Joint and several tax liability of insolvent company shareholder under Art. 25(2)(d) Fiscal Procedure Code: requirement to prove bad faith during insolvency proceedings.

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, a formulat contestaţie împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare DJ 5160/09.05.2019 pentru suma de 4.120.488 RON si a Deciziei nr. x/08.07.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare, în sensul anulării acestora.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 425 din 22 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj şi intervenienţii forţaţi B. S.R.L. prin lichidator judiciar C., şi D.;

(ii) a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x/08.7.2019 şi Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.05.2019 emisă de A.J.F.P. Dolj.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 425 din 22 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs comun pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 23 alin. 1it. c) şi art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015, art. 18 alin. (1), art. 103 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 şi art. 194-196 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, contrar alegaţiilor instantei de fond, din cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare, emisă în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) şi din Legea nr. 207/2015, rezultă că obligaţiile fiscale restante provin din declaraţiile 300 aferente perioadei septembrie 2012 - iulie 2017, declaraţiile 112 aferente perioadei octombrie 2015- aprilie 2017, declaraţia 100 din 20.10.2007, Decizia de impunere nr. x/10.02.2010 şi Decizia de impunere nr. x/21.10.2016, respectiv obligaţii anterioare şi ulterioare deschiderii procedurii insolvenţei.

Conform listei administratorilor şi asociaţilor editată la 14.06.2019 din baza de date a ANAF, asociaţii S.C. B. S.R.L. sunt D. şi A..

Organele de executare au constatat că la data de 13.06.2012 - data deschiderii procedurii insolvenţei, cuantumul obligaţiior fiscale era de 660.374 RON.

După data deschiderii procedurii de insolvenţă, S.C. B. S.R.L. a declarat obligaţii fiscale la bugetul general consolidat în cuantum de 3.460.114 RON, sume care nu au fost achitate, deşi erau prioritare conform prevederilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Organul fiscal are îndreptăţirea de a recupera atât prejudiciu iniţial cât şi prejudiciu suplimentar faţă de cel cunoscut la data deschiderii procedurii insolvenţei prin folosirea altor căi legale, cum este cazul în speţă, răspunderea solidara.

Aşadar, au fost obligaţii fiscale cunoscute şi declarate de societate, născute în perioada anterioară deschiderii procedurii, în perioada de observaţie şi în perioada reorganizării, perioadă în care reclamantul deţinea calitatea de asociat.

Prin urmare, pe perioada în care reclamantul a fost asociat al societăţii s-a înregistrat neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, aspecte necontestate de către reclamant.

Art. 103 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, reţinut de instanta de fond, prevede că "Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Acţionarii, asociaţii şi membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activităţii ori în administrarea averii debitorului, cu excepţia şi în limita cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege şi în planul de reorganizare."

Din interpretarea logico-sistematică a acestor dispoziţii legale, contrar alegaţiilor instanţei de fond, rezultă că până la data reorganizării, acţionarii, asocaţii şi membrii cu răspundere limitată au dreptul de a interveni în conducerea activităţii ori administrarea averii debitorului.

Conform art. 18 alin. (1) din legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societăţii şi ale acestora şi să participe la procedură, pe seama debitorului.

Pe durata executării planului de reorganizare, debitorul îşi va conduce activitatea conform art. 103 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

La data de 13.06.2012, urmare a cererii formulate de debitorul S.C. B. S.R.L., Tribunalul Dolj a dispus deschiderea procedurii generate de insolventa împotriva societatii debitoare, iar la data de 20.02.2013, a fost confirmat de către instanţă planul de reorganizare .

Raportat la dispoziţiile legale precitate, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 194, art. 195 şi art. 199 din Legea 31/1990 cu privire la atribuţiile organelor de conducere ale societăţilor comerciale, rezultă că până la data intrării în insolvenţă, precum şi după data intrării în insolvenţă până la data reorganizării, funcţia de decizie a reclamantului deţinută în cadrul societăţii a dat posibilitate acestuia să deţină un rol major în funcţionarea societăţii, la determinarea efectuării plăţii obligaţiilor fiscale, iar din acest punct de vedere, susţinerile instanţei de fond, în sensul că acesta nu avut funcţia de administrator special şi că, implicit, nu a avut rol activ în societate neputând să determine neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, sunt greşite şi vădit nelegale.

Dreptul de control al asociaţilor priveşte în esenţă modul de lucru al administratorilor, situaţiile financiare ale societăţii, actele încheiate de reprezentanţii societăţii, modul de utilizare a resurselor financiare şi a celorlalte bunuri din patrimoniul societătii etc.

Având în vedere funcţiile şi calităţile reclamantului deţinute în cadrul societăţii, precum şi faptul că societatea a existat ca o afacere de familie, ţinînd cont de legătura de rudenie dintre cele două persoane fizice care au deţinut calitatea de asociat, rezultă că susţinerile reclamantului, preluate de instanţa de fond nu se confirmă, neexistând dubii asupra rolului activ al reclamantului în cadrul societăţii.

