Lawfulness of handball federation player transfer restrictions limiting foreign professionals: justification of nationality-based differential treatment under anti-discrimination and EU free movement principles

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la 23.07.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea hotărârii nr. 170/13.03.2019, emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, ca fiind nefondată;

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 17 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi a anulat Hotărârea nr. 170/13.03.2019 emisă de pârât.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a susţinut că sunt nefondate argumentele sentinţei atacate potrivit cărora tratamentul diferenţiat rezultat din conţinutul art. 14 din Regulamentul F.R.H. ar avea la bază motive justificate obiectiv de un scop legitim, de natura încurajării şi recrutării jucătorilor români tineri, iar metoda aleasă ar fi fost una specifică caracteristicilor speciale ale acestui tip de sport ("reguli, număr de jucători, schimbări"), dar şi aspectului economic al handbalului naţional.

În esenţă, recurentul a susţinut că fapta apreciată a fi discriminare cu caracter contravenţional în lumina dispoziţiilor art. 6 si 7, alin. (2), raportat la art. 2, alin. (1) din O.G. nr. 137/20Q0R, constă în efectele discriminatorii generate de reglementarea regăsită în art. 14 din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Handbal, de natură a limita obţinerea de către cetăţenii statelor UE si non-UE, sportivi profesionişti-jucători de handbal, a unui contract sportiv în campionatul intern, prin condiţionarea îndeplinirii unor criterii valorice. începând cu al treilea jucător de altă cetăţenie decât cea română.

Criteriile valorice în speţă constau în: a) clasarea pe locurile 1 - 10 la ultima ediţie a CM. sau CE. pentru seniori; b) clasarea pe locurile 1-10 la Jocurile Olimpice (cu condiţia să nu fi trecut mai mult de 2 ani calendaristici de la disputarea ultimei ediţii a J.O.); - participarea la cel puţin o ediţie din ultimii doi ani a Final Four- ului Ligii Campionilor sau Cupei E.H.F.

Aşa cum rezultă neechivoc din descrierea faptei, aceasta are ca factor determinant criteriul cetăţeniei (alta decât cea română), emitentul regulii împricinate urmărind limitarea obţinerii de către cetăţenii statelor UE şi non-UE, sportivi profesionişti-jucători de handbal, a unui contract sportiv în campionatul intern, materializată prin impunerea unor condiţii aşa zis valorice începând cu al treilea transfer care implică un jucător de altă cetăţenie decât cea română.

În opinia recurentului, reclamanta produce un tratament de inegalitate între cetăţenii români şi cei cu o altă cetăţenie cu privire la condiţiile de acces la încadrarea în muncă, inclusiv sub aspectul recrutării/transferării, sau la o activitate economică (independentă), salarizată sau remunerată lato sensu în legătură cu prestarea unor servicii sportive.

Dreptul lezat în speţă este dreptul generic al cetăţenilor statelor UE şi non-UE, sportivi profesionişti-jucători de handbal de acces la încadrarea în muncă sau la o activitate economică (independentă), salarizată sau remunerată lato sensu în legătură cu prestarea unor servicii sportive, în condiţii de egalitate de tratament cu sportivii de cetăţenie română, adecvat dispoziţiilor 2, alin. (1), coroborat cu art. 6 si 7, lit. a) din O.G. nr. 137/2000. raportat la art. 14, alin. (2), lit. b) si alin. (5); art. 142. alin. (1) si art. 63 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; art. 67 din Codul fiscal; art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; art. 1 şi 2 din Legea nr. 106/2017, în lumina art. 16, alin. (1), coroborat cu art. 41, alin. (1) din Constituţie; art. 20 şi art. 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; art. 15 şi art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene; art. 1, art. 7, pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului, respectiv art. 14 din CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului si a Libertăţilor fundamentale, cât si art. 23. pct. 1, raportat la art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Instanţa de fond, însuşindu-şi textual susţinerile reclamantei-intimate, a apreciat greşit că măsura trasată prin art. 14 din Regulamentul F.R.H. ar avea la bază motive justificate obiectiv de un scop legitim.

