State aid research funding eligibility: whether secondary CAEN research activity satisfies the primary objective requirement of a state aid scheme

Şedinţa publică din data de 1 martie 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (în continuare UEFISCDI), solicitând instanţei anularea actului administrativ emis de UEFISCDI constând în decizia de respingere a propunerii de proiect denumită "Oncometabolic pathology: epidemiological matters and intestinal microbial study" - cod depunere EEA-RO-N0-2018-0616, ca fiind neeligibilă şi, pe cale de consecinţa, să se constate că propunerea de proiect este eligibilă şi, de asemenea, să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 639 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nedepunerii în termenul legal a plângerii prealabile.

A respins acţiunea promovată de reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei nr. 639 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei, a solicitat să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În drept, recurentul-reclamantul a invocat motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Cu privire la motivele contradictorii, recurenta-reclamantă a arătat că, deşi prima instanţă constată în motivarea sa faptul că definiţia organizaţiei de cercetare redată în Schema de ajutor de stat nu condiţionează încadrarea în această categorie de existenţa unui anumit cod CAEN principal, şi, mai mult decât atât, faptul că sintagma de "obiectiv" nu este sinonimă cu cea de "obiect de activitate", Curtea ajunge să interpreteze cele două noţiuni ca şi cum ar fi sinonime, având în vedere ca există o "strânsă legătură" între acestea, fiind chiar o "corespondenţă logică" între ele.

Instanţa de fond a considerat că obiectivul enunţat de schema de ajutor de stat (cercetare fundamentală, industrială sau dezvoltare experimentală, sau de a disemina la scară largă rezultatelor unor astfel de activităţi) se poate realiza "numai în condiţiile în care ponderea de cercetare este mai mare, în raport cu alte activităţi ale societăţii, ceea ce se traduce în faptul că cercetarea trebuie să fie obiectul principal de activitate al unei astfel de entităţi", fără a motiva de ce o entitate care nu are obiectul principal de activitate din clasa CAEN 72 nu ar putea să atingă acest obiectiv şi printr-un obiect secundar de activitate.

Cu privire la lipsa motivării, a susţinut recurenta-reclamantă că hotărârea primei instanţe nu răspunde tuturor motivelor de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată şi prin răspunsul la întâmpinare.

Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu nesocotirea dispoziţiilor referitoare la interpretarea normelor juridice, prevăzute de art. 9 şi art. 10 C. civ.

După cum s-a menţionat şi în doctrină, legiuitorul foloseşte adesea formulări ambigue, imprecise sau neclare, folosind expresii care nu au un sens tehnic juridic. În aceste cazuri, se impune interpretarea legii civile de către magistratul chemat să înfăptuiască justiţia. Lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale trebuie să înceapă prin analiza gramaticală a normei, iar frecvent este cerută aplicarea regulilor logicii formale ori aflarea scopului acesteia, într-un context istoric dat.

Este ilogic, susţine, să se considere de către instanţă că, deşi Schema de ajutor nu cuprinde condiţia existenţei activităţii de cercetare în obiectul principal de activitate (în sensul de cod CAEN), subscrisa, ca şi destinatar al normei, ar fi avut posibilitatea să înţeleagă că, de fapt, legiuitorul i-ar cere îndeplinirea acestei condiţii, fără să o menţioneze expres. O astfel de interpretare a normelor juridice realizate de prima instanţă încalcă normele de drept material învederate, întrucât conduce la calificarea normei de drept din schema de ajutor ca fiind imprevizibilă şi impredictibilă.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) sub-punctul i) din Schema de ajutor, poate fi beneficiar al ajutorului de stat un agent economic ce are cercetarea-dezvoltarea în obiectul de activitate, fără a se distinge între obiect de activitate principal sau secundar, de unde rezultă faptul că A. îndeplineşte această condiţie. Prin urmare, acolo unde legea nu distinge, nici cel care interpretează norma juridică nu trebuie sa distingă.

După cum se poate observa din cuprinsul Schemei de ajutor de stat, aceasta se adresează unei arii foarte extinse de persoane juridice, din care face parte şi reclamanta-recurentă, fiind un agent economic care are cercetarea în obiectul de activitate şi are care are ca obiectiv principal realizarea în mod independent a cercetării fundamentale, diseminând pe scară largă rezultatele unor astfel de activităţi, implicit, prin prestarea activităţii de asistenţă medicală către populaţie.

