Transfer pricing method upheld; management fee deductibility denied—both tax appeals and taxpayer’s appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov, a solicitat:

(i) anularea parţială a Deciziei nr. 234/11.05.2018 emisă de ANAF-DGSC în soluţionarea contestaţiei depuse de A. S.R.L. împotriva Deciziei ANAF-Braşov nr. x/29.09.2017 cu privire la suma totală de 3.367.793 RON compusă din impozit pe profit în cuantum de 1.882.659 RON rezultat din ajustarea, de către organele fiscale, a preţurilor de vânzare a unor vehicule către societatea afiliată B., la nivelul anilor 2013 şi 2014 şi din respingerea caracterului deductibil al serviciilor de consultanţă şi management; TVA în cuantum de 223.747 RON rezultat din respingerea dreptului de deducere a TVA aferent achiziţiilor de servicii de management şi consultanţă în perioada supusă inspecţiei fiscale; obligaţii de plată accesorii aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în cuantum de 971.877 RON compusă din dobânzi în cuantum de 623.925 RON şi penalităţi de întârziere în cuantum de 347.962 RON; obligaţii de plată accesorii aferente TVA stabilită suplimentar în cuantum de 263.203 RON, compusă din dobânzi în cuantum de 197.380 RON şi penalităţi de întârziere în cuantum de 65.823 RON; penalităţi de nedeclarare în cuantum de 26.307 RON;

(ii) anularea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/29.09.2017 emisă de ANAF-Braşov cu privire la obligaţiile de plată principale stabilite ca urmare a soluţionării contestaţiei, astfel cum au fost menţionate în cadrul capătului de cerere anterior, în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29/09/2017;

(iii) anularea parţială a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 422/09.11.2017 cu privire la obligaţiile de plată accesorii stabilite în sarcina reclamantei ca urmare a soluţionării contestaţiei;

(iv) anularea parţială a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 422/09.11.2017 cu privire la obligaţiile de plată accesorii stabilite ca urmare a soluţionării contestaţiei;

(v) exonerarea societăţii A. de la plata sumei totale de 3.367.793 RON stabilite prin Decizia de impunere şi Decizia în soluţionarea contestaţiei, impuse în baza actelor administrativ fiscale netemeinice si nelegale;

(vi) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea prezentei cauze.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 73 din 14 august 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş:

(i) a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov prin DGREF Braşov;

(ii) a anulat în parte Decizia nr. 234/11.05.2018 emisă de ANAF-DGSC precum şi Decizia de impunere nr. x/29.09.2017, în ceea ce priveşte sumele stabilite cu titlu de impozit pe profit, aferent veniturilor stabilite suplimentar în sumă totală de 10.550.180 RON, ca urmare a ajustării de către organele fiscale, a preţurilor de vânzare a unor vehicule către societatea afiliată B., la nivelul anilor 2013 şi 2014;

(iii) a anulat parţial Decizia nr. 234/11.05.2018 precum şi Decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 422/29.09.2017, în ceea ce priveşte obligaţiile de plată accesorii stabilite în raport de impozitul pe profit corespunzător veniturilor stabilite suplimentar în sumă totală de 10.550.180 RON;

(iv) a respins cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 234/11.05.2018 emisă de ANAF-DGSC precum şi a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2017, în ceea ce priveşte suma de 932.277 RON reprezentând cheltuieli nedeductibile pentru care s-a stabilit impozit pe profit aferent cheltuielilor de management şi consultanţă şi TVA în cuantum de 223.747 RON şi obligaţii de plată accesorii debitelor anterior indicate;

(v) a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii prin DGREF Braşov la plata către reclamanta A. S.A a sumei de 20.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, constând în onorariu avocaţial (20.000 RON) şi taxa de timbru în cuantum de 350 RON.

Prin încheierea de cameră de consiliu nr. 48 din 16 septembrie 2019, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei civile nr. 73/14.08.2019, în alineatul al IV-lea, în sensul că suma de 932.277 RON reprezintă cheltuieli nedeductibile pentru care s-a stabilit impozit pe profit aferent cheltuielilor de management şi consultanţă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administratia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta A. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare:

- admiterea acţiunii în anulare formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 234/11.05.2018 emisă de ANAF-DGSC, precum şi a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2017 emisă de ANAF-Braşov în ceea ce priveşte suma de 932.277 RON reprezentând cheltuieli nedeductibile pentru care s-a stabilit impozit pe profit aferent cheltuielilor de management şi consultanţă şi TVA în cuantum de 223.747 RON şi obligaţii de plată accesorii acestor debite;

- admiterea cererii privind obligarea ANAF-DGSC şi ANAF-Braşov la suportarea cheltuielilor solicitate în faţa instanţei de fond privind onorariul de expert suportat de reclamantă în cunatum de 8.925 RON, precum şi diferenţa de onorariu de avocat în cuantum de 27.063,89 RON respins de către instanţa de fond cu privire la această parte a acţiunii în anulare formulată de reclamantă.

