Military material liability: evidentiary insufficiency and legal certainty bar imputation of fuel loss where parallel criminal proceedings found facts inconclusive

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins."

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Unitatea Militara nr. 02574 Bucureşti şi Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor, reprezentate prin Ministerul Apărării Naţionale, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea în totalitate a următoarelor acte: Decizia de imputare nr. A 2 2671/05.11.2014, Hotărârea comandantului UM 02574 Bucureşti nr. 21164 din 15.12.2014, Procesul-verbal de cercetare administrativa nr. L.18.835 din 06.12.2013, Procesul-verbal de cercetare administrativa nr. L 17610 din 15.10.2014; Decizia administrativ-jurisdicţională nr. l/CJI 718/2015 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor la data de 25.03 2015; obligarea pârâtelor la plata de daune materiale şi morale în cuantum de 10.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, în vederea prevenirii unei pagube iminente, s-a solicitat să se dispună, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei de imputare nr. A.2 2671/05.11.2014 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare.

Cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. A.2 2671/05.11.2014 fost respinsă prin încheierea nr. 11 din 24.02.2016, care a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3237/2018, urmare a respingerii recursului declarat de reclamant.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 54 din 10 martie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Militară 02574 Bucureşti şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor reprezentate prin Ministerul Apărării Naţionale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea în întregime a sentinţei nr. 54/2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015 şi, în principal, retrimiterea cauzei la instanţa de fond care a soluţionat procesul, aceasta soluţionând cauza fără a intra în judecata fondului iar, în subsidiar, rejudecarea pe fond a cauzei, urmând ca prin Decizia ce se va pronunţa în recurs să se admită în întregime acţiunea aşa cum a formulată şi precizată în faţa instanţei de fond, şi pe cale de consecinţă, instanţa de recurs să dispună anularea în totalitate a următoarelor acte: Decizia de imputare nr. A 2 2671/05.11.2014 a UM 02574 Bucureşti; Hotărârea Comandantului UM 02574 Bucureşti sub nr. x din 15.12.2014; Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. L 18,835 din 06.12,2013 al Comisiei de cercetare administrativă a UM 02574 Bucureşti; Procesul-verbal de cercetare administrativa nr. L 17610 din 15.10.2014 al Comisiei de cercetare administrativă a UM 02574 Bucureşti, împreună cu actele care au stat la baza emiterii acestui proces-verbal, respectiv: Decizia administrativ- jurisdicţională nr. 15/CJI 93/2014 din 23.04.2014 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor prin care s-a respins plângerea împotriva Deciziei de imputare A2.3497 din 17.12.2013 şi Decizia administrativ jurisdicţionala nr. 42/CJI304/2014 din 25.06.2014 privind repunerea în termenul a cercetării administrative; Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 1/CJI 718/2015 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor la data de 25.03 2015.

În drept au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului recurentul a arătat că, în condiţiile în care instanţa nu şi-a verificat şi nu şi-a determinat competenţa, litigiul a fost judecat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Albă Iulia, deşi în speţă era vorba de un litigiu de muncă, pentru a cărui judecată era competent Tribunalul Hunedoara, secţia Litigii de muncă. În consecinţă, calea de atac prevăzută de lege în cazul litigiilor de munca este apelul la secţia specializată de litigii de muncă a Curţii de Apel şi nicidecum recursul în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În sprijinul acestei susţineri se invocă Decizia RIL nr. 23/2018.

Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, acest lucru decurgând firesc din calificarea greşită a naturii juridice a Deciziei de imputare, care nu este un act administrativ şi care astfel nu poate fi supus controlului jurisdicţiilor administrative. În opinia recurentului întreaga motivare a Sentinţei recurate s-a fundamentat pe greşita abordare a Deciziei de impunere ca fiind un act administrativ, emis în cadrul unui raport de muncă, interpretare care vine în conflict cu cele statuate de Decizia nr. 23/2018 a ICCJ care arată ca doar raporturilor de serviciu ale militarilor şi funcţionarilor publici li se aplică legislaţia contenciosului administrativ.

