Restitution Order Upheld: Church’s Ownership Established Over Confessional School, Commission Must Re-examine Aiud Properties

Şedinţa publică din data de 1 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019 reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal (în continuare Eparhia) în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România (în continuare Comisia) a solicitat anularea Deciziei nr. 8207 din 31.10.2018, emisă de pârâtă şi restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x Aiud, nr. top. x a imobilului înscris în Cartea funciară în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţi funciare 3608 Aiud nr. top x.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 284/2019 din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, a fost anulată Decizia nr. 8207/31.10.2018, emisă de către pârâtă, a fost obligată pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x Aiud, nr. top. x şi a imobilului înscris în Cartea funciară în format electronic nr x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţi funciare 3608 Aiud nr. top x.

În rest cererea a fost respinsă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 284/2019 din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Recurenta a susţinut prin cererea de recurs că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, invocând dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură.

Astfel, a arătat că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/11.02.2003, nr. y/23.01.2006 şi nr. x/23.01.2006, soluţionate prin Decizia nr. 8207/31.10.2018, există copia cărţii funciare în format electronic nr. y a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x a fost Şcoala Evanghelică Reformată Aiud, iar nu Eparhia Evanghelică.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Recurenta susţine ca depunerea altor înscrisuri care sa întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate nu poate înlocui însăşi înscrierea în cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud se poate observa faptul că, în lipsa altor menţiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilele solicitate se aflau în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud şi la momentul preluării abuzive.

Totodată, potrivit Ordinelor Ministrului de Justiţie nr. 1909:2207 şi nr. 1911:19407 (act pe care şi instanţa de fond l-a avut în vedere în motivarea sentinţei nr. 284/10.12.2019), biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul şi competenţa ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să întabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor şcolilor sale confesionale în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Aşadar, potrivit acestui act, în opinia recurentei, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilelor în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localităţii Aiud şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor. Or, în Foaia B a cărţii funciare menţionate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat, care figura în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar, în speţă, proba contrară reprezentând-o însăşi cartea funciară.

Deşi în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Şcoala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, simpla menţiune din decretul de naţionalizare nefiind de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

Simpla menţiune din decretul de naţionalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

În plus, se arată că, recent, într-un litigiu ce a avut ca obiect anularea unei decizii a Comisiei speciale de retrocedare prin care s-a respins o cerere de retrocedare depusă de Eparhia Reformată din Ardeal, privind un imobil al cărui proprietar tabular iniţial a fost Colegiul Reformat "Szekely Mik6" din Sfântu Gheorghc, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Astfel, prin sentinţa nr. 54/16.03.2017, pronunţată în dosarul ni-. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5671/14.11.2019 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5822/07.07.2016 a Comisiei speciale de retrocedare, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada că este fostă proprietară a imobilului a cărui restituire se solicită sau continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către Stat, cererea sa de restituire fiind în acest sens corect respinsă de către pârât prin decizia contestată.

Recurenta a apreciat prin cererea de recurs că în speţă s-ar fi impus reţinerea puterii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere că această hotărâre este anterioară Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie şi că vizează imobile înscrise în aceeaşi carte funciară în care a fost înscris iniţial şi imobilul din prezentul litigiu.

Referitor la faptul că prima instanţă a obligat pârâta să soluţioneze pe fond cererile de retrocedare depuse de către Eparhia Reformată din Ardeal, privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris în cartea funciară în format electronic nr. x a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, şi a imobilului înscris în cartea funciară în format electronic nr. z a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, a sublinat faptul că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informaţii actuale privind situaţia juridică a imobilelor menţionate.

Prin urmare, recurenta consideră că, în ipoteza respingerii recursului formulat, se va afla în imposibilitatea emiterii unor decizii în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, susţinând, în esenţă că, în mod corect, instanţa de fond a aplicat şi interpretat dispoziţiile legale incidente speţei.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă aceleaşi argumente expuse prin memoriul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin Decizia nr. 8207 din 31.10.2018, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare s-au respins cererile nr. x/11.02.2003, nr. x/2006 şi nr. x/23.01.2006 formulate de reclamantă cu privire la retrocedarea imobilelor construcţii şi teren în suprafaţă de 737 mp situate în Aiud str. x, jud. Alba înscrise în Cartea funciara x/Aiud nr. top x şi nr. top x întrucât:

- construcţiile au fost demolate, potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) O.U.G. nr. 94/2000 rep cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a articolului menţionat, construcţiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000

- solicitanta nu a fost proprietara terenului la momentul preluării abuzive.

În acest context, cu respectarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a învestit instanţa cu o cerere, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, şi obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris in CF in format electronic nr. y a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x.

Prin sentinţa recurată, s-a admis în parte acţiunea formulată, pârâta, care a fost obligată la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x Aiud, nr. top. x şi a imobilului înscris în Cartea funciară în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţi funciare 3608 Aiud nr. top x.

