Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1391/2022 AI generated

Inadmissibility of annulment motion against order resolving re-examination of judicial fine

Case Number Decizia nr. 1391/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the motion for annulment filed by the appellant, upholding the lower court's order that declared the party's request for re-examination of a judicial fine inadmissible due to late filing. The dispute concerned a procedural challenge to the dismissal of a re-examination request for a 1,000 RON judicial fine imposed for an inadmissible appeal; the appellant argued that a material error occurred because the deadline was miscalculated and that they were denied the opportunity to present written conclusions on the late-filing exception raised ex officio. The Court held that the motion for annulment was inadmissible because, under Article 503(2) and (3) of the Code of Civil Procedure, this remedy is strictly limited to decisions rendered by appellate or cassation courts in appeals or appeals not subject to cassation, and a judicial decision resolving a re-examination request for a fine does not qualify as a susceptible instrument for annulment, as the re-examination procedure is distinct from the cassation appeal framework.

Legislator headnote

AI generated

art. 191 alin. (2) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 183 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ; Inadmissibility of annulment motion against order resolving re-examination of judicial fine: În acest sens, arată că cererea de reexaminare a fost depusă în termenul legal, conform fişierului ataşat 3100 a1.pdf, în care este precizată data depunerii (7.08.2020) şi ora depunerii (4:00 PM). Având în vedere că la data de 23.07.2020 i s-a comunicat decizia nr. 1362 din 05 martie 2020, conform ştampilei aplicate pe plicul de corespondenţă, în raport de dispoziţiile art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., apreciază că a făcut dovada depunerii prin poşta electronică a cererii de reexaminare la data de 07.08.2020, în termenul legal de 15 zile.

Keywords

AI generated
civil annulment Civil Procedure Code procedural orders framework decision late filing judicial review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Asupra contestaţie în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

1.1. Prin decizia nr. 1362 din 05 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2016, şi a aplicat recurentului o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

1.1. La data de 12 august 2020, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare a amenzii judiciare aplicate prin Decizia nr. 1362 din 05 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Cererea de reexaminare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2019/a1.

1.3. Prin încheierea din 13 noiembrie 2020, pronunţată în camera de consiliu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii cererii de reexaminare, invocată din oficiu, şi a constatat tardivă cererea formulată de A. privind reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin decizia nr. 1362 din 05 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că decizia nr. 1362 din 05 martie 2020 a fost comunicată petentului la data de 24 iulie 2020, astfel cum rezultă din menţiunile procesului-verbal de înmânare aflat în dosarul nr. x/2019, iar cererea de reexaminare a fost formulată la data de 12 august 2020, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 191 alin. (2) C. proc. civ.

II. Contestaţia în anulare

Împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul susţine să dezlegarea dată excepţiei tardivităţii cererii de reexaminare este rezultatul unei erori materiale.

În acest sens, arată că cererea de reexaminare a fost depusă în termenul legal, conform fişierului ataşat 3100 a1.pdf, în care este precizată data depunerii (7.08.2020) şi ora depunerii (4:00 PM). Având în vedere că la data de 23.07.2020 i s-a comunicat decizia nr. 1362 din 05 martie 2020, conform ştampilei aplicate pe plicul de corespondenţă, în raport de dispoziţiile art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., apreciază că a făcut dovada depunerii prin poşta electronică a cererii de reexaminare la data de 07.08.2020, în termenul legal de 15 zile.

Totodată, arată contestatorul, la termenul de judecată din data de 13.11.2020, a solicitat amânarea cauzei însă cererea i-a fost respinsă, deşi în cauză trebuia acordat un nou termen, cel puţin pentru a formula concluzii scrise cu privire la tardivitatea cererii, invocată din oficiu, despre care nu a avut cunoştinţă.

În concluzie, solicită admiterea contestaţiei în anulare şi, în rejudecare, admiterea cererii de reexaminare a amenzii judiciare, astfel cum a fost formulată.

III. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 503 alin. (1) -(3) din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acestei,

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Contestatorul a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Întrucât, în cauză, contestaţia în anulare vizează o încheiere pronunţată în soluţionarea unei cereri de reexaminare a amenzii judiciare şi, având în vedere dispoziţiile citate, potrivit cărora, pentru motivul prevăzut la alin. (2) pct. 2 al art. 503 din C. proc. civ., pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotărârile instanţelor de recurs şi cele ale instanţelor de apel nesupuse recursului, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Faptul că încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare a amenzii judiciare este o încheiere (hotărâre în sens larg) judecătorească definitivă, nu permite asimilarea acesteia hotărârii date în recurs, cererea de reexaminare neputând fi, la rândul său, asimilată recursului prevăzut de art. 483 şi următoarele C. proc. civ. .

Se constată, aşadar, că nu este admisibilă contestaţia în anulare formulată, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 503 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinate ca atare de lege.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a statuat că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie şi că acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2022.