Standing of supervisory authorities in administrative litigation; mandatory procedural conditions for renewal of special conditions of work certification

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 22.11.2018, Societatea A. S.A. Piteşti a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Inspecţia Muncii şi Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale solicitând:

- Anularea Hotărârii nr. 20/28.09.2018, emisă de către Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale din cadrul Inspecţiei Muncii, ca fiind netemeinică şi nelegală;

- Obligarea pârâtelor la reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale din cadrul Societăţii A. S.A. în baza documentaţiei depuse de către reclamantă;

- Obligarea pârâtelor la constatarea existenţei aceloraşi factori de risc la locurile de muncă reevaluate (locurile de muncă de la secţia T8-Turnătorie şi de la Secţiile T5 şi T6), comparativ cu condiţiile existente la data încadrării acestora în anul 2005, conform prevederilor legale;

- Obligarea pârâtelor la emiterea unei hotărâri de menţinere a Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale nr. 85/19.07.2005, pentru activităţile desfăşurate la locurile de muncă secţia T8-turnătorie şi Secţiile T5 şi T6-sablare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de Inspecţia Muncii şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SOCIETATEA "A." S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Inspecţia Muncii, Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale şi intervenient în interes propriu Sindicatul A. S.A..

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de Sindicatul A. S

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) şi Inspecţia Muncii, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei a solicitat să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce îl priveşte.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi reclamanta S.C. A. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei a solicitat să admită în cererea sa de chemare în judecată.

În motivarea recursului său, reclamanta susţine că dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea 263/2010 enumeră locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, iar ipoteza prevăzută la lit. e) se referă la acele locuri de muncă în care încadrarea în condiţiile speciale a avut în vedere nu doar natura activităţii, ci şi condiţiile concrete în care se desfăşoară aceasta în diversele unităţi şi consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii salariaţilor şi a capacităţii de muncă a acestora.

Aceste condiţii nu puteau fi constatate decât printr-o evaluare corectă, concretă, care s-a realizat anterior, potrivit procedurii stabilite prin H.G 1025/2003.

In H.G nr. 924/2017, H. G nr. 1.284/2011 nu se precizează care este procedura de evaluare a locurilor de munca în condiţii speciale, ci se face referire doar la reevaluarea acestor locuri de muncă. In acest fel, nici un investitor care la un moment dat, decide să înfiinţeze o turnatorie, sau o secţie de sablare nu poate funcţiona cu locuri de muncă în regim normal, deoarece, prin specificul activităţii, condiţiile de muncă şi factorii de risc nu pot conduce la locuri de muncă decât cu condiţii speciale, însă nicăieri nu se prevede o procedura de evaluare şi ulterior de reevaluare a locurilor de muncă.

Este si situaţia in care un investitor vrea sa deschidă o mina de cărbune sau uraniu. Nu se poate obţine o evaluare a acestor locuri de muncă, deşi condiţiile şi specificul activităţii reclamă acest fapt, neavând nici măcar o procedură legală de reevaluare.

Societatea "A."S.A, a fost nominalizată în Anexa 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, la pozitia72, cu poziţiile din Anexa 2 la respectiva lege, şi anume poziţiile, 7, 23, 24 si 33.

Numerotarea expresă a locurilor de muncă încadrate în condiţiile speciale, se realizează în cuprinsul art. 30 alin. (1) din Legea 263/2010, art. 3 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ unde sunt stabilite criteriile generale care justifică aceasta încadrare, arătând că este vorba de " locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor".

De altfel, lămuritoare sunt şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) si (2) din H.G nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea 203/2010 în care se arată în mod expres, că " reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale se realizează în baza următoarelor criterii:

a) existenta activităţilor şi a unităţilor pentru care se solicită reevaluarea, în anexele 2 şi 3 la Legea 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

b) existenta locurilor de muncă pentru care au fost acordate avizele de încadrare în condiţii speciale, la unităţile solicitante;

c) existenţa, la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, a aceloraşi factori de risc identificaţi iniţial pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiţii speciale;

d) identificarea prezentei efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de încadrare in condiţii speciale la locurile de muncă şi pentru care se solicită reevaluarea, iar, menţiunea încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale se realizează în condiţiile cumulative a criteriilor prevăzute la alin. (1)."