Privitor la justificarea obiectivă şi rezonabilă a tratamentului discriminatoriu, deşi legislaţia naţională nu enunţă o examinare a scopului legitim în cazul discriminării directe, precum s-a constatat în cauză, normate prin art. 2, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R2, reclamanta invocă scopul încurajării şi recrutării tinerilor jucători români de handbal.

Referitor la un asemenea scop, precum cel invocat de către reclamanta-intimată şi reţinut de către instanţa de fond, recurentul a apreciat că impunerea unor condiţii sau adoptarea unor măsuri al căror scop este expres si exclusiv acela al încurajării şi recrutării tinerilor, sub o anumită vârstă concretă, poate fi reţinut, de principiu, ca unul justificat obiectiv.

De altfel, un asemenea scop face obiectul excepţiei reglementate prin dispoziţiile art. 6, alin. (11 din Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă si condiţiile de muncă).

Însă, analiza juridică în domeniu impune, pe de o parte, determinarea în concret a scopului, iar pe de altă parte caracterul metodelor de atingere a scopului respectiv.

În cauză, pentru a-i conferi scopului o justificare obiectivă şi, astfel, plasându-l sub aria de incidenţă a excepţiei de la discriminare în domeniul muncii lato sensu sau a accesului la activităţi economice independente, este nevoie ca acesta să urmărească în mod expres si evident încurajarea încadrării în muncă sau în activitatea economică pe criteriul vârstei.

Or, în cauza de faţă, ceea ce reprezintă factorul care a condus la adoptarea măsurii împricinate este criteriul cetăţeniei sportivilor jucători de handbal, condiţia de valoarea la transfer a fost impusă pe criteriul cetăţeniei, respectiv doar sportivilor cu o altă cetăţenie decât cea română.

Este evident că, dacă în speţă nu ar fi existat varianta transferului unor jucători străini, condiţiile/criteriile valorice nu ar fi fost impuse celor cu cetăţenie română, indiferent de vârsta acestora.

Astfel, măsura cu caracter de restricţionare la accesul în muncă sau la o activitate economică independentă generează efecte discriminatorii expres în baza criteriului cetăţeniei.

Scopul expres al acestei măsuri, astfel cum rezultă din conţinutul său, dar şi din maniera în care ar urma să se aplice, este acela de a restricţiona, prin impunerea unor condiţii suplimentare de valoare, exclusiv accesul sportivilor proveniţi din alte state (membre U.E. şi non-U.E.).

Măsura care face obiectul pricinii nu are la bază criteriul vârstei, care să subordoneze scopul favorizării directe, explicite şi exclusive a tinerilor jucători naţionali de handbal (sub o anumită vârstă).

Astfel cum rezultă din conţinutul reglementărilor care includ măsura discriminatorie în speţă, obiectivul este acela al limitării accesului jucătorilor străini în campionatul intern de handbal, astfel încât să poată fi transferaţi doar cei care îndeplinesc anumite cerinţe de valoare.

Iar o astfel de măsură nu poate urmări, prin natura şi destinaţia sa, favorizarea pe criteriul vârstei, ci pe criteriul apartenenţei la o anumită cetăţenie, în speţă cea română, fiind in concreto, favorizaţi, avantajaţi toţi jucătorii naţionali de handbal, indiferent de vârsta avută.

Ergo, tratamentul favorabil în speţă se naşte pe criteriul cetăţeniei jucătorilor profesionişti de handbal, independent de vârsta acestora.

Prin urmare, tratamentul care generează efecte discriminatorii în baza criteriului cetăţeniei, astfel cum se concretizează în cauză, nu poate fi plasat în ipotezele excepţiei reglementate prin dispoziţiile art. 6, alin. (1) din Directiva 2000778/CE, astfel încât să putem vorbi despre justificare obiectivă de un scop legitim.

