Prosecutor wins salary recalculation; annulled salary order quashed and remanded with new reference values.

Şedinţa publică din data de 1 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 30.07.2019, sub nr. x/2019 reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila plângere împotriva Ordinului nr. 1781 din data de 29.05.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (comunicat la data de 03.07.2019) şi a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008); pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 Iei +8,5%+ 10%);începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017,obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie si Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. 1, a diferenţei dintre venitul pe care l-am fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 şi în continuare) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 192 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamantului ce au devenit exigibile anterior datei de 30.07.2016.

Respinge în rest ca nefondată cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 192 din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamantul reiterează o parte a argumentelor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, arătând în raport de sentinţa recurată următoarele:

În motivare, s-a reţinut că sentinţa civilă nr. 1511 din 19.04.2019 a Curţii de Apel Bucureşti invocată în acţiunea formulată nu este definitivă, iar jurisprudenţa invocată cu titlul exemplificativ vizează personalul auxiliar şi nu magistraţii, astfel că recunoaşterea prin hotărâri judecătoreşti a unor majorări salariale de care beneficiază personalul auxiliar, în aplicarea dispoziţiilor legale ce privesc exclusiv această categorie de personal nu atrage obligaţia ordonatorului de credite de a emite ordine de salarizare pentru personalul care, deşi, face parte din aceeaşi familie ocupaţională, nu se află în aceeaşi situaţie cu personalul auxiliar, întrucât ocupă o altă funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în alte condiţii.

Astfel, instanţa nu a judecat fondul cauzei prelevându-se de faptul că sentinţele civile menţionate cu titlul exemplificativ în acţiune prin care au fost admise acţiunile formulate de magistraţi nu sunt definitive, iar celelalte sentinţe invocate nu sunt formulate de magistraţi, ci de personalul auxiliar această motivare echivalând cu o lipsă a judecării fondului.

Recurentul a susţinut că, în conformitate cu prev. art. 7 din Legea nr. 554/2004, a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinului nr. 1781 din data de 29.05.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin adresa din 23.07.2019 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea, în esenţă, că subsemnatul nu deţin o hotărâre judecătorească privind aplicarea majorării de 8,5% prev. de O.G. nr. 13/2008.

Cu prilejul aprobării O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, în vederea remedierii situaţilor inechitabile şi nelegale, prin Legea nr. 71 din 3 aprilie 2015 s-a prevăzut: - art. 1 "Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări: 1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins: "(5^1) Prin excepţie de Ia prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la arţ. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Recurentul-reclamant solicită a fi avute în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 1 - 1 4) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016. Recurentul redă parte din aceste considerente şi învederează concluzia Curţii Constituţionale în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1 2) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Mai arată recurentul-reclamant că, prin Decizia nr. 23 din 29 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurentei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice, enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleaşi autorităţi sau instituţii publice.

De asemenea, prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, care, în şedinţa din 15 mai 2018, a recomandat ordonatorilor de credite, în raport cu decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică atât pentru magistraţi, cât şi pentru personalul auxiliar al instanţelor de judecată.

Drept urmare, susţine recurentul-reclamant, la nivelul unor ordonatori principali de credite din sistemul justiţiei au fost emise acte administrative de recalculare a drepturilor salariale, oferind drept exemplu decizia preşedintelui CSM nr. 365/26.09.2019 şi ordinele nr. 272/21.10.2019 şi nr. 276/21.10.2019 emise de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, prin nota nr. x/2019 întocmită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la aspecte legate de necesitatea recalculării drepturilor salariale cuvenite unor categorii de personal din cadrul Ministerului Public în raport de VRS 484,18 RON, s-a menţionat că o serie de hotărâri judecătoreşti, unele dintre ele executorii, având ca obiect obligarea parchetului la recalcularea şi plata drepturilor salariale raportat la acest cuantum al VRS. S-a propus, în consecinţă, stabilirea şi acordarea drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal din cadrul Ministerului Public în raport de VRS de 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,18 RON, după data de 01.12.2015.

