Hospital manager appointment validity; inadmissibility of illegality exception against competition results protocol as non-administrative act
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the unsuccessful candidate, thereby upholding the Court of Appeal Pitești's final judgment which rejected the challenge to the administrative act of appointment. The dispute concerned the validity of a public hospital manager recruitment process, where the appellant alleged conflicts of interest among commission members, lack of impartiality, and procedural violations, seeking the annulment of the ministerial order appointing the competing candidate and seeking damages. The Court held the appeal to be unfounded, primarily ruling that the exception of illegality invoked against the competition results protocol was inadmissible because such a protocol is a preliminary procedural document, not an individual administrative act under Law No. 554/2004; the Court also confirmed that the Ministry of Health lacked passive procedural standing regarding the organization of the competition, and that the commission members’ appointments and declarations complied with applicable regulations, rendering the claimed conflicts of interest legally unfounded. Key legal bases included Article 2 and Article 4 of Law No. 554/2004 regarding the definition of administrative acts and the admissibility of exceptions, Articles 488 and 496 of the Civil Procedure Code, and specific provisions of the Competition Regulation and Health System Reform Law.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 5 din Legea nr. 544/2001, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 78 alin. (2) C. proc. civ, art. 78 alin. (5) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Hospital manager appointment validity; inadmissibility of illegality exception against competition results protocol as non-administrative act: Reclamantul A. a atacat cu recurs încheierea din 22 martie 2019 şi sentinţa nr. 141 din 25 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 02.10.2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul de Administraţie al Institutului de Pneumoftiziologie (PNF) "Marius Nasta" Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii, solicitând:
(i) să se constate încălcarea obligaţiei de imparţialitate - conflict de interese al unor membri ai comisiilor de concurs în procesul de recrutare manager la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta Bucureşti;
(ii) să se constate încălcarea dreptului subiectiv al reclamantului de a ocupa funcţia de Manager la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" prin acte şi fapte nelegale ale membrilor comisiilor de concurs;
(iii) admiterea nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţie a candidatei B., respectiv a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 886/12.09.2018;
(iv) repunerea dosarului de candidatură al reclamantului în situaţia anterioară, cu obligarea pârâţilor de a-l numi pe reclamant, în funcţia de manager al Institutului de PNF "Marius Nasta";
(v) obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului material şi moral, respectiv daune materiale în sumă de 1.307.760 RON, actualizată cu rata inflaţiei şi daune morale în sumă de 10.000 RON, cuvenite ocupării funcţiei de Manager la Institutul PNF "Marius Nasta".
2. Hotărârile primei instanţe ce fac obiectul recursului
2.1. Prin încheierea de şedinţă din 22.03.2019, Curtea de Apel Piteşti a luat act că reclamantul nu solicită introducerea în cauză a persoanei vizate de actul administrativ a cărui anulare se solicită, respectiv a persoanei menţionate în OMS nr. 886/12.09.2018, B., şi a dispus amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar a sentinţei nr. x/13.12.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018 şi a OMS R/433/04.06.2018, în copie certificată cu originalul.
2.2. Prin sentinţa nr. 141 din 25 octombrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:
(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, invocată prin întâmpinare;
(ii) a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, pentru lipsa calităţii procesuale pasive;
(iii) a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 886/12.09.2018, invocată de pârâtul Consiliul de Administraţie al Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere, în contradictoriu cu acest pârât, ca inadmisibil;
(iv) a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Administraţie al Institutului de Pneumoftiziologie (PNF) Marius Nasta, ca neîntemeiate.
3. Calea de atac exercitată
Reclamantul A. a atacat cu recurs încheierea din 22 martie 2019 şi sentinţa nr. 141 din 25 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
3.1. Prin cererea de recurs, recurentul înţelege să invoce, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a Procesului-verbal din data de 09.08.2018, privind rezultatul concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, la Institutul PNF Marius Nasta, în raport de dezlegările obligatorii date prin Decizia nr. 36/2016 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Recurentul a arătat că motivele pentru care invocă nelegalitatea actului vizează două aspecte:
- încălcarea dreptului la informare cu privire la componenţa comisiei de concurs şi a comisiei de soluţionare a contestaţiei, prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Regulamentul de concurs aprobat prin Ordinul 1520/2016, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 pct. a) şi art. 4 pct. a) din Legea nr. 52/2003, republicată, privind transparenţa decizională şi art. 5 din art. 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
- încălcarea concurenţei neloiale prin prisma existenţei unor presupuse raporturi patrimoniale ale membrilor comisiilor de concurs cu managerul în funcţie, B..
