Tax appeal dismissed; annulment of security seizure upheld for lack of demonstrated risk of asset dissipation

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Inspecţie Fiscală, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021, comunicată reclamantei în data de 14.01.2021, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş;

- ridicarea măsurii asigurătorii dispuse prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021;

- anularea tuturor actelor subsecvente deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021, ca netemeinice şi nelegale, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 216 din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Inspecţie Fiscală.

A dispus anularea Deciziei de restituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021 şi ridicarea măsurii asigurătorii dispuse prin respectiva decizie.

A respins cererea de anulare a tuturor actelor subsecvente Deciziei de restituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021.

A obligat pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Inspecţie Fiscală să plătească reclamantei suma de 50 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş a formulat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii formulate de reclamantă.

În susţinerea recursului s-a arătat - în esenţă - că Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021 este motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Astfel, din cuprinsul deciziei rezultă că necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii a rezultat în urma analizei de fapt fiscale a debitorului, respectiv a faptului că s-a reţinut, în urma unui control inopinat, că în perioada anilor 2018-2019, reclamanta a acordat cu titlul de diurnă (cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări) suma totală de 10.131.455 RON, persoanelor angajate care au prestat muncă, în baza contractelor de muncă încheiate cu reclamanta şi care au fost puşi la dispoziţia unei societăţi în statul membru din Italia, pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acesteia şi care reprezintă în fapt venituri asimilate salariilor şi asupra cărora societatea avea obligaţia calculării, reţinerii şi virării contribuţiilor sociale obligatorii.

Echipa de control a procedat la reconstituirea sumelor brute acordate fiecărui salariat cu titlu de diurnă în perioada anilor 2018-2019 şi încadrarea lor în categoria veniturilor de natură salarială, respectiv la calcularea contribuţiilor sociale datorate pentru o diferenţă de venit brut în sumă de 10.131.455 RON, fiind stabilită o contribuţie suplimentară de asigurări sociale datorată de reclamantă în sumă de 227.968 RON, iar pentru angajat 4.204.554 RON. Raportat la cele menţionate s-a constatat existenţa pericolului ca reclamanta să se sustragă de la urmărire, să-şi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, motiv pentru care s-a apreciat că se impune instituirea măsurilor asigurătorii.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurenta a considerat că organele fiscale au prezentat motivele care au determinat luarea acestei măsuri excepţionale şi nu s-au limitat a prezenta cuantumul obligaţiilor fiscale estimate prin referatul justificativ din 05.01.2021. Recurenta a invocat şi prezumţia de legalitate a actelor administrativ-fiscale potrivit căreia actele administrativ-fiscale sunt conforme cu legile şi cu actele normative care au o forţă juridică superioară.

Recurenta a solicitat respingerea unei eventuale cereri a reclamantei de obligare a AJFP Timiş la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în această procedură nu se află în culpă procesuală.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Decizia nr. 01/05.01.2021, organele fiscale au dispus în sarcina reclamantei A. S.R.L. instituirea măsurilor asiguratorii prin sechestru asigurator asupra bunurilor şi conturilor bancare ale reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015.

AJFP Timiş a menţionat în cuprinsul deciziei că necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii a rezultat în urma analizei de fapt fiscale a debitorului, prin care s-a reţinut, în urma unui control inopinat că în perioada anilor 2018-2019 reclamanta a acordat cu titlul de diurnă (cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări) suma totală de 10.131.455 RON persoanelor angajate, care au prestat muncă în baza contractelor de muncă încheiate cu reclamanta şi care au fost puşi la dispoziţia unei societăţi în statul membru din Italia pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acesteia şi care reprezintă în fapt venituri asimilate salariilor şi asupra cărora societatea avea obligaţia calculării, reţinerii şi virării contribuţiilor sociale obligatorii.

Sumele estimate prin referatul justificativ din 05.01.2021 au constat în impozit pe veniturile din salarii în sumă de 658.544 RON, contribuţie asigurătorie pentru muncă datorată de angajator în cuantum de 227.968 RON, contribuţii de asigurări sociale datorate de angajat în cuantum de 2.532.864 RON şi contribuţie asigurări sociale de sănătate datorate de angajat în cuantum de 1.013.146 RON, suma totală pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii fiind de 4.432.522 RON.

În urma soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă în baza art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, instanţa de fond a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, reţinând că actul administrativ-fiscal contestat nu este motivat corespunzător, în condiţiile în care instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică prin conturarea unui pericol de sustragere a debitorului, de ascundere ori risipire a patrimoniului său, iar nu pe probabilitatea apariţiei în viitor a unei stări de pericol.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, contrar celor susţinute de pârâtă prin cererea de recurs, a efectuat o analiză corectă a cauzei dedusă judecăţii.

Astfel, dispoziţiile art. 213 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală prevăd că "(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii."

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, trebuie analizat comportamentul fiscal al contribuabilului.

Or, un comportament fiscal apt a forma această prezumţie privind existenţa pericolului sustragerii nu se conturează în speţa dedusă judecăţii, având în vedere că recurenta pârâtă a prezentat un context factual în care societatea reclamantă este suspectată că nu ar fi îndeplinit obligaţiile privind calcularea, reţinerea şi virarea contribuţiilor sociale obligatorii, aferente sumelor achitate angajaţilor, fără a indica în concret însă aspecte care să probeze că reclamanta ar intenţiona să îşi ascundă sau risipească în mod fraudulos patrimoniul în scopul de a zădărnici executarea.

Raportat la circumstanţele cauzei, descrierea, în cuprinsul deciziei contestate, a unor presupuse obligaţii fiscale neachitate, nu este suficientă pentru luarea unor măsuri de indisponibilizare a patrimoniului debitoarei.

Instanţa de recurs reţine că instituirea măsurilor asigurătorii nu s-a întemeiat pe o analiză globală a cumulului de elemente, ci doar pe faptele imputate reclamantei, care ar urma să conducă la stabilirea creanţei fiscale suplimentare, ceea ce implică o suprapunere între motivele care determină emiterea deciziei de impunere a obligaţiilor fiscale şi motivele emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Diferenţa dintre cele două acte administrativ fiscale este evidentă, unul reprezentând un titlu de creanţă, care constată o obligaţie fiscală în sarcina contribuabilului, pe când cel de-al doilea reprezintă o măsură preventivă, pentru adoptarea căreia este necesar să fie îndeplinite condiţiile distinct prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că la dosarul cauzei nu a fost depusă o decizie de impunere emisă conform art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, nefiind făcută dovada, la peste un an de la instituirea sechestrului, a emiterii titlului de creanţă pentru debitele estimate pentru care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii.

Această împrejurare, coroborată cu lipsa motivării deciziei atacate, întăreşte concluzia nelegalităţii instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor şi conturilor bancare ale reclamantei.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 216 din 22 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.