Incompatibility of a local mayor with registered commercial activity under Law 161/2003 and the preventive nature of conflict of interest regimes

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/03.04.2019 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate Bihor, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să anuleze Raportul de Evaluare nr. x/18.03.2019, întocmit de inspectorul de integritate în lucrarea 3245/A/II/02.02.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 113/CA/2019 - P.I. din 20 iunie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrative formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 113/CA/2019 - P.I. din 20 iunie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea Raportului de evaluare întocmit în cauză.

În opinia recurentului, judecătorul fondului a interpretat şi aplicat greşit legea, reducând-o la sensul ei literal şi astfel s-a ajuns la situaţia în care, un primar care îşi lucrează terenul agricol deţinut în proprietate ca si gospodărie agricolă, comercializând produsele obţinute în baza adeverinţei de producător, să nu fie incompatibil, în timp ce un primar care realizează aceeaşi activitate, dar se înregistrează juridic cu această activitate, să fie socotit incompatibil, nu poate fi primită ca justificând soluţia unei instanţe de judecată.

În ceea ce priveşte incidenţa Legii nr. 54/2019, judecătorul fondului a respins acest argument de nelegalitate a actului administrativ, pe motiv că actul a fost emis anterior publicării legii şi, în al doilea rând, pentru că norma indicată nu priveşte incompatibilitatea însăşi, răspunderea civilă pe care o atrage.

A precizat recurentul că nu poate fi de acord cu această interpretare, deoarece Legea nr. 54/2019 instituie un termen de prescripţie la exercitarea dreptului ANI de a constata prezenta unui caz de incompatibilitate.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la motivele de ordine publică formulate de recurentul - reclamant, Înalta Curte urmează a respinge completarea la recurs ca tardiv formulată, reţinând că, faţă de prevederile art. 478 raportat la art. 494 din C. proc. civ., părţile nu se vor putea folosi în faţa instanţei învestite cu soluţionarea căii de atac de alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât cele invocate la prima instanţă.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurentul - reclamant A., instanţa de control judiciar reţine următoarele.

Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se poate face numai în situaţia în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare.

Întrebările ce se pot adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale spetei deduse judecăţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: interpretarea tratatelor; validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii. Alin. (2) din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fata unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

Aşadar, procedura hotărârii preliminare, prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană, dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare, fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional,

Din aprecierea textelor de drept european aplicabile, CJUE are obligaţia numai a interpretării dreptului comunitar, nu si a aplicării acestuia în cazuri individuale concrete, nu şi a aplicării efectivei în sistemul naţional.

Curtea Europeană elaborează o premisă abstractă, ţinând seama de, particularităţile cauzei, şi nu va face nicio apreciere pe fondul cauzei şi nici nu va pronunţa o hotărâre asupra cauzei, aceste ultime aspecte intrând în competenţa exclusivă a instanţelor naţionalei.

Astfel, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii. Europene se poate face numai în situaţia în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare.

În cauza de faţă, prin cererea formulată se tinde, în realitate, să se obţină din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o "decizie de îndrumare" în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională. Or, în acest caz nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, cererea urmând a fi respinsă.

Referitor la recursul declarat în cauză

În cauza de faţă, prin Raportul de Evaluare nr. x/18.03.2019, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că reclamantul a încălcat prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi nu a respectat dispoziţiile art. 91 alin. (3), teza I din acelaşi act normativ.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-reclamant privind pretinsa nelegalitate a actului administrativ supus analizei.

Argumentele invocate de recurent nu pot fi primite, întrucât trebuie subliniat faptul că legea nu condiţionează existenţa cazului de incompatibilitate de dovedirea unor elemente concrete de parţialitate sau opacitate decizională, ori necinste sau coruptibilitate, aşa cum afirmă recurentul.

Regimul juridic al incompatibilităţilor este caracterizat de caracterul preventiv, astfel că dovedirea unor aspecte concrete de parţialitate sau opacitate decizională, ori necinste sau coruptibilitate, nu reprezintă un element constitutiv al incompatibilităţilor.

În acord cu judecătorul fondului, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat atât funcţia de primar cât şi calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 87 din Legea nr. 161/2003 stabileşte expres şi limitativ cazurile de incompatibilitate, iar art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 prevede fără echivoc imposibilitatea cumulului de funcţii acordând persoanei care se află într-unul din cazurile de incompatibilitate, un termen limită pentru a-şi exprima opţiunea între cele două funcţii, cea efectivă sau cea care a atras starea de incompatibilitate.

Întrucât legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilităţile funcţiei de primar şi care sunt demersurile necesare ce trebuie efectuate pentru a ieşi din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege, instanţa reţine că toate susţinerile recurentului sunt neîntemeiate întrucât acesta a ignorat prevederile legale menţionate, încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităţilor aplicabil aleşilor locali.

În ceea ce priveşte argumentele invocate de recurent referitoare la articolul 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de control judiciar în acord cu judecătorul fondului, constată faptul că acest text de lege a fost publicat în M. Of. nr. 222 din 21.03.2019, adică la o dată ulterioară întocmirii Raportul de Evaluare nr. x/18.03.2019, astfel că, neexistând posibilitatea aplicării retroactive, nu este incident în cauza de faţă, având ca obiect contestarea raportului de evaluare anterior menţionat.

Pe de altă parte, chiar dacă, s-ar aprecia că, acest text normativ ar fi aplicabil în speţă, instanţa constată că acesta reglementează instituţia prescrierii răspunderii civile, administrative sau disciplinare în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii faptei ce trage incompatibilitatea, ipoteză ce nu corespunde speţei de faţă, având în vedere deţinerea de către recurent a calităţii de comerciant concomitent cu exercitarea funcţiei de primar al Comunei Pir, din 2012 şi până la data întocmirii Raportul de Evaluare nr. x/18.03.2019.

Mai mult decât atât, instanţa observă că, acest text normativ nu se referă la însăşi constatarea stării de incompatibilitate, ci la înlăturarea răspunderii civile, administrative sau disciplinare ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, astfel că, aşa cum s-a reţinut, nu este relevant în prezenta cauză, al cărei obiect îl reprezintă cenzurarea legalităţii actului administrativ de constatare a stării de incompatibilitate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge completarea la recurs ca tardiv formulată.

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 113/CA/2019 - P.I. din 20 iunie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2022.