Financial correction for public procurement irregularity: validity of revised ISO certification and modification of associate task allocation in Form 12b
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Transport, Infrastructure and Communications (succeeded by the Authority for the Digitalization of Romania), upholding the lower court’s decision in favor of Sibiu County Council. The dispute concerned the legality of an administrative decision imposing a 5% financial correction on a public procurement contract for an electronic agricultural registry system, where the authority argued the beneficiary failed to meet ISO 9001 qualification requirements and had illegally modified its offer by altering the allocation of work among associated companies. The Court ruled that no legal irregularity existed under Article 2(1)(a) of Emergency Government Ordinance No. 66/2011, determining that the submitted revised ISO certificate validly covered the required activities at the time of the tender, and that the clarification of Form 12b was a mere correlation of data consistent with the association agreement rather than an unauthorized modification of the offer. The decision relied on the interpretation of Article 201 of Emergency Government Ordinance No. 34/2006 regarding the submission of documents during tender procedures, confirming that the initial and revised certificates demonstrated compliance with the qualification criteria, thereby nullifying the financial correction.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 1 din O.U.G. nr. 90/2019, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Financial correction for public procurement irregularity: validity of revised ISO certification and modification of associate task allocation in Form 12b: Împotriva sentinţei nr. 239 din 14 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de13.05.2016 sub nr. x/2016, reclamantul Judeţul Sibiu, prin Consiliul Judeţean Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru promovarea Societăţii Informaţionale, a solicitat anularea Deciziei nr. 2459/18.03.2016 emisă de pârât şi a tuturor actelor care au stat la baza aplicării corecţiei financiare de 5%, respectiv a Raportului de control nr. x/25.11.2015 şi a Raportului de control nr. 19.419/10.12.2015, în cadrul Proiectului E - Registru Realizarea şi Implementarea unui Sistem Informatic Integrat la nivelul Consiliului Judeţean Sibiu şi a UAT-urilor Partenere pentru Gestionarea Registrului Agricol în formal electronic -SMIS 48354.
1.2. Prin sentinţa nr. 225 din 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Sibiu, prin Consiliul Judeţean Sibiu, reprezentat prin Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională-Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale.
1.3. Prin decizia nr. 3271/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Judeţul Sibiu, prin Consiliul Judeţean Sibiu, împotriva sentinţei nr. 225 din 4 octombrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Dosarul a fost înregistrat în al doilea ciclu procesual la data de 28.08.2019 sub nr. x/2016*.
2. Soluţia primei instanţe în rejudecare
În rejudecare, prin sentinţa nr. 239 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal:
(i) a admis cererea formulată de către reclamantul Judeţul Sibiu, prin Consiliul Judeţean Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională-Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale;
(i) a anulat Decizia nr. 2459/18.03.2016 emisă de pârât şi toate actele premergătoare care au stat la baza aplicării corecţiei financiare de 5% dispusă de pârât, respectiv Raportul de control nr. x/25.11.2015 şi Raportul de control nr. 19.419/10.12.2015;
(iii) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 239 din 14 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că sentinţa a fost pronunţată fără a se arăta motivele desfiinţării tuturor actelor de control atacate în integralitatea lor.
Deşi instanţa de fond a anulat toate actele supuse cenzurii, în cuprinsul soluţiei de admitere a acţiunii judecătorul fondului a analizat doar neregula reţinută prin Raportul de control nr. x/25.11.2015, respectiv validitatea dovezii deţinerii unui Certificat ISO 9001 sau echivalent, fără a expune vreun considerent legat de conformitatea sau nu a Formularului 12b - Declaraţie privind partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de asociaţi si specializarea acestora, neregulă consemnată în Raportul de control nr. x/10.12.2015, pe care implicit l-a anulat.
Or, considerentele care au fundamentat soluţia de admitere a acţiunii se referă exclusiv la conţinutul unui singur raport de control, lăsând astfel, în parte, nemotivată hotărârea.
Instanţa de fond, anulând actele administrative emise de MCSI -OIPSI a ignorat întreaga situaţie de fapt şi de drept care a impus emiterea actelor administrative, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material
În Fişa de Date a achiziţiei, la punctul III.2.3.b), autoritatea contractantă a solicitat Certificat ISO 9001 sau echivalent.