Or, potrivit art. 23 alin. 1it. c) din Legea nr. 207/2015, în cazul în care obligaţia fiscală nu a fost îndeplinită de dectori, debitori devin, alte persoane, în condiţiile legii.

Prin urmare, faţă de atribuţiile de control pe care reclamantul le-a deţinut în perioada anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă şi, ulterior, până la data reorganizării, reclamantul nu a acţionat în vederea determinării achitării obligaţiilor fiscale ale societăţii, fapt care a produs declanşarea procedurii insolvenţei, propunerea unui plan de reorganizare neviabil, acumularea de noi debite, generând prejudicii la nivelul societăţii şi crearea unui prejudiciu la bugetul de stat, pentru că aceste sume reprezentând obligaţii fiscale nu mai pot fi recuperate din patrimoniul persoanei juridice, ajungând ca la data deciziei de angajare a răspunderii solidare ca societatea să figureze cu obligaţii fiscale neachitate în sumă de 4.120.488 RON

Din interpretarea art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală rezultă că răspund solidar administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale, aceste condiţii fiind dovedite de către organul fiscal aşa cum rezulta în mod clar din probele administrate la fond.

În ceea ce priveşte buna credinţă a asociatului, recurentele admit că acesta se prezumă până la proba contrarie, însă în condiţiile în care legea stabileşte obligaţii de a face în sarcina acestuia şi implicit ieşirea din pasivitate prin determinarea efectuării plăţilor în desfăşurarea unei activităţi de profesionist, prezumţia de bună credinţă este răsturnată.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, sintagma "rea credinţă" nu trebuie asociată numai intenţiei directe, ceea ce conduce la o interpretare restrictivă a dispoziţiilor legate analizate,contrară voinţei legiuitorului, ci şi intenţiei indirecte sau neglijentei.

Prin urmare, aşa cum au reţinut organele fiscale, în cuprinsul deciziei contestate, elementele relei-credinte se dedus din modul în care reclamantul a reacţionat sau dimpotrivă a omis să reacţioneze atunci când legea îi impunea o obligaţie de a face.

Avînd în vedere pasivitatea reclamantului prin raportare la îndatoririle şi obligaţiile stabilite prin lege, se constată că acesta nu a manifestat diligenţa unei persoane de bună credinţă, inacţiunea sa în sfera şi acceptiunea Codului de procedura fiscală fiind calificată rea credinţă, vinovăţia reclamantului putând fi reţinută şi sub forma de culpă. Totodată, subzistă şi legătura de cauzalitate între conduita reclaamntului şi prejudiciul produs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului pârâtelor şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca temeinică şi legală, considerând că raţionamentul expus de recurente este profund eronat, ignorând atribuţiile administratorului special, astfel cum ele sunt reglementate de art. 18 alin. (2) Legea 85/2006, şi neagă împrejurarea că, în realitate, activitatea debitoarei este condusă de administratorul judiciar şi verificată de judecătorul sindic, acesta fiind şi motivul pentru care, în continuare consideră ca fiind aplicabile prevederile Legii nr. 31/1990, în ceea ce priveşte conducerea societăţii.

Recurentele-pârâte au depus răspuns la întâmpinare.

Excepţia nulităţii recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., şi respinsă în şedinţa publică din 09.03.2022.

În faza procesuală a recursului, intimatul-reclamant a depus un certificat de grefă cu soluţia pronunţată prin Decizia nr. 1162/01.03.2022 în dosarul nr. x/2019.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului de casare invocat şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 5160/09.05.2019 emisă de AJFP Dolj, prin care s-a dispus, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, angajarea răspunderii solidare, în calitate de asociat, cu societatea debitoare S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 4.120.488 RON.

Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. x/08.07.2019.

Soluţionând cauza, prima instanţă a constatat nelegalitatea actelor administrative atacate, reţinând că decizia de atragere a răspunderii solidare asupra intimatului-reclamant a fost emisă în mod nelegal, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile vizând interpretarea şi aplicarea greşită art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte răspunderea solidară a intimatului-reclamant A. pentru suma de 4.120.488 RON, raportat la situaţia factuală reţinută în cauză.

Intimatul-reclamant a deţinut calitatea de asociat al debitoarei S.C. B. S.R.L., în cote egale cu asociatul D., care a deţinut şi calitatea de administrator statutar şi, ulterior, administrator special al societăţii, de la înfiinţare şi până la începerea procedurii falimentului.

