Judicial disciplinary complaint: determination of the date triggering the two-year limitation period for prescription.

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare cu numărul C19-1350/7 mai 2019 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din data de 25 februarie 2019.

2. Hotărârea primei instanţei

Prin sentinţa nr. 748 din 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a învederat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu aplicare greşită a legii, deoarece în mod eronat a reţinut instanţa de fond că data sesizării Inspecţiei Judiciare este 21.11.2018, dată la care s-a prescris răspunderea disciplinară. Pornind de la această eroare, a considerat că nu mai sunt necesare verificări suplimentare, astfel că sentinţa pronunţată este în totalitate nemotivată.

Precizează că sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a efectuat prin poştă, la data de 01.11.2018, cu confirmare de primire, dată la care nu era prescrisă răspunderea disciplinară.

Consideră că refuzul judecătorului de la Curtea de Apel Constanţa de a confirma eroarea judiciară comisă în dosarul nr. x/2016, cu probe incontestabile la dosar (buletinul hispopatologic şi raportul poliţiei), este evident, eroare în urma căreia a rezultat un prejudiciu material care poate fi recuperat doar dacă se constată că judecătorul a comis o abatere disciplinară.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, legal citată, nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin sesizarea adresată Inspecţia Judiciară, înregistrată sub nr. x/2018, în data de 21.11.2018, reclamanta A. a solicitat cercetarea disciplinară a doamnei judecător B. din cadrul Curţii de Apel Constanţa pentru modul în care a soluţionat dosarul nr. x/2016 având ca obiect revizuire-apel.

Prin rezoluţia din 25.02.2019 emisă în dosarul nr. x/2018, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, întrucât în urma verificărilor prealabile efectuate nu s-au constatat indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, iar la data formulării de către petiţionară a sesizării înregistrate la Inspecţia Judiciară, prescripţia răspunderii era împlinită pentru fapta reclamată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, reclamanta a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, înregistrată sub nr. C19-1350, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare din data de 07.05.2019.

Recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu cererea de anulare a rezoluţiei de clasare din 25.02.2018 şi a rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare emisă la data 07.05.2019, solicitând să se constate "săvârşirea abaterilor disciplinare de către doamna judecător B., chiar dacă fapta s-a prescris, întrucât, în caz contrar, prejudiciul material nu poate fi recuperat."

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins acţiunea, reţinând, pe de o parte, că reclamanta nu a formulat critici de nelegalitate ale actului administrativ ce poate fi contestat pe această cale în faţa instanţei de contencios administrativ, ci doar a reluat susţinerile formulate în cadrul sesizării iniţiale, iar pe de altă parte, soluţia de clasare a sesizării este legală, întrucât inspectorul judiciar a efectuat verificări prealabile şi a constatat că nu se poate reţine existenţa indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare, întrucât, la data înregistrării sesizării Inspecţei Judiciare (21.11.2018), intervenise prescripţia răspunderii disciplinare, prin împlinirea termenului legal prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată.

Reevaluând ansamblul probator din cauză pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingerea a cererii de chemare în judecată, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, chiar dacă acestea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord, cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, nu echivalează cu lipsa de raţionament juridic sau cu nemotivarea hotărârii, astfel încât această critică nu poate fi primită.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menţionat reprezintă o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actele administrative contestate, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a impedimentului procedural prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind prescripţia răspunderii disciplinare, recurenta susţine că instanţa de fond a constat împlinit termenul de prescripţie, raportându-se în mod eronat la data 21.11.2018, ca dată a sesizării Inspecţiei Judiciare, fără să observe că sesizarea a fost depusă la poştă la data de 01.11.2018, în termenul de prescripţie. Pornind de la această eroare, a considerat că nu mai sunt necesare verificări suplimentare.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare "acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită."

Sesizarea recurentei a fost depusă la poştă la data de 01.11.2018 şi înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 21.11.2018.

În raport de momentul pronunţării deciziei civile nr. 492/CM la data de 02.11.2016, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa, instanţa de fond a constatat că la data sesizării Inspecţiei Judiciare (21.11.2018), intervenise prescripţia răspunderii disciplinare, fiind împlinit termenul legal de 2 ani de la data săvârşirii faptei .

În mod corect s-a raportat instanţa de fond la data sesizării Inspecţiei Judiciare (21.11.2018), acesta fiind momentul obiectiv care semnifică împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare, nefiind relevantă din perspectiva textului de lege data comunicării sesizării prin poştă

Pe cale de consecinţă, efectuarea oricăror verificări suplimentare şi analiza îndeplinirii elementelor constitutive ale vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sub aspectul atât al laturii obiective, cât şi al celei subiective, nu se mai impuneau, întrucât din perspectiva termenelor stabilite imperativ de lege, aspectele reclamate se plasează în afara termenului de prescripţie, iar împlinirea acestui termen reprezintă o excepţie dirimantă care împiedică analizarea fondului celor sesizate.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 748 din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2022.