Jurisdiction for discrimination claims regarding child-rearing allowances: application of special administrative competence rules to claims based on social protection legislation

Şedinţa publică din data de 1 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, la data de 05.06.2020, sub numărul x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâţii:

- să recalculeze indemnizaţia de creştere a copilului la nivelul anterior modificării O.U.G. nr. 111/2010;

- să repare prejudiciului creat prin plafonarea la suma de 8.500 RON a indemnizaţiei de creştere a copilului, în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 55/2017, în sensul obligării pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea la plata sumei de 17.983 RON reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia acordată anterior datei de 01.09.2017 şi cea acordată ulterior acestei date, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data de 01.09.2017 şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale la plata daunelor morale în cuantum de 17.983 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 1465 din data de 26 octombrie 2021 Tribunalul Vîlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu şi în consecinţă:

A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru pronunţarea acestei sentinţe a reţinut instanţa că, în ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, această este determinată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi 3) din Legii nr. 554/2004, normă ce se completează cu dispoziţiile din C. proc. civ.

Astfel, raportat la obiectul acţiunii, având în vedere şi că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a înţeles să cheme în judecată inclusiv trei autorităţi publice centrale, respectiv Statul Român, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Muncii Şi Protecţiei Sociale, iar ultima autoritate publică centrală este, în opinia reclamantei, iniţiatoarea O.U.G. nr. 55/2017, ce a vătămat drepturile sale deduse judecăţii (motiv pentru care solicită şi despăgubiri de la acest pârât), competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei de faţă aparţine Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Prin sentinţa nr. 7/F-cont din 25 ianuarie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Piteşti.

A declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei care face obiectul prezentului dosar, privind cerere formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu: pârâta Agentia Judeteana pentru Plati şi Inspectie Sociala Valcea, pârâtul Statul Roman prin Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

A constatat intervenit conflict negativ de competenţă.

A suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

A reţinut, în esenţă pentru pronunţarea acestei soluţii s-a avut în vedere temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv prevederile O.G. nr. 137/2000, acest temei de drept fiind indicat atât în cererea introductivă, cât şi în cererea de modificare .

În cauză cererea reclamantei nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 astfel că, în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei această trebuie să aibă în vedere regulile stabilite prin legea specială aplicabilă cauzei, respectiv, O.G. nr. 137/2000.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 prin care a solicitat:

- să se constate starea de discriminare în care a fost pusă reclamanta prin adoptarea dispoziţiilor art. II din O.U.G. nr. 55/2017;

- repararea prejudiciului creat prin plafonarea, la suma de 8500 RON, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 55/2017, în sensul obligării pârâtei Agentia Judeteana pentru Plati şi Inspectie Sociala Vâlcea, la plata sumei de 17.983 RON, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia acordată anterior datei de 01.09.2017 şi cea acordată ulterior acestei date, sumă care să fie actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data de 01.09.2017 şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Muncii şi Justitiei Sociale şi a pârâtei Agentia Judeteana pentru Plati şi Inspectie Sociala Vâlcea, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 17.983 RON.

Aşadar, obiectul principal al cererii de chemare în judecată priveşte starea de discriminare în care reclamanta apreciază că s-a aflat prin nerespectarea unor drepturi ce i s-ar fi cuvenit acestei, care i-au fost cenzurate prin art. II din O.U.G. nr. 55/2017. Cu toate acestea, izvorul concret al litigiului dintre reclamanta A. şi pârâţii Statul Român, prin Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea priveşte modalitatea de acordare a indemnizaţiei de creştere copil la care reclamanta avea dreptul în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 111/2010.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că cererea de chemare în judecată urmăreşte analiza stării de discriminare invocată de reclamantă prin efectele textului de lege indicat de aceasta, prin raportare la drepturile reclamantei în temeiul O.U.G. nr. 111/2010, act normativ în temeiul căruia se stabilesc drepturile persoanelor care solicită plata indemnizaţiei.

În conformitate cu prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 111/2010:,,(1) Fondurile necesare plăţii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cheltuielile administrative, precum şi cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2) Calculul şi plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se fac de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale."

În speţă, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială are calitatea de pârâtă alături de Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale aspect care confirmă că argumentul juridic care stă la baza solicitării reclamantei pentru constatarea stării de discriminare îşi are izvorul în drepturile stabilite iniţial prin O.U.G. nr. 111/2010.

Relevanţă prezintă pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi, Recursul în interesul legii pronunţat prin Decizia nr. 10/2016 care a vizat tocmai modul de stabilire a instanţei competente material să soluţioneze cererile pentru repararea prejudiciilor invocate de persoanele care se consideră discriminate, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

În conformitate cu această decizie s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale".

Înalta Curte apreciază că în stabilirea competenţei materiale, în raport de argumentele reiterate prin Decizia nr. 10/2016 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, trebuie avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 111/2010 care fac trimitere la stabilirea competenţei în litigiile care vizează relaţia particularilor cu instituţia publică care acordă drepturile privitoare la indemnizaţia pentru creştere copil, respectiv Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Aşadar, în conformitate cu prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor:,,1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

(2) Până la data de 5 a fiecărei luni, primăriile au obligaţia de a transmite pe bază de borderou cererile înregistrate în luna anterioară, însoţite de documentele justificative, la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale.

(3) Cererile prevăzute la alin. (1) se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la agenţia teritorială, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisă de directorul executiv.

(4) Decizia prevăzută la alin. (3) se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, direct sau prin poştă, inclusiv poşta electronică sau orice alt mijloc de comunicare.

(5) Contestaţiile formulate împotriva deciziei prevăzute la alin. (3) se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Înalta Curte, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi interesul urmărit de către reclamantă, în temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000 raportat a pari la art. 14 alin. (5) din O.U.G. nr. 111/2010, apreciază că instanţa de contencios administrativ şi fiscal este competentă material să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte competenţa materială şi teritorială efectivă, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, constatând că reclamanta are domiciliul pe raza judeţului Vîlcea iar suma vizată de despăgubire nu depăşeşte pragul valoric stabilit de textul de lege anterior menţionat pentru a se sesiza o instanţă specializată de contencios administrativ superioară, Înalta Curte constată că Tribunalul Vîlcea este comptetent să soluţioneze această cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea, Statul Român prin Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2022.