Quantification of moral damages in car accident claims under ASF Norm 23/2014: validity of medical care duration as an objective criterion versus subjective suffering

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei FGA nr. 15483/26.06.2018, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unei noi prin care să fie admisă cererea de plată formulata de reclamantă pentru următoarele sume: 1893.20 RON cu titlu de despăgubiri daune materiale şi 450.000 RON daune morale, cu cheltuieli de judecată

2. Hotărârea primei instanţei

Prin sentinţa nr. 2235 din 5 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A..

Recurenta-reclamantă a invocat motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că prima instanţă a aplicat greşit disp. art. 12 din Legea nr. 12/2015 şi ale art. 49 pct. l lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014.

Instanţa de fond a apreciat asupra prejudiciului moral, ţinând seama doar de criterii/procedura internă a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, care nu sunt în concordanţă cu Norma ASF nr. 23/2014 şi legislaţia în vigoare, pe care recurenta le consideră lipsite de obiectivitate.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, în mod constant instanţele din România şi doctrina în această materie, arată că prejudiciul moral are următoarele componente: suferinţe şi dureri fizice, prejudiciu de agrement, prejudiciu estetic.

Din evaluarea efectuată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor rezultă că la stabilirea sumei care i-a fost oferită cu titlu de daune morale s-a avut în vedere doar suferinţa fizică a reclamantei în timpul celor 80 zile necesare pentru vindecarea chirurgicală a leziunilor suferite. Nu s-a avut în vedere că suferinţele şi durerile fizice ale reclamantei vor persista pe tot parcursul vieţii, că va fi nevoită să trăiască cu plăcuţele şi suruburile care nu au fost extrase la intervenţia chirurgicală din 2017, şi de asemenea, să poarte proteza dentară, întrucat este imposibilă efectuarea de implanturi dentare.

Este evident că modul de stabilire a despăgubirilor de către Fondul de Garantare Asiguraţilor este unul eronat întrucât nu compensează toate prejudiciile suferite în urma evenimentului rutier.

Arată recurenta că, în aprecierea cuantumului daunelor morale, soluţiile adoptate trebuie să fie în linia jurisprudenţei naţionale, astfel că studiul realizat de FPVS, în lipsa unor dispoziţii legale care să îl definească ca atare, nu poate constitui un criteriu legal şi obligatoriu pentru FGA şi instanţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin decizia nr. 15483/26.06.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată şi a acordat reclamantei suma de 36.000 RON reprezentand daune morale, respectiv câte 450 RON pentru fiecare din cele 80 de zile de îngrijiri medicale. Sub aspectul daunelor materiale, acestea nu au fost acordate, arătându-se că reclamanta nu a depus înscrisuri justificative pentru cheltuieli rezultate direct din vătămarea corporală produsă în urma evenimentului rutier reclamat.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins acţiunea reclamantei apreciind ca fiind temeinic şi legal actul administrativ contestat.

Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al susţinerilor recurentei-reclamante, în condiţiile în care nu a făcut dovada existenţei unor documente justificative, prin care să facă proba plăţii unor cheltuieli rezultate direct din vătămarea produsă in urma evenimentului rutier.

În aceste condiţii, în mod corect a fost respinsă cererea de plată a despăgubirilor materiale, nefiind dovedită efectuarea acestor cheltuieli.

Criticile referitoare la greşita stabilire a valorii despăgubirilor pentru prejudiciul moral vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reţinând că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea.

În cauză, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a stabilit cuantumul despăgubirilor morale în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal, şi de "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", aprobată prin decizia directorului general al F.G.A. nr. 142/2016, procedură care prevede limitele minime şi maxime ale despăgubirii, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, iar dincolo de aceste limite, valorile în concret care trebuie stabilite în raport de anumiţi indicatori particulari fiecărei speţe, stabilind suma de 450 de RON pentru fiecare zi de îngrijiri medicale acordate reclamantei. Or, susţine recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, acest criteriu de cuantificare obiectiv, validat de instanţa de fond, a fost aplicat în mod exclusiv, fără a se ţine cont de situaţia specifică, respectiv de criteriul subiectiv al suferinţelor de natură fizică şi psihică resimţite în urma accidentului rutier.

Înalta Curte constată că intimatul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, ceea ce nu exclude de la aplicare principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

Cu toate acestea, în speţă recurenta-reclamantă nu a dovedit, nici în procedura administrativă şi nici în procedura judiciară, circumstanţe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite prin decizia contestată.

Prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile Normei ASF Norma ASF nr. 23/2014 şi ale Deciziei nr. 142/2016, considerând că suma de 36.000 RON este acoperitoare în raport de actele depuse la dosar, fără a fi necesar să se realizeze o altă majorare şi din perspectiva unei aprecieri proprii a judecătorului.

În recurs, recurenta-reclamantă nu a prezentat argumente care să infirme concluziile instanţei de fond, rezumându-se la susţineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferinţelor resimţite, fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinţei recurate.

Prin urmare, nefiind întrunite criticile formulate prin cererea de recurs, urmează a se respinge recursul ca nefondat, prin aplicarea disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. .554/2004, modificată şi completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 2235 din 5 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2022.