IT specialists lose salary claim after court upholds non-retroactivity of pay ordinance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the defendant Directorate for Investigating Organized Crime and Terrorism, overturned the lower court's ruling, and dismissed the plaintiffs' claim as unfounded, thereby upholding the challenged administrative acts in full. The dispute concerned IT specialists employed at the prosecutor's office who sought to annul a decision and address of the Chief Prosecutor that set their salary rights starting 7 March 2019, arguing they should be entitled from 1 March 2019 with the same pay as specialists at the Public Prosecutor's Office attached to the High Court. The Court held that the lower court erred in applying the relevant provisions, as the applicable emergency ordinance entered into force on 7 March 2019, and under the principle of non-retroactivity of civil law (Article 15(2) of the Constitution, Article 6 of the Civil Code, and applicable jurisprudence), the salary rights could only be granted from that date and not retroactively from the start of the month.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 62 din Legea nr. 24/2000, art. 6 din Legea nr. 287/2009, art. 6 din C. civ, art. 120 din Legea nr. 304/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004; IT specialists lose salary claim after court upholds non-retroactivity of pay ordinance: The dispute concerned IT specialists employed at the prosecutor's office who sought to annul a decision and address of the Chief Prosecutor that set their salary rights starting 7 March 2019, arguing they should be entitled from 1 March 2019 with the same pay as specialists at the Public Prosecutor's Office attached to the High Court. The Court held that the lower court erred in applying the relevant provisions, as the applicable emergency ordinance entered into force on 7 March 2019, and under the principle of non-retroactivity of civil law (Article 15(2) of the Constitution, Article 6 of the Civil Code, and applicable jurisprudence), the salary rights could only be granted from that date and not retroactively from the start of the month.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the court to decide on the appeal (recurs) in administrative contentious matters.
Procedural rule governing the resolution of the appeal (recurs) by the High Court.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 martie 2022
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Ministerul Finanţelor Publice, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:
1. Anularea în parte a deciziei nr. 156/19.03.2019 emise de Procurorul Şef al DIICOT.
2. Anularea adresei nr. x/2019 emise de Procurorul Şef al DIICOT.
3. Obligarea pârâtei DIICOT la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamanţilor, retroactiv, cu începere din data de 01.03.2019, cu luarea in considerare a:
- datei de 01.03.2019, în loc de 07.03.2019;
- drepturilor salariale ale specialiştilor-funcţionari publici din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie;
- stabilirii salariului de bază pe baza vechimii în funcţie, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. I, lit. B), nr. 4;
- majorării salariului de bază cu 10%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 17, alin. (5);
4. Plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit solicitării menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective;
5. Obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sumele necesare acordării drepturilor salariate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 114 din 26 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii introduse împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea reclamanţilor formulată împotriva acestui pârât ca inadmisibilă.
A admis în parte acţiunea introdusă de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. împotriva pârâtei Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
A anulat în parte decizia nr. 156/19.03.2019 şi adresa nr. x/2019, ambele emise de Procurorul Şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, doar în privinţa datei de la care sunt acordate drepturile salariale.
A obligat pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamanţilor, retroactiv, cu începere din data de 01.03.2019.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).
În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 120 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 12/2019, cu nesocotirea prevederilor art. 11, art. 12, art. 62 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Legea nr. 287/2009, republicată.
Raportat la dispoziţiile art. 120 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 12/2019 potrivit cărora "începând cu luna martie 2019, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, (...) beneficiază de aceleaşi drepturi salariate ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (...)", în concordanţă cu dispoziţiile art. 11, art. 12 şi art. 62 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 15 din Constituţie şi art. 6 din C. civ., recurenta a susţinut că legiuitorul a avut în vedere ca drepturile salariale să fie stabilite la momentul intrării în vigoare a respectivului act normativ, anume data publicării, iar nu data de 1 martie 2019. De altfel, o dispoziţie expresă în sensul stabilirii drepturilor salariale începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a actului normativ în discuţie (ex. 1 martie 2019) ar fi fost contrară normelor reglementate prin textele anterior menţionate.
Recurenta a apreciat, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, că recunoaşterea drepturilor salariale ce a avut loc prin introducerea alin. (5)1 în cuprinsul art. 120 al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu putea produce efecte înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2019, respectiv anterior datei de 07.03.2019.
În opinia recurentei, momentul plăţii drepturilor salariale aferente lunii martie 2019 este lipsit de relevanţă în a stabili data naşterii acestor drepturi.
În acest context, raportat la principiul neretroactivităţii legii civile, în mod legal salariile specialiştilor IT din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost stabilite, potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (5)1 din Legea nr. 304/2004, începând cu data de 7 martie 2019 şi nu cu 1 martie 2019.
II. Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 156/19.03.2019 şi Adresei nr. x/2019 emise de Procurorul Şef al DIICOT şi obligarea pârâtei DIICOT la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamanţilor, retroactiv, cu începere din data de 01.03.2019, în loc de 07.03.2019, cu luarea în considerare a drepturilor salariale ale specialiştilor-funcţionari publici din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie şi stabilirea salariului de bază pe baza vechimii în funcţie, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. I, lit. B), nr. 4 şi majorarea salariului de bază cu 10%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 17, alin. (5). Reclamanţii au mai solicitat şi plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit solicitării menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.
Instanţa de fond a reţinut caracterul nefondat al solicitării reclamanţilor privind stabilirea salariului de bază pe baza vechimii în funcţie, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. I, lit. B), nr. 4 şi majorarea salariului de bază cu 10%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 17, alin. (5) pentru argumentele expuse în considerentele sentinţei atacate şi menţinute de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care nu au fost contestate de părţi în prezenta cale de atac.
Prima instanţă a admis, însă, în parte acţiunea reclamanţilor şi a anulat actele atacate, constatând că drepturile salariale prevăzute de O.U.G. nr. 12/2019 trebuiau stabilite cu începere din data de 01.03.2019. Judecătorul fondului a considerat că ordonanta nu retroactivează, chiar dacă a intrat în vigoare la data de 07.03.2019, întrucât drepturile salariale aferente lunii martie se plătesc în luna aprilie.
Înalta Curte reţine că prin O.U.G. nr. 12/2019 s-a dispus introducerea alin. (51) în art. 120 din Legea nr. 304/2004, în sensul că "Începând cu luna martie 2019, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice."
O.U.G. nr. 12/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 07.03.2019 şi a intrat în vigoare în aceeaşi zi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, ale art. 6 din C. civ. şi cu principiile generale de drept, legea civilă dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă.
O.U.G. nr. 12/2019 a intrat în vigoare la data de 07.03.2019, iar anterior acestei date nu avea putere şi nu se puteau emite acte şi acorda drepturi în baza ei pentru că nu intrase în vigoare.
Instanţa de recurs are în vedere şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constuţionale, potrivit căreia actele normative adoptate în cursul unei luni calendaristice nu pot intra în vigoare din prima zi a respectivei luni. (Deciziile nr. 6/1993, nr. 22/1993, nr. 81/1995, nr. 85/1999, nr. 7/2002, nr. 568/2005, nr. 437/2013).
Prin urmare, contrar reţinerilor instanţei de fond, O.U.G. nr. 12/2019 nu putea constitui temei al emiterii unor acte administrative începând cu data de 01.03.2019.
Faţă de considerentele expuse, reţinând că Decizia nr. 156/19.03.2019 a Procurorului Şef al DIICOT contestată de reclamanţi a fost legal emisă şi din această perspectivă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care aceasta a fost anulată, este nelegală, impunându-se a fi reformată.
III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva sentinţei civile nr. 114 din 26 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Respinge acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.