Un alt aspect de contradictorialitate a motivelor din Sentinţa recurată este cel referitor la reţinerea momentului producerii prejudiciului raportat la calitatea de gestionar a recurentului. Instanţa de fond a preluat fără vreo analiză soluţia Comisiei administrativ jurisdicţionale din Decizia nr. 1/CJI/716/2015, concluzionând că paguba s-a produs între momentul decembrie 2000 până la data proceselor-verbale de inventariere de 15.01.2001 şi 18.01.2001. Prin aceste considerente instanţa de fond îşi anulează argumentele reţinute prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. L17610 din 15.10,2014 şi preluate de instanţa de fond fără o analiză referitoare la faptele imputate recurentului-reclamant. Recurentul arată că era imposibil ca toate faptele reţinute în sarcina sa să se fi petrecut în intervalul 29 decembrie 2000 -18 ianuarie 2001 şi astfel să se înregistreze o pagubă de ordinul a 479.221 kg motorină în valoare de 571.249.10 RON.

Al treilea motiv de recurs se referă la încălcarea autorităţii de lucru judecat a instanţei penale care nu a reţinut vinovăţia recurentului cu privire la niciuna dintre faptele penale de care a fost acuzat.

Recurentul arată că prin Rezoluţia nr. 374/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru delapidare şi abuz în serviciu, încetarea urmăririi penale pentru infracţiunile de fals intelectual si uz de fals şi neinceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de furt calificat si neglijenta in serviciu faţă de acesta. Plângerea ministerului împotriva Rezoluţiei nr. 374/P/2009 a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prin Rezoluţia nr. 3/11/2/2013 din 18.01.2013. Ulterior, prin sentinţa penală nr. 56 din 07.05.2013, Judecătoria Haţeg a respins plângerea formulată de către Ministerul Apărării Naţionale împotriva Rezoluţiei nr. 302/2013 din data de 18.01.2013, menţinând soluţia data în dosarul nr. x/2009.

Instanţa de fond a ales să înlăture susţinerile privind autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale, cu consecinţa intervenirii prescripţiei răspunderii materiale. Instanţa de fond s-a raportat strict la prevederile art. 45 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi la pct. 126 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M5/1999 pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor. Recurentul arată că Ordinul de ministru este un act administrativ şi este emis în aplicarea legii, neputând adăuga la lege în sensul suspendării termenului de prescripţie şi neputând înfrânge prevederile prevăzute într-o lege privitoare la intervenirea prescripţiei. Astfel, la încetarea procesului penal, neurmată de o condamnare, unitatea militară mai putea emite decizia de imputare dacă se afla în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani al răspunderii pentru daune a salariatului, care anterior datei de 13 mai 2011 (intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011), se raporta la momentul constatării daunei de către angajator, iar ulterior acestui moment se raportează la data producerii pagubei.

În sens similar a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 19/2019 pronunţată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în legătură cu controlul Curţii de Conturi.

Recurentul afirmă că este evident că faptele pentru care s-a antrenat răspunderea patrimonială a salariatului sunt aceleaşi cu cele pentru care a fost sesizat parchetul, din cuprinsul O.G. nr. 121/1998 nu se prevede nicăieri că sesizarea parchetului ar impieta asupra stabilirii unei răspunderi patrimoniale a salariatului civil.

Se mai arată că, în viziunea noului C. civ. în materie de prescripţie, art. 1.394 stabileşte că "Termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică si dreptului la acţiunea în răspundere civila".

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material pe lângă motivele legate de calificarea greşită a litigiului ca fiind unul de contencios administrativ si stabilirea eronată a competenţei materiale, dezvoltate mai sus, se arată că momentul la care s-a raportat instanţa ca fiind cel al constatării pagubei şi implicit calculul termenelor de decădere sunt eronat determinate.

Instanţa de fond a stabilit că momentul constatării pagubei este acela al înregistrării actului de constatare nr. E 1315/16.05.2001. În mod eronat susţine instanţa că doar la această dată s-ar fi constatat lipsa unei cantităţi de motorina in urma unei activităţi de inventariere, termen de la care începe calculul termenului de 60 de zile de decădere privitor la efectuarea cercetării administrative.