Dimpotrivă, o măsură precum cea care face obiectul pricinii este de natură a afecta şansele competiţionale ale cluburilor, care astfel au restricţii în a recruta ab initio sportivi străini în afara unui grup foarte restrâns reprezentat de acei sportivi care îndeplinesc criteriile valorice excesiv de restrictive, cât si şansele sportivilor handbalişti de altă cetăţenie decât cea română de a fi recrutaţi de către cluburile naţionale, întrucât acestora li se încalcă egalitatea de şanse, fiind trataţi în mod diferit, dezavantajos faţă de sportivii români prin limitarea accesului la recrutare/în muncă sau prin stabilirea unor metode speciale de recrutare, pe criteriul cetăţeniei (condiţionarea valorică la recrutare doar a cetăţenilor străini.

Sub acest aspect, arată recurentul, este relevantă în cauză Hotărârea pronunţată în cauza Bosman, C-415/93, din prisma unei limitări lato sensu cu privire la exercitarea unui drept subiectiv, despre o limitare a dreptului de acces al sportivilor străini jucători de handbal la încadrarea în muncă, inclusiv sub aspectul recrutării/transferării, sau la o activitate economică (independentă), salarizată sau remunerată în legătură cu prestarea unor servicii sportive,

Mai mult, Hotărârea pronunţată în cauza Bosman capătă incidenţă şi din perspectiva negării posibilităţii ca asociaţiile sau forurile sportive să poată reglementa si aplica norme regulamentare care ar produce limitarea utilizării sau prestării jocului/activităţii sportive a unor sportivi ai altor state membre, limitare care echivalează cu cea din prezenta cauză, căci limitarea accesului la încadrare/transfer a/al sportivilor străini generează de plano şi efectul limitării exercitării activităţii sportive/limitarea prestării jocului.

Or, măsura în cauză, prin prisma condiţionării valorice a jucătorilor străini (de la al treilea în sus, dar indicarea gradual-numerică nu are relevanţă, căci efectul este acelaşi, limitarea/restricţionarea accesului pe criteriul cetăţeniei), nu poate pretinde în mod obiectiv că urmăreşte scopul favorizării jucătorilor doar dintr-o anumită categorie de vârstă (în speţă tineri), astfel încât criteriul vârstei să capete substanţă logico-juridică.

Dimpotrivă, măsura/tratamentul cu pricina urmăreşte să diferenţieze între sportivii jucători de handbal pe criteriul cetăţeniei, favorizând jucătorii de cetăţenie română de toate vârstele.

In alte cuvinte, pentru ca scopul să fi fost explicit si expres acela al recrutării tinerilor jucători români de handbal, criteriul vârstei scăzute ar fi trebuit să se regăsească expressis verbis la baza reglementării, precum în cazul exemplificat de către reclamantă, unde la jocul de fotbal profesionist a fost reglementată obligaţia utilizării unui jucător sub 21 de ani. în felul acesta ar fi fost exclusă diferenţierea şi, astfel, discriminarea, pe criteriul cetăţeniei la recrutare (încadrare la activitatea economică independentă), implementându-se expres obligaţia utilizării (distinct de recrutare) jucătorilor tineri, scopul favorizării, creşterii sportivilor tineri căpătând, în acest mod, nu doar caracter obiectiv, dar şi previzibil şi fezabil.

In speţă, tratamentul diferenţiat favorabil se produce pe criteriul cetăţeniei şi urmăreşte condiţionarea valorică a accesului în campionatul intern a jucătorilor străini, sub intenţia favorizării celor de cetăţenie română, independent de vârsta deţinută, ceea ce estimează irelevanţa criteriului vârstei în determinarea, în cauză, a scopului, respectiv a efectului acestui tratament.

