Limits on cassation review of factual findings: challenge to expert report on accident dynamics and fault in compulsory auto liability insurance dispute

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi intervenientul forţat B., anularea deciziei emise de pârât şi recunoaşterea dreptului pretins prin cererea de daună în dosar RA x nr. unic x, în sensul obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 11.728,23 RON, reprezentând suma solicitată prin cererea de despăgubire depusă la data de 16.10.2015 la C. S.A., societate aflată în insolvenţă, precum şi a penalităţilor 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aferente acestei sume de la data scadenţei cererii de despăgubire şi până la plata integrală a debitului neachitat; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2377 din 8 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 15.503/26.06.2018 emisă de pârât, în sensul că a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 10.777,66 RON, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 933 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a solutionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 şi art. 26 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv în lipsa dovezilor care să ateste fără dubiu culpa asiguratului RCA C..

În esenţă, a susţinut că dispoziţiile legale anterior menţionate au fost încălcate întrucât instanţa de fond a validat expertiza tehnică efectuată în cauză, deşi aceasta nu respecta dinamica accidentului şi infirma declaraţia dată de şoferul declarat păgubit cu privire la modul de producere a accidentului.

Expertul tehnic numit în cauză, în efectuarea expertizei, nu a respectat dinamica accidentului, ci a evaluat posibilitatea de impact în poziţie statică a celor două autovehicule, denaturând astfel condiţiile în care accidentul s-a întâmplat în realitate.

Cu alte cuvinte, dinamica de accident, respectiv poziţiile reciproce ale celor două autovehicule în momentul impactului nu sunt dovedite utilizând un sistem de simulare a accidentelor de circulaţie. Expertiza a menţionat că s-a utilizat programul D., dar s-a utilizat acest program de simulare a reconstrucţiei de accidente doar pentru a analiza poziţia relativă şi a justifica modul de plasare reciprocă a avariilor pe caroseriile celor două autoturisme, iar pozitia relativă a celor două auto a fost luată în calcul în poziţie statică, nu dinamică, respectiv în condiţiile producerii accidentului de circulaţie.

De asemenea, recurentul pârât a mai arătat că expertul a stabilit că urma orizontală imprimată pe partea posterioară a aripii dreapta spate a autoturismului Fiat, situată la 0,84 m, ar corespunde cu înălţimea de la sol a poziţiei mânerului uşii din stânga spate a autoturismului E., concluzie care nu ţine seama de faptul că la momentul producerii accidetului amabele maşini aveau cel putin o persoană în habitaclu.

Totodată, în opinia recurentului pârât, expertiza nu a luat în considerare dinamica accidentului în sensul declarat de şoferul declarat păgubit, în sensul că acesta a declarat că auto Fiat a executat o mişcare de rotire în planul carosabilului în momentele premergătoare impactului, aceasta făcând ca înălţimea de la sol a poziţiei mânerului uşii din stanga spate a autoturismului E. să nu poată fi la înălţimea apreciată de expert.

Mai mult decât atât, nu se identifică niciun reper de la bara de spate a auto F. care să fi putut exercita o forţă deformatoare aşa de mare încât să deformeze janta confecţionată din tablă ambutisată a auto E., concluziile expertizei privind "încovoierea marginii jantei şi a fuzetei din stânga spate a punţii autoturismului E." fiind o imposibilitate tehnică, situaţie care dovedeşte, în opinia recurentului, că avariile auto E. pentru care se solicită despăgubiri în cauză nu provin din accidentul rutier reclamat.

Or, dacă aceste elemente esenţiale sunt viciate, respectiv nu este avută în vedere poziţia dinamică a autovehiculelor ori mişcarea de rotaţie declarată chiar de şoferul declarat păgubit, expertiza efectuată în cauză nu poate constitui reperul pronunţării unei sentinţe temeinice şi legale, concluziile expertizei neavând legatură cu starea de fapt din cauză, avariile autovehiculelor nefiind complementare, respectiv neprovenind din unul şi acelasi evenimentut rutier.

În aceste condiţii, în măsura în care expertiza ignoră starea de fapt din cauză şi nu au fost aduse niciun fel de alte probe care să demonstreze culpa asiguratului C. în privinţa producerii accidentului din 22.09.2015, recurentul pârât a apreciat că nu este în incidentă situaţia prevăzută de art. 49 din Legea nr. 136/1995 şi art. 26 alin. (1) din Norma nr. 23/2014, în sensul că nu sunt dovezi atestând răspunderea asiguratului ca urmare a faptei sale ilicite în privinţa accidentului rutier din 20.09.2015, şi, prin urmare, nu poate fi antrenată nici răspunderea asiguratorului RCA în cauză, respectiv a FGA, urmare a falimentului asiguratorului C..