Împotriva acestei soluţii, pârâta a invocat o serie de critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

În analiza criticilor invocate de recurenta-pârâtă, instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Totodată, conform art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 176/1948, (1) intra în prevederile articolului precedent chiar dacă nu au fost trecute în tabela anexa, toate clădirile, cu întreg inventarul lor, care au servit pentru funcţionarea şcolilor de învăţământ, inclusiv acelea ce au fost folosite pentru locuinta corpului didactic sau a personalului administrativ şi pentru internatele, căminele şi cantinele destinate elevilor sau studenţilor şcolilor de orice fel, iar în cuprinsul tabelului anexă există menţiunea "Şcoala ref. din Aiud, judeţul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal."

În cuprinsul art. I din acelaşi decret, care reprezintă temeiul juridic în baza căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, se precizează că "pentru buna organizare şi funcţionare a învăţământului public de stat….toate bunurile mobile şi imobile ce au aparţinut bisericilor, congregaţiilor …şi au servit funcţionării şcolilor, …trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului Învăţământului", din economia acestui text rezultând că şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din punct de vedere al activităţii şcolare de diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparţinând acestora.

În speţă, Înalta Curte constată că Şcoala Evenghelică Reformată din Aiud a avut mai multe denumiri, în prezent purtând denumirea de Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, aspect necontestat de către pârâtă.

În aceste condiţii, în mod corect judecătorul fondului a reţinut reglementarea raporturilor patrimoniale ale cultului reformat prin următoarele acte normative: cea dintâi Lege adoptată de cel de-al doilea sinod naţional reformat din Budapesta, deschis la 10 noiembrie 1904 - Paragrafului 3 - şcolile primare, secundare şi liceale aparţinând Bisericii Reformate din Ungaria, ca instituţii aflate în legătură esenţială cu libertatea practicării religiei şi instrumente de autosusţinere a bisericii, cu respectarea legilor naţionale adoptate în mod constituţional, aparţin cu totul de corpul bisericii şi sunt subordonate autorităţilor bisericeşti; Ordinele Ministerului Maghiar al Justiţiei nr. 2207/1909 şi nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară - imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele şcolilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformaţi, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor, nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept şi competentă, ca biserică susţinătoare de şcoală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinaţie de şcoală confesională.

Totodată, este de necontestat faptul că, potrivit diferitelor reglementări succesive, cultul reformat a fost recunoscut şi în statul socialist român, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 177/1948, având statutul stabilit prin Decretul nr. 591/1949, fiind recunoscut ca atare şi prin Legea nr. 489/2006.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte nu poate reţine susţinerea prin care autoritatea recurentă invocă neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv că proprietarul iniţial al imobilelor solicitate nu ar fi fost un cult religios, deoarece în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud a fost înscris ca şi proprietar pentru br. Top. Iniţiale 985/1 şi 985/2 "Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud", iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În faţa instanţei de fond, prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut dovada că Şcoala din Aiud a funcţionat ca o entitate în interiorul organizatei bisericeşti, aparţinând organic corpului bisericii. În acest sens prima instanţă a reţinut în mod corect că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocaţia de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G nr. 94/2000, a bunurilor care au aparţinut acestor părţii componente locale ale cultului, care nu mai există în prezent, aşa cum era şi cazul colegiului în cauză.

Acest aspect este recunoscut chiar de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, când susţine că din copia cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, aflată în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/11.02.2003, nr. y/23.01.2006 şi nr. x/23.01.2006, soluţionate prin decizia contestată, reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x este Şcoala Evanghelică Reformată Aiud.

Prin urmare, este lipsit de suport şi argumentul recurentei prin care invocă faptul că din analiza cărţii funciare cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nu reiese că imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 176/1948, acesta aflându-se încă în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud şi că, deşi în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Şcoala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Asa cum s-a reţinut anterior, în textul ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2207/1909 completat prin ordinul 19407/1911, publicat în Monitorul Judiciar, s-a menţionat că clădirile scoliilor reformate reprezintă proprietatea incontestabilă a bisericii reformate şi cererile de rectificare a cărţilor funciare, prin care înscrierea pe numele şcolii se solicită a fi rectificată pe numele bisericii trebuie admise, fiind întemeiate. De asemenea, ministrul regal al cultelor şi învăţământului preuniversitar a declarat la 14 octombrie 1907 sub nr. x că pentru modificarea stării tabulare a patrimoniului şcolii bisericii reformate nu este nevoie de aprobare guvernamentală; biserica reformată poate solicita rectificarea înscrierii eronate şi să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurile şcolilor sale confesionale în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acestor bunuri.

Ca atare, în mod judicios a concluzionat instanţa de fond în sensul că reclamanta are vocaţia restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar, fiind de netăgăduit susţinerea reclamantei în sensul că, dacă pentru impunerea măsurii de naţionalizare s-a recunoscut dreptul de proprietate al Bisericii reformate ("Şcoala ref. din Aiud, judeţul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere" - anexa la Decretul nr. 176/1948), este de neconceput ca pentru restituire să nu fie recunoscut în mod identic acelaşi titular.

Instanţa de control judiciar constată, aşadar, că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 284/2019 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 284/2019 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2022.