Scope of Insureds' Guarantee Fund liability and judicial review of moral damages for personal injury

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.02.2018, sub nr. dosar x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat modificarea deciziei nr. 12635/31.01.2018, în sensul admiterii integrale a cererii de plată a contestatoarei, astfel cum a fost completată, pentru suma totală de 42.519 Euro (193.570 RON) reprezentând daune materiale de 5.569 Euro (25.174 RON) şi daune morale de 36.950 Euro (168.396 RON), obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asigurărilor la plata către contestatoare a sumei de 38.500 Euro (179.475 RON) reprezentând diferenţa dintre suma solicitat prin cererea de plata de 42.519 Euro (193.570 RON) si suma efectiv plătită de pârâta FGA de 14.095 RON, în termen de 15 zile de data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea de dobânzi legale penalizatoare reprezentând dobânda de referinţa a BNR plus 8%, cu cheltuieli de judecata.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5513 din data de 21 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a anulat de Decizia nr. 12635/31.01.2018 în sensul admiterii cererii de plată pentru suma de 173.991,63 RON (5.595,63 RON daune materiale şi 168.396 RON daune morale), a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenţei de despăgubiri în cuantum total de 159.896,63 RON şi a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 5513 din data de 21 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi a Normei ASF nr. 23/2014.

A arătat că FGA nu funcţionează ca un asigurător şi nu preia funcţiile unei societăţi de asigurare conform art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 şi că singurul scop al constituirii si funcţionarii Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări in cazul falimentului unui asigurător. Fiind un intrument public de garantare, Fondul este obligat sa procedeze la circumstantierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituita în dauna efectiv suferita, aceasta fiind raţiunea introducerii in textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de dauna de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

Acesta este si criteriul pe baza căruia FGA instrumentează dosarele de daună si acorda despăgubiri creditorilor de asigurare, cu observarea scopului pentru care Fondul a fost constituit şi funcţionează, având ca reper principal stabilirea unui tratament echitabil, nediscriminatoriu si verificabil pentru toti petentii. Astfel, FGA a elaborat o procedură internă, bazată pe legislaţia şi practica judecătorească în materie, stabilind praguri valorice pentru acordarea daunelor morale în funcţie de valorile plătite de asigurătorul B. intre 2011-2012 şi până la data falimentului, atât pe cale amiabila, cât şi in urma pronunţaţii de sentinţe judecătoreşti împotriva sa.

A mai susţinut că dreptul de apreciere asupra cuantumului daunelor acordate u a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victima a accidentelor rutiere. În opinia sa, majorarea sumei reprezentând daune morale, astfel cum a fost stabilită de instanţa de fond nu are nicio justificare în drept sau în fapt.

Instanţa de fond a ignorat faptul că dispoziţiile art. 50 din Norma ASP 23/2014 -aplicabile în cauză - stabilesc faptul că acordarea daunelor morale se face "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România", astfel că nu există nici cea mai mică referire la jurisprudenţa relevantă.

De asemenea, instanţa nu a avut în vedere principiile acordării unei despăgubiri echitabile şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauza, precum şi pe cel al proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit şi suma acordată cu titlu de despăgubire.

A criticat soluţia instanţei de fond de includere în despăgubirile materiale acordate a contravalorii şedinţelor de kinetoterapie care încă nu au fost efectuate, respectiv a sumei de 1.166,63 RON-respectiv acoperirea prejudiciu eventual, cheltuiala nefiind făcută până la momentul pronunţării soluţiei instanţei, precum şi a contravalorii onorariului de avocat, în cuantum de 2.709 RON - cheltuială care nu este inclusă în cele enumerate limitativ de art. 50 din Norma ASF 23/2014, fiind lipsită de temei legal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte va admite recursul declarat de către pârâtul FGA, pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de control administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a deciziei nr. 12635/31.01.2018 şi obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asigurărilor la plata către contestatoare a sumei de 38.500 Euro (179.475 RON) reprezentând diferenţa dintre suma solicitată prin cererea de plată şi suma efectiv plătită.