Din probele depuse la dosarul cauzei rezultă că societatea reclamantă îndeplineşte toate aceste criterii de fond, cu excepţia unui singur criteriu de formă, care constă tocmai în depunerea cu întârziere a cererii de reevaluare privind menţinerea avizului de încadrare in condiţii speciale prevăzut de art. 3 lit. b) din H.G nr. 924/2017.

Hotărârea nr. 20/28.09.2018, emisă de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale, confirmă existenţa acestor criterii de fond, preluate de H.G nr. 924/2017, însă în urma reevaluării doar a dispoziţiilor legale referitoare la locurile de muncă în condiţii speciale nu se acorda avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale.

Comisia de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale, în realitate se pronunţa fără a şi verifica în mod concret care sunt condiţiile, factorii de risc la care sunt supuşi cei care lucrează în aceste locuri de muncă, nu are desemnaţi specialişti, medici, ingineri, pirotehnişti etc, fiind compusă în mod exclusiv din jurişti.

Metodologia de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale a fost parcursă în totalitate, fiind efectuată expertiza tehnică, expertiza medicală, însă datorită unui singur document, copia unei hotărârii de menţinere a avizului de încadrare a locurilor de muncă vizate, în condiţii speciale, Comisa nu a dispus reevaluarea locurilor de muncă. Probabil că expertizele nici nu au fost parcurse, concluziile acestora fiind clare.

Dispoziţiile în materie aduc atingere şi prevederilor art. 44 din Constituţie întrucât determină o pierdere patrimonială, constând în plata contribuţiilor de asigurări sociale majorate deşi salariaţii, potrivit acestui aviz negativ, nu mai lucrează in condiţii speciale.

Totodată se creează un tratament inechitabil între salariaţii care lucrează în condiţii speciale şi cei care nu mai lucrează în aceste condiţii, de vreme ce li se aplică acelaşi tratament juridic sub aspectul protecţiei sociale, menţionându-se că art. 3 lit. b) din H.G nr. 924/2017 este o reglementare neclară, insuficientă, neprecizând ce se întâmplă cu salariaţii ale căror locuri de muncă nu mai sunt încadrate în condiţii speciale şi de când angajatorul nu mai datorează contribuţia de asigurări sociale majorate pentru aceştia.

Se creează, aşadar o inegalitate certă şi ireversibilă între actorii de pe piaţa locurilor de muncă şi o diferenţiere între operatorii care au acest aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi cei care nu au avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale.

Soluţia aleasă de către autoritatea publică de preexistenţă a unui simplu document de formă este şi lipsită de logică, câtă vreme criteriile iniţiale nu au fost modificate.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 263/2010 nu a fost abrogată expres, astfel încât încadrarea în condiţii speciale a unor locuri de muncă din cadrul societăţilor cuprinse in Anexa 3 din acelaşi act normativ nu poate fi înlăturata decât printr-un act cu aceeaşi forţa juridica si nu printr-o reglementare de rang inferior.

Prin reglementarea pe calea unor hotărâri a criteriilor si metodologiilor de încadrare a unor locuri de munca in condiţii speciale, se obţin doua categorii de salariaţi: una stabilită prin lege şi alta determinată arbitrar prin hotărârea Guvernului.

Dispoziţiile criticate sunt contrare şi prevederilor cuprinse în paragraful 5 al preambulului la Directiva 391/1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, din care reiese ca intenţia legiuitorului suprastatal a fost ca interesele salariaţilor sa primeze in raport cu cele economice.

Regimul juridic actual instituit prin Legea nr. 263/2010 nu mai prevede o procedură de emitere de noi avize, respectiv de completare a listei cu noi înscrieri, nu este deschisă calea dreptului comun, abilitând practic instanţa de judecată să preia atribuţiile organului administrativ din perspectiva procedurii in ceea ce priveşte constatarea tehnico-ştiinţifică şi medicală şi avizarea locului de muncă ca fiind încadrat în condiţii deosebite.

