Inclusion of aftermarket vehicle modifications in total loss compensation valuation under compulsory auto insurance

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 6911 din 27 iunie 2017 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5498 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, contestaţia formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a anulat art. 2 al Deciziei nr. 6911 din 27.06.2017 emise de pârât şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.800 RON.

De asemenea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului 1.350 RON, cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În susţinerea cazului de casare invocat în cererea de recurs, pârâtul a susţinut că soluţia instanţei de fond este neîntemeiată în ceea ce priveşte analizarea stării de fapt raportat la dispoziţiile legale.

În esenţă, recurentul pârât a arătat că, instanţa de fond în mod legal şi temeinic a apreciat că FGA are obligaţia de a analiza cererile de plată în baza înscrisurilor, atât cele preluate de la asigurător, cât şi cele depuse de petenţi. FGA şi-a exercitat aceste obligaţii legale şi a admis posibilitatea folosirii unuia dintre sistemele folosite de unităţile reparatoare, de asigurători, precum şi de experţii tehnici judiciari desemnaţi să efectueze expertize.

Cu toate acestea, în opinia recurentului pârât sunt nelegale susţinerile instanţei de fond potrivit cărora reclamantul trebuia despăgubit şi cu valoarea instalaţiei GPL (0,75% din 2400 RON conform art. 51 pct. 12 din Norma ASF nr. 23/2014), susţineri care au determinat admiterea, în parte, a contestaţia reclamantului şi anularea punctului 2 din decizia contestată, în sensul obligării pârâtului şi la plata sumei de 1.800 RON.

Recurentul pârât a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere considerentele expuse prin decizia contestată, respectiv că FGA a respins cererea de plată raportat la faptul că, în speţă, este vorba despre o daună totală, astfel cum este aceasta definită de art. 51 alin. (10) din Norma 23/2014 a ASF (în vigoare la data producerii evenimentului). De asemenea, cuantumul despăgubirilor este reglementat de art. 51. alin. (9), punctele a) şi b) din aceeaşi normă.

Or, instanţa de fond, apreciind că intimatului reclamant i se cuvine şi suma de 1.800 RON reprezentând valoarea instalaţiei GPL (0,75 din 2400 RON conform art. 51 pct. 12 din Norma ASF nr. 23/2014) nu a respectat dispoziţiile anterior menţionate.

Astfel, recurentul pârât a precizat că, în situaţia în care ar trebui să achite şi suma de 1.800 de RON stabilită de instanţa de fond, atunci ar plăti intimatului reclamant o sumă care depăşeste cu mult 75% din valoarea autotrusimului în caz de daună totală, aspect reţinut, de altfel, chiar de instanţa de fond (4.544,25 RON + 1.800 RON = 6.344,25 RON, sumă ce depăşeste valoarea acceptată şi de instanta de fond).

Mai mult decât atât, instanţa de fond a obligat în mod nelegal FGA la plata a 75% din valoarea instalaţiei GPL. În această situaţie este vorba despre o instalaţie şi o cheltuială care poate fi asimilată cu o cheltuială voluptorie a intimatului reclamant, autoturismul nefiind dotat din fabricaţie cu această instalaţie. Aşadar, asigurătorul nu este obligat să suporte o cheltuială pe care proprietarul auto asigurat a dorit să o facă prin dotarea autoturismului cu această instalaţie.

De altfel, art. 26 alin. (1) pct. I din Norma 23/2014 prevede la capitolul excluderi expres acest aspect:

"prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul".

Prin urmare, recurentul pârât a apreciat că legiuitorul a avut în vedere ca aceste cheltuieli să nu fie suportate de asigurător, acestea fiind efectuate de proprietarul auto cunoscând consecinţele (sau ar fi trebuit să le cunoască, neputându-se invoca necunoaşterea legii) modificărilor aduse autoturismului.

În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulate de intimatul reclamant A. şi menţinerea deciziei FGA ca legală şi temeinică.

4. Apărările formulate în cauză

Prin notele de şedinţă depuse la dosar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 6911 din 27.06.2017 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de reclamant şi s-au acordat despăgubiri în cuantum de 4.544,25 RON, fiind respinsă de la plată suma de 4.443,75 RON. În motivarea acestei decizii, pârâtul a avut în vedere că valoarea autoturismului reclamantului a fost stabilită în sistemul Audatex pentru acordarea despăgubirii în "sistem regie proprie".

Prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantului, reţinând că pârâtul nu a despăgubit reclamantul ţinând cont de toate dotările autoturismului avariat, şi anume nu a ţinut cont de instalaţia GPL. Prin urmare, reclamantul trebuia despăgubit şi cu valoarea instalaţiei GPL (0,75 din 2400 RON conform art. 51 pct. 12 din Norma ASF nr. 23/2014).

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs reţine că potrivit art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014 "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte pa baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile. (2) Valoarea de piaţă a unui vehicul se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit."

Prin urmare, în cadrul sistemelor de evaluare agreate, la stabilirea valorii de piaţă, trebuie avute în vedere orice alte dovezi şi documente prezentate de petenţi, pentru a stabili valoarea reală a bunului avariat, valoare care se determină pe baza caracteristicilor concrete ale autovehiculului, enumerate în alin. (1) al articolului anterior citat.

Deşi a utilizat unul dintre sistemele de specialitate existente, respectiv Audatex, evaluarea realizată de recurentul pârât nu a avut în vedere caracteristicile concrete ale autoturismului în litigiu, calculând valoarea despăgubirii fără a ţine cont de valoarea instalaţiei GPL.

Sunt nefondate susţinerile recurentului pârât potrivit cărora valoarea reală a autovehicului nu trebuie să cuprindă valoarea instalaţiei GPL, întrucât reprezintă o cheltuială voluptorie a intimatului reclamant, autoturismul nefiind dotat din fabricaţie cu această instalaţie, şi, prin urmare, asigurătorul nu este obligat să suporte o cheltuială pe care proprietarul auto asigurat a dorit să o facă prin dotarea autoturismului cu această instalaţie.

Potrivit art. 2217 C. civ.:

"Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată.". Prevederi similare se regăsesc şi în art. 51 alin. (9) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014 (în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate), potrivit cărora:

"Despăgubirile nu pot depăşi: b) cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, şi în cazul daunelor parţiale."

Având în vedere prevederile anterior citate, Înalta Curte constată că atât dispoziţiile legale, cât şi cele contractuale prevăd că despăgubirea cuvenită reclamantului se raportează la valoarea reală a autoturismului de la data producerii riscului asigurat. Or, este evident că valoarea reală a autoturismului în discuţie este determinată şi de dotarea cu instalaţia GPL.

Întrucât recurentul pârât nu a despăgubit intimatul reclamant ţinând cont de toate dotările autoturismului avariat, au fost încălcate dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, coroborate cu art. 2217 din C. civ. şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, astfel că decizia emisă de FGA este afectată de o cauză de nulitate parţială, în privinţa diferenţei de despăgubire constând în valoarea instalaţiei GPL.

În sfârşit, nu pot fi primite nici criticile recurentului în sensul că achitarea sumei de 1.800 RON ar determina depăşirea cu mult a procentului de 75% din valoarea autoturismului în caz de daună totală. Întrucât a fost stabilită o nouă valoare reală a autoturismului prin includerea valorii instalaţiei GPL, valoarea procentului de 75% se modifică în consecinţă.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 5498 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.