În cazul unei asocieri, potrivit art. 7 pct. 8 din Contractul de finanţare, fiecare dintre membrii asociaţi trebuie să deţină şi să prezinte acest certificat pentru partea pe care o realizează, valabil la data depunerii ofertelor.
În urma controlul efectuat de către reprezentanţii MCSI-OIPSI s-a constatat că A. S.R.L. (lider) - B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi D. S.R.L. nu îndeplineşte cerinţa de calificare privind standardul de asigurare a calităţii.
Din studierea Formularului 12b - Declaraţie privind partea/părţile din contract car sunt îndeplinite de asociaţi şi specializarea acestora, se observă că B. S.R.L. urma să livreze echipamente hardware, licenţe software de bază, să realizeze şi să implementeze sistem informatic şi să instruiască utilizatorii. Certificatul nr. QA/RO/0036 din 07.06.2013, valabil până 07.06.2014, inclus în ofertă, confirmă că organizaţia are implementat şi menţine un sistem magement al calităţii conform standardului ISO 9001 în domeniile: Servicii de consultanţă pentru accesarea fondurilor naţionale şi europene, Servicii de consultanţă în management de program, Servicii de consultanţă privind achiziţiile publice, Servicii de instruire şi formare profesională.
Prin certificatul revizuit se adaugă un nou domeniu, respectiv dezvoltare, mentenanţă, asistenţă tehnică pentru sisteme informatice (hardware şi software) prin care asociatul poate demonstra parţial îndeplinirea cerinţei pentru partea din contract pe care urmează să o realizeze, respectiv: licenţe software de bază, să realizeze şi să configureze reţeaua LAN, să analizeze, să proiecteze, să dezvolte, să testeze şi să implementeze sistemul informatic şi să instruiască utilizatorii.
Comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertantului prin adresa nr. x/14.08.2014 susţinând că "dintr-o regretabilă eroare materială, s-a depus certificatul ISO vechi", anexându-l pe ce revizuit. Certificatul ISO nr. QA/RO/0036 Revizia nr. 1, din iunie 2014, valabil până în iunie 2015 confirmă faptul că organizaţia este certificată în conformitate cu ISO 9001:2008 pentru Servicii de consultanta pentru afaceri şi management, Dezvoltare, mentenanţă, asistenţă tehnică pentru sisteme informatic (hardware şi software), Servicii de consultanţă privind achiziţiile publice, Servicii de instruire: formare profesională.
În cadrul Procesului-verbal nr. x/21.08.2014, membrii comisiei de evaluare analizează răspunsul ofertantului şi stabilesc că cerinţa este îndeplinită de ofertant. Se constată faptul că membrii comisiei de evaluare nu aveau cum să stabilească, doar din documentele aflate la dosarul achiziţiei publice, dacă asociatul B. S.R.L. îndeplineşte sau nu cerinţa la data limită de depunere a ofertelor, respectiv 03.06.2014, deoarece certificatul revizuit. în care este inclus noul domeniu Dezvoltare, mentenanţă, asistenţă tehnică pentru sisteme informatice (hardware şi software), este emis în iunie 2014, neindicându-se ziua emiterii acestuia.
Mai mult, prin răspunsul nr. x/21.08.2014, intimata-reclamantă retransmite Formularul 12b - Declaraţie privind partea/părţite din contract care nu sunt îndeplinite de asociaţi si specializarea acestora prin care modifică informaţiile din ofertă, respectiv elimină livrarea echipamentelor hardware şi a licenţelor software de bază pe care B. S.R.L. urma să le îndeplinească, în cazul desemnării ofertei ca fiind câştigătoare. Se constată că membrii comisiei de evaluare nu au solicitat clarificări cu privire ia această modificare a ofertei, iar prin Raportul procedurii nr. x/13.10.2014, oferta depusă de A. S.R.L. (lider) - B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi D. S.R.L. este declarată acceptabilă de membrii comisei de evaluare.
Beneficiarul-reclamant în mod eronat susţine că prin modificarea Formularului 12b, ofertantul doar corelează informaţiile prevăzute în Acordul de asociere aflat în oferta depusă, deoarece în cadrul Acordul de asociere nu se menţionează care asociat va realiza furnizarea de gchipamente, deşi însăşi denumirea contractului o cuprinde: Furnizare echipamente, implementarea sistemului şi realizarea instruirii în cadrul proiectului, ci se menţionează doar derularea în comun a contractului de achiziţie publică, în cazul desemnării ofertei comune ca fiind câştigătoare (art. 2.1 lit. b) din Acordul de asociere).
