Sufficiency of tax authority’s motivation for precautionary asset sequestration under Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal (prin declinare de la Tribunalul Galaţi - Sentinţa nr. 407/07.06.2019), reclamanta S.C. A. S.R.L. Tecuci a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/05.07.2018.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal (prin declinare de la Tribunalul Galaţi - Sentinţa nr. 408/07.06.2019), reclamanta S.C. A. S.R.L. Tecuci a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/27.08.2018.

Pe rolul Curţii de Apel Galaţi ambele dosare declinate au fost înregistrate la data de 19.06.2019, iar prin încheierea din data de 12.09.2019 pronunţată în dosarul x/2018 a fost admisă excepţia conexităţii invocată de către reclamantă şi a fost trimis dosarul instanţei mai întâi sesizate, respectiv instanţa învestită cu soluţionare dosarului x/2018 în urma declinării de competenţă.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 150 din 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunile conexate, formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi.

A dispus anularea Deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/5.07.2018 şi nr. y/27.08.2018 emise de către A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În susţinerea recursului s-a arătat - în esenţă - că în mod greşit prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise şi concordante, nici existenţa unei situaţii excepţionale şi nici pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului debitoarei.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a analizat şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care dovedeau contrariul celor reţinute, ignorând apărările organului fiscal, cuprinse în întâmpinarea formulată în cauză.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurenta a arătat că în cuprinsul deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii contestate s-a menţionat că există elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea. Astfel, societatea are salariaţi care desfăşoară activitatea în Germania şi care deţin documentul A1, eliberat de autoritatea competentă din România, salariaţi pentru care societatea nu a calculat, reţinut şi declarat la organul fiscal din România contribuţiile aferente veniturilor evidenţiate în statele de plată din Germania.

Din documentele prezentate de S.C. A. S.R.L. rezultă că în fapt activitatea societăţii se desfăşoară în Germania, unde se realizează şi încasările şi plăţile prin intermediul conturilor bancare din această ţară, iar societatea înregistrează în evidenţa contabilă din România, doar în lunile decembrie din fiecare an venituri şi cheltuieli în legătură cu activitatea desfăşurată în străinătate.

În urma controlului s-au stabilit suplimentar diferenţe pentru contribuţiile aferente salariilor, calculate pentru diferenţele dintre salariile încasate de salariaţi în Germania şi salariile declarate în România, care de regulă sunt la nivelul salariului minim.

Venitul brut din Germania, menţionat în statele de plată întocmite, este rezultatul produsului între numărul de ore lucrate şi tariful pe oră la care se adaugă de la caz la caz sporurile pentru munca peste program sau în zilele de repaos şi indemnizaţia de hrană. Acest venit brut este impozitat în Germania, din punct de vedere al impozitului pe salarii şi a taxei de solidaritate.

Organul fiscal a considerat ca S.C. A. S.R.L., conform documentelor prezentate, nu poate face dovada că respectivii salariaţi care activează în statul membru Germania primesc indemnizaţii specifice detaşării, întrucât nu s-au prezentat documente de plată care să constituie rambursări ale unor costuri suportate de aceştia ca urmare a detasarii/delegari, motiv pentru care sumele plătite către aceştia nu pot fi asimilate indemnizaţiilor de delegare/detaşare.

De la data de 11.05.2018, când a început controlul inopinat, până la data de 23.08.2018, când a fost programată discuţia finală, reprezentând data încheierii inspecţiei fiscale, contribuabilul a transmis statele de plată din România şi cele din Germania. Organele fiscale au considerat că în perioada 11.05.2018 - 23.08.2018, societatea ar fi putut pune la dispoziţie toate documentele pe care le considera relevante, însoţile ulterior de traduceri autorizate şi nu toate documentele traduse, aşa cum eronat încearcă să inducă reprezentantul contribuabilului.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 344/19.07.2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale şi art. 11 din Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, în vigoare începând din data de 20 mai 2017, în urma controlului s-a calculat suplimentar, pentru perioada iulie 2015 - decembrie 2017, obligaţii de plată în sumă de 46.761.667 RON, sumă individualizată în Decizia de impunere nr. x/27.08.2018.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Deciziile nr. 1901/5.07.2018 şi nr. 2341/27.08.2018, organele fiscale au dispus în sarcina reclamantei S.C. A. S.R.L. instituirea măsurilor asiguratorii prin sechestru asigurator asupra conturilor bancare ale reclamantei şi de proprire asiguratorie asupra terţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015.

AJFP Galaţi a menţionat în cuprinsul deciziilor că necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii a rezultat în urma analizei de fapt fiscale a debitorului, prin care s-a reţinut, în urma unui control inopinat, că societatea are salariaţi care desfăşoară activitatea în Germania şi deţin documentul A1 eliberat de autoritatea competentă din România şi că societatea nu a calculat, reţinut şi declarat la organul fiscal pentru aceşti salariaţi contribuţiile aferente veniturilor evidenţiate în statele de plată din Germania.

În urma controlului s-a calculat suplimentar, pentru perioada iulie 2015 - decembrie 2017, obligaţii de plata în suma de 46.761.667 RON, pentru care s-a emis Decizia de impunere nr. x/27.08.2018.

În urma soluţionării contestaţiilor formulate de reclamantă în baza art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, instanţa de fond a dispus anularea deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii, reţinând că actele administrativ-fiscale contestate nu sunt motivate corespunzător, în condiţiile în care instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică prin conturarea unui pericol de sustragere a debitorului, de ascundere ori risipire a patrimoniului său, iar nu pe probabilitatea apariţiei în viitor a unei stări de pericol.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, contrar celor susţinute de pârâtă prin cererea de recurs, a efectuat o analiză corectă a cauzei dedusă judecăţii.

Astfel, dispoziţiile art. 213 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală prevăd că "(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii."

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, trebuie analizat comportamentul fiscal al contribuabilului.

Or, un comportament fiscal apt a forma această prezumţie privind existenţa pericolului sustragerii nu se conturează în speţa dedusă judecăţii, având în vedere că recurenta pârâtă a prezentat un context factual în care societatea reclamantă este suspectată că nu ar fi îndeplinit obligaţiile privind calcularea, reţinerea şi virarea contribuţiilor sociale obligatorii, aferente sumelor achitate angajaţilor, fără a indica în concret însă aspecte care să probeze că reclamanta ar intenţiona să îşi ascundă sau risipească în mod fraudulos patrimoniul în scopul de a zădărnici executarea.

Raportat la circumstanţele cauzei, descrierea, în cuprinsul deciziei contestate, a unor presupuse obligaţii fiscale neachitate, nu este suficientă pentru luarea unor măsuri de indisponibilizare a patrimoniului debitoarei.

Instanţa de recurs reţine că instituirea măsurilor asigurătorii nu s-a întemeiat pe o analiză globală a cumulului de elemente, ci doar pe faptele imputate reclamantei, care ar urma să conducă la stabilirea creanţei fiscale suplimentare, ceea ce implică o suprapunere între motivele care determină emiterea deciziei de impunere a obligaţiilor fiscale şi motivele emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Diferenţa dintre cele două acte administrativ fiscale este evidentă, unul reprezentând un titlu de creanţă, care constată o obligaţie fiscală în sarcina contribuabilului, pe când cel de-al doilea reprezintă o măsură preventivă, pentru adoptarea căreia este necesar să fie îndeplinite condiţiile distinct prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Prin urmare, lipsa motivării deciziei atacate determină nelegalitatea instituirii sechestrului asigurător asupra conturilor bancare ale reclamantei şi de proprire asiguratorie asupra terţilor.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 150 din 11 octombrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.