În sensul că momentul constatării pagubei nu poate constitui subiect de arbitrariu, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a stabilit în esenţă că "începutul cursului prescripţiei extinctive nu poate fi condiţionat de un eveniment viitor şi incert/nesigur".(i.e. momentul la care unitatea păgubită decide că un anumit act de inventariere este corespunzător), fiind invocată, în acest sens, Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie.

Or, în condiţiile în care comisia de cercetarea administrativă a fost numită doar la data de 18.05.2001 prin C. nr. 96/18.05.2001, rezultă că termenul de numire a acestei comisii era de mult expirat astfel că toate actele emise în temeiul procesului-verbal întocmit de această comisie sunt lovite de nulitate.

O interpretare de natura celei reţinute de intanţa de fond, potrivit căreia, numirea comisiei de cercetare administrativă trebuie făcută doar la momentul cunoaşterii cu certitudine a prejudiciului şi a persoanelor responsabile este de natură a anula momentul începerii curgerii. Cu alte cuvinte, momentul începerii curgerii termenului de prescripţie extinctivă va fi lăsat la latitudinea exclusivă a unităţii păgubite care poate prelungi la nesfârşit procedurile "premergătoare" (i.e. operaţiunile de inventariere) numirii comisiei de cercetare administrativă.

În ceea ce priveşte repunerea în termenul de prescripţie, recurentul arată că odată ce cercetarea administrativă (cu toate carenţele acesteia) a fost finalizată, instituţia repunerii în termenul de cercetarea administrativă de către o jurisdicţie administrativă este de natură să încalce prevederile constituţionale referitoare la facultativitatea acestor jurisdicţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esenţă, în opinia sa, sentinţa recurată fiind dată cu corecta aplicare a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, a apreciat că cererea principală privind casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la instanţa care a judecat procesul, întrucât aceasta ar fi soluţionat cauza fără a intra în judecata fondului, nu poate fi primită întrucât prima instanţă a judecat fondul cauzei, soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, fiind motivată pe larg şi temeinic, în considerentele sentinţei recurate la filele x.

A mai susţinut că, prin cererea de recurs, reclamantul a modificat acţiunea, solicitând şi anularea Deciziei nr. 15/CJI93/2014 din 23.04.2014 şi a Deciziei nr. 42/CJI 304/2014, modificare cu care nu este de acord, în plus, fiind inadmisibilă în acest stadiu procesual.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a reiterat, în esenţă, argumentele expuse prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din data de 10 februarie 2022 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2015, creat în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a ÎCCJ, s-a admis cererea formulată de recurentul-reclamant A. şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, publicată în M.Of. nr. 328 din 29 august 1998, cu modificările şi completările ulterioare.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, prima instanţă a reţinut în mod corect că în data de 21.01.2001, la U.M.02284 Baru Mare, unitate subordonată Comandamentului logistic, s-a produs un eveniment constând în sustragerea de către 2 militari în termen (sold. D. şi sold. E.) a cantităţii de 240 litri motorină. Deşi cantitatea respectivă a fost recuperată integral, cercetarea evenimentului s-a finalizat prin transmiterea dosarelor la Parchetul Militar Craiova care a comunicat, cu adresa din 07.02.2001, că a dispus trimiterea în judecată a militarilor.

Avându-se în vedere cele declarate de militarii în termen, comandantul U.M. 02284 Baru Mare a dispus, prin C. nr. 24 din 05.02.2001, inventarierea rezervoarelor nr. 3 şi 19 din unitate. În urma acestei activităţi, la data de 09.02.2001, a fost întocmit procesul-verbal de inventariere înregistrat la nr. x din 15.02.2001, constatându-se că în rezervoarele amintite exista o cantitate de apă, precum şi lipsa a 63.093 litri de motorină.

