a 5 ani, cu începere din 2019, conform O.U.G. nr. 3/2019. Această eşalonare a fost dispusă prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, fără acordul reclamantei, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depăşeşte o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, şi nu mai răspunde cerinţelor de proporţionalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată şi menţinerea unui just echilibru al intereselor reclamantei şi ale ministerului (care invocă, în preambulul ordonanţei, inexistenţa fondurilor bugetare necesare).

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 204 din 22 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.