Salary dispute over seniority classification rejected; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 1 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.04.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe Langa Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare şi Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună revocarea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al PCA Oradea; emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu 23.07.2018, cu aplicarea corecta a punctului 53 din Legea 207/20.07.2018 pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciara care vizează salarizarea specialiştilor IT din instanţe şi parchete, cu încadrarea specialiştilor IT la nivelele corespunzătoare vechimii în funcţie şi nivelul parchetului respectiv cu acordarea corecta a vechimii in specialitate -funcţie de peste 20 de ani.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2387 din 9 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, exceptând capătul de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018.

A fost respins capătul de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018, ca inadmisibil.

S-a respins acţiunea (exceptând capătul de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018) formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins, în rest, acţiunea precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca fiind neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2387 din 9 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. invocând critici subscrise pe motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond în mod greşit a statutat faptul ca drepturile câştigate anterior prin hotărâri judectoresti exced obiectului prezentei cauze, intrucat la emiterea noilor acte contestate in prezenta cauza nu s-a ţinut cont de drepturile câştigate printr-o sentinţa judecătoreasca definitive si irevocabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 405/CA din 15.11.2007 pronumtata in Dosar x/2007 al Tribunalului Satu Mare rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civila nr. 124/CA/2008-R din 26.03.2008 pronunţată în Dosarul nr. x/2008 -R al Curţii de Apel Oradea, paraţii Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea si Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare au fost obligaţi Ia plata către subsemnata a drepturilor băneşti lunare conform încadrării profesionale de informatician - personal de specialitate stabilite la nivelul funcţiei de grefier cu studii superioare de execuţie incepand cu 1 data de 01.01.2005 si pana Ia data de 15.10.2007 actoaliozate cu indicale de infaltie la data efetuarii plaţii.

Rezulta ca incepand cu data de 01.01.2005 recurenta a fost reancadrata in funcţia de informatician - personal de specialitate stabilite la nivelul funcţiei de grefier cu studii superioare de execuţie.

Prin Ordonanţa nr. 100/2007 s-a acordat sporul de stabilitate pentru specialiştii IT incepand cu data de 18.04.2008.

La data de 01.01.2011 au intrat în vigoare Legile 284/2010 si 285/2010.

Salarizarea conform Legii nr. 284/2010 a dost reglementata de art. 23 alin. (2) pct. B care stipula: "pentru specialiştii IT din cadrul instantelpr si al parchetelor salariul de baza se stabileşte potrivit coefîcentului de ierarhizare corespunzător funcţiei de judecător de judecătorie ".

În baza acestor prevederi specialiştii IT au beneficiat la stabilirea salariului de baza de recunoaşterea vechimii in specialitate prevedere unanima acceptata in familia Justiţie.

Atât prin decizia de reîncadrare 75/03.09.2018 cât si prin întâmpinarea formulată angajatorul a înteles să aplice dispoziţiile legale arbitrar şi discreţionar fără să ţină cont de dispoziţiile legale în vigoare invocând faptul ca la baza decizilor sale ar sta atât Hotărârea nr. 10/2018 din data de 19.10.2018 al Colegiului de Conducereal Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, precum si NOTA din 10.08.2018 nr. 9736/2018 a Ministerul Public - Parchetul de pe Langa înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

De asemenea chiar prin întâmpinarea formulată se face un calcul din care reiese vechimea în specialitate (vechimea in parchet) insa in realitate aceasta vechime in specialitate nu este calcultata in mod corespunzător noi figurând cu o vechime intre 0-3 ani.

Conform deciziei ICCJ pronunţata in Dosar nr. x/2018 recurs in interesul Legii, toate sporurile salariale au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009

Aceste prevederi sunt similare cu cele din Legea nr. 153/2017 dar la aplicarea prevederilor noii legi de salarizare se refuza specialiştilor IT recunoaşterea vechimii in specialitate.