În consecinţă, prin C. nr. 30 din 13.02.2001, comandantul UM 02284 Baru Mare a dispus cercetarea cauzelor care au determinat lipsa de motorină. În cadrul cercetării, s-a făcut o nouă inventariere, iar prin actul de constatare nr. S.A. 102/12.03.2001 s-au constatat lipsuri mult mai mari şi anume cantitatea de 572.566 litri motorină. Faţă de aceste aspecte a fost sesizat Parchetul militar Craiova, cu adresa nr. x/16.03.2001, precum şi Comandamentul logistic.

Comandantul Comandamentului logistic a dispus, prin C. nr. 33/16.02.2001, verificarea gestiunii CL (carburanţi-lubrefianţi) a U.M.02284 Baru Mare de către o comisie a comandamentului împreună cu un ofiţer din cadrul DDL. Activitatea a fost finalizată prin actul de constatare nr. G.2I9I din 05.03.2001, fără a se putea stabili cu certitudine cantitatea de motorină lipsă.

Prin urmare, în perioada 19.03.2001-07.05.2001, o comisie a Comandamentului logistic a participat la inventarierea, prin distribuţie, a produsului motorină din gestiunea secţiei de resort a Unităţii Militare 02284 Baru Mare.

Comisia a constatat o serie de nereguli în gestiunea U.M.02284 Baru Mare, motiv pentru care s-a dispus efectuarea inventarierii întregii cantităţi de carburanţi existentă în patrimoniul unităţii. Conform Actului de constatare nr. E.1315/16.05.2001, s-a identificat lipsa unei cantităţi de 903.051 litri motorină şi s-a propus la pct. 5.6. efectuarea cercetării administrative în conformitate cu prevederile O.G.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi înaintarea dosarului la Parchetul Militar.

Prin Ordinul de zi pe unitate (C.) nr. 96 din 18.05.2001, comandantul U.M.02574 Bucureşti a numit o comisie de cercetare administrativă pentru cercetarea pagubei de la U.M.02284 Baru Mare. Comisia a efectuat cercetarea administrativă şi a încheiat Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. SG. 1530 din 05.06.2001 prin care a constatat lipsa cantităţii de 900.293 litri motorină (15) din gestiunea stoc a secţiei asigurare cu carburanţi-lubrifianţi şi tehnică de resort.

Au fost reţinute drept cauze ale producerii pagubei: lipsa de fermitate şi profesionalism a comandantului unităţii în exercitarea actului de comandă, sustragerea de carburant: neîntocmirea documentelor justificative pentru cantităţile consumate pe timpul executării probelor tehnologice; neprimirea unor cantităţi de motorină pentru care au fost emise documente de primire; neîndeplinirea atribuţiilor funcţionale de către persoane cu funcţii de conducere pe linia organizării, conducerii şi gestionării produsului; întocmirea unor documente de gestiune fictive: inducerea în eroare prin raportări false despre existenţa pe teren a produsului: nerespectarea prevederilor actelor normative legate de modul de executare a măsurătorilor: folosirea unor tabele de calibrare modificate; introducerea apei în rezervoarele de depozitare: executarea defectuoasă a inventarierilor, folosind date preluate exclusiv din evidenţa contabilă: modul de recepţionare şi întocmire a documentelor la primirea de produs, neîndeplinirea atribuţiilor de către gestionarul produsului motorină, reclamantul din cauză: neîndeplinirea atribuţiilor de către personalul din serviciul de zi şi de gardă.

Comisia de cercetare administrativă a propus aprobarea procesului-verbal şi înaintarea acestuia, împreună cu toate documentele, la Parchetul Militar Craiova şi la Direcţia Administrativă şi Contencios din M.Ap. N., precum şi luarea în evidenţă a debitului.

Comandantul U.M.02574 Bucureşti a emis Decizia nr. G.6090 din 05.06.2001 pentru înregistrarea în evidenţă a pagubei şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 44 din O.G. nr. 121/1998, a dispus înaintarea dosarului cercetării la Parchetul Militar Craiova.