H.G nr. 1284/2011 nu prevede că în cazul în care un angajator nu iniţiază procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale, acestea vor fi considerate ca fiind locuri de muncă în condiţii normale, astfel încât respectivul angajator datorează contribuţia de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiţii normale.

Perioada pentru care societatea a achitat contribuţiile legale privind încadrarea acestor locuri de munca în condiţii speciale a fost ianuarie 2011- septembrie 2018.

Nici Casa Judeţeană de Pensii Argeş şi nici Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş nu au notificat reclamanta că nu datorează contribuţia de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru locurile de muncă în condiţii speciale, astfel că până în septembrie 2018 am plătit contribuţii de asigurări sociale precum şi celelalte contribuţii legale aferente locurilor de muncă în condiţii speciale şi nu pentru condiţii normale.

Încadrarea in condiţii speciale a unor locuri de muncă din cadrul societăţilor cuprinse în Anexa 3 la Legea 263/2010, cum este şi situaţia reclamantei, nu putea fi înlăturată decât printr-un act cu aceeaşi forţă juridică, în condiţiile în care legea nu a delegat puterea de reglementare Guvernului, pentru modificarea acestei liste, ci numai pentru stabilirea procedurii de reevaluare.

Dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea 263/2010 enumeră locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, iar ipoteza prevăzută la lit. e) se referă la acele locuri de muncă în care încadrarea în condiţiile speciale a avut în vedere nu doar natura activităţii, ci şi condiţiile concrete în care se desfăşoară aceasta în diversele unităţi şi consecinţele asupra securităţii si sănătăţii salariaţilor şi a capacităţii de muncă a acestora.

Societatea reclamantă a urmat procedura de reevaluare, prevăzută de dispoziţiile H.G nr. 924/2017, iar Expertiza tehnica de reevaluare a locurilor de munca încadrate in condiţii speciale din cadrul Societăţii " A. S.A., realizata in anul 2018 de către Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protecţie Antiexploziva -B., confirmă existenta aceloraşi factori de risc la locurile de muncă reevaluate (Locul de munca de la secţia T8- Turnatorie si Locurile de munca de la Secţiile T5 si T6 -Sablare uscata cu nisip), comparativ cu condiţiile existente la data încadrării acestora(2005), conform prevederilor legale, în condiţii speciale.

Inclusiv, Expertiza Medicală, efectuată de Direcţia de Sănătate Publica Argeş-Compartimentul de Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viaţă şi Muncă, confirmă existenţa, în mediul de muncă, a efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor.

O astfel de încadrare produce efecte juridice in planul drepturilor salariaţilor la pensie, cu condiţia ce trebuie realizată pe parcursul stagiului de cotizare, de a se reţine şi plăti contribuţii de asigurări sociale diferenţiate procentual după criteriul condiţiilor de muncă. Societatea reclamantă, de la data obţinerii Avizului şi până în prezent, a virat CAS aferent locurilor de muncă în condiţii speciale şi a înaintat lunar spre ştiinţă, către Casa Judeţeană de Pensii Argeş, adrese cu evidenţa nominală a salariaţilor încadraţi în locurile de muncă în condiţii speciale.

Pe de alta parte, s-ar crea o inegalitate, o discriminare între salariaţii care au îndeplinit stagiul de cotizare şi vechimea în muncă, având alte drepturi la pensie şi cei ce urmează să se pensioneze după anul 2018, deşi au fost îndeplinite condiţii similare de muncă.