Din aceste considerente prezintă relevanţă în cauză sentinţa civilă nr. 1001 din data de 15.03.2019 pronunţată în Dosar nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia pe care o contestă, afirmă recurenta, salariul de bază al specialiştilor IT a fost stabilit prin raportare la grila de salarizare pentru funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcţie de 0-3 ani (Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, Capitol I. lit. B). nr. crt. 4), în condiţiile în care legea nu precizează în mod explicit acest nivel de salarizare din grilă, ci face trimitere la nr. crt. 4 lit. B), capitolul I din anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, fără a face alte precizări.

Dacă legiuitorul ar fi dorit o limitare, aceasta ar fi fost făcută ca în cazul asistenţilor judiciari unde, la art. 16 din Legea nr. 153/2017 se menţionează în mod explicit nivelul din grilă unde vor fi incadraţi.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond in mod greşit a admis aceasta excepţie pentru următoarele considerente:

Asa cum reiese din întâmpinările formulate Deciziile contestate au fost emise având la baza NOTA din 10.08.2018 nr. 9736/2018 a Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, nota transmisa tuturor Parchetelor Curţilor de Apel din tara prin care se indica nu numai reglementările legale incidente prezentei cause, ci si modul de aplicare.modul de stabilire si modul de calcul, construcţia drepturilor salariale precum si Anexa cu incadrarea efectiva pentru specialiştii IT.

De asemenea Decizia nr. 75/03.09.2018 are ca si fundament legal printre altele si NOTA din 10.08.2018 nr. 9736/2018 a Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie ceea ce nu poate să ducă decât la concluzia simplă ca această Notă este general obligatorie pentru toate parchetele din tara.

Consideră recurenta că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie are calitate procesuala in prezenta cauza intrucat executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlul de cheltuieli in care se incadreaza obligaţia respectiva.

Instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea reclamantei ca şi neîntemeiata considerând că nu există tratament discriminatoriu ci, legiuitorul a avut in vedere doar diferentele de atribuţii si condiţii in care diferite categorii de persoane implicate in mod direct sau indirect in înfăptuirea actului de justiţie le au.

Conform art. 1 alin. e) din Legea 153/2017 anexa V capitolul VIII, secţiune 1 specialiştii IT din cadrul parchetelor sunt grupaţi alături de ceilalţi specialişti din cadrul DNA, DIICOT, PICCJ, aspect care nu s-a avut în vedere şi la stabilirea drepturilor salariale. Salariile ar fi trebuit stabilite prin raportare la celelalte funcţii din domeniul informatic din cadrul sistemului şi nu prin raportare la funcţii ale căror specializare şi activitate este total diferită.

Din aceste considerente exista o vădita discriminare intre noi specialiştii IT din cadrul parchetelor si ceilalţi specialişti din cadrul aceloraşi parchete ale căror salarii nu numai ca nu s-au diminuat dar au si beneficiat de creşteri salariale, cu atât mai mult cu cat suntem singura categorie din Familia Justiţie la care li s-a diminuat drastic salariul cu aproximativ 55-60%.

De asemenea, recurenta consideră că sunt îndeplinite condiţiile necesare constatării discriminării în domeniul salarizării. Aplicarea normelor şi jurisprudenţei comunitare în locul dispoziţiilor naţionale. C. civ..J.E. a stabilit în jurisprudenţa sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ţine de principiul egalităţii: (1) un tratament diferenţiat aplicat (2) unor situaţii egale (3) fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă sau dacă (4) nu există proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.