Iar un astfel de tratament, prin care se creează discrepante de acces în domeniul muncii lato sensu sau la activităţi economice independente pe criteriul cetăţeniei, este un tratament, în esenţa sa, injust, inechitabil şi părtinitor nejutificat obiectiv, care capătă, astfel, caracter discriminatoriu, fiind interzis de legislaţia unională imperativ şi prioritar aplicabilă României.

Având în vedere infirmarea. în concret, a scopului legitim corelativ criteriului vârstei sub aspectul încurajării şi recrutării tinerilor handbalist! în cazul măsurii împricinate, am putea retine ca superfluă necesitatea analizării metodelor de atingere a scopului respectiv.

Aşadar, pentru înlăturarea caracterului discriminatoriu al unui tratament diferenţiat, nu este suficientă reţinerea scopului legitim, fiind necesară determinarea caracterului metodelor prin care se urmăreşte atingerea scopului. Astfel, metodele care stau la baza atingerii scopului trebuie să fie unele adecvate şi necesare în raport cu principiile de etică socio-juridică esenţiale în cadrul relaţiilor sociale, precum justeţea, echitatea şi imparţialitatea.

Or, fie şi dacă, ab absurdum, s-ar reţine că scopul măsurii împricinate ar fi acela al încurajării si recrutării tinerilor sportivi jucători de handbal, metoda aleasă pentru atingerea acestui scop este una inadecvată.

Metoda prin care, în esenţă, se urmăreşte direct sau indirect, condiţionând valoric în felul în care a făcut-o reclamanta-intimată, limitarea accesului doar a jucătorilor cu altă cetăţenie decât cea română la campionatul intern (la o activitate economică independentă) si, astfel, la practicarea acestui sport în acest campionat, prin comparaţie cu cei cu cetăţenie română (al căror acces este necondiţionat valoric în mod echivalent), este una vădit necorespunzătoare cu principiile care stau la baza unei societăţi unionale deschise, egale si democratice, consolidată pe egalitatea de tratament pe care se fondează libertatea pieţei economice şi libera circulaţie a lucrătorilor şi a celor care întreprind activităţi economice independente în cadrul Uniunii Europene.

Este admisibil să fie impuse condiţii de valoare la recrutarea lucrătorilor (inclusiv a sportivilor), însă acestea nu trebuie să fie impuse pe criteriul cetăţeniei, toţi participanţii concreţi sau virtuali (potenţiali) trebuind să beneficieze de astfel de condiţii valorice similare pentru a se respecta principiul egalităţii de şanse si nediscriminare al tuturor cetăţenilor lucrători sau sportivi, pe teritoriul Uniunii Europene.

În schimb, în speţă, astfel de condiţii valorice sunt impuse exclusiv sportivilor din afara graniţelor României, fiind exceptaţi sportivii jucători de handbal români în ansamblul lor, indiferent de vârsta avută, motiv pentru care nu se poate retine argumentul justificativ al favorizării sportivilor tineri.

Instanţa de fond îşi însuşeşte afirmaţia reclamantei-intimate în sensul că metoda aleasă ar fi fost una specifică caracteristicilor speciale ale acestui tip de sport ("reguli, număr de jucători, schimbări"), aspectului economic al handbalului naţional, iar limitarea accesului sportivilor non-naţionali ar fi una acceptată de art. 45, alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în sensul motivelor de politică publică reprezentate de promovarea tinerilor handbalişti.

Recurenta apreciază a fi evident că metoda aleasă de către reclamanta-intimată nu poate fi privită ca fiind adecvată din perspectiva acestor justificări, astfel încât să discrimineze cetăţenii Uniunii prin limitarea accesului acestora în domeniul muncii lato sensu sau a accesului la activităţi economice independente.

Caracteristicile speciale ale acestui tip de sport ("reguli, număr de jucători, schimbări") nu pot defel justifica caracterul adecvat şi necesitatea unei măsuri care urmăreşte, direct sau indirect, limitarea accesului sportivilor pe criteriul cetăţeniei.

