Annulment of arbitral award on concession contract dismissed for lack of mandatory legal norm violation

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Prin sentinţa de arbitraj nr. 93/13.12.2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României - Tribunalul de arbitraj a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Comuna Becicherecu Mic, prin Primar, şi Consiliul Local Becicherecu Mic,în contradictoriu cu pârâtul A., a dispus rezilierea contractului de concesiune nr. x/13.10.2020 şi a obligat pârâtul la plata sumei de 43.864,94 RON către reclamante cu titlu de debit principal, constând în rate de redevenţe neachitate, a sumei de 300.621,29 RON, cu titlu de penalităţi de întâziere, a sumei de 827,65 RON, reprezentând taxă de înregistrare şi a sumei de 21.4077 RON taxă arbitrală, către reclamante, precum şi a sumei de 1.040 RON cheltuieli de transport ale avocatului şi arbitrului desemnat de reclamante.

1.2. Împotriva sentinţei arbitrale nr. 93/13.12.2018, pronunţate în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Arbitraj International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a formulat acţiune în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură civilă, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administartiv şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Becicherecu Mic, prin Primar, şi Consiliul Local Becicherecu Mic, solicitând anularea sentinţei şi, în rejudecare, pe fond:

(i) admiterea în parte a primului capăt de cerere al acţiunii reclamanţilor Comuna Becicherecu Mic, prin primar, şi Consiliul Local Becicherecu Mic, în sensul de a se dispune rezilierea Contractului de concesiune nr. x/13.10.2010, în principal, raportat la dispoziţiile art. 5.1.3. paragraful al doilea din contract şi, în subsidiar, raportat la dispoziţiile art. 5.1.1. coroborate cu cele ale art. 11.3 din contract;

(ii) respingerea ca nefondate a celorlalte capete de cerere ale acţiunii reclamanţilor;

(iii) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 704 din 1 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii;

(ii) a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Becicherecu Mic, prin primar, şi Consiliul Local Becicherecu Mic, ca inadmisibilă;

(iii) a obligat reclamantul la plata sumei de 3.570 RON cheltuieli de judecată către pârâta comuna Becicherecu Mic.

Pentru a pronunţa soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, Curtea de apel a reţinut că reclamantul a invocat aplicarea motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în sensul că tribunalul arbitral a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 969 din C. civ. din 1864 (aplicabil în cauză), potrivit cărora, "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante" (pacta sunt servanda). Curtea a apreciat că textul de lege evocat nu constituie o normă imperativă din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci reglementează un principiu referitor la forţa obligatorie a contractului între părţile contractante, care nu se confundă cu legea, respectiv cu norma ce impune o anumită conduită obligatorie tuturor subiectelor de drept. Pe de altă parte, a reţinut că reclamantul invocă încălcarea unui interes privat rezultând din interpretarea unei clauze contractuale, în timp ce art. 608 lit. h) C. proc. civ. are în vedere încălcare unui interes public.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 704 din 1 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că prima instanţă în mod nelegal a respins ca inadmisibilă acţiunea, apreciind că art. 969 din C. civ. din 1864 nu constituie o normă imperativă, din perspectiva dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 969 din C. civ. din 1864, potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante(pacta sunt servanda), condiţionează direct şi în mod neechivoc puterea convenţiei părţilor de respectarea prealabilă chiar a legii înseşi, respectiv a normelor imperative de fond şi de formă incidente în respectivul raport contractual. În concret, principiul pacta sunt servanda este regula legală potrivit căreia trebuie respectată regula contractuală, angajată a fi respectată prin contract.

Totodată, a învederat că cele două fundamente morale, respectiv a respectării cuvântului dat şi a siguranţei circuitului civil, justifică norma juridică imperativă cuprinsă în art. 969 din C. civ. din 1864, iar aceasta, la rândul ei, conferă forţă obligatorie contractului.

Consideră că, atât timp cât regula (legală) a forţei obligatorii a contractelor este distinctă de regula contractuală pretins încălcată, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de anulare a unei hotărâri arbitrale poate analiza conformitatea hotărârii atacate cu principiul pacta sunt servanda.