In acest sens, dacă regulile generale de stabilire a pensiei sunt fixate de legiuitor după etalonul salariatului cu condiţii normale de muncă, situaţia juridică în care locul de muncă fost încadrat în condiţii speciale permite obţinerea unor condiţii mai favorabile pentru înscrierea la pensie cum ar fi reducerea vârstei de pensionare, punctaj majorat, însă aceste drepturi nu mai pot fi acordate ca urmare a Hotărârii nr. 20/28.09.2018 a Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă. Cu toate acestea, având în vedere specificul activităţii, condiţiile speciale de muncă continuă să persiste, au fost constatate de către organismele abilitate, însă nu sunt validate de către Comisie, chiar dacă în domeniul turnătoriei şi al sablării nu se pot elimina factorii de risc.

Faţă de aceste considerente reclamanta solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

Motivând calea de atac, recurenţii pârâţi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii critică sentinţa atacată exclusiv din perspectiva modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestor două instituţii, solicitând, prin urmare, casarea în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii pentru lipsa calităţii procesuale a acestora.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Examinând recursul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 136/F-CONT/10.10.2019 Înalta Curte constată că este fondat, fiind greşit rezolvată de prima instanţă chestiunea calităţii procesuale pasive a acestor recurente.

Soluţionând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor două pârâte, instanţa fondului arată că deşi prin dispoziţiile art. 5-9 din H.G. nr. 924/2017, pentru reevaluării locurilor de muncă în condiţii speciale, s-a înfiinţat, prin Ordin comun al Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministrului Sănătăţii, Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale, această entitate s-a constituit în cadrul Inspecţiei Muncii, instituţie care asigură şi secretariatul acesteia şi funcţionează pe baza regulamentului aprobat prin ordinul comun al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.

Arată prima instanţă că această Comisie nu are doar sediul în cadrul Inspecţiei Muncii, aşa cum susţine această pârâtă, rolul Inspecţiei Muncii în organizarea şi funcţionarea acestei comisii fiind evident mult mai însemnat, aceasta asigurând secretariatul comisiei, care a fost constituită prin ordin comun al Ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al Ministrului sănătăţii.

Totodată, judecătorul fondului reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, aceasta este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale aflat în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Faptul că cele două pârâte au personalitate juridică distinctă, raportat şi la prevederile disp. art. 56 alin. (2) C. proc. civ., invocate de ambele pârâte, ca temei al lipsei calităţii procesuale pasive a lor, sau ca temei al calităţii exclusive a comisiei, în accepţiunea instanţei justifică calitatea şi prezenţa în cauză a fiecăreia dintre pârâte, nu doar a comisiei, pârâtele aflându-se într-o interdependenţă organizatorică şi decizională în ce priveşte specificul cauzei pendinte, iar ceea ce contează nu este personalitatea juridică a Comisiei, ci rolul şi atribuţiile şi celorlalte pârâte în organizarea şi funcţionarea comisiei şi implicit în procedura de reevaluare a locurilor de muncă, privită în ansamblul ei.

Contrar celor hotărâte de prima instanţă, Înalta Curte constată că recurentele pârâte Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Inspecţia Muncii nu au calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că se impune casarea parţială a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei în aceste limite şi pronunţarea unei soluţii de respingere a acţiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte subliniază faptul că în litigiul de contencios administrativ calitatea de pârât revine autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat, principiu ce se degajă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 1, art. 12, art. 13 din Legea nr. 554/2004, rezultând, dintr-o atare analiză că legiuitorul a prefigurat calitatea procesuală pasivă în primul rând în persoana autorităţii emitente a actului administrativ tipic ori a celei faţă de care se reţine refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, fiind indiferent dacă o atare autoritate este înzestrată sau nu cu personalitate juridică ori faptul că aceasta se află constituită în structura altei autorităţi publice, faţă de care ar exista raporturi de subordonare.

Prin excepţie, în litigiul de contencios administrativ poate sta în judecată, în calitate de pârât şi persoana care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere, se arată în cuprinsul art. 16 din Legea nr. 554/2004, ori persoanele introduse în cauză potrivit dispoziţiilor art. 16 indice 1 din aceeaşi lege, însă niciuna din prevederile legii contenciosului administrativ nu îndrituieşte chemarea în judecată, în calitate de pârât, a altei autorităţi decât cea care este responsabilă de emiterea actului administrativ contestat, pentru motivul existenţei unor raporturi de genul celor existente între recurentele pârâte Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Inspecţia Muncii precum şi între recurenta pârâtă Inspecţia Muncii şi Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale.

2. Recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 20/28.09.2018, emisă de Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale şi, în consecinţă, obligarea pârâtelor la reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale, existente în cadrul societăţii reclamante conform documentaţiei întocmite în acest sens precum şi obligarea pârâtelor la emiterea unei hotărâri de menţinere a Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale nr. 85/19.07.2005.

Motivând contestaţia sa, reclamanta arată, în esenţă, că a înaintat documentaţia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale, existente în cadrul societăţii reclamante, întemeindu-se pe existenţa Avizului de încadrare în condiţii speciale de muncă nr. 85/19.07.2005, pe nominalizarea societăţii A. în Anexa 3 la Legea nr. 263/2010, la poziţia 72, cu poziţiile din anexa 2 la respectiva lege, şi anume poziţiile 7,23,24 şi 33, iar în drept invocând dispoziţiile H.G. nr. 924/2017, ale cărei prevederi şi condiţii reclamanta apreciază că le respectă şi întruneşte pentru a-i fi reînnoit avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale.

Reclamanta a precizat că "din omisiune, societatea nu a realizat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale, însă condiţiile care au stat la baza emiterii Avizului nr. x/19.07.2005 sunt menţionate în studiul realizat de către Institutul Naţional de Cercetare pentru protecţia muncii şi nu au intervenit modificări ale respectivelor condiţii", depunând astfel în dovedire Rezultatul expertizei tehnice de reevaluare a locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale conform H.G. nr. 924/2017 efectuată în anul 2018.

Prin Hotărârea nr. 20/28.09.2018, Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale a respins solicitarea reclamantei constatând că reclamanta nu a solicitat în anul 2012 întocmirea documentaţiei de reevaluare a locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale conform H.G. nr. 1248/2011.

Acţiunea reclamantei a fost respinsă de prima instanţă, apreciind aceasta că este legală hotărârea contestată nu numai în raport de motivul invocat de pârâta Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale dar şi prin raportare la considerentele deciziei nr. 14/2016, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că dacă unitatea nu a obţinut avizul tehnic necesar în etapa iniţială de încadrare şi nu s-a exercitat, de către persoanele abilitate, calea de atac administrativă prevăzută de lege împotriva refuzului sau omisiunii organului administrativ de a emite avizul sau dacă, din orice alt motiv, unitatea nu a fost înscrisă în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, un salariat al acestei unităţi nu are deschisă o acţiune la instanţa de drept comun pentru a obţine, prin eludarea căii speciale, aceleaşi beneficii ce urmau a fi acordate în procedura administrativă.

Aceasta este interpretarea dată prin Decizia nr. 12, pronunţată la data de 23 mai 2016 în Dosarul nr. x/2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni (s.n. acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi acţiuni în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii) nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, dacă în etapa de emitere a avizului calea dreptului comun nu este deschisă, pentru identitate de raţiune, nici în etapa de reînnoire a acestui aviz nu poate fi utilizată. Instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, sau nu a obţinut un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi, cu atât mai mult, în situaţia în care unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel cum rezultă din economia reglementării procedurii de reevaluare, similară celei de încadrare a locului de muncă în condiţii speciale, aceasta se limitează strict la verificarea subzistenţei condiţiilor speciale ce au atras încadrarea iniţială şi înscrierea unităţilor şi locurilor de muncă în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu prevede o procedură de completare a listei cu noi unităţi. Legiuitorul a optat pentru limitarea, în timp, a procedurii administrative, inserând în cuprinsul legii, într-o enumerare ce nu ar putea fi extinsă decât prin modificarea legii, unităţile beneficiare.