De asemenea, a solicitat obligarea ANAF-DGSC şi ANAF-Braşov la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că, în mod eronat, instanţa de fond a considerat că societatea C. (în prezent, D.) a prestat reclamantei numai servicii de management şi consultanţă astfel încât ar fi aplicabile dispoziţiile pct. 41 lit. a) tezele I şi II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, validând astfel în mod eronat concluziile pârâtelor că cheltuiala suportată de către reclamantă cu aceste servicii în valoare de 932.277 de RON şi TVA aferentă în sumă de 223.447 de RON ar reprezenta o cheltuială nedeductibilă.

De asemenea, instanţa de fond, în mod eronat, a înlăturat concluziile raportului de expertiză administrat în prezenta cauză cu privire la cheltuielile cu serviciile prestate de către D., câtă vreme concluziile raportului de expertiză au fost clare în sensul că aceasta nu a prestat reclamantei servicii de management şi consultanţă, ci acestea fac parte din categoria "altor servicii" de execuţie curentă a activităţilor unei societăţi comerciale, iar acestea au contribuit la desfăşurarea activităţii sale.

În subsidiar, în cazul în care instanţa va considera că serviciile prestate de către D. reprezintă exclusiv servicii de consultantă şi management, contrar susţinerilor instanţei de fond, reclamanta a demonstrat, prin probele de la dosar, că serviciile prestate de către D.. au fost necesare pentru desfăşurarea activităţii sale, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzut de pct. 48 din Normele metodologice, astfel cum în mod corect şi expertiza judiciară efectuată în cauză a concluzionat.

3.2. Prin recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în ceea ce priveşte stabilirea unei baze impozabile suplimentare reprezentând profit impozabil în sumă de 25.866.212 RON, că reclamanta a înregistrat de la înfiinţare (1998), pierdere la finele fiecărui an şi nu a plătit niciodată impozit pe profit, chiar dacă din anul 2012 a realizat profit, din cauza pierderilor acumulate în anii precedenţi a încheiat exerciţiul financiar în minus şi nu a datorat impozit pe profit la bugetul de stat.

Referitor la diferenţele de venituri impozabile în sumă de 8.520.859 RON (2013) şi în sumă de 2.029.321 RON (2014) stabilite ca urmare a analizării preţurilor de transfer privind vânzarea de mijloace de transport către societatea afiliată B., recurenta-pârâtă a arătat că

Organele de inspecţie fiscala au verificat dacă preturile de transfer practicate de reclamantă sunt preţuri de piaţă astfel cum sunt definite la art. 19 alin. (5) din Legea nr. 571/2013.

Având în vedere ca reclamanta a avut tranzacţii cu bunuri către societatea afiliată, conform metodologiei de control a dosarului preturilor de transfer, metoda cea mai adecvată pentru aceste tranzacţii s-a considerat ca fiind metoda comparării preturilor.

Ca urmare, potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 58 din Legea nr. 207/2015, prin adresa nr. x/19.07.2017 s-au solicitat de la E. informaţii referitoare la preturile practicate în tranzacţii ce au ca obiect vânzarea de autotractoare E. si semiremorci F., luând in considerare parametrii tehnici menţionaţi în anexă.

Analizând contractele încheiate având ca obiect de vânzare de autocamioane şi semiremorci în condiţiile de derulare a contractelor a rezultat:

"Cumpărătorul cumpăra autovehiculul în stare văzuta si probata."

Totodată, din Dosarul preturilor de transfer au rezultat următoarele aspecte "În vederea îndeplinirii criteriilor de fiabilitate impuse de cumpărătorul final societatea A. S.A. trebuia să asigure desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor de întreţinere necesare. Aceasta funcţie este îndeplinita de societatea A., care prin intermediul personalului calificat împărţit în cadrul departamentelor specializate, are rolul de a asigura desfăşurarea activităţii de transport fără ca aceste lucrări de reparaţii să împiedice onorarea prompta comenzilor."