3.2. Cu privire la încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2019, recurentul invocă nulitatea actului procedural din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa de fond nu a pus în discuţia tuturor părţilor prezente cererea de introducere în cauză a persoanei vizate de actul administrativ atacat în cauză, în speţă, OMS nr. 886/12.09.2018, fiind încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, precum şi prevederile art. 78 alin. (5) C. proc. civ., care reglementează calea de atac exercitată împotriva soluţiei de respingere a cererii, fiind astfel incidente prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
3.3. Cu privire la sentinţa nr. 141 din 25 octombrie 2019, recurentul reclamant invocă motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul critică modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 1) şi art. 3 din Regulamentului de Organizare şi Functionare al Institutului PNF Marius Nasta, aprobat prin OMS nr. 1.053/2016, art. 2 alin. (7), art. 176 alin. (1), art. 177 alin. (1), art. 187 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în organizarea şi desfăşurarea concursului şi nu este emitentul actului contestat.
Pe fondul cauzei a invocat încălcarea şi aplicarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 6 alin. (2), (5), (6) şi 7 din Regulamentul de concurs aprobat prin OMS nr. 1520/2016 şi art. 3 alin. (1), art. 27 alin. (2) si alin. (3) din OMS 869/2015.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reinterând apărările de la fondul cauzei.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate înscrisuri noi.
III. Soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
3.1. În ce priveşte excepţia de nelegalitate a Procesului-verbal din data de 09.08.2018, privind rezultatul concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, invocată de către recurent în etapa procesuală a recursului, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate".
Pentru a fi admisibilă excepţia de nelegalitate, o primă condiţie ce se cere a fi îndeplinită este aceea ca actul a cărui nelegalitate a fost invocată să fie un act administrativ.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".
Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
În speţă, excepţia de nelegalitate are ca obiect Procesul-verbal privind rezultatele concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, al Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", întocmit de către comisia de concurs la data de 09.08.2018, ca urmare a finalizării concursului, act prin care comisia a declarat câştigător pe candidata B..
Având în vedere actul contestat se impune a se determina dacă acesta reprezintă un act administrativ în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, sunt de observat dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) din Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Ordinul nr. 1520/2016, în conformitate cu care:
"(1) În termen de 48 de ore de la finalizarea concursului sau, după caz, de la rezolvarea contestaţiilor, preşedintele comisiei de concurs înaintează consiliului de administraţie al spitalului procesul-verbal cu rezultatele concursului, semnat pe fiecare pagină de către toţi membrii comisiei de concurs.
(2) Consiliul de administraţie al spitalului public înaintează ministrului sănătăţii procesul-verbal cu rezultatele concursului, în vederea emiterii ordinului de numire în funcţie pentru persoana desemnată câştigătoare.
Or, în raport de aceste dispoziţii regulamentare, Înalta Curte constată că actul administrativ, în accepţiune art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este reprezentat de ordinul de numire în funcţie pentru persoana desemnată câştigătoare emis de ministrul sănătăţii, în speţa de faţă, OMS nr. 886/12.09.2018, iar nu de procesul-verbal cu rezultatele concursului, care a reprezentat doar un act premergător care a stat la baza emiterii ordinului.
Pe cale de consecinţă, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate, ca excepţia de nelegalitate să vizeze un act administrativ cu caracter individual, impusă de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge excepţia de nelegalitate a Procesului-verbal din 09.08.2018 privind rezultatul concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, la Institutul PNF Marius Nasta, ca inadmisibilă.
3.2. Cu privire la nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 22 martie 2019
Recurentul susţine nulitatea încheierii recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond nu a pus în discuţia tuturor părţilor prezente cererea de introducere în cauză a persoanei vizate de OMS nr. 886/12.09.2018, încălcând principiul contradictorialităţii dar şi prevederile art. 78 alin. (5) C. proc. civ.
Critica este nefondată.
Aşa cum reiese din încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2019, la primul termen de judecată, instanţa a pus în discuţie, în temeiul art. 78 C. proc. civ., raportat la art. 161 din Legea 554/2004, necesitatea introducerii în cauză şi a persoanei vizate de actul administrativ a cărui anulare se solicită, însă reclamantul a refuzat introducerea în cauză a numitei B., susţinând că aceasta are posibilitatea să formuleze acţiune pe cale separate.
Potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.
Având în vedere că reclamantul nu a înţeles să solicite introducerea în cauză şi a persoanei vizate de actul contestat, deşi i s-a pus în vedere necesitatea lărgirii cadrului procesual, şi apreciind că fără participarea acesteia nu poate fi soluţionată această pretenţie, în mod corect instanţa de fond, în acord cu art. 78 alin. (2), teza a II-a C. proc. civ., a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere prin care se solicită anularea OMS nr. 886/12.09.2018.
Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea principiului contradictorialităţii şi nici a drepturilor recurentului, acesta exprimându-şi în mod clar şi lipsit de echivoc poziţia faţă de introducerea în cauză a persoanei vizate de ordinul a cărui anulare se solicită.