Pentru toate aceste aspecte, recurentul-reclamant solicită admiterea căii de atac şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamant, prin care a solicitat respingerea lui ca fiind nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 1781/29.05.2019 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul prevederilor art. 74 alin. (1), art. 76 din Legea nr. 304/2004 şi ale Capitolului VIII- art. 8 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, precum şi din precizările formulate prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilirea salariului de bază(indemnizaţie de încadrare lunară) al reclamantului s-a realizat în perioada 9.04.2015-30.11.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar începând cu data de 1 decembrie 2015 a fost avută în vedere valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Prin Ordinul nr. 897/22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stat la baza ordinului contestat prin prezenta acţiune, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului din subordine pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, iar pentru perioada ulterioară, până la data de 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,50 RON.

Împotriva Ordinului nr. 1781/29.05.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând, în esenţă, ca drepturile salariale să-i fie recalculate prin aplicarea majorării prevăzute de O.G. nr. 13/2008 în cuantum de 8,5%, iar nu de 4%, astfel cum s-a dispus prin ordinul contestat, rezultând o valoare a VRS de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,14 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Plângerea prealabilă a fost respinsă prin Adresa nr. x/23.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar reclamantul a promovat acţiunea de faţă.

Chestiunea litigioasă dedusă cauzei priveşte cuantumul valorii de referinţă sectorială, care, în opinia reclamantului, trebuie să fie de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,14 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, pe când, în opinia pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, valoarea VRS pe aceleaşi perioade este corect stabilită prin Ordinele nr. 1172/25.04.2019 şi nr. 897/22.05.2018 la cuantumul de 421,63 RON, respectiv 463,50 RON.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a invocat două categorii de argumente şi anume: (i) incidenţa prevederilor O.G. nr. 13/2008, care a stabilit o majorare a VRS cu 8,5%, iar nu cu 4%, cât s-a reţinut prin ordinele emise de pârât; (ii) obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actele normative incidente în materia salarizării şi de cele statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, egalizare care trebuie să aibă în vedere drepturile salariale obţinute de categoriile de personal din familia ocupaţională "Justiţie" prin hotărâri judecătoreşti.

Soluţionând cererea dedusă judecăţii, instanţa de fond a apreciat-o a fi neîntemeiată, reţinând că majorarea VRS cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, se aplică doar personalului auxiliar de specialitate, din care nu face parte reclamantul procuror, iar jurisprudenţa invocată de reclamant (sentinţa civilă nr. 1511/19.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal), prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare în favoarea altor procurori, nu a fost depusă la dosarul cauzei şi, din verificările efectuate, nu este definitivă.

În raport de cele două categorii de argumente expuse de reclamant şi contestate de pârâţi, Înalta Curte are în vedere următoarele repere legislative în soluţionarea speţei de faţă:

Potrivit O.G. nr. 13/2008:

"Art. 1. - (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune.

Art. 2. - (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008."

Prin urmare, acest act normativ a prevăzut o creştere a VRS în raport de care se calculează drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistem cu 2% începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu încă 2% începând cu data de 01.10.2008, iar în cazul personalului auxiliar de specialitate, majorarea era de 4% şi, respectiv, de 4,5%, raportat la aceleaşi perioade.

Salarizarea personalului din sistemul bugetar a fost stabilită prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017), care a suferit o serie de modificări şi completări până la abrogare.

Astfel, prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, cu următoarele modificări şi completări:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Aşadar, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii.

Ulterior, prin art. 1 şi 2 din Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor de încadrare inclusiv pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, fiind introdus art. 31 prin care se prevede: "Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." Având în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar, pentru persoane care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel:

"La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Înalta Curte observă că prin acest act normativ a fost modificat principiul egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, stipulându-se că acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016, fiind sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

Pentru soluţionarea cauzei prezintă relevanţă considerentele 25-32 din decizia Curţii Constituţionale, redate în cele ce urmează:

"25. Curtea constată că, potrivit art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, norma criticată stabileşte, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistraţii care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conduce la concluzia că, deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.