Mai arată recurentul că legea nu condiţionează judecarea acţiunii în anulare de nerejudecarea fondului disputei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Comuna Becicherecu Mic, prin primar, şi Consiliul Local Becicherecu Mic au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, a depus concluzii şi recurentul-reclamant prin care a reiterat motivele recursului.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate înscrisuri noi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu cererea de anulare a sentinţei de arbitraj nr. 93/13.12.2018, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României - Tribunalul de arbitraj, în temeiul dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, apreciind că motivele invocate de reclamant nu se încadrează în dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar, nefiind susceptibilă de casare prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Acţiunea în anularea hotărârii arbitrale este un mijloc procedural specific de desfiinţare a hotărârii arbitrale, având o natură mixtă, jurisdicţională şi contractuală. Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare şi numai pentru motivele prevăzute de lege, prin dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a)-i) din C. proc. civ. fiind prevăzute expres şi în mod limitativ motivele pentru care poate fi anulată o hotărâre arbitrală.

Astfel, potrivit art. 608 din C. proc. civ., "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală; d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită; e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deşi cel puţin una dintre părţi a declarat că înţelege să invoce caducitatea, iar părţile nu au fost de acord cu continuarea judecăţii, potrivit art. 568 alin. (1) şi (2); f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut; g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri; h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii; i) dacă, după pronunţarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare".

Aceste motive vizează condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale şi cauze de nelegalitate expres stabilite, care permit exclusiv un control judecătoresc al legalităţii hotărârii arbitrale şi nu permit instanţei cenzurarea temeiniciei hotărârii arbitrale.

Pornind de la conţinutul dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., invocate drept temei de drept al acţiunii în anulare, instanţa de fond a verificat hotărârea arbitrală şi a constatat în mod corect că motivele invocate de reclamant, care privesc încălcarea de către instanţa arbitrală a dispoziţiilor art. 969 din C. civ. din 1864, potrivit cărora "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante" cu referire la clauza de reziliere a contractului de concesiune, nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate.

Sfera motivului de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., este circumscrisă încălcării unor norme privind ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, în exclusivitate, prin hotărârea arbitrală.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că art. 969 din C. civ. din 1864 nu constituie o normă imperativă din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci reglementează principiul referitor la forţa obligatorie a contractului între părţile contractante, care nu se confundă cu legea, aceasta din urmă conţinând reguli de conduită generale, abstracte şi impersonale, obligatorii pentru toţi subiecţii de drept, în sfera acestui motiv de anulare nefiind incluse nerespectarea şi interpretarea greşită a prevederilor contractuale.

Sintagma " au putere de lege" nu are altă semnificaţie decât aceea de a sublinia că părţile legate prin contract trebuie să-şi execute obligaţiile asumate ca şi cum acestea ar rezulta din lege. Prin urmare, clauzele unui contract nu pot fi considerate ca fiind de ordine publică sau norme imperative ale legii, întrucât relaţiile contractuale dintre părţi sunt supuse libertăţii de voinţă a acestora.

Astfel, se observă că recurentul-reclamant urmăreşte, în esenţă, extinderea noţiunii de normă imperativă în arbitraj, prin includerea principiului pacta sunt servanda în conţinutului acestei noţiuni, ignorând caracterul special al procedurii arbitrale.

Soluţia de respingere a acţiunii se impune a fi menţinută şi din perspectiva caracterului de netemeinicie al susţinerilor vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 969 din C. civ. din 1864. În faţa instanţei de fond, recurentul-reclamant a criticat modalitatea în care tribunalul arbitral a interpretat clauzele contractului de concesiune, cu referire la clauza de reziliere, aducând în discuţie aspecte referitoare la data naşterii obligaţiei de reziliere unilaterală şi cuantumul redevenţei.

Or, aceste aspecte exced controlului de legalitate ce poate fi făcut de instanţă în acţiunea în anulare şi, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinţei pronunţate într-o asemenea acţiune, deoarece sunt chestiuni care ţin de fondul litigiului şi asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunţat în mod definitiv.

Instanţa supremă a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti. Acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamantul A. ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentul- reclamant A., căzut în pretenţii, la plata către intimaţii-pârâţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de de 2.380 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 704 din 1 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 2.380 RON către intimaţii-pârâţi, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2022.