Totodată, nu se poate reţine o vătămare a intereselor reclamantului prin faptul că instanţa nu ar fi solicitat exprimarea poziţiei şi pârâţilor în legătură cu necesitatea introducerii în cauza a altei personae, în condiţiile în care, chiar pârâtul Consiliul de Administraţie al Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a înţeles să cheme în judecată şi managerul institutului.
3.3. Cu privire la nelegalitatea sentinţei nr. 141 din 25 octombrie 2019, o primă critică încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează modalitatea greşită de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, întrucât instanţa de fond a reţinut în mod eronat că Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în organizarea şi desfăşurarea concursului şi nu este emitentul actului contestat.
Critica este nefondată.
Înalta Curte validează raţionamentul instanţei de fond şi reţine că, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (5)-(7) cu art. 10 alin. (3) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, coroborate cu cele ale art. 177 din Legea 95/2006 şi ale art. 1 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii, aprobat prin OMS nr. 1520/2016, potrivit cărora concursul pentru ocuparea funcţiei de manager din cadrul spitalelor publice se organizează de către consiliul de administraţie al spitalului public respectiv şi se desfăşoară la nivelul acestuia, pârâtul Ministerul Sănătăţii nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză, în ceea ce priveşte capetele 1 şi 2 de cerere, întrucât nu este implicat în organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie (PNF) Marius Nasta, răspunderea organizării şi desfăşurării concursului revenind exclusiv Consiliului de Administraţie al institutului în discuţie.
Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii, raportat la calitatea de emitent a Ordinului MS nr. 886/12.09.2018, chiar dacă susţinerile recurentului sunt corecte, faţă de soluţia de inadmisibilitate a capătului 3 care vizează anularea Ordinului MS nr. 886/12.09.2018, soluţie menţinută de instanţa de recurs, nu se mai impune examinarea lor, fiind practic lipsite de interes.
Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub toate aspectele invocate, este nefondat.
Nefondate sunt şi criticile ce vizează fondul cauzei, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 6 alin. (2), (5), (6) şi 7 din Regulamentul de concurs aprobat prin OMS nr. 1520/2016 şi art. 3 alin. (1), art. 27 alin. (2) si alin. (3) din OMS 869/2015.
Preliminar, Înalta Curte reţine că prin cererea introductivă de instanţă, recurentul reclamant a invocat nelegalitatea concursului organizat în perioada 7-22 iunie 2018 pentru ocuparea funcţiei de manager al Institutului de Pneumoftiziologie (PNF) Marius Nasta, susţinând existenţa unei stări de incompatibilitate/conflict de interese între un membru al comisiei de concurs (prof.dr. C.), respectiv doi membri ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor (prof.univ. D. şi dr. E.), pe de o parte, şi un candidat (B.), pe de altă parte, determinată de împrejurarea că acesta din urmă a deţinut, pe perioada derulării concursului, funcţia de manager interimar al Institutului. Au fost invocate dispoziţiile art. 70, 79 alin. (1) lit. a), 80 din Legea 161/2003, rap.la art. 6 alin. (2), (5), (6) şi 7 din Regulamentul de concurs aprobat prin OMS nr. 1520/2016.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2), (5), (6) şi 7 din Regulament:
"(2) Preşedintele comisiei de concurs este preşedintele consiliului de administraţie al spitalului. Ceilalţi 2 membri cu drept de vot şi notare din cadrul comisiei de concurs sunt numiţi de către consiliul de administraţie dintre persoane din cadrul consiliului de administraţie sau din afara acestuia, având experienţă de minimum 3 ani ca manager de spital sau având calitatea de cadru didactic universitar în specialitatea management sau sănătate publică şi management.
(3) Reprezentantul ales al asociaţiilor de pacienţi din cadrul consiliului de etică al spitalului unde se organizează concursul are calitatea de observator fără drept de vot şi notare în cadrul comisiei de concurs, însă are dreptul de a adresa întrebări candidaţilor.
(4) Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din preşedinte, 2 membri şi un secretar. Secretarul nu are drept de vot.
(5) Preşedintele comisiei de soluţionare a contestaţilor este un membru al consiliului de administraţie al spitalului. Ceilalţi 2 membri sunt persoane având experienţă de minimum 3 ani ca manager de spital sau având calitatea de cadru didactic universitar în specialitatea management sau sănătate publică şi management.
(6) Nu pot face parte din comisia de concurs şi din comisia de soluţionare a contestaţiilor persoanele care au soţ/soţie, rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv în rândul candidaţilor sau aflate în raporturi cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidaţi.
(7) În termen de 3 zile de la finalizarea perioadei de înscriere la concurs, fiecare dintre membrii comisiei de concurs şi ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor va da o declaraţie de imparţialitate din care să rezulte că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (6) raportat la candidaţii înscrişi la concurs, precum şi o declaraţie de confidenţialitate."
