Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1386/2022 AI generated

Compulsion to initiate legislative amendment inadmissible in administrative litigation; waiver of standing objection at first instance

Case Number Decizia nr. 1386/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s ruling and leaving the dismissal of the initial action in force. The dispute involved an individual’s attempt to compel the Ministry of Justice to initiate legislative amendments to the Bar Law, asserting that the statute did not properly establish bar associations; the court of appeals had previously rejected this claim as inadmissible, reasoning that legislative initiative is not an administrative act subject to judicial review. The appellate court held that the appellant’s arguments regarding a procedural nullity and the lack of standing or representative capacity of the Ministry due to the dismissal of the Minister of Justice were barred from being raised for the first time on appeal under procedural law, and that the original objection to the admissibility of the suit was legally sound because the requested action fell outside the scope of administrative litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 82 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Compulsion to initiate legislative amendment inadmissible in administrative litigation; waiver of standing objection at first instance: Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte observă că, deşi recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind încălcarea normelor de procedură.

Keywords

AI generated
procedural objections legislative amendment standing to appeal procedural act judicial law administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 3.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei obligarea pârâtului la iniţierea de modificări legislative cu privire la Legea nr. 51/1995, întrucât această lege nu înfiinţează barouri, ci se referă doar la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 177 din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 177 din data de 15 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

În motivare, a arătat că sentinţa recurată este lovită de nulitate absolută, întrucât la data pronunţării (15.10.2019) ministrul justiţiei era revocat din funcţie, situaţie care nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei la termenul de judecată, motiv pentru care apreciază că pârâtul Ministerul Justiţiei nu mai avea calitate procesuală în cauză.

În acest context, întâmpinarea depusă de pârât nu are relevanţă juridică şi nu produce efecte juridice.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. A arătat că întâmpinarea la cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 13.08.2019, în termenul de 25 de zile de la data comunicării cererii (29.07.2019), dată la care Guvernul României era legal constituit şi cu atribuţii depline. Cu privire la susţinerea, potrivit căreia Ministerul Justiţiei nu a avut ministru după demiterea acestuia prin moţiune de cenzură, până la instalarea guvernului PNL, intimatul invocă dispoziţiile art. 110 alin. (4) din Constituţie care reglementează procedura legală a atribuţiilor Guvernului demis, acesta îndeplinind numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului noului Guvern. În concluzie, chiar dacă Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură la data de 10.10.2019, acesta şi-a îndeplinit atribuţiile legale până la data de 04.11.2019, când a depus jurământul noul Guvern.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate înscrisuri noi.

II. Soluţia şi considerentele instnţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la iniţierea unor modificări legislative cu privire la Legea nr. 51/1995, în maniera în care profesia de avocat să poată fi exercitată şi în altă structură decât cea menţionată.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că pretinsa omisiune a Ministerului Justiţiei de a iniţia modificarea legislativă solicitată nu poate fi analizată în cadrul contenciosului administrativ, în condiţiile în care o astfel de iniţiativă este subsumată unei proceduri de adoptare a legii, iar nu unei proceduri de adoptare a unui act de punere în aplicare a legii.

Astfel, solicitarea reclamantei nu priveşte emiterea de către Ministerul Justiţiei a unui act administrativ ori iniţierea procedurii de adoptare a unui asemenea act, ci declanşarea procedurii de adoptare a modificării Legii nr. 51/1995, sens în care demersul reclamantei este inadmisibil şi sub acest aspect.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte observă că, deşi recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind încălcarea normelor de procedură.

Astfel, recurenta- reclamantă invocă în recurs excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Justiţiei, ca urmare a revocării din funcţie a ministrului justiţiei la momentul pronunţării sentiţei recurate, însă, raportat la argumentele care o susţin, instanţa de recurs apreciază că excepţia vizează o eventuală lipsă a calităţii de reprezentant a Ministerului Justiţiei, în persoana ministrului justiţiei demis.

În acest context, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 82 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac".

Aşadar, partea nu poate invoca pentru prima oară, în calea de atac a recursului, excepţia lipsa calităţii de reprezentant, în ipoteza în care aceasta nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, neputând fi analizată direct de către instanţa de control judiciar. În plus, obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată, astfel de argumente neputând face obiectul unei prime analize direct în calea de atac a recursului.

Cât priveşte alegaţiile recurentei cu privire la nulitatea întâmpinării formulate de ministerul pârât la fondul cauzei, nu pot fi primite, întrucât, aşa cum a arătat şi Ministerul Justiţiei, întâmpinarea a fost formulată la data de 13.08.2019, în termenul de 25 de zile de la data comunicării cererii de recurs (29.07.2019), dată la care Guvernul României era legal constituit şi cu atribuţii depline.

Înalta Curte remarcă, totodată, că prin cerere de recurs nu se aduce nicio critică de nelegalitate cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii introductive dispuse de către instanţa de fond, considerentele instanţei de fond pe acest aspect intrând în puterea de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, constatând că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 177 din 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2022.