Recalculation of judicial classification allowances based on sectoral reference values and mandatory equalization per constitutional and unification case law

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Teleorman, solicitând:

- anularea parţială a Ordinului nr. 5283/C din 20.12.2019 şi a Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 emise de Ministrul Justiţie şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine prin care să se dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016;

- obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Teleorman la plata diferenţelor dintre drepturile salariate pe care le-ar fi încasat începând cu data de 01.08.2016 şi până la recunoaşterea drepturilor de către Ministerul Justiţiei sau apariţia unei modificări legislative, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la VRS 605,225 RON şi drepturile salariale efectiv plătite în această perioadă, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1218 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de inadmisibilitate, ca neîntemeiată.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei pe capătul de cerere referitor la plata diferenţelor salariale.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.08.2016-28.05.2017.

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Teleorman.

A anulat, în parte, Ordinul nr. 5283/C/20.12.2019 şi Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 emise de pârât în privinţa reclamanţilor în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON (valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016).

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor ordin individual de stabilire a drepturilor salariale individuale producător de efecte juridice începând cu data de 29.05.2017, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON (valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) .

A obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să plătească fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate începând cu data de 29.05.2017 şi până la emiterea noilor ordine, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

A respins capătul de cerere referitor la plata diferenţelor salariale formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea pentru perioada 01.08.2016-28.05.2017, ca prescrisă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul pârât Ministerul Justiţiei a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 1, art. 44 pct. 11, pct. 20 din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării reclamanţilor.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a reţinut eronat sentinţa civilă nr. 935/2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020, prin care s-a acordat valoarea de referinţă sectorială 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016. Această sentinţă produce efecte juridice inter partes, iar Ministerul Justiţiei nu a fost obligat prin această hotărâre, tribunalul angajator, în speţă Tribunalul Constanţa, fiind singura instituţie obligată la plata unor diferenţe salariate, iar nu la reîncadrarea indemnizaţiilor în baza unei alte valori de refec rinţă sectorială.

Prin urmare, în legătură cu hotărârea menţionată mai sus, nu se poate reţine că ar fi fost majorată valoarea de referinţă sectorială pentru familia ocupaţională "Justiţie".

Recurentul pârât a mai susţinut că prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, cu modificări şi completări a fost abrogat art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările din O.U.G. nr. 20/2016, aşa încât la acest moment nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituţionala prin decizia 794/2016 sunt abrogate, implicit, de unde rezultă că nici acestea, nici decizia Curţii care a analizat constituţionalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru admiterea acţiunii.

Astfel, modalitatea de aplicare a creşterii de 25% prin care se obţine o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON este eronată şi pierde din vedere faptul că această creştere a vizat, în mod expres şi exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probaţiune, iar nu o valoare de referinţă sectorială aplicabilă în familia ocupaţională "Justiţie". Pe de o parte, aceste dispoziţii legale nu se aplică altei categorii profesionale, iar pe de altă parte, nici nu există la acest moment în cadrul familiei ocupaţionale din justiţie, personal care să beneficieze de indemnizaţia de încadrare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON.

În opinia recurentului Ministerul Justiţiei, din analiza dispoziţiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 precum şi ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016, reiese că aplicarea creşterii de 25% se face la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acestor procente la valoarea de referinţă sectorială.

Recurentul a mai apreciat că Decizia nr. 36/2018 din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este incidentă în cauza de faţă, întrucât nu poate fi vorba de un nivel maxim de salarizare stabilit în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON şi, totodată, solicitarea reclamanţilor nu vizează aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 1668/2019 pronunţată de Tribunalul Caras-Severin în Dosarul nr. x/2019, anterior sentinţei civile nr. 935/2020 a Tribunalului Bucureşti, reţinută de instanţa de fond, prin care s-a acordat valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, recurentul a arătat că prin decizia civilă nr. 286/2020 pronunţată în soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei nr. 1668/2019, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că "nu este reală susţinerea potrivit căreia, prin sentinţa apelantă, ar fi recunoscut în favoarea reclamanţilor-intimaţi o valoare de referinţă sectorială de, 605.225 RON", dispozitivul sentinţei în discuţie conţinând obligaţia clară şi neechivocă în sarcina angajatorului de a plăti fiecăruia dintre autorii acţiunii introductive diferenţele dintre drepturilor recalculate prin raportare la un VRS de 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 şi cele efectiv achitate, începând din data de 08.08.2016 şi până la zi.

Cu privire la acordarea pretenţiilor solicitate în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, recurenta a susţinut că, pe de o parte, întrucât este afirmat un drept viitor, care nu s-a născut încă, intimaţii-reclamanţi nu justifică un interes actual, iar pe de altă parte, salarizarea acestuia nu ar putea depăşi limitele maxime impuse de Legea nr. 153/2017.