Nu există nicio explicaţie logică pentru care anumite reguli sportive, de genul numărului de jucători utilizaţi sau numărului de schimbări permise în timpul jocului, ar justifica limitarea accesului jucătorilor străini în campionatul intern, fiind limpede că, în măsura în care se urmăreşte promovarea tinerilor sportivi, devine necesară mai degrabă o măsură de natură a le asigura în mod expres si concret participarea în joc, de tipul unei obligaţii de folosire a unui număr de jucători sub o anumită vârstă redusă (21 ani, de pildă), ci nu de restricţiona re a numărului de jucători cu cetăţenie străină.

Restricţionarea/limitarea sportivilor cu cetăţenie străină nu are, de altfel, o utilitate materială în sensul atingerii scopului promovării tinerilor jucători de handbal, întrucât, în absenţa unei obligaţii de folosire a unui număr de jucători sub o anumită vârstă redusă, cluburile au libera alegere de a utiliza jucătorii profesionişti cei mai bine pregătiţi, cei mai experimentaţi si. prin asta, cei mai valoroşi, care evident nu pot fi cei tineri, cărora prin natura vârstei le lipseşte pregătirea, experienţa şi valoarea acumulată, neputând aduce, astfel, un plus de valoarea si de garanţie a rezultatelor sportive pozitive.

Aşadar, în absenţa unei reguli bazată expres pe criteriul vârstei, de genul obligaţiei de folosire a unui număr de jucători sub o anumită vârstă, cluburile sportive de handbal nu vor utiliza jucătorii pe criteriul vârstei, în speţă tinerii, ci îi vor utiliza pe criteriul valoric şi al experienţei, aspect care face inutilă regula instituită de către reclamanta-intimată, această regulă neconducând la favorizarea tinerilor sportivi, ci doar la restricţionarea contractării sportivilor de altă cetăţenie decât cea română, pe criteriul valoric (criteriu neimpus la contractare şi sportivilor de cetăţenie română).

Privitor la argumentul în sensul că limitarea accesului sportivilor non-naţionali ar fi una acceptată de art. 45 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în sensul motivelor de politică publică reprezentate de promovarea tinerilor handbalişti, apreciem că acesta este unul dintre cele care evidenţiază cel mai limpede maniera în care instanţa de fond a tratat analiza prezentei cauze.

Astfel, preluând literalmente această afirmaţie vădit nefondată a reclamantei-intimate, instanţa de fond vulnerabilizează judecata si, prin asta, soluţia sentinţei pronunţate, întrucât creează impresia fie că a analizat superficial cauza, fie că îşi asumă văditele erori de interpretare a dispoziţiilor unionale.

Este evident că atât instanţa de fond, cât şi reclamanta-intimată produc o confuzie între noţiunea de "politică publică" şi cea de "ordine publică", la care fac referire dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Prin intermediul acestor reglementări unionale se statuează dreptul cetăţenilor Uniunii la încadrare în muncă, sub toate aspectele (inclusiv al tranzitului şi şederii pe teritoriile statelor membre), sub rezerva restricţiilor justificate de motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică, adică acele motive care ar ţine, in genere, de precauţia privind respectarea ordinii juridice şi sociale care stă la baza funcţionării statului de drept şi democratic sau de a preîntâmpina insecuritatea şi afectarea sănătăţii terţilor.

Aşadar, motivele de politică publică nu fac obiectul excepţiei instituite prin aceste reglementări unionale, politici publice care oricum nu reprezintă obiectul de activitate al reclamantei-intimate, acestea determinând activităţile întreprinse şi desfăşurate de către administraţia publică centrală şi locală în scopul identificării şi soluţionării unor probleme speciale ale unor categorii speciale de public, care se situează într-o condiţie improprie ce impune nevoi şi rezolvări specifice din partea autorităţilor statului.

