Nullity of administrative appeal for failure to substantiate grounds of illegality under strict interpretation of cassation requirements.

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.11.2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în prezent Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2013, a Notificării nr. x/13.03.2013, a Deciziei nr. 14838/21.05.2013 şi a Notificării nr. x/07.06.2013 emise de pârâtă.

1.2. Sentinţa de fond din primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 111/4.07.2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea şi, în consecinţă, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2013 încheiat de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a notificărilor nr. x/13.03.2013 şi y/07.06.2013 emise de pârâtă, a deciziei nr. 14838/21.05.2013 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiei din cadrul pârâtei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

1.3. Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare

Prin Decizia nr. 3256/18.11.2016 pronunţată de ICCJ-SCAF, a fost respinsă excepţia prescripţiei acţiunii OLAF şi a instrumentării actelor administrative contestate, invocată de intimata S.C. A. S.R.L.; a fost admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 111/F/2014 din 04 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal; a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Al doilea ciclu procesual

2.1. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 2.05.2017 sub nr. x/2013*.

La termenul de judecată din 15.03.2018, pârâta A.F.I.R. a invocat excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a administratorului societăţii reclamante, respectiv a mandatarului reclamantei, cu privire la care părţile prezente au pus concluzii la termenul de judecată din 26.04.2018, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă respectivă.

La acelaşi termen de judecată, instanţa de judecată a invocat, din oficiu, în raport cu dispoziţiile art. 28 C. proc. pen. şi faţă de conţinutul şi dispozitivul deciziei penale nr. 888/23.11.2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale susmenţionate cu privire la fapta săvârşită de administratorul reclamantei şi persoana care a săvârşit-o, concluziile părţilor prezente fiind de asemenea consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată.

2.2. Soluţia instanţei de fond din al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 73/2018 din 3 mai 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale invocată de instanţă din oficiu în aplicarea art. 28 din Legea nr. 135/2010 şi, în consecinţă, a respins acţiunea; a respins excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a administratorului reclamantei şi a mandatarului acesteia, invocate de pârâta susmenţionată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin B., a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Prin Decizia nr. 2515 din 19 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin B. împotriva sentinţei nr. 73/2018 din 3 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată, în sensul că a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca nefondată şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate referitoare la excepţiile lipsei calităţii de reprezentant, acordând termen pentru rejudecarea fondului după casarea cu reţinere la data de 15.06.2021, cu citarea părţilor.

5. La data de 15 iunie 2021 şi, respectiv, 16 iunie 2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin B. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aceasta urmând a fi soluţionată în cadrul dosarului asociat nr. x/2013, creat în temeiul art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Prin încheierea din data de 1 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca inadmisibile.

7. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special C. şi intervenientul C..

8. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor.

Instanţa de control judiciar constată că recursurile nu îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Or, în cauză, recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate prin raportare la soluţia pronunţată ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivul de casare invocat. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză şi la reiterarea situaţiei de fapt reţinute, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept în raport cu considerentele instanţei de fond.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a părţii faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursurilor.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată, instanţa reţine că aceasta este nemotivată, recurentul neaducând nciciun argument de fapt sau de drept în susţinerea acesteia. Cu ocazia dezbaterilor, recurentul nu a adus niciun argument în susţinerea relevanţei soluţionării acestei excepţii.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar reţine că, în raport de soluţia dată, privind constatarea nulităţii căii de atac a recursului, în cauză nu se mai impune analizarea cererilor formulate de recurent, care vizează sesizarea Curţii Constituţionale şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special C. şi de intervenientul C. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2022.