Prin decizia nr. 12635/31.01.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), în soluţionarea cererii de plată nr. x/13.09.2016, s-a dispus admiterea cererii de plată formulată de petenta A. pentru suma de 14.095 de RON (12.375 RON daune morale şi 1.720 RON daune materiale şi respingerea cererii de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, a anulat în parte Decizia contestată şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenţei de despăgubiri în cuantum total de 159.896,63 RON, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.

Soluţia curţii de apel nu este împărtăşită de instanţa de recurs.

Potrivit art. 50 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

1. în caz de vătămare corporală:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitri pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;

2. în caz de deces:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Înalta Curte constată că, deşi dispoziţiile mai sus menţionate, în vigoare la momentul producerii accidentului rutier, fac trimitere la "legislaţia şi jurisprudenţa din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile şi limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulaţie. În literatura de specialitate şi în practica instanţelor de judecată, s-a reţinut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate şi în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională. Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii.

În lipsa unor criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a adoptat o procedură internă care prevede limitele minime şi maxime ale despăgubirii, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, iar dincolo de aceste limite, valorile în concret trebuie stabilite în raport de anumiţi indicatori particulari fiecărei speţe.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, deşi reclamanta o suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor este adecvat situaţiei relevate în speţă.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin raportare la faptul că victima a suferit o fractură distală humerus stang operată ce a necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, a stabilit cuantumul despăgubirilor morale astfel: 12.375 RON = 45 x 275 RON/zi de îngrijire medicală.

Aşadar, recurentul-pârât a avut în vedere un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum şi un criteriu subiectiv, raportat la circumstanţele particulare ale cauzei.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor are rolul de a proteja creditorii de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător, însă nu are obligaţia de a garanta plata unor sume stabilite de creditorii de asigurare prin cererea de plată. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este succesorul în drepturi şi obligaţii ale vreunui asigurător şi nu datorează despăgubiri "ope legis". De asemenea, obligaţiile Fondului de Garantare a Asiguraţilor se nasc, se modifică şi se sting în temeiul Legii nr. 213/2015 şi nu în baza contractului de asigurare, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Înalta Curte constată că pârâtul FGA nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la o procedură de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare coroporale sau decese, adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, tocmai pentru a preîntâmpina crearea unor situaţii discriminatorii, în lipsa unor criterii de individualizare expres prevăzute de lege.

Totodată, Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, reclamanta nu a dovedit circumstanţe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin decizia contestată, astfel că nu se justifică majorarea de către instanţa de fond a valorii daunelor morale acordate.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor materiale, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante în cauză dispoziţiile art. 50 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, în cuprinsul cărora sunt prevăzute în mod expres şi limitativ cheltuielile pentru care pot fi acordate daune, în caz de vătămare corporală.

Pentru ca FGA să poată proceda la soluţionarea cererii de plată sub acest aspect se impune ca despăgubirile materiale solicitate să fie dovedite prin documente justificative şi să se afle în legătură directă cu consecinţele accidentului rutier suferit.

Înalta Curte constată că nu poate fi analizată în cauza de faţă solicitarea de acordare a unor cheltuieli necesare pentru acoperirea unui prejudiciu eventual, cheltuieli ce nu au fost efectuate la momentul soluţionării cererii de plată, întrucât instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu un control de legalitate al deciziei contestate, prin raportare doar la înscrisurile justificative şi la împrejurările de fapt avute în vedere de către FGA la momentul emiterii acestei decizii.

De asemenea, nu pot fi considerate cheltuieli care să aibă legătură direct cu consecinţele accidentului rutier şi nu pot fi incluse în sfera cheltuielilor prevăzute de către art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, cheltuielile reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, reclamanta având la dispoziţie posibilitatea recuperării lor pe calea unei acţiuni separate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect intimatul-pârât FGA, în urma analizării cererii de plată şi a tuturor înscrisurilor justificative ataşate, a stabilit ca fiind dovedită suma de 1.720 de RON cu titlu de despăgubiri materiale şi că nu se impunea majorarea cuantumului acestora de către instanţa de fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul FGA şi va casa sentinţa recurată, respingând cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A..

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă A. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru depusă în dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 5513 din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2022.