Prin urmare, având în vedere faptul că noţiunea de "obiectiv principal" nu este utilizată în materia ajutoarelor de stat şi nu se fac nicidecum niciun fel de referiri la codurile CAEN, nici măcar de către UEFISCDI în propria Schemă de ajutor, nicio condiţionare referitoare la clasificările CAEN nu trebuie să aibă loc prin interpretarea dată de instanţă.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei nr. 639/23.10.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, anularea actului administrativ emis de UEFISCDI constând în decizia de respingere a propunerii de proiect denumită "Oncometabolic pathology: epidemiological matters and intestinal microbial study" - cod depunere x, ca fiind neeligibilă şi, pe cale de consecinţă, să se constatate că propunerea de proiect este eligibilă, precum şi să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în fond şi recurs.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării a depus întâmpinare la data de 19.03.2020 prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, precum şi a cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:

Cu privire la primul motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost indicat de către recurenta-reclamantă, dintr-o dublă perspectivă: lipsa motivării şi omisiunea instanţei de fond de a motiva respingerea argumentelor acesteia constând în dovedirea cercetării ca obiectiv principal, prin planul strategic al întreprinderii, precum şi omisiunea de a motiva respingerea argumentelor constând în încadrarea autorităţii în noţiunea de organizaţie de cercetare şi diseminare a cunoştinţelor, în sensul articolului 2 din Schema de ajutor de stat aprobată prin Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018.

Conform dispoziţiilor articolului 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere.. " când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei"

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunţate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva, conform art. 6 din Convenţie, nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor şi a mijloacelor de probă ale părţilor, cu condiţia să le aprecieze relevanţa şi fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Motivarea hotărârii este o cerinţă esenţială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, o garanţie a respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligaţie permite de fapt menţinerea dreptului la apărare şi aprecierea gradului de proporţionalitate între sacrificiul impus drepturilor cetăţenilor şi imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenţei Curţii europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franţei), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt ascultate, adică atent examinate de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenţie implică în mod special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conform legii, permiţând înţelegerea funcţionării justiţiei de către societate.

Obligaţia de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raţionamentul care a condus la dispozitivul hotărârii şi, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiţiei şi constituie o protecţie împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înţeleagă importanţa opiniei sale.

Calitatea unei motivări şi, implicit, respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Judecătorul este obligat să motiveze soluţia data fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument.

Or, instanţa de fond a arătat pe larg argumentele care au condus la luarea respectivei decizii.

Nu pot fi primite afirmaţiile recurentei, în sensul că prima instanţă nu ar fi motivat respingerea argumentelor constând în dovedirea cercetării, ca obiectiv principal, prin planul strategic al întreprinderii, sau respingerea argumentelor pentru încadrarea în noţiunea de organizaţie de cercetare şi diseminare.

Având în vedere faptul că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti depinde, în principiu şi de natura şi complexitatea cauzei, de circumstanţele particulare ale acesteia, de apărările formulate şi coerenţa argumentelor invocate, prima instanţă şi-a structurat considerentele în funcţie de principalele critici formulate prin cererea de chemare în judecată.

Or, prima instanţă a indicat in cuprinsul considerentelor, toate argumentele considerate necesare pentru a susţine soluţia finală, grupându-le pentru ca hotărârea în ansamblu să urmeze un fir logic.

Astfel, instanţa a răspuns argumentelor relevante invocate de către recurentul-reclamant, celelalte găsind răspuns printr-un considerent comun.

Acesta este cazul şi în ceea ce priveşte aspectul conform căruia nu s-a răspuns punctual celor două categorii de argumente arătate în precedent.

Prima instanţă a validat actul administrativ, respectiv decizia UEFISCDI de respingere a propunerii de proiect, răspunzând, implicit şi acestei critici.

Mai concret, instanţa de fond a arătat că, pentru a beneficia de ajutorul de stat, entitatea trebuie să aibă o pondere mare din activitatea sa dedicată domeniului cercetării, altfel spus, cercetarea trebuie să fie obiectul principal de activitate al unei astfel de entităţi.

În concluzie, este evident că instanţa de fond a analizat argumentele recurentului-reclamant, chiar făcând referire la faptul că într-adevăr, nu este obligatoriu să deţină un anumit obiect de activitate, ajungând la concluzia logică şi anume că, pentru a fi declarat eligibilă, respectiva entitate trebuie să efectueze cercetare fundamentală, industrială, sau dezvoltare experimentală, sau să disemineze la scară largă rezultatele unei astfel de cercetări.

Instanţa nu este obligată, aşa cum s-a menţionat anterior, să răspundă fiecărui argument invocat, motivarea putând fi şi implicită, cum este cazul de faţă.