26. Curtea reţine că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).

27. Întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate. Însă, dispoziţiile de lege criticate exclud recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa constituţională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie.

28. De asemenea, dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, afectează principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească.

29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis, spre exemplu, ca magistraţi de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.

30. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. Aşadar, dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalităţi în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază al magistraţilor, respectiv personalului asimilat, cu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii, şi, prin urmare, contravin art. 16 din Constituţie.

31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

32. În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică."

Înalta Curte va avea în vedere şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, în raport de deciziile interpretative ale Înaltei Curţi şi de dezlegările date de Curtea Constituţională, anterior expuse, sentinţa recurată urmând a fi reformată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Cât priveşte majorarea salarială a VRS, în cuantum de 8,5%, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, această majorare a fost prevăzută de O.G. nr. 13/2008 pentru personalul auxiliar de specialitate, nu şi pentru categoria procurorilor, din care face parte reclamantul, care beneficia de o majorare de doar 4%. Însă, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări, nu se poate face abstracţie de modificările legislative ulterioare, de hotărârile judecătoreşti pronunţate în speţe similare şi de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, din care rezultă că valoarea de referinţă sectorială este o constantă, care se înmulţeşte cu coeficienţii de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) şi trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

Potrivit considerentelor 25-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale (citate anterior), forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Aşadar, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

În speţă, reclamantul a indicat, în cuprinsul acţiunii, hotărâri judecătoreşti definitive (sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018, pronunţată de Tribunalului Mureş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018; sentinţa civilă nr. 3203/13.11.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2018), prin care s-a recunoscut, la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie", aplicarea pentru magistraţii procurori şi judecători a unei valori de referinţă sectoriale majorate cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008. Chiar dacă aceste hotărâri nu au fost depuse la dosarul instanţei de fond, existenţa lor este uşor verificabilă şi instanţei îi revenea obligaţia de a analiza efectele pe care le produc acestea, în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

În mod greşit instanţa de fond, motivând de ce nu poate avea în vedere jurisprudenţa prezentată de reclamant, s-a raportat exclusiv la sentinţa civilă nr. 1511/19.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, arătând că aceasta nu are caracter definitiv. Or, reclamantul a invocat şi alte hotărâri judecătoreşti, care erau definitive şi pe care instanţa de fond nu le-a analizat, iar la data soluţionării prezentului recurs, sentinţa civilă nr. 1511/2019 este definitivă, conform deciziei ÎCCJ - SCAF nr. 521/01.02.2022, statuând cu privire la aplicarea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008 şi în cazul magistraţilor, nu doar a personalului auxiliar de specialitate. Este de menţionat că reclamanţii din acest litigiu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, în cauză s-a dovedit, astfel cum rezultă din hotărârile anterior menţionate, că la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015, prin includerea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, respectiv de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2015, prin majorarea cu 10% a VRS conform Legii nr. 293/2015, iar de aceste majorări beneficiază şi magistraţii judecători şi procurori.

Aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi la edictarea art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie". În acelaşi sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din data de 15.05.2018 (punctul 8 din ordinea de zi soluţionată) care, pornind de la aspectele statuate prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică atât pentru magistraţi, cât şi pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti.

În concluzie, nu prezintă relevanţă împrejurarea că prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2008 nu privesc categoria magistraţilor, ci a personalului auxiliar de specialitate, devreme ce valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională. Prin urmare, este nelegală soluţia instanţei de fond, prin care s-a reţinut că reclamantul nu are dreptul la stabilirea drepturilor salariale în raport de majorarea de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, care se reflectă în cuantumul valorii de referinţă sectoriale.