Referitor la plata pe viitor a diferenţelor salariale, una dintre condiţiile de fond ale exerciţiului acţiunii civile o constituie acordarea unui drept, iar una dintre condiţiile pe care dreptul afirmat trebuie să le îndeplinească este ca el să fie actual sau viitor, dar cert.

Având în vedere faptul că salariul presupune prestaţii periodice succesive, că dreptul la fiecare prestaţie succesivă se naşte distinct şi numai în măsura prestării activităţii, pentru fiecare prestaţie lunară în parte trebuie verificat în ce măsură dreptul este născut, actual.

Prin urmare, recurentul a considerat că solicitarea privind plata şi pentru viitor a drepturilor solicitate nu poate fi primită, fiind prematură, dreptul putând fi invocat pentru fiecare prestaţie în parte numai după prestarea activităţii şi ajungerea la scadenţă, instanţa neputându-se pronunţa asupra unor drepturi eventuale.

În final, invocând prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, recurentul a susţinut că în nicio situaţie nu ar putea fi depăşite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parţială a OMJ nr. 5283/C/20.12.202019 şi a OMJ nr. 4988/C/2019 şi emiterea unor noi ordine prin care să se dispună recalcularea şi plata indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu 1.08.2016 şi în continuare, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.

Instanţa de control judiciar constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că refuzul pârâtului de emitere a unui nou ordin de salarizare a intimaţilor-reclamanţi, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, este nejustificat, fiind emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi a caracterului obligatoriu al deciziilor emise de Curtea Constituţională a României şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mijloacelor procedurale prevăzute de legiuitor pentru unificarea practicii judecătoreşti.

Astfel, legislaţia în privinţa salarizării personalului din sistemul justiţiei a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată iniţial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) şi prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la 09.04.2015 şi prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014. Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor, inclusiv pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, a fost stabilită obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale statuându-se în sensul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile legale în discuţie contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, astfel că, pentru respectarea acestuia, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie aceleaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Concluzia instanţei de fond nu contrazice aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, care evidenţiază principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Totodată, soluţia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 36/2018, şi anume:

"(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

În esenţă, prin decizia amintită s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

În acest context normativ şi ţinând cont de faptul că, atât în cazul magistraţilor, prin numeroasele hotărâri pronunţate la nivelul mai multor instanţe judecătoreşti la nivel naţional, cât şi în cazul personalului de probaţiune printr-o hotărâre pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, rămasă definitivă la Curtea de Apel Timişoara, s-a stabilit deja o salarizare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială solicitată de reclamanţii din cauza pendinte, în mod just a apreciat instanţa de fond că se impune recalcularea indemnizaţiei de încadrare a acestora pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Potrivit art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aşa cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, începând cu data de 01.07.2016 şi până la 31.07.2016, intimaţilor-reclamanţi li se cuvine acordarea unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON. Conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016.

Prin urmare, începând cu data de 01.08.2016, la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON se adaugă majorarea de 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015, calculată prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază, rezultând o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, cererea de chemare în judecată urmând a fi admisă cu respectarea dispoziţiilor legale privind prescrierea dreptului material la acţiune.

La data de 01.07.2016 erau în vigoare prevederile menţionate care stabileau că drepturile salariale trebuie acordate cu luarea în considerare a nivelului maxim al acestora prin raportare la ordonatorul principal de credite, în a cărui subordine se află instituţia în care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Cum la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie luate în considerare hotărârile judecătoreşti care au fost pronunţate în legătură cu întreg personalul salarizat în cadrul ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, rezultă că valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică începând cu 09.04.2015 pentru tot personalul din sistemul justiţiei. Or, faptul că reclamanţii beneficiază de o majorare salarială acordată doar celor din sistemul de probaţiune nu schimbă raţiunile pentru care la 09.04.2015 valoarea de referinţă sectorială trebuia să fie unică, inclusiv prin luarea în considerare a eventualelor hotărâri judecătoreşti.

În toate legile-cadru de salarizare, drepturile salariale ale personalului de probaţiune sunt reglementate în cadrul anexelor privind familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", personalul de probaţiune făcând parte din această familie ocupaţională.

Prin urmare, în condiţiile în care au fost deja pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive care au recunoscut atât dreptul personalului de probaţiune, cât şi dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem, în aplicarea prevederilor Anexei V la Legea nr. 153/2017, pârâtul avea obligaţia de a proceda la emiterea ordinului de salarizare în sensul solicitat de intimaţii-reclamanţi, refuzul fiind nejustificat.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

5. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1218 din 24 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.