În temeiul acestei sesizări, prin Rezoluţia din 04.07.2001, unitatea de parchet menţionată şi-a declinat competenţa de soluţionare în cauză în favoarea Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a dispus trimiterea în judecată a 4 persoane. Prin sentinţa penală nr. 63 din 30.03.2005, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a restituit cauza în vederea completării urmăririi penale. După restituirea cauzei, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara - Biroul Craiova a dispus efectuarea unei expertize contabile. Ulterior, prin Ordonanţa din 10.12.2007, Parchetul Militar Timişoara şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, care a solicitat preluarea cazului de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Acesta a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor F., A., G. şi H.. Ministerul Apărării Naţionale a formulat plângere către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi apoi către Tribunalul Hunedoara care şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Haţeg. Judecătoria Haţeg, în 2010, a respins plângerea Ministerului Apărării Naţionale. Recursul ministerului a fost admis de către Tribunalul Hunedoara, s-a admis plângerea MApN, s-a desfiinţat ordonanţa şi rezoluţia atacată şi s-a dispus restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea redeschiderii urmăririi penale. Prin Rezoluţia nr. 374/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru delapidare şi abuz în serviciu, încetarea urmăririi penale pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de furt calificat şi neglijenţă în serviciu cu privire la cei 4 inculpaţi. Plângerea ministerului împotriva Rezoluţiei nr. 374/P/2009 a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prin Rezoluţia 3/II/2/2013 din 18.01.2013.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 56 din 07.05.2013, Judecătoria Haţeg a respins plângerea formulată de către Ministerul Apărării Naţionale împotriva Rezoluţiei nr. 3/II/2/2013 din data de 18.01.2013, menţinând soluţia dată în dosarul nr. x/2009.

Urmare a procesului de restructurare a Ministerului Apărării Naţionale, cu data de 30.06.2005, U.M.02284 Baru Mare a fost desfiinţată, debitul fiind preluat iniţial de U.M.02332 Haţeg, desfiinţată la rândul ei, în cursul anului 2007, ulterior paguba fiind înregistrată în evidenţa financiar-contabilă a U.M.01420 Haţeg.

După data primirii sentinţei penale nr. 56 din 07.05.2013 a Judecătoriei Haţeg, prin rezoluţia şefului SMG pe Raportul nr. x.4665 din 24.10.2013 al comandantului Comandamentului logistic, conform art. 23 alin. (2) din O.G.121/1998 s-a aprobat prelungirea termenului de efectuare a cercetării administrative cu 60 de zile.

Activitatea de cercetare administrativă s-a desfăşurat în perioada 24.10-03.12.2013, în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi ale Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M5/1999 pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998, cu modificările şi completările ulterioare şi s-a finalizat prin întocmirea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 17.12.2013 .

Prin acest act s-a apreciat că răspunderea materială pentru paguba suferită de M.Ap. N. revine în sarcina a 11 persoane, printre care şi reclamantul, propunându-se emiterea deciziilor de imputare pentru fiecare dintre acestea.

Prin acelaşi act s-a propus şi scăderea din evidenţa contabilă a U.M.01420 Haţeg a cantităţii de 475.983 litri motorină în valoare de 645.820,24 RON, reţinându-se că, potrivit prevederilor pct. 65 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.5/1999, acest prejudiciu nu mai putea fi recuperat, având în vedere că această pagubă s-a produs în perioada 08.07.1996 - 04.04.1997 şi a fost constatată în 16.05.2001.

În concluzie, s-a reţinut că partea din pagubă care a putut fi imputată a fost de 424.256 litri motorină, în valoare de 575.588,10 RON.

Pentru toate cele 11 persoane considerate vinovate de producerea pagubei (Col. F., comandant al U.M. 02284 Baru Mare; Lt. col. I., şef de stat major al U.M. 02284 Baru Mare; Mr. G., şef secţie carburanţi - lubrifianţi şi tehnică de resort la U.M.. 02284 Baru Mare; Plt. J., ajutor pentru aprovizionare materiale tehnice şi carburanţi lubrifianţi la U.M. 02284 Baru Mare; s.c. H., contabil la U.M. 02284 Baru Mare; s.c. A., gestionar motorină la U.M. 02284 Baru Mare; plt. adj. K., ajutor pentru evidenţă la secţia asigurare cu carburanţi lubrifianţi şi tehnică de resort a U.M. 02284 Baru Mare; Plt. maj. L., şofer şi şef PS1 la U.M. 02284 Baru Mare; s.c. M., lăcătuş mecanic la U.M. 02284 Baru Mare; s.c. N., lăcătuş mecanic la U.M. 02284 Baru Mare şi s.c. O., sudor electric şi autogen la U.M. 02284 Baru Mare) a fost emisă Decizia de imputare nr. A2.3497 din 17.12.2013 .