În continuare, recurentul a prezentat situaţia de fapt şi parcursul administrativ al actului administrativ atacat, după care a susţinut că măsura în prezenta cauză nu are ca scop direct şi exclusiv criteriul vârstei, materializat prin favorizarea explicită şi exclusivă a tinerilor jucători naţionali de handbal (sub o anumită vârstă, lipsind un atare criteriu de limită de vârstă), ci, dimpotrivă, măsura în cauză, de natură a limita accesul jucătorilor străini în campionatul intern de handbal, favorizează toţi jucătorii naţionali de handbal, indiferent de vârsta avută. Iar un astfel de tratamentul favorabil are la bază expres criteriul cetăţeniei jucătorilor profesionişti de handbal, independent de vârsta acestora.

Un atare tratament, care generează efecte discriminatorii în baza criteriului cetăţeniei, nu se regăseşte în dispoziţiile art. 6, alin. (1) din Directiva 2000/78/CE, astfel încât să putem vorbi despre o justificare în legătură cu scopul favorizării lucrătorilor pe criteriul vârstei, respectiv despre o similaritate de cazuri, sub consecinţa inconsecvenţei jurisprudenţiale a CNCD.

În fine, recurentul susţine că şi în situaţia în care s-ar reţine o astfel de inconsecvenţă (deşi nu este cazul în speţă), judecarea cauzei impune raportarea stricto sensu la obiectul şi particularităţile prezentei cauze, legalitatea şi temeinicia hotărârii deduse judecăţii neputându-se stabili în raport de practica anterioara a CNCD, cu atât mai mult cu cât acesteia îi lipseşte caracterul de izvor de drept", nici măcar de ordin jurisprudenţial, la care să se raporteze instanţa de judecată sub potenţialitatea actului cu putere/prezumţie de lucru judecat (a fortiori reţinând că actul anterior nu era unul administrativ, ci reprezenta un punct de vedere, un act de corespondenţă, prin natura sa fără eficienţă juridică).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 15 iunie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 4 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, constatând că recurentul a invocat argumente de ordin critic cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 137/2000, care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte are în vedere, rezumativ, contextul factual şi cadrul legislativ care a condus la prezentul litigiu.

Prin Hotărârea nr. 170/13.03.2019 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reclamanta a fost sancţionată cu avertisment, potrivit art. 5 alin. (2) şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001, pârâtul reţinând că fapta reclamantei de a limita accesul sportivilor profesionişti, cetăţeni ai unui stat UE de a obţine un contract sportiv în campionatul intern, în condiţii similare cu un cetăţean român, constituie o faptă de discriminare directă, potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 din O.G. nr. 137/2000.

În considerentele hotărârii emise de pârât s-a reţinut că F.R.H. impune prin dispoziţiile art. 14.2. din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea competiţiilor de handbal, un tratament diferenţiat pe criteriul de cetăţenie începând cu al treilea jucător, iar tratamentul diferenţiat constituie o formă de discriminare directă pe criteriul de cetăţenie, prin care se încalcă accesul la locul de muncă al lucrătorilor din Uniunea Europeană.

În acest context, Înalta Curte reţine că prin art. 14.2. din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea competiţiilor de handbal, s-a stabilit că la fiecare joc pot fi folosiţi maxim 16 jucători (ANEXĂ 2). Pentru acest sezon competiţional perioada de transfer a jucătorilor de handbal începe la data de 01 iulie 2019 conform art. 24 din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de handbal 2019-2020 (ANEXĂ 2). Conform art. 2.2. din acelaşi regulament, contractul unui jucător trebuie să fie încheiat până la terminarea sezonului competiţional, dar nu mai puţin de 6 luni. Totodată, conform Regulamentului Ligii Naţionale (Masculin/Feminin), jucătorii trebuie legitimaţi la F.R.H. până la data de 22, respectiv 23 august 2019 iar pentru echipele care dispută Supercupa României, data limită este 16 august 2019.