Art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea 161/2003 precizează că:
"Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: ... a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;..."
Susţinerile recurentului- reclamantului, în sensul că cele două comisii de concurs au fost constituite cu nerespectarea dispoziţiilor legale mai sus citate, sunt lipsite de temei.
Astfel, în ceea ce-l priveşte pe dl.prof.dr. C. (membru în cadrul Comisiei de concurs), potrivit înscrisurilor existente la dosar, acesta are o experienţă de minimum 3 ani ca manager de spital, este cadru didactic, angajat cu normă întreagă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi are integrare clinică în cadrul Clinicii de chirurgie toracică, iar contractul individual de muncă nr. x/2005 este încheiat cu persoana juridică Institutul PNF Marius Nasta, în calitate de angajator, reprezentată prin prof.dr. F., şi nu cu candidata B..
În ceea ce-l priveşte pe dl.prof.univ.dr. D. (membru în cadrul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor), acesta este membru al Consiliului de administraţie al Institutului PNF Marius Nasta, cadru didactic, angajat cu normă întreagă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi are integrare clinică în cadrul secţiei Pneumoftiziologie III, iar contractul individual de muncă nr. x/2005 este încheiat cu persoana juridică Institutul PNF Marius Nasta, în calitate de angajator, reprezentată prin prof.dr. F., şi nu cu candidata B..
De asemenea, se observă că prof.dr. D. nu a avut contract de administrare încheiat cu managerul unităţii pentru perioada ianuarie 2018 - septembrie 2018 (a se vedea adresa de la dosar, emisă de Institutul PNF Marius Nasta).
Potrivit art. 27 alin. (2) şi (3) din OMS nr. 869/2015 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist şi chimist din unităţile sanitare publice, precum şi a funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de compartiment din unităţile sanitare fără paturi, respectiv a funcţiei de farmacist-şef în unităţile sanitare publice cu paturi, solicitările cadrelor didactice se depun la unitatea sanitară şi se aprobă de către consiliul de administraţie al unităţii, neavând, aşadar, nicio atribuţie sub acest aspect managerul unităţii sanitare.
În ceea ce-l priveşte pe dl.dr. E. (membru în cadrul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor), acesta are o experienţă de minimum 3 ani ca manager de spital, în prezent fiind manager la Spitalul de PNF Călăraşi, având un contract de management încheiat cu Consiliul Judeţean Călăraşi. Potrivit Anexei 2 la H.G. nr. 529/2010, Spitalul PNF Călăraşi se află în subordinea Consiliului Judeţean Călăraşi, iar, în conformitate cu Anexa 2 la H.G. nr. 144/2010, Institutul PNF Marius Nasta este în subordinea Ministerului Sănătăţii, astfel încât nu există relaţii de subordonare între cele două unităţi, cum în mod eronat susţine reclamantul. Cât priveşte OMS nr. 1053/2016, invocat de reclamant, acesta vizează organizarea şi funcţionarea Institutului PNF Marius Nasta Bucureşti, şi nu a Spitalului TBC Călăraşi, neavând nicio legătură cu acesta, iar dispensarele TBC aflate sub controlul institutului sunt cele menţionate la art. 13 din ordin.
În ceea ce priveşte pretinsa calitate a dr. E. de membru în Comisia de Control din cadrul Programului Naţional Prevenţie, Supraveghere şi Control al Tuberculozei (PNPSCT), este de observat adresa nr. x/17.07.2017, prin care Institutul PNF Marius Nasta comunică instanţei faptul că nu există comisie de control în cadrul Programului menţionat.
Se constată că cei trei membri ai comisiilor de concurs s-au conformat şi obligaţiei stabilite prin alin. (7) al art. 6 din Regulamentul de concurs, dând atât declaraţia de imparţialitate, din care rezultă că nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute la alin. (6) raportat la candidaţii înscrişi la concurs, cât şi declaraţia de confidenţialitate.
În ceea ce priveşte dispoziţiile din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, invocate de reclamant, instanţa constată că acestea nu sunt aplicabile speţei, câtă vreme vizează persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, ipoteze care nu se regăsesc în cauză.
Prin urmare, cele două comisii de concurs au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, iar susţinerile recurentului-reclamant din recurs sunt lipsite de temei, nefiind apte să conducă la reformarea sentinţei.
Mai mult decât atât, prin sentinţa civilă nr. 5330/13.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, urmare a anulării Ordinului R/1413/11.12.2017 prin care s-a dispus încetarea contractului de management nr. x/1.04.2016, fostul manager al Institutului de PNF Marius Nasta, G., a fost reintegrat pe postul de manager. Deşi hotărârea menţionată nu este definitivă, are autoritate de lucru judecat provizorie, neputând fi ignorată
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate du art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 martie 2019 şi a sentinţei nr. 141 din 25 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2022.