Această decizie a fost contestată de către toate persoanele obligate la plată.

Prin procesele-verbale nr. L.1100-1110 din 24.01.2014, a fost analizată temeinicia contestaţiilor formulate, iar prin hotărârile nr. L1246-1256 din 27.01.2014 acestea au fost respinse, comandantul UM 02574 Bucureşti menţinând răspunderea materială aşa cum fusese stabilită iniţial.

Persoanele obligate la plata prejudiciului au formulat plângeri împotriva acestor hotărâri.

Prin Decizia administrativ jurisdicţională nr. 15/CJI 93/2014 din 23.04.2014, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a admis plângerile petenţilor, cu excepţia reclamantului din cauză A., şi a anulat Decizia de imputare A2.3497 din 17.12.2013. S-a constatat că paguba pentru care poate fi stabilită răspunderea materială este de 421.072 litri motorină şi că răspunderea materială s-ar putea stabili numai în sarcina gestionarului A..

Ca urmare a acestei decizii, în temeiul art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, raportat la teza potrivit căreia decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba, comandantul Comandamentului logistic întrunit a formulat, sub nr. A.3132 din 02.06.2014, cerere de repunere în termenul de cercetare administrativă.

Prin Decizia administrativ jurisdicţională nr. 42/CJI 304/2014 din 25.06.2014, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a admis cererea formulată.

Prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. L. 17610 din 15.10.2014, întocmit de comisia din cadrul U.M. 02574 Bucureşti, atacat în cauză, s-a finalizat cercetarea administrativă privind paguba în valoare de 575.588,1 RON, reprezentând 424.256 litri motorină (15), înscrisă în evidenţa contabilă a U.M. 01420 Haţeg şi s-a propus stornarea operaţiunii de scădere din evidenţă a sumei de 645.820.24 RON, efectuată în baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 06.12.2013; scăderea din evidenţa contabilă a sumei de 650.159,13 RON corespunzătoare noii cantităţi, respectiv 479.221 litri motorină, pentru care nu se poate stabili răspunderea materială; emiterea deciziei de imputare în vederea recuperării pagubei în valoare de 571.249,10 RON pentru A..

În temeiul Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L. 17610 din 15.10.2014 s-a emis Decizia de imputare nr. A2 2671 din 05.11.2014, atacată în cauză, prin care s-a angajat răspunderea materială cu privire la suma de 571.249,10 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 421.072 litri motorină, în sarcina reclamantului A..

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţia înregistrată la U.M.01420 Haţeg sub nr. x din 24.11.2014 şi înaintată la U.M. 02574 Bucureşti cu nr. x din 28.11.2014.

În urma analizei, comisia pentru soluţionarea contestaţiei a întocmit, potrivit prevederilor pct. 85 din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 5/1999, cu modificările şi completările ulterioare, Procesul-verbal de soluţionare a contestaţiei nr. L.21020 din 11.12.2014 din care rezultă motivarea în fapt şi în drept a hotărârii luate.

În baza propunerilor comisiei de soluţionare a contestaţiei, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, prin Hotărârea nr. L 21164/15.12.2014 a Comandantului U.M. 02574 Bucureşti s-a respins contestaţia ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat plângere, care a fost respinsă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor prin Decizia administrativ jurisdicţională nr. 1/CJI 718/2015 . Totodată, au fost respinse excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia depăşirii termenului de decădere prevăzut de art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

În raport de această situaţie de fapt Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiat motivul de recurs prin care se solicită să se valorifice aspectele stabilite în cadrul litigiului penal finalizat cu scoaterea inculpaţilor de sub urmărire penală cu privire la infracţiunile de delapidare şi abuz în serviciu şi încetarea urmăririi penale pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu. Or, în perioada 21.01.2001, când s-a sesizat furtul de motorină şi a fost anunţat Comandamentul logistic au fost numite si şi-au desfăşurat activitatea 4 comisii de inventariere.

