Expulsion security measure enforcement challenge; obligation to actively verify foreign risks via Aliens Authority under Ordinance 194/2002
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the prosecution’s appeal, quashed the lower courts’ decisions, and remanded the case to the Bucharest Tribunal for retrial, resulting in the prosecution prevailing. The dispute concerned a challenge to the enforcement of a security measure of expulsion imposed on a foreign national who claimed that deportation to his country of origin would violate his rights against inhuman treatment due to a pending life sentence involving forced labor. The decisive legal basis was the incorrect application of the Code of Criminal Procedure and the Ordinance No. 194/2002 on foreigners; the Court held that the lower courts erred by relying solely on documents provided by the applicant without actively requesting verification from the Aliens Authority, as required by Article 92 of the Ordinance, to determine whether statutory exceptions to the expulsion ban existed.
Legislator headnote
AI generatedart. 117 alin. (4) C. pen, art. 461 lit. d) C. proc. pen, art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen, art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen; Expulsion security measure enforcement challenge; obligation to actively verify foreign risks via Aliens Authority under Ordinance 194/2002: Instanța de apel a mai reținut că expulzarea condamnatului poate genera încălcarea art. 8 din Convenția amintită, contestatorul fiind căsătorit cu o femeie de cetățenie română încă din anul 1999, deci anterior pronunțării sentinței penale nr. 533 din 27 septembrie 2000, definitivă prin decizia penală nr. 1530 din 21 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, executarea măsurii ducând la încălcarea dreptului la viață de familie al soției sale și/ sau la ruperea relațiilor firești dintre cei doi soți.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1031 din 26 august 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis contestația la executare formulată de condamnatul E.S.A. și a dispus înlăturarea executării măsurii de siguranță a expulzării, luată prin sentința penală nr. 533 din 27 septembrie 2000 a aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că cererea condamnatului este fondată odată ce din actul emis de M.I., D.S.C., înregistrat sub nr. 1258/1992 GG, existent la dosar în traducere legalizată, rezultă că petentul condamnat contestator are o pedeapsă cu închisoare pe viață (cu muncă silnică), din 11 noiembrie 1995 fiind dezertor în afara țării și numele lui este pe listele de control la aeroport.
În consecință, instanța a constatat că în situația expulzării contestatorului în țara sa de origine, el ar fi expus la muncă silnică și tratamente inumane sau degradante.
S-a mai reținut că actul menționat nu a fost depus în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea în vederea invocării prevederilor art. 117 alin. (4) C. pen., la acea dată contestatorul nefiind în posesia lui, în cauză fiind incidente deci dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, motivul invocat fiind greșita admitere a contestației la executare, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și nici ale art. 117 alin. (4) C. pen., nefiind vorba de o „persecutare” în sensul vizat de acest din urmă text de lege.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 747 din 8 octombrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
Instanța de apel a reținut că probele administrate au relevat că în statul de origine, condamnatul are de executat pedeapsa cu închisoare pe viață prin muncă silnică, aceasta echivalând cu o pedeapsă degradantă sau inumană, în sensul art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, ratificată de România prin Legea nr. 18/2000. Totodată, s-a reținut că în lipsa înlăturării măsurii expulzării, condamnatul este supus unui risc real de a suferi tratamente contrare art. 3, riscul fiind și imediat, țara sa punând în executare hotărârea chiar din momentul intrării lui în Egipt.
Instanța de apel a mai reținut că expulzarea condamnatului poate genera încălcarea art. 8 din Convenția amintită, contestatorul fiind căsătorit cu o femeie de cetățenie română încă din anul 1999, deci anterior pronunțării sentinței penale nr. 533 din 27 septembrie 2000, definitivă prin decizia penală nr. 1530 din 21 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, executarea măsurii ducând la încălcarea dreptului la viață de familie al soției sale și/ sau la ruperea relațiilor firești dintre cei doi soți.
Sub aspectul dreptului formal, instanța de apel a constatat că ceea ce se înlătură este numai executarea măsurii expulzării și nu măsura însăși.
Împotriva hotărârii pronunțată în apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează.
Contestația la executare, potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate face în cazul când se ivește vreo împiedicare la executare.
O.U.G. nr. 194/2002, în art. 92 alin. (1) pct. 1, act normativ referitor la regimul străinilor, prevede că „un străin nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate că viața îi este pusă în pericol, ori că ar fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante”.
Alin. (4) al aceluiași articol, prevede că străinul poate fi totuși expulzat pentru motive de siguranță sau de ordine publică, chiar dacă se constată una din situațiile menționate mai sus.
Alin. (1) pct. 5 al aceluiași text de lege, prevede că este de competența instanței de judecată să constate situațiile prevăzute în alineatele (1) și (2), în urma comunicării efectuată de Autoritatea pentru străini.
Se reține astfel că instanța este competentă să constate dacă poate fi pusă în executare măsura expulzării în condițiile în care în baza comunicării efectuate de Autoritatea pentru străini, rezultă una din situațiile prevăzute la alin. (1) pct. 1 al art. 92 din O.U. nr. 194 din 12 decembrie 2002.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că instanțele nu au avut în vedere dispozițiile legale indicate, ci numai actul depus de contestator (și acesta, în copie).
Astfel, față de dispozițiile art. 92 alin. (5) din O.U. nr. 194/2000, exercitând rol activ, trebuie ca instanța să ceară Autorității pentru străini, efectuarea de verificări privind situația contestatorului în statul de origine, Egipt, tocmai pentru a constata dacă susținerile lui sunt reale și, ca atare, se regăsesc sau nu situații de genul celor prevăzute la alin. (1) al art. 92.
În altă ordine de idei, Autoritatea pentru străini este competentă să furnizeze instanței mai multe informații despre condamnatul contestator, măsura de siguranță a expulzării neprevăzând obligația ca executarea ei să se facă numai în statul de origine, art. 92 alin. (3) din O.U. nr. 194/2002 prevăzând că interdicția de expulzare durează până la dispariția motivelor pe care a fost întemeiată.
Se reține că neexaminându-se contestația la executare și prin prisma dispozițiilor art. 92 din O.U. nr. 194/2002, recursul declarat de parchet este fondat și în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 747/ A din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnatul contestator E.S.A.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 1031 din 26 august 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală și trimite cauza la Tribunalul București, pentru rejudecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2005.