Nu pot fi primite apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la lipsa de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, când a fost emis Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3206/29.11.2019.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantului de a-i fi recunoscute, recalculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul emitentului de revocare a ordinului de salarizare atacat şi de emitere a unui nou ordin, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului nr. 3206/29.11.2019, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenite reclamantului, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi (parţial) de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantului de către pârâtul Ministerul Public. Cel mult, se poate susţine că această împrejurare vizează interesul procesual al susţinerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care priveşte analiza legalităţii ordinului atacat şi refuzul pârâtului de a da curs solicitării reclamantului şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte argumentele referitoare la inexistenţa dreptului recurentului-reclamant de calculare a indemnizaţiei de încadrare cuvenită în raport de O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007, precum şi la încălcarea deciziei nr. 25/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, instanţa de control judiciar le constată a fi neîntemeiate, constatând că aceste susţineri sunt străine de prezenta cauză. Astfel, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nici al sentinţei recurate, nu au fost antamate/discutate/soluţionate aspecte referitoare la incidenţa O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007, respectiv la inaplicabilitatea acestor acte normative în cazul magistraţilor, ci doar a unor categorii de personal desemnate de legiuitor. Cum acţiunea nu cuprinde o pretenţie referitoare la aplicarea acestor acte normative, întregul rând de susţineri expus de intimatul-pârât nu are legătură cu speţa.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că niciunul din argumentele expuse de intimatul-pârât prin notele scrise din recurs şi întâmpinarea din fond nu contestă principiul aplicării unei valori de referinţă sectoriale unice pentru întreaga familie ocupaţională "Justiţie", confirmat de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Dimpotrivă, intimatul-pârât recunoaşte că, potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, legiuitorul a prevăzut necesitatea egalizării indemnizaţiilor de încadrare la nivel maxim, prin luarea în considerare a drepturilor stabilite pe cale judecătorească în favoarea altor salariaţi din aceeaşi familie ocupaţională, dar nu lămureşte motivul pentru care consideră că reclamantul nu are dreptul la calcularea drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, valori care au fost recunoscute şi aplicate în cadrul familiei ocupaţionale potrivit sentinţelor judecătoreşti anterior menţionate.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va dispune casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei şi admiterea în parte a acţiunii, pentru motivele anterior expuse, în sensul obligării pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare, prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită reclamantului A., după cum urmează: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008); pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 Iei +8,5%+ 10%); începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

Referitor la petitul vizând obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor salariale dintre venitul efectiv plătit reclamantului şi venitul ce va fi calculat de pârât prin noul ordin de salarizare, Înalta Curte reţine că cererea este întemeiată, urmând a fi admisă, acestor pârâţi revenindu-le obligaţia de a achita reclamantului diferenţele dintre sumele pe care acesta ar fi trebuit să le încaseze, dacă drepturile salariale ar fi fost legal stabilite şi cele efectiv plătite în temeiul ordinelor de salarizare contestate.

Potrivit art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul are dreptul la recunoaşterea dreptului pretins (calcularea salariului în raport de VRS pretinsă) şi la plata sumelor de care a fost lipsit pe perioada cât ordinele de salarizare contestate şi-au produs efectele.

Totodată, Înalta Curte va obliga pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, conform O.G. nr. 13/2011, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1535 alin. (1) din C. civ.

Instanţa de recurs are în vedere că, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, prin decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii s-a statuat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans).

În speţă, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale. Mai exact, recunoaşterea dreptului reclamantului la încasarea unor salarii recalculate în raport de VRS în cuantumul pretins prin cererea de chemare în judecată, cu începere de la data de 09.04.2015, dă naştere dreptului de a-i fi reparat integral prejudiciul suferit prin neplata la timp a acestor sume, prejudiciu reprezentat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi beneficiul nerealizat, echivalent al dobânzii legale, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, apreciind că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi în rejudecare va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 192 din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Admite cererea de chemare în judecată şi dispune anularea Ordinului nr. 1781 din data de 29.05.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă pârâtul, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008); pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 Iei +8,5%+ 10%); începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

Obligă pârâţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamant a diferenţelor salariale dintre sumele acordate şi cele actualizate conform acestei decizii, în raport cu perioadele în care reclamantul a lucrat la cele două parchete, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2022.