În concluzie, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulate de intimatul-reclamant împotriva Deciziei FGA nr. 15503/26.06.2018.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatei reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 15.503/26.06.2018 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la plata sumei de 11.728,23 RON, reprezentând suma solicitată prin cererea de despăgubire depusă la data de 16.10.2015 la C. S.A., societate aflată în insolvenţă, precum şi a penalităţilor de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aferente acestei sume de la data scadenţei cererii de despăgubire şi până la plata integrală a debitului neachitat.

Prin decizia contestată s-a respins cererea de plată formulată de reclamantă pentru efectuarea reparaţiilor autovehiculului cu număr de înmatriculare x implicat într-un accident cu autovehiculul cu număr de înmatriculare x, asigurat la data producerii accidentului cu poliţa RCA emisă de S.C. C. S.A..

Instanţa de fond a admis în parte contestaţia reclamantei, a anulat Decizia nr. 15.503/26.06.2018 şi a admis cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 10.777,66 RON, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Prima instanţă a reţinut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic auto judiciar G., prin care s-a stabilit că autoturismul cu număr de înmatriculare x şi autoturismul cu număr de înmatriculare x prezintă avarii complementare între partea laterală stânga spate şi partea dreaptă spate, din punct de vedere structural la nivelul zonelor deformate, care demonstrează existenţa unui contact material între acestea, produs în împrejurările declarate de părţi.

Totodată, expertul a constatat că avariile plasate pe partea laterală dreapta a autoturismului nu provin din dinamica declarată de către cei doi conducători auto.

În contextul în care concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză s-au coroborat cu declaraţiile conducătorilor auto implicaţi în accident, schiţele realizate şi planşele fotografice, judecătorul fondului, prin raportare la calculul în sistem Audatex depus la dosar, după înlăturarea sumelor reprezentând contravaloarea reparaţiilor plasate pe partea laterală dreapta a autoturismului, a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată pentru suma de 10.777,66 RON.

Recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a criticat soluţia instanţei de fond, susţinând că prin sentinţa recurată s-a validat expertiza tehnică efectuată în cauză, deşi aceasta nu respectă dinamica accidentului şi infirmă declaraţia dată de şoferul declarat păgubit cu privire la modul de producere a accidentului.

Prin motivele de recurs, recurentul pârât FGA a apreciat că nu este incidentă situaţia prevăzută de art. 49 din Legea nr. 136/1995 şi art. 26 alin. (1) din Norma nr. 23/2014, în sensul că nu sunt dovezi atestând răspunderea asiguratului ca urmare a faptei sale ilicite în privinţa accidentului rutier din 20.09.2015, întrucât expertiza efectuată în cauză nu poate constitui reperul pronunţării unei sentinţe temeinice şi legale, concluziile expertizei neavând legătură cu starea de fapt din cauză, avariile autovehiculelor nefiind complementare, respectiv neprovenind din unul şi acelaşi evenimentut rutier.

Contrar susţinerilor recurentului pârât, Înalta Curte constată că, judecătorul fondului, analizând şi reţinând concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, a explicat în mod detaliat mecanismul producerii evenimentului rutier, pronunţând soluţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată prin raportare şi la declaraţiile conducătorilor auto implicaţi în accident, schiţele realizate şi planşele fotografice, stabilind obligaţia pârâtului la plata sumei de 10.777,66 RON în concordanţă cu sistemul de calcul Audatex depus la dosar.

În mod corect s-a reţinut, având în vedere materialul probator administrat în cauză, că accidentul s-a produs în data de 20.09.2015, în jurul orei 20:00, când conducătorul autoturismului F. (x), deplasându-se pe str. x, într-o curbă la dreapta, din cauza carosabilului umed, a derapat şi a pătruns pe sensul de mers al autoturismului E. (x), s-a rotit în sensul acelor de ceasornic intrând cu partea dreapta spate în partea laterală stânga spate a acestuia.

Concluzia expertului a fost în sensul că evenimentul s-a produs cel mai probabil ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, cu carosabil umed, coroborate cu neatenţia conducătorului autovehiculului cu număr de înmatriculare x în timpul conducerii, pe fondul unei circulaţii în curbă, consecinţa fiind derapajul, rotirea în sensul acelor de ceasornic şi pătrunderea pe contrasens.

Întrucât concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză s-au coroborat cu declaraţiile conducătorilor auto implicaţi în accident, schiţele realizate şi planşele fotografice, apar ca nefondate susţinerile recurentului pârât cu privire la netemeinicia culpei asiguratului în producerea accidentului rutier.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, deşi invocă aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 şi art. 26 alin. (1) din Norma nr. 23/2014, ceea ce critică recurentul pârât prin motivele de recurs este chiar modul în care instanţa de fond a apreciat materialul probator administrat în cauză.

Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs, respectiv nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanţei probelor administrate.

Instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2377 din 8 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.