În cazul în care s-ar fi corelat strict informaţiile din tabelul aflat în Acordul de asociere, atunci niciunul dintre asociaţi nu ar fi realizat furnizarea echipamentelor, iar astfel oferta nu ar fi cuprins tot obiectul contractului ce urmează a fi atribuit. Însă, în Formularul 12b, reprezentantul împuternicit al liderului asocierii detaliază partea din contract pe care fiecare asociat urmează să o realizeze, astfel modalitatea de îndeplinire a cerinţei de calificare privind standardul de asigurare a calităţii se analizează corelând domeniul certificat conform ISO 9001 sau echivalent cu partea din contract pe care asociatul urmează să o realizeze menţionată în Formularul 12b.
În concluzie, pentru abaterea constatată în procedura de derulare a achiziţiilor, s-a decis aplicarea unei corecţii de 5% din valoarea eligibilă a Contractului de achiziţie nr. x/29.10.2014, încheiat cu A. S.R.L. (lider) - B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi D. S.R.L..
În consecinţă, toate aceste fapte au condus la emiterea actelor contestate şi constituie "nereguli" şi "neregularităţi" în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 14 din contractul de finanţare.
Aceste nereguli constatate au condus, evident, potrivit art. 7 pct. 23 din Contractul de finanţare asumat la respingerea de la plată a sumei de 291.770,76 RON reprezentând corecţie financiară de 5% din valoarea contractului de achiziţie nr. x/29.10.2014.
Având în vedere faptul că OIPSI, în procesul de verificare a cererilor de rambursare, a reţinut asiguratoriu un procent de 25% din valoarea contractului de achiziţie (Conform Istrucţiunii OIPSI nr. 7207/05.05.2015), s-a respins de la plata suma aferentă corecţiei financiare de 5% din suma reţinută asiguratoriu.
Constatarea unei abateri/nereguli nu este condiţionată de constatarea unui prejudiciu efectiv, actele normative având în vedere şi potenţialitatea ca actul sau omisiunea beneficiarului ori autorităţii cu competenţe în domeniu să producă un prejudiciu.
În acest sens invocă Hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-465/10, în care Curtea a constatat că "încălcarea de către beneficiarul unei subvenţii FEDR, în calitatea sa de autoritate contractantă, a normelor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de servicii, în vederea realizării acţiunii subvenţionate, determină o cheltuială neiustificată şi prin aceasta aduce prejudicii bugetului Uniunii, subliniind că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii".
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant Judeţul Sibiu a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la fond.
Pe parcursul soluţionării recursului, calitatea procesuală a recurentului pârât Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a fost preluată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, ca succesoare în drepturi şi obligaţii, conform art. 1 din O.U.G. nr. 90/2019, act normativ în baza căruia cea din urmă autoritate a preluat atribuţiile Organismului Intermediar pentru promovarea Societăţii Informaţionale şi pe cele ale Unităţii de implementare proiecte.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport de criticile formulate, de apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, legalitatea Deciziei nr. 2459/18.03.2016 emisă de recurentul-pârât, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Raportului de control nr. x/25.11.2015 şi a Raportului de control nr. 19.419/10.12.2015, aferentă proiectului "E-Registru - Realizarea şi implementarea unui sistem informatic integrat la nivelul Consiliului Judeţean Sibiu şi UAT-urilor partenere pentru gestionarea Registrului Agricol în format electronic" cod SMIS 48354, prin care s-a stabilit în sarcina intimatului-reclamant o corecţie financiară de 5% din valoarea contractului de furnizare nr. x.500/29.10.2014 încheiat cu A. S.R.L. - S.C. B. S.R.L. - S.C. C. S.R.L., - S.C. D. S.R.L..
Acţiunea sa a fost admisă în parte, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinice şi nelegale actele administrativ fiscale contestate.
Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (actualmente Autoritatea pentru Digitalizarea României).
În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.