În realitate, recurentă este nemulţumită de concluzia la care a ajuns instanţa de fond. Or, faptul că soluţia finală nu este cea agreată de recurentă, că argumentele instanţei nu sunt cele dorite, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Prima instanţă a arătat în mod corect că "nu poate fi primită interpretarea reclamantei, potrivit căreia obiectivul principal poate fi realizat şi prin intermediul obiectului de activitate secundar, întrucât între cele două noţiuni există o corespondenţă logică, obiectul principal de activitate fiind cel prin intermediul căruia se poate îndeplini obiectivul principal al entităţii definite de Schema de ajutor de stat - Capitolul 5, art. 6 alin. (2)."

Luând în considerare cele anterior menţionate, precum şi faptul că prima instanţă a realizat un examen complet al susţinerilor societăţii reclamante şi probelor administrate în cauză, nu se poate aprecia că sentinţa recurată este afectată de viciul nemotivării.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488, alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte, de asemenea, nefondat.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Recurenta-reclamantă a solicitat prin acţiunea introductivă, anularea deciziei de respingere a propunerii de proiect denumită " Oncometabolic pathology:epidemiological matters and intestinal microbial study" ca fiind neeligibilă şi, pe cale de consecinţă, să se constate că propunerea de proiect este eligibilă.

În mod corect instanţa de fond a respins acţiunea astfel promovată, reţinând, în esenţă, că recurenta-reclamanta nu a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile de structură de cercetare aşa cum au fost acestea cerute prin Schema de Ajutor de Stat, aprobată prin Decizia nr. 117/0.03.2018, aferentă Programului Cercetare RO-02, finanţat prin Mecanismele financiare Spaţiul Economic European (SEE) şi Norvegian 2014-2021.

În ceea ce priveşte critica din perspectiva încălcării dreptului material la acţiune, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu nesocotirea dispoziţiilor referitoare la interpretarea normelor juridice, prevăzute de dispoziţiile articolului 9 şi 10 din C. civ.

Mai precis, recurenta doreşte ca magistratul să interpreteze legea civilă, având în vedere că legiuitorul foloseşte adesea formulări ambigue, imprecise sau neclare.

În concret, însă, recurenta urmăreşte ca instanţa să interpreteze legea în sensul dorit de aceasta fiind astfel nemulţumită de soluţia la care a ajuns prima instanţă, interpretând legea.

Reţine Inalta Curte că reclamata-recurentă a participat, prin depunerea proiectului menţionat mai sus, în cadrul competiţiei Proiecte colaborative de cercetare EEA Grants 2018, din cadrul Programului Cercetare RO-02, finanţat prin Mecanismele financiare Spaţiul Economic European (SEE) şi Norvegian 2014-2021, organizată în baza documentelor de competiţie aprobate, inclusiv Schema de Ajutor de Stat, aprobată prin Decizia 117/30.03.2018. Pentru această Schema de Ajutor de Stat, UEFISCDI a primit avizul Consiliului Concurenţei, comunicat prin adresa nr. x/27.03.2018.

La momentul depunerii proiectului, recurenta-reclamanta nu a contestat documentele de competiţie şi, inclusiv, nici Decizia UEFISCDI nr. 117 din 30.03.2018 Anexa, în care sunt prezentate condiţiile pe care participanţii Ia competiţie trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de finanţare de la program.

Intimata-pârâtă, în urma solicitării de a i se înainta certificatul de înregistrare fiscală din care să reiasă activitatea principală a recurentei-reclamante de cercetare, a declarat proiectul neeligibil motivat de împrejurarea că promotorul de proiect nu se încadrează în definiţia organizaţiei de cercetare. Mai concret, intimata-pârâtă a considerat că recurenta-reclamantă nu îndeplineşte condiţiile cumulative enumerate de dispoziţiile articolului 6, punctul 2, din Schema de ajutor de Stat, respectiv activitatea sa principală, respectiv codul CAEN, nu este de cercetare, ci constă în "activităţi de asistenţă medicală specializată".

Ceea ce doreşte, aşadar, a fi interpretat recurenta-reclamantă de către instanţă, este dacă reprezintă o condiţie obligatorie pentru determinarea eligibilităţii în cadrul acestui program, existenţa activităţii de cercetare în obiectul principal de activitate, chiar dacă legiuitorul nu a impus-o expres.

În mod corect instanţa de fond a arătat că potrivit certificatului de înregistrare a reclamantei, activitatea CAEN principală a entităţii este reprezentat de " activităţi de asistenţă medicală specializată", iar potrivit actului constitutiv actualizat, are ca activitate secundară - cercetare dezvoltare în biotehnologie şi cercetare dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie.