Chiar dacă nu se poate vorbi de o veritabilă autoritate de lucru judecat, nu este mai puţin adevărat că, dat fiind paralelismul celor două proceduri, penală şi administrativă, acestea nu puteau conduce la rezultate divergente. În acest sens, în cauza Lungu şi alţii c. României, CEDO a statuat că "derularea simultană şi în paralel a două proceduri independente cu privire la aceleaşi fapte, care a condus secţia penală a Curţii de Apel la o nouă apreciere a acestor fapte, radical diferită de hotărârea anterioară a secţiei comerciale de la aceeaşi Curte de Apel, a adus atingere principiului securităţii juridice (…) În consecinţă, prin aceea că a revenit asupra unui punct al litigiului, care a fost deja tranşat şi care a făcut obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa unui motiv întemeiat, Curtea de Apel a înfrânt principiul securităţii raporturilor juridice."

Or, prin sentinţa penală nr. 56/2013 a Judecătoriei Haţeg s-a reţinut că "de la iniţierea activităţilor infracţionale (anul 1996) şi până la ultimul act de executare care se presupune că a avut loc în luna decembrie 2000, s-a scurs o perioadă de timp extrem de lungă astfel încât nu s-a mai putut stabili vinovăţia vreunor persoane în producerea prejudiciului, întinderea răspunderii penale precum şi a împrejurărilor în care s-au comis faptele, astfel încât probele şi-au pierdut caracterul de a mai fi concludente, pertinente şi utile cauzei"

În aceste condiţii, reluarea cercetării administrative în anul 2014, la mai mult de 13 ani de la constatarea faptelor, şi finalizarea ei exclusiv pe baza probelor administrate în anul 2001, probe a căror pertinenţă a fost înlăturată în cadrul procesului penal, este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil.

La momentul emiterii deciziei de imputare contestate nu exista certitudine nici cu privire la valoarea reală a pagubei (în perioada ianuarie 2001-mai 2001 au existat mai multe încercări de identificare a prejudiciului cu rezultate diferite şi care au fost puse la îndoială în cadrul dosarului penal, expertizele efectuate în cadrul respectivului dosar nefiind în măsură să lămurească situaţia) şi nici cu privire la modalitatea de producere a acesteia.

Sub acest din urmă aspect, este evident că, în condiţiile în care este vorba de dispariţia unei cantităţi de 421.000 kg motorină (valoarea imputată fiind de 571,249 RON), prejudiciul nu putea fi consecinţa directă a unei gestiuni defectuoase, ci rezultatul unei activităţi mult mai complexe, cel mai probabil de natură infracţională, contribuţia recurentului la săvârşirea faptelor fiind dificil de stabilit.

Nu există certitudine nici cu privire la momentul la care ar fi fost sustras carburantul constatat lipsă la inventarierea din data de 16.05.2001. Din actul constatator nr. E 1315/16.05.2001 rezultă că o parte din lipsurile constatate au fost produse în perioada 1996-1997, indicându-se, în acest caz, modalitatea concretă de sustragere a motorinei, iar în ceea ce priveşte restul cantităţii lipsă se apreciază că "se poate concluziona că în perioada verificată, din unitate au fost sustrase 335.133 Kg motorină". Este vorba, aşadar, doar de o prezumţie potrivit căreia sustragerea acestei cantităţi ar fi avut loc în perioada ulterioară anului 1998, fără, însă să se poată stabili un interval precis şi o modalitate concretă de sustragere.

În acelaşi mod a procedat şi instanţa de fond atunci când a apreciat că, în condiţiile în care au fost întocmite inventare cu privire la situaţia stocului de motorină pe luna decembrie 2000, din care rezultă că nu au fost constate lipsuri la inventariere "concluzia logică este că paguba s-a produs în perioada care a trecut de la ultima inventariere fără lipsuri, respectiv decembrie 2000".