Potrivit textului normativ indicat, se poate cere casarea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Recurentul-pârât a invocat lipsa motivării cu privire la neconformitatea Formularului 12b - Declaraţie privind partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de asociaţi si specializarea acestora, neregulă consemnată în Raportul de control nr. x/10.12.2015, pe care instanţa de fond implicit l-a anulat.
Critica este nefondată, întrucât hotărârea recurată este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, în sensul că aceasta trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele administrate.
Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susţinerile părţilor litigante, instanţa poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea urmând să reliefeze raţionamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluţia, cu arătarea elementelor esenţiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.
Or, în speţă, judecătorul fondului a analizat inclusiv neregula vizând neconformitatea Formularului 12 b, chiar dacă sub acest aspect motivarea este succintă, reţinând că activităţile prestate de fiecare asociat din cadrul Asocierii sunt corelate cu domeniul pentru care au fost depuse certificatele ISO.
Ipoteza nemotivării are în vedere inexistenţa considerentelor sentinţei recurate şi nu expunerea acestora într-o formă simplificată, cum este în cazul de faţă.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.
Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.
În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurente motivului de casare menţionat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin actele administrative contestate, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.
Problema esenţială ce se impune a fi dezlegată în cauză este aceea de a stabili dacă a existat sau nu o neregulă în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 în procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de contractului de furnizare nr. x.500/29.10.2014 încheiat cu A. S.R.L. - S.C. B. S.R.L. - S.C. C. S.R.L., - S.C. D. S.R.L..
Textul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 defineşte "neregula" ca fiind "orice abatere de legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".
Se observă astfel, că pentru a fi în prezenţa unei nereguli trebuie să existe o abatere, care constă în acţiunea/inacţiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale şi ale contractului de finanţare, precum şi un prejudiciu care constă în suma plătită necuvenit.
Nerespectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, prin nerespectarea cerinţelor/criteriilor de calificare şi/sau selecţie, este de natură a atrage potenţialitatea unui prejudiciu.
Pentru a dispune aplicarea unei corecţii de 5% în procedura de verificare a cererilor de rambursare nr. x, autoritatea pârâtă a constatat că în procesul de evaluare a ofertelor a fost declarată ca acceptabilă oferta depusă de A. S.R.L. (lider)- S.C. B. S.R.L. - S.C. C. S.R.L., -D. S.R.L., deşi dacă cerinţa din fişa de date a achiziţiei referitoare la standardele de calitate ar fi fost analizată şi aplicată corespunzător, acesta ar fi fost respinsă şi, de asemenea, că a fost modificată oferta depusă de Asociere (modificarea informaţiilor prevăzute în Formularul 12b - Declaraţie privind partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de asociaţi şi specializarea acestora), prin răspunsul la clarificări înregistrat cu nr. x/21.08.2014.
Potrivit art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006:
(1) Operatorii economici au dreptul de a prezenta certificate emise de către o autoritate publică competentă sau de către un organism de drept public sau privat care respectă standarde europene de certificare, pentru demonstrarea îndeplinirii unor criterii de calificare şi selecţie formulate în conformitate cu prevederile art. 176.
(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune candidaţilor/ofertanţilor obligativitatea prezentării unei certificări specifice, aceştia din urma având dreptul de a prezenta, în scopul demonstrării îndeplinirii anumitor cerinţe, orice alte documente echivalente cu o astfel de certificare sau care probează, în mod concludent, îndeplinirea respectivelor cerinţe. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, dacă se consideră necesar, clarificări sau completări ale documentelor prezentate.
Parag. 6 din O.U.G. nr. 34/2006 având denumirea marginală "Standarde de asigurare a calităţii, prevede:
"Art. 191. În cazul în care solicită prezentarea unor certificate, emise de organisme independente, prin care se atesta faptul că operatorul economic respecta anumite standarde de asigurare a calităţii, autoritatea contractantă trebuie să se raporteze la sistemele de asigurare a calităţii bazate pe seriile de standarde europene relevante, certificate de organisme conforme cu seriile de standarde europene privind certificarea";
Art. 192. În conformitate cu principiul recunoaşterii reciproce, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.
Art. 193. În cazul în care operatorul economic nu deţine un certificat de calitate astfel cum este solicitat de autoritatea contractantă, aceasta din urmă are obligaţia de a accepta orice alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic respectiv, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii.