Schema de ajutor de stat privind finanţarea proiectelor CD din cadrul programului Cercetare (RO 02), finanţat prin Mecanismele financiare din Spaţiul Economic European (SEE) şi Norvegian 2014-2021, defineşte Organizaţia de Cercetare în Capitolul 5 - Definiţia, art. 6 alin. (2):

"Organizaţie de cercetare (şi diseminare) a cunoştinţelor însemnă o entitate (cum ar fi universităţile sau institutele de cercetare agenţiile de transfer de tehnologie, intermediarii pentru inovare entităţile de colaborare fizice sau virtuale orientate spre cercetare), indiferent de statutul său juridic (organizaţie de drept public sau privai) sau de modalitatea de finanţare, al cărui obiectiv principal este de a efectua în mod independent cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală, sau de a disemina la scară largo rezultatele unor astfel de activităţii, prin predare, publicare, sau transfer de cunoştinţe . . . . . . . . . . . .".

Or, recurenta-reclamantă are ca obiect principal de activitate, aşa cum s-a menţionat mai sus, "activităţi de asistenţă medicală specializată".

Chiar dacă nu se pune semnul egalităţii între obiect de activitate şi obiectiv de activitate, interpretând logic dispoziţiile mai sus enunţate, este evident că beneficiar poate fi exclusiv o entitate care are ponderea activităţii de cercetare mai mare, în raport cu alte activităţi ale societăţii, ceea ce se traduce în faptul că cercetarea trebuie să fie obiectul principal de activitate al unei astfel de entităţi.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, nu poate fi primită interpretarea recurentei-reclamante, potrivit căreia obiectivul principal poate fi realizat şi prin intermediul obiectului de activitate secundar, întrucât între cele două noţiuni există o corespondenţă logică, obiectul principal de activitate fiind cel prin intermediul căruia se poate îndeplini obiectivul principal al entităţii definite de Schema de ajutor de stat - Capitolul 5, art. 6 alin. (2).

A îndeplini o misiune principală de a efectua în mod independent cercetare presupune, în mod implicit, ca şi obiectul de activitate principal să fie în domeniul cercetare, îndeplinirea misiunii putându-se realiza numai în condiţiile în care ponderea activităţii de cercetare este mai mare, în raport cu alte activităţi ale societăţii reclamante.

Aşadar, intrepretarea pe care prima instanţă a dat-o normelor legale aplicabile este împărtăşită de Înalta Curte, criticile recurentei-reclamante din această perspectivă, nefiind fondate.

Celelalte critici ale recurentei,aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, nu vizează actul administrativ contestat - respingerea proiectului ca neeligibil, ci se referă chiar la Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018 de aprobare a Schemei de Ajutor de Stat, susţinându-se, în esenţă, că definiţia Organizaţiei de cercetare redată la art. 6 pct. 2 din Schema de ajutor de stat nu este în concordanţă cu Regulamentul Comisiei Europene nr. 651/2014 art. 2 - Definiţii, paragraful (83).

Or, în condiţiile în care recurenta-reclamanta a precizat în mod expres că nu înţelege să conteste Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018, acest act administrativ nefăcând obiectul solicitării de anulare, criticile nu pot fi primite, prima instanţa fiind învestită să cenzureze legalitatea actului prin care proiectul propus de recurenta- reclamantă a fost declarat neeligibil, prin raportare la modul în care a fost definită organizaţia de cercetare la art. 6 pct. 2 din Schema de ajutor de stat, aprobată prin Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018, necontestată.

Recunoaşterea dreptului de a efectua activităţi de cercetare-dezvoltare oricărei persoane fizice şi juridice, inclusiv societăţilor comerciale care au în obiectul de activitate şi cercetarea-dezvoltare (fără a se distinge între obiect principal şi secundar de activitate), nu presupune, în mod automat că orice astfel de societate se încadrează în definiţia organizaţiei de cercetare la art. 6 pct. 2 din Schema de ajutor de stat, aprobată prin Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018.

Aşa cum în mod corect a arătat şi instanţa de fond, în speţă nu este negat dreptul reclamantei de a desfăşura activitate de cercetare-dezvoltare, ci, aşa cum s-a argumentat anterior, este vorba despre faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de încadrare în definiţia organizaţiei de cercetare, întrucât activitatea de cercetare-dezvoltare este doar o activitate secundară, iar ponderea acesteia în totalul activităţilor desfăşurate nu este în măsură să asigure realizarea obiectivului principal (misiunii principale), această posibilitate existând numai în cazul în care cea mai mare şi mai importantă parte a activităţii desfăşurate s-ar circumscrie domeniului cercetare-dezvoltare, ceea ce presupune ca obiectul principal de activitate, potrivit codului CAEN, să fie acelaşi cu obiectivul urmărit.

În concluzie, constatând că instanţa de fond a dat o interpretare legală şi temeinică normelor materiale aplicabile în speţă şi a arătat în mod clar argumentele care au condus la pronunţarea sentinţei atacate, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (8) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 639 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2022.