În concluzie, întrucât reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de H.G. nr. 1.284/2011, iar prevederile H.G. nr. 924/2017, pe care îşi întemeiază reclamanta noua solicitare, impun ca şi condiţii de fond cât şi de formă, parcurgerea obligatorie a procedurii de evaluare prev. de H.G. nr. 1.284/2011 şi depunerea în acest sens la secretariatul Comisie, ataşat cererii, a copiei hotărârii de menţinere a avizului de încadrare a locurilor de muncă vizate în condiţii speciale, referindu-se la procedura prev. de H.G. nr. 1.284/2011, instanţa fondului a constatat legalitatea emiterii Hotărârii nr. 20/2018, în raport de criticile formulate de reclamantă, care se dovedesc astfel a fi neîntemeiate.

Achiesând la soluţia pronunţată de prima instanţă asupra fondului cauzei, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei reclamante la adresa legalităţii sentinţei atacate, nefiind demonstrată încălcarea sau aplicare greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, recurenta reclamantă s-a prevalat de dispoziţiile H.G. nr. 924 din 20 decembrie 2017, pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ale căror prevederi stabilesc că menţinerea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale se realizează în condiţiile îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din hotărâre, articol ce prevede, între altele, că solicitantul va demonstra existenţa hotărârii privind menţinerea avizului de încadrare în condiţii speciale de muncă, referitoare la activităţile prevăzute la lit. a) şi la locurile de muncă prevăzute la lit. c), pentru care se solicită reevaluarea.

Or, tocmai această condiţie, a prezentării hotărârii de menţinere a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, prevăzută expres prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 924/2017, nu este îndeplinită în cauză, aspect care nu este contestat de recurenta reclamantă ci recunoscut, argumentele cererii de chemare în judecată prezentând doar posibile justificări pentru omisiunea conducerii societăţii de a întreprinde demersurile necesare în vederea obţinerii hotărârii de menţinere a avizului de încadrare, în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 1284/2011.

În prezenta cale de atac recurenta reclamantă susţine că hotărârea de respingere a menţinerii Avizului nr. x/19.07.2005 este nelegală, întrucât se menţin, în continuare, factorii de risc ce au fost avuţi în vedere pentru încadrarea iniţială în condiţii de muncă speciale din cadrul A. S.A., însă, aşa cum s-a arătat anterior, respingerea solicitării recurentei reclamante nu a fost justificată de o modificare a condiţiilor ce au impus încadrarea în condiţii speciale de muncă ci pe faptul neparcurgerii procedurii obligatorii pentru menţinerea avizului iniţial acordat.

De aceea, pentru aprecierea legalităţii hotărârii nr. 20/28.09.2018 a Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale nu sunt relevante concluziile expertizei tehnice de reevaluare, realizată în anul 2018 de către B. ori concluziile expertizei medicale realizate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş, cât timp nu realitatea factorilor de risc la adresa sănătăţii lucrătorilor este negată de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale, ci încălcarea procedurii prevăzute pentru menţinerea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale.

În mod greşit susţine recurenta reclamantă că încadrarea în condiţii speciale a unor locuri de muncă din cadrul societăţilor cuprinse în Anexa 3 la Legea 263/2010, cum este si situaţia reclamantei, nu putea fi înlăturată decât printr-un act cu aceeaşi forţă juridică, în condiţiile în care legea nu a delegat puterea de reglementare Guvernului, pentru modificarea acestei liste, ci numai pentru stabilirea procedurii de reevaluare.

În acest sens, trebuie subliniat faptul că obiectul cererii reclamantei nu este acela de obţinere a unui act iniţial de încadrare în condiţii speciale de muncă ci obţinerea unei hotărâri de reevaluare pentru menţinerea încadrării iniţiale, procedură ce trebuie parcursă din cinci în cinci ani şi, prin caracterul său continuu şi periodic, presupune prezentarea dovezilor conform cărora a fost urmată procedura de reevaluare la expirarea fiecărui interval de timp.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă la adresa sentinţei civile nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâţii Inspecţia Muncii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) împotriva sentinţei nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând cauza admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce îi priveşte pe pârâţii Inspecţia Muncii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi respinge acţiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.