Art. 1931. Certificarea respectării standardelor de asigurare a calităţii nu poate face obiectul susţinerii acordate de către o altă persoană."
În cauză autoritatea contractantă în cadrul Fişei de date, la Secţiunea III.2.3.b), a solicitat ca ofertanţii să facă dovada deţinerii unui Certificat ISO 9001 sau echivalent, iar în cazul unei asocieri, membrii asociaţi trebuie să deţină acest certificat pentru partea pe care o realizează.
Asocierea a răspuns prin adresa nr. x/18.08.2014 înregistrată sub nr. x.198/ora 09:59 şi a depus certificatul ISO 9001 nr. QA/RO/0036 emis în iunie 2013, valabil până la data de iunie 2015 având ca obiect: Servicii de consultanţă pentru afaceri şi management, dezvoltare, mentenanţă, asistenţă tehnică pentru sisteme informatice (hardware şi software), servicii de consultanţă privind achiziţiile publice, servicii de instruire şi formare profesională.
Comisia de evaluare a solicitat clarificări asociatului S.C. B. S.R.L. cu privire la dovada îndeplinirii cerinţei privind certificarea ISO 9001, având în vedere faptul că Certificat ISO 9001:2008 nr. QA/RO/0036 din 07.06.2013 valabil până în 07.06.2014 - prezentat iniţial de către asociatul B. - nu corespundea cu activităţile pe care urma să le presteze în cadrul proiectului.
Prin adresa nr. x/18.08.2014, asocierea a transmis Certificatul ISO 9001:2008 nr. QA/RO/0036- Revizia nr. 1, data emiterii iniţiale iulie 2013, data actualizării iunie 2014 şi data expirării certificatului iunie 2015, cu următoarele activităţi certificate: Servicii de consultanţă pentru afaceri şi management, dezvoltare, mentenanţă, asistenţă tehnică pentru sisteme informatice (hardware şi software), Servicii de consultanţă privind achiziţiile publice, Servicii de instruire şi formare profesională, precizându-se că dintr-o eroare materială s-a depus certificatul ISO vechi.
Potrivit art. 201 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, " Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate. (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat."
Cum prin răspunsul la clarificările solicitate, B. S.R.L. a depus Certificatul ISO 9001:2008 nr. QA/RO/0036- Revizia nr. 1, data emiterii iniţiale iulie 2013, data actualizării iunie 2014, în mod corect a constatat prima instanţă că îndeplinea cerinţa de calificare şi selecţie.
Din moment ce în cuprinsul certificatului ISO depus în urma solicitării de clarificări din partea autorităţii contractante, nu se specifică că certificarea ISO pentru activităţile din cuprinsul acestuia este valabilă doar de la data actualizării - respectiv iunie 2014, rezultă că este valabil în forma respectivă la data depunerii ofertelor.
Cât priveşte modificarea informaţiilor prevăzute în Formularul 12b - Declaraţie privind partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de asociaţi şi specializarea acestora, susţinerile recurentului-pârât nu se confirmă.
Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că activităţile prestate de fiecare asociat din cadrul Asocierii sunt corelate cu domeniul pentru care au fost depuse certificatele ISO.
Având în vedere că în cadrul Acordului de Asociere în vederea participării la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, se menţionează faptul că părţile vor realiza în comun activităţi constând în servicii şi aplicaţii software, nu şi furnizare de produse, comisia de evaluare a considerat că prin răspunsul la clarificările solicitate de autoritatea contractantă, Asocierea nu şi-a modificat sub oferta depusă iniţial, făcând doar corelarea unor date înscrise în Formularul 12b cu documentele depuse la dosar, corectarea efectuată fiind în deplină concordanţă cu prevederile şi termenii Acordului de asociere. Aşadar, decizia comisiei de evaluare s-a bazat, în mod corect, pe coroborarea datelor din înscrisurile aflate la dosarul achiziţiei.
Prin urmare, în mod corect a apreciat instanţa de fond că, în mod nelegal s-a reţinut prin actele administrative contestate existenţa unei nereguli în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, criticile aduse sentinţei recurate fiind nefondate.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul formulat de pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României (succesor în drepturile şi obligaţiile Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor), ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României (succesor în drepturile şi obligaţiile Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor) împotriva sentinţei nr. 239 din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2022.