Astfel, art. 6 prevede, printre altele, următoarele principii: b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; - acest principiu este încălcat, prin faptul că, pe de o parte, specialiştii IT din instanţe şi parchete sunt singura categorie din sistemul bugetar care este retrogradată în funcţie şi i se reduce drastic nivelul salariului. De asemenea, faţă de diverse categorii de personal din alte unităţi bugetare, nu se poate face comparaţie, atâta timp cât sunt încadraţi pe funcţii eterogene (de exemplu, la primării sau Casa de pensii IT-iştii sunt funcţionari publici, salarizaţi similar funcţionarilor publici de alte profesii; la şcoli aceştia sunt profesori, salarizaţi similar profesorilor de alte specialităţi, etc). In plus, conform nomenclatorului profesiilor, COR, noţiunea de "specialist IT" se regăseşte în titlul Grupei majore 25, "specialişti în domeniu informatic" şi cuprinde numeroase profesii, specialistul IT din instanţe exercitând, mai mult sau mai puţin, mai multe din profesiile enumerate în acel nomenclator. Cu atât mai mult, nu se poate compara specialistul IT din instanţe cu alte categorii de informaticieni din alte unităţi.

În plus, această reîncadrare este neconstituţională. Prin Legea nr. 97/2008, dar şi prin legile unitare de salarizare ulterioare, ca şi prin legile anuale de salarizare, s-a creat o aşteptare legitimă indusă chiar de legiuitor că vor beneficia, în condiţii economice si sociale de normalitate, cel puţin de aceste drepturi salariale.

Modificarea salariului de bază,în sensul diminuării, ca efect al aplicării Legii 153/2017 constituie o ingerinţă în exercitarea de către reclamanta a drepturilor lor de creanţă, şi deci, în dreptul de a li se respecta bunurile, în sensul art. art. 1 Protocolul 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omul eram titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1, instanţa trebuia sa analizeze condiţiile privării de proprietate, respectiv să se constate dacă există o ingerinţă a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ingerinţă care să fi avut ca efect privarea mea de bunul meu, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. l.

Partea a doua a articolului 1 din Protocolul nr. 1, înscrie trei condiţii în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, după cum urmează: a)privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; b) să fie impusă de o cauză de utilitate publică; c) să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internaţional. Jurisprudenţa organelor Convenţiei a mai adăugat o condiţie specifică situaţiei de privare de proprietate, şi anume necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului. Tot ca o creaţie jurisprudenţiala s-a impus o condiţie comună atât în privinţa privării de proprietate, cât şi în materia limitărilor acestui drept, prevăzute de parag. 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv, orice limitare trebuie să fie proporţională cu scopul avut în vedere la instituirea ei.

Reducerea salariului cu aproape de 60% pentru viitor şi lipsirea de dreptul de a a primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent afirmă recurenta că reprezintă, indiscutabil, o ingerinţă ce a avut ca efect privarea sa de un bun, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.

În jurisprudenţă sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reţinut că, o interferenţă cu respectarea bunurilor trebuie să respecte un "echilibru just" între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţele de protecţie individuală a drepturilor fundamentale.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat note prin care şi-a exprimat poziţia procesuală în cauză, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte, în ceea ce priveşte situaţia de fapt care a generat starea litigioasă dintre părţi, reţine că prin Decizia nr. 75 din 03.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, faţă de intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018 s-au stabilit, începând cu data de 23.07.2018, drepturile salariale ale reclamantei, specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

La emiterea deciziei au fost avute în vedere şi prevederile capitolului I- art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. a), alin. (3), art. 7 lit. a) şi g), i) capitolul I- art. 10, capitolul II, art. 38, alin. (3) lit. a) alin. (6) şi alin. (7) şi art. 39 alin. (1) din capitolul IV al Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Împotriva deciziei, reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Hotărârea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea nr. 10/19.10.2018.