La data de 13.06.2012, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei S.C. B. S.R.L., iar la data de 20.02.2013 a fost confirmat de către instanţă planul de reorganizare pe o perioadă de 3 ani, graficul de plăţi fiind stabilit pentru perioada 20.02.2013-20.02.2016, ulterior fiind aprobată prelungirea cu un an. La data de 03.04.2017 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, iar la data de 28.01.2019 debitoarea a fost declarată insolvabilă prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. DJ 758/2019.

Din cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 5160/09.05.2019 emisă de de AJFP Dolj, rezultă că obligaţiile fiscale restante sunt aferente perioadei septembrie 2012- iulie 2017 şi octombrie 2015- aprilie 2017, fiind ulterioare datei intrării în insolvenţă a debitoarei S.C. B. S.R.L..

Temeiul de drept care a stat la baza emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 5160/09.05.2019 îl constituie dispoziţiile art. 25 alin(2) lit. d) Codul de procedură fiscală:

"Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: (...) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

Instanţa reţine că, după deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei B. S.R.L., perioadă în care aceasta a acumulat datoriile pentru care a fost antrenată răspunderea intimatului -reclamant, în calitate de asociat, a fost numită administrator special, D., atribuţiile acesteia fiind arătate la art. 18 alin. (2) din Legea 85/2006:

"(2) Administratorul special are următoarele atribuţii: a) exprimă intenţia debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2); b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acţiunilor prevăzute la art. 79 şi 80; c) formulează contestaţii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; d) propune un plan de reorganizare; e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului; f) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primeşte raportul final şi bilanţul de închidere şi participă la şedinţa convocată pentru soluţionarea obiecţiunilor şi aprobarea raportului;g) primeşte notificarea închiderii procedurii."

Or, conform art. 103 alin. (2) teza a II a din Legea nr 85/2006, sub imperiul căreia a început procedura insolvenţei debitoarei S.C. B. S.R.L. "acţionarii, asociaţii şi membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activităţii ori în administrarea averii debitorului, cu excepţia şi în limita cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege şi în planul de reorganizare.", o prevedere similară existând şi în Legea nr. 85/2014, în vigoare în prezent, care dispune la art. 55 că "După deschiderea procedurii şi numirea administratorului special, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor/membrilor îşi suspendă activitatea şi se va putea întruni, la convocarea administratorului judiciar, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de prezenta lege.".

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentelor, după deschiderea procedurii insolvenţei asociaţii nu mai au toate drepturile şi pârghiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 pentru a influenţa conducerea societăţii, cu atât mai mult cu cât activitatea administratorului special s-a defăşurat în perioada insolvenţei în condiţiile art. 20 alin. (1) lit. f) din Legea 85/2006 care dispun că administratorul special are ca atribuţii "conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuţiile sale şi la condiţiile de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului".

Simpla împrejurare că intimatul-reclamant era asociat în perioada când s-au acumulat debitele societăţii nu este suficientă, raportat la faptul că societatea aflată în insolvabilitate avea desemnat administrator care pe perioada insolvenţei şi-a exercitat funcţia sub supravegherea administratorului judiciar şi a judecătorului sindic, fără a se dovedi împrejurări din care să rezulte că intimatul-reclamant a exercitat în fapt funcţia de administrator al societăţii debitoare, în locul sau alături de administratorul societăţii, pentru a se putea astfel transfera acestuia răspunderea administratorului pentru neplata obligaţiilor fiscale.

Pe de altă parte, indiferent de pârghiile pe care un asociat le-ar avea la dispoziţie pentru influenţarea activităţii unei societăţi, răspunderea acestuia nu poate fi disociată de îndeplinirea condiţiei săvârşirii faptelor cu rea-credinţă, elementul subiectiv al răspunderii prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Condiţia relei-credinţe, prevăzută de textul de lege, reprezintă o stare de fapt care trebuie dovedită de organul fiscal, având în vedere că legiuitorul nu a instituit prezumţia de vinovăţie în cazul administratorilor/asociaţilor. Prin urmare, condiţia relei-credinţe a intimatului-reclamant nu se prezumă prin neachitarea debitelor, fiind necesară probarea acesteia.

Or, în cauză, organul fiscal nu a dovedit modalitatea în care intimatul-reclamant a urmărit obţinerea rezultatului prezentat, respectiv neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale şi insolvabilitatea debitoarei, context în care, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu s-a dovedit reaua credinţă a intimatului-reclamant în neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, ca element subiectiv al antrenării răspunderii solidare a acestuia.

Nici argumentul suplimentar adus de organul de control, prin decizia administrativă emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, respectiv "conduita pasivă" a intimatului-reclamant manifestată în sensul nedeclarării şi neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi permiterea acumulării de majorări/dobânzi/penalităţi de întârziere, nu poate fi reţinut, în condiţiile în care nu s-a dovedit reaua credinţă a acestuia, această "conduită pasivă" nefiind suficientă pentru atragerea răspunderii solidare în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultăa din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 425 din 22 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2022.