Este vorba de o manieră extrem de formală prin care se pune în sarcina unei singure persoane un prejudiciu de o valoare considerabilă, la un moment la care, datorită scurgerii unei perioade forte lungi de timp, posibilitatea persoanei cercetate de a-şi proba nevinovăţia este limitată.

Prevederile art. 25 din Legea nr. 22/1969 nu pot constitui temei pentru o astfel măsură întrucât aceste prevederi se referă la pagubele pe care gestionarul "le-a cauzat" în gestiunea sa nu pentru orice minus în gestiune. Cât priveşte instrucţiunile cuprinse în Ordinul M.5/1999 referitoare la instituire unei prezumţii de culpă în sarcina gestionarului, în condiţiile în care o astfel de răsturnare a sarcinii probei nu este cuprinsă într-o lege, prevederea infralegală nu poate fi interpretată decât în sensul că nu se referă şi la situaţiile în care este exclus ca lipsa în gestiune să fie doar rezultatul neglijenţei gestionarului. Or, în speţă, aşa cum am menţionat mai sus, este evident faptul că prejudiciul extrem de mare pretins nu putea să fie decât rezultatul unei activităţi infracţionale de durată în care nu există certitudinea că a fost implicat şi recurentul, iar nu consecinţa directă a unei gestiuni defectuoase.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care, în cadrul dosarului penal deschis ca urmare a constatării lipsei unei cantităţi de motorină nu s-a mai putut proceda la stabilirea situaţiei de fapt, apreciindu-se că probele nu mai sunt concludente, comisia de cercetare administrativă nu putea proceda la imputarea automată a întregului prejudiciu pretins gestionarului în temeiul aceluiaşi probatoriu sumar, îndoielnic şi obţinut în urmă cu un interval mare de timp.

În consecinţă, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond admiterea în parte a acţiunii în sensul anulării Deciziei de imputare nr. A.2- 2671/05.11.2014, a Hotărârii comandantului U.M.02574 Bucureşti nr. 21164/15.12.2014, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L. 18.835/06.12.2013, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L.17610/15.10.2014), a Deciziei administrativ-jurisdicţională nr. l/CJI 718/2015 din 25.03.2015, emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor.

În ceea ce priveşte celelalte acte menţionate în recurs, respectiv Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 15/CJI 93/2014 din 23.04.2014 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor prin care s-a respins plângerea împotriva Deciziei de imputare A2.3497 din 17.12.2013 şi Decizia administrativ jurisdicţionala nr. 42/CJI304/2014 din 25.06.2014 privind repunerea în termenul a cercetării administrative Înalta Curte constată că acestea nu au făcut obiectul acţiuni la instanţa de fond şi, în consecinţă nu vor putea fi analizate nici în cadrul recursului.

În ceea ce priveşte cererea de plată a daunelor materiale şi morale în cuantum 10.000 RON se constată că nu au existat critici concrete în cadrul recursului, recurentul nedemonstrând faptul că ar fi suferit un prejudiciu material sau moral ca urmare a actelor atacate.

Temeiul de drept al soluţiei adoptate

Faţă de aceste considerente şi în raport de prevederile art. 497 din C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea, va anula Decizia de imputare nr. A.2- 2671/05.11.2014, a Hotărârii comandantului U.M.02574 Bucureşti nr. 21164/15.12.2014, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L. 18.835/06.12.2013, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L.17610/15.10.2014, a Deciziei administrativ-jurisdicţională nr. l/CJI 718/2015 din 25.03.2015, emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor şi va menţine în rest sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 54 din 10 martie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Admite în parte acţiunea.

Anulează Decizia de imputare nr. A.2- 2671/05.11.2014, a Hotărârii comandantului U.M.02574 Bucureşti nr. 21164/15.12.2014, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L. 18.835/06.12.2013, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L.17610/15.10.2014, a Deciziei administrativ-jurisdicţională nr. l/CJI 718/2015 din 25.03.2015, emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor.

Menţine în rest sentinţa atacată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.