2.2. Analiza criticilor formulate prin cererea de recurs

În ceea ce priveşte critica privitoare la soluţia prin care instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu excepţia capătului de cerere privitor la anularea Notei nr. x/2018, Înalta Curte apreciază că criticile emise de recurenta-reclamantă sunt neîntemeiate.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, toate actele administrative a căror anulare se solicită de către recurenta-reclamantă, cu excepţia Notei nr. x/2018, faţă de care de altfel instanţa de fond a arătat în mod judicios că nu are caracterul unui act administrativ în sensul celor definite de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu au fost emise de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Or, pentru a avea calitate procesuală pasivă în cauză trebuie să existe identitate între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii şi cel chemat în judecată în calitate de pârât. În materia contenciosului administrativ tipic, legitimarea procesuală pasivă aparţine emitentului actului contestat, iar în cauză Ministerul Public nu este emitentul actelor contestate.

Referitor la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate.

Subsumat acestui motiv de casare, Înalta Curte, constatând legală soluţia pronunţată de prima instanţă, va proceda la substituirea parţială a motivării acesteia în sensul analizării aspectelor deduse judecăţii, prin prisma Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021, pronunţate ulterior hotărârii recurate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe care o va aplica în cauză.

Astfel, recurenta-reclamantă este încadrată ca specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Sub un prim aspect, analizând Decizia nr. 31/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de recurs constată că această decizie se referă în mod expres la personalul specialist IT, stabilind că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie.

Prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză s-au stabilit drepturile salariale cuvenite recurentei-reclamnte prin raportare la grila de salarizare pentru funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcţie de 0-3 ani, fără a se lua în considerare vechimea în specialitate.

Instanţa de recurs constată că pretenţiile deduse judecăţii de către recurentei-reclamante au făcut obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. 31/2021 din data de 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27/07/2021 şi obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 şi a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie."

Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reţinut că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).

De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a reţinut că:

"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradaţia rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradaţia rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeaşi lege.

97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcţie", se aplică şi acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 22 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

"(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4", iar la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V la Legea - cadru nr. 153/2017 se află funcţia de "procuror cu grad de judecătorie", existând în cadrul tabelului aferent o ierarhizare pe verticală raportată la vechimea în funcţie şi o ierarhizare pe orizontală raportată la gradaţie, primul rând al ierarhiei fiind cel specific unei vechimi în funcţie de "0-3 ani".

În Nota nr. 1 şi nr. 3 la Capitolul I lit. A) şi B) se prevede că "Prin vechime în funcţie, în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie", respectiv că "indemnizaţia de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradaţiei." Prin urmare, singura referinţă relevantă pentru stabilirea salariilor specialiştilor IT este cea de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 primul rând, vizând ierarhizarea aferentă unei vechimi în funcţie de "0-3 ani" cu variaţiile date de gradaţiile diferite.

Astfel, specialiştii IT, deşi asimilaţi indirect, prin trimiterea la salarizarea specialiştilor din cadrul PÎCCJ, din perspectiva salariului de bază celui reglementat pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie, nu se bucură decât de variaţiile salariului de bază în funcţie de indemnizaţia stabilită pentru rândul aferent vechimii "0-3 ani" şi gradaţiilor corespunzătoare acesteia, întrucât nu pot acumula vechime, conform Notei nr. 1 la Capitolul I lit. B), în) funcţiile de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Înalta Curte constată că este nefondată şi critica recurentei referitoare la modul de determinare a salariului de bază al specialiştilor IT din cadrul instanţelor de judecată, CSM, Inspecţiei Judiciare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde nivelul salariului este stabilit prin trimitere la dispoziţiile art. 22 alin. (1), Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din lege, prin considerarea atât a vechimii în muncă, cât şi a vechimii în funcţie, în condiţiile în care nu a fost făcută dovada unui asemenea fapt.

Pe de altă parte, se impune a se observa că în privinţa unei eventuale discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 428/4.07.2019, Decizia nr. 75/18.02.2020, Decizia nr. 126/10.03.2020) că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor.

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispoziţiile art. 16 din Constitutţie privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 408/13 iunie 2017, Curtea Constituţională a statuat că reprezintă dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în cauza Wieczorek împotriva Poloniei paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei paragraful 57).

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2387 din 9 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2387 din 9 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2022.