Având in vedere cele prezentate si faptul ca, în anul 2013, intimata a suportat şi a înregistrat în evidenta financiar-contabilă cheltuieli operaţionale privind reparaţii şi întreţinerea rezultate din pregătirea camioanelor pentru vânzare, operaţiuni prezentate şi în completarea Dosarului preturilor de transfer a căror valoare este de 16.406.492 RON, organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a vândut autocamioanele în stare foarte bună, respectiv calitate tehnică şi calitate estetică bună către societatea afiliată, totuşi a aplicat pentru aceste vânzări preţul minim de piaţă.

La ajustarea diferenţelor preţului de piaţă care pot afecta nivelul de preţ, cum sunt calitatea produsului, nivelul pieţei, termenii si condiţiile contractuale ale tranzacţiilor dintre persoanele afiliate, s-a procedat la o comparare care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite preturile de piaţa, luând in considerare toate elementele de comparabilitate.

În acest sens, s-a efectuat compararea preturilor practicate de reclamantă cu preturile de piaţă evidenţiate în adresa furnizata de E., pentru fiecare autotractor.

Astfel, pe anul 2013 s-a stabilit o diferenţă în valoare de 8.520.859 RON între preţurile de vânzare practicate de reclamantă către societatea afiliată şi preţurile efective de piaţă, respectiv pe anul 2014 stabilindu-se diferenţa de preţ în sumă de 2.029.321 RON, cu care a fost majorat profitul impozabil.

3.3. Prin recursul formulat de pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că reclamanta a avut tranzacţii cu bunuri către societatea afiliată. În aceste condiţii, conform Metodologiei de control a dosarului preţurilor de transfer, metoda aplicată recomandată pentru aceste tranzacţii este metoda comparării preţurilor.

Deoarece reclamanta nu a aplicat metoda cea mai indicată pentru tranzacţiile de bunuri, organele fiscale au luat în considerare precizările Metodologiei de control a dosarului preţurilor de transfer şi, potrivit art. 55 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 58 din Legea nr. 207/2015, pentru stabilirea stării de fapt fiscale, respectiv stabilirea şi calcularea preţului de piaţă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare la recursurile formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov, prin DGRFP Braşov, prin care a solicitat în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursurilor, iar în subsidiar, respingerea recursurilor, ca nefondate.

4.2. Recurenta-pârâtă Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare faţă de recursul reclamantei A. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamantei A. S.A..

II. Soluţia instanţei de recurs

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursurilor declarate de pârâtele ANAF şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov, prin DGRFP Braşov.

Recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recursul formulat de pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov este întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurentele-pârâte au arătat considerentele pentru care apreciază că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cuprinde motive străine de natura cauzei. Aceste considerente au fost prezentate anterior la punctele 3.2 şi 3.3.

De aceea, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâtele ANAF şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov prin DGRFP Braşov, ca neîntemeiată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Recursurile formulate de recurentele-pârâte ANAF şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov, prin DGRFP Braşov

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov prin DGRFP Braşov, în recursul său, Înalta Curte observă că deşi acest motiv de recurs este menţionat la începutul cererii de recurs nu este analizat ulterior. Având în vedere acest aspect, precum şi faptul că hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, iar aceste motive nu sunt contradictorii şi au legătură cu situaţia din speţă, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentele-pârâte ANAF şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov, prin DGRFP Braşov, Înalta Curte observă că problema în discuţie este ajustarea preţurilor practicate în vânzarea unei flote de vehicule de către reclamantă către societatea afiliată B. la nivelul anilor 2013-2014. Organele de inspecţie fiscală au apreciat că metoda comparării preţurilor ar fi mai avantajoasă decât metoda cost-plus, aceasta din urmă fiind metoda în baza căreia s-a efectuat tranzacţia.

Potrivit pct. 33 din Normele Metodologice ale Legii nr. 571/2003, "În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în vedere următoarele elemente: a) metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite preţurile supuse liberei concurenţe pe pieţe comparabile din punct de vedere comercial; b) metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din funcţionarea efectivă a persoanelor afiliate implicate în tranzacţii supuse liberei concurenţe; c) gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obţinerii comparabilităţii; d) circumstanţele cazului individual; e) activităţile desfăşurate efectiv de diferitele persoane afiliate; f) metoda folosită trebuie să corespundă împrejurărilor date ale pieţei şi ale activităţii contribuabilului; g) documentaţia care poate fi pusă la dispoziţie de către contribuabil."

Pe de altă parte, în baza dispoziţiilor Ordinului 442/2016 punctul B 13 lit. f), datele utilizate de organele fiscale trebuie să fie disponibile contribuabilului.

Organele fiscale au ales şi utilizat metoda comparării preţurilor exclusiv în baza unei adrese comunicate de E..

Înalta Curte apreciază că această adresă nu putea fi avută în vedere deoarece datele cuprinse în ea nu se aflau la dispoziţia reclamantei, de vreme ce adresa a fost emisă la 03.08.2017, fiind ulterioară momentului alegerii metodei adecvate pentru a calcula preţul tranzacţiei între afiliaţi (anul 2014). De aceea, metoda comparării preţurilor aleasă exclusiv în baza acestei adrese nu este justificată, încălcând prevederile pct. 33 lit. b) din Normele Metodologice ale Legii nr. 571/2003 şi punctul B 13 lit. f) din Ordinul nr. 442/2016.

În al doilea rând, potrivit pct. 25 din Normele Metodologice pentru a utiliza metoda comparării preţurilor este necesar să fie avută în vedere vânzarea de produse comparabile, în cantităţi comparabile.

Din cuprinsul anexei 9 la RIF rezultă că vânzările de vehicule din perioada 2013-2014 reprezintă o vânzare de flotă.

Înalta Curte consideră că organele fiscale au greşit, neluând în considerare faptul că există împrejurări de natură a determina reducerea preţului menţionat în adresă, anume faptul că s-a vândut o flotă de vehicule şi că în perioada de utilizare, vehiculele au beneficiat de reparaţii. Cu toate acestea, organele fiscale au apreciat, nejustificat, că vehiculele au fost vândute în stare foarte bună, respectiv calitate tehnică şi calitate estetică bună şi s-au orientat spre maximul preţului menţionat în adresă.

În al treilea rând, organele fiscale nu au motivat corespunzător alegerea unei alte metode decât cea prezentată în cadrul dosarului preţurilor de transfer şi nici nu au prezentat argumente pentru a înlătura apărările reclamantei privind caracterul inadecvat al metodei comparării preţurilor, cu atât mai mult cu cât metoda comparării preţurilor se întemeiază pe date necunoscute reclamantei în anul 2014, data alegerii metodei mai adecvate de stabilire a preţului între afiliaţi şi nu sunt respectate criteriile impuse de legiuitor cu privire la caracterul comparabil al produselor.

Cu privire la criticile aduse de recurente cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, Înalta Curte observă că onorariul avocatului reclamantei a fost de 47.063,89 RON, fiind iar pârâtele au fost obligate la plata unei sume de 20000 RON din acest onorariu ca urmare a admiterii în parte a pretenţiilor reclamantei. În mod legal, prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., acordând onorariul avocatului reclamantei proporţional cu măsura în care a fost admisă cererea reclamantei, ţinând seama de raportul dintre obligaţiile fiscale suplimentare pentru care s-a dispus anularea actelor contestate şi cuantumul obligaţiilor fiscale suplimentare pentru care au fost menţinute actele atacate.

Înalta Curte apreciază că suma de 20000 RON nu este vădit disproporţionată nici în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, nici în raport cu activitatea desfăşurată de avocat, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

1.2. Recursul formulat de recurenta-reclamantă A. SA

Organele fiscale nu au recunoscut dreptul de deducere al cheltuielilor cu serviciile de management şi consultanţă, deoarece, pe de o parte, prestarea acestor servicii nu este justificată (nu rezultă în concret activităţile prestate în condiţiile în care reclamanta dispune de personal propriu şi totodată are încheiate alte contracte pentru servicii de consultanţă fiscală) iar, pe de altă parte, faptul că aceste servicii nu ar fi fost necesare dacă reclamanta ar fi fost o persoană juridică independentă.

Potrivit, în pct. 41 din H.G. nr. 44/2004 în aplicarea art. 11 din Codul fiscal, "În cazul serviciilor de administrare şi conducere din interiorul grupului se au în vedere următoarele: a) între persoanele afiliate costurile de administrare, management, control, consultanţă sau funcţii similare sunt deduse la nivel central sau regional prin intermediul societăţii-mamă, în numele grupului ca un tot unitar. Nu poate fi cerută o remuneraţie pentru aceste activităţi, în măsura în care baza lor legală este relaţia juridică ce guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre entităţi. Cheltuielile de această natură pot fi deduse numai dacă astfel de entităţi furnizează în plus servicii persoanelor afiliate sau dacă în preţul bunurilor şi în valoarea tarifelor serviciilor furnizate se iau în considerare şi serviciile sau costurile administrative. Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de către o filială care foloseşte aceste servicii luând în considerare relaţia juridică dintre ele, numai pentru propriile condiţii, ţinând seama că nu ar fi folosit aceste servicii dacă ar fi fost o persoană independentă; b) serviciile trebuie să fie prestate în fapt. Simpla existenţă a serviciilor în cadrul unui grup nu este suficientă, deoarece, ca regulă generală, persoanele independente plătesc doar serviciile care au fost prestate în fapt."

Din examinarea acestui text de lege rezultă că nu sunt supuse deducerii cheltuielile cu serviciile care nu ar fi fost folosite dacă reclamanta ar fi fost o persoană independentă, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de pct. 41 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 pentru deducerea acestor cheltuieli.

Pornind de la necesitatea îndeplinirii acestei condiţii, Înalta Curtea observă că reclamanta este societate afiliată în grupul WABERER şi este supusă consolidării situaţiilor financiare din grup, aspect ce presupuse că societatea-mamă are obligaţia de a întocmi situaţii financiare consolidate. D. acţionează în cadrul grupului în domeniul gestiunii contabile (consolidare financiară la nivelul grupului, monitorizare respectare norme interne la nivelul grupului pentru întocmirea situaţiilor financiare consolidate la nivelul grupului) al resurselor umane (cu rol de decizie în ceea ce priveşte repartizarea persoanelor în funcţii de conducere şi a poziţiilor cheie la nivelul societăţilor din cadrul grupului) dar şi în ceea ce priveşte controlul participanţilor (coordonarea, susţinerea şi administrarea societăţilor din grup în sensul îndeplinirii obiectivelor la nivelul grupului). Fiind responsabilă cu asigurarea finanţării, îşi asumă riscul privind rata dobânzii şi din datele dosarului preţurilor de transfer rezultă că în perioada 2011-2014 reclamanta a beneficiat de un împrumut de la D. cu rata dobânzii stabilită la 1M EURIBOR +3,9%.

În mod legal, prima instanţă a reţinut că facturile din anexa 12 RIF privesc servicii de management şi consultanţă (şi nu servicii de contabilitate financiară, aşa cum reţine expertul judiciar), de vreme ce părţile au stabilit natura acestor servicii în sensul că sunt servicii de management şi consultanţă. Aceste facturi privesc prestări servicii de contabilitate care consemnează ca principala activitate strângerea rapoartelor de activitate lunară la nivel de grup, pregătirea pachetelor de rapoarte consolidate, evaluarea rezultatului consolidat la nivel de grup.

De aceea, Înalta Curte apreciază că aceste facturi se referă la o activitate desfăşurată în interesul Grupului. Ţinând seama de faptul că revine societăţii-mamă obligaţia de a întocmi situaţii financiare consolidate, iar D. şi-a asumat rolul de monitorizare a respectării normelor interne la nivelul grupului pentru întocmirea situaţiilor financiare consolidate la nivelul grupului, aceste costuri nu ar fi fost suportate de reclamantă dacă ar fi fost persoană independentă.

De asemenea, înscrisurile prin care se dovedeşte prestarea serviciilor financiare, reprezintă, în cea mai mare parte, un "calcul la zi a dobânzii creditului şi trimiterea către A.". Având în vedere că aceste servicii privesc creditul acordat de D. reclamantei, Înalta Curte consideră că urmărirea acestuia şi verificarea constantă a dobânzii revine D., care şi-a asumat riscul privind rata dobânzii.

Cu privire la condiţia referitoare la caracterul necesar al cheltuielilor cu serviciile de management şi consultanţă (pct. 48 din H.G. nr. 44/2004), Înalta Curte observă că, pentru prestarea serviciilor de contabilitate/financiare determinate de activitatea curentă a reclamantei, privită ca persoană juridică independentă, aceasta a avut permanent în derulare contracte pentru servicii de asistenţă fiscală, contabilă şi juridică (contract încheiat cu societatea G. S.R.L., care a facturat servicii de consultanţă pe bază de abonament conform contract prestări de servicii din data de 23.04.2009).

Având în vedere că obiectul contractului-cadru îl constituie acordarea serviciilor de asistenţă în domeniul impozitelor şi asistenţa în contabilitate, dar şi aspecte de drept statutar sau reglementări valutare, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a probat necesitatea prestării de către D. a unor servicii financiar-contabile suplimentare, determinate de activitatea curentă, cu atât mai mult cu cât din anul 2011 reclamanta oferă asemenea servicii unor alţi membri ai Grupului, H. S.R.L. şi I. S.R.L.

De aceea, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâtele ANAF şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov prin DGRFP Braşov, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 73 din data de 14 august 2019 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov prin DGRFP Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2022.