Analizând dispoziţiile actului invocat, instanţa de control judiciar constată că este corect concluzia primei instanţe în sensul în care în cauză, nu este vorba de o discriminare directă, ci este vorba de un tratament diferenţiat, justificativ obiectiv şi rezonabil, scopul impunerii fiind unul legitim, iar modalitatea de atingere a scopului este una adecvată şi necesară, respectiv proporţională cu scopul urmărit.

În acest sens, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare definesc noţiunea de "discriminare" ca fiind reprezentată de "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 reglementează discriminarea indirectă, statuând că "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare".

Aşadar, discriminarea indirectă survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de legislaţia în vigoare, cu excepţia cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. De asemenea, discriminarea indirectă este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de altele care se află în situaţii egale, conform art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.

Pentru existenţa discriminării trebuie, aşadar, îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin: orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă; b) existenţa unui criteriu de discriminare, de felul celor enumerate exemplificativ în definiţia legală a discriminării; c) existenţa unui raport de cauzalitate între criteriul de discriminare şi tratamentul diferenţiat; d) scopul sau efectul tratamentului diferenţiat să fie restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a unui drept recunoscut de lege; e) persoanele sau situaţiile în care acestea se găsesc să se afle în poziţii comparabile; f) tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, a cărui atingere se face prin metode adecvate şi necesare.

De asemenea, pentru a se putea analiza dacă prevederile art. 14 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea competiţiilor de handbal, pot fi interpretate ca fiind o discriminare în sensul dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, este necesară identificarea şi prezentarea unuia din criteriile prevăzute de alin. (1) al acestui articol sau a oricărui alt criteriu a cărui finalitate este cea prevăzută de aceleaşi dispoziţii legale, criteriu care să reprezinte temeiul aplicării tratamentului diferenţiat.

Într-adevăr, din enumerarea exemplificativă potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, rezultă că un anumit criteriu, pentru a fi discriminator, trebuie să vizeze o chestiune independentă de voinţa persoanei discriminate (cum sunt: rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap), în timp ce impunerea unor limite asupra numărului de sportivi non-naţionali satisface dispoziţiile art. 45 (3) din Tratatul de Funcţionare a U.E. care dă dreptul membrilor să impună limitări asupra liberei circulaţii atunci când sunt ridicate motive de politică publică.

Mai mult, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, enumeră limitativ criteriile considerate ca discriminatorii în cazul refuzului accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat, ca fiind reprezentate de: apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv convingerile, vârsta, sexul sau orientarea sexuală a persoanelor, niciunul dintre aceste criterii nefiind incident în situaţia de discriminare reţinută în speţă de CNCD, câtă vreme art. 14 din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de handbal priveşte un obiectiv de interes naţional.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că în cauză nu este vorba de o discriminare directă, ci de un tratament diferenţiat justificat obiectiv şi rezonabil, scopul impunerii restricţiei fiind unul legitim, iar modalitatea de atingere este una adecvată şi necesară, respectiv proporţională cu scopul urmărit.

În acest context, se reţine că, scopul restricţiei prevăzute de art. 14 din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de handbal priveşte un obiectiv de interes naţional, şi anume stimularea cluburilor în utilizarea jucătorilor tineri, în vederea asigurării unei dezvoltări continue a bazei de selecţie pentru echipa naţională şi de a asigura cluburilor baza materială, constând în drepturi federative de joc asupra unor sportivi de perspectivă în vederea viitoarelor transferuri.

În cauză nu există o interdicţie de transfer având ca şi criteriu cetăţenia, orice cetăţean străin din UE sau non UE putându-se transfera liber în limita a două locuri, dacă întruneşte anumite criterii valorice.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită în cauză o condiţie esenţială pentru ca prevederile din Regulament criticate, să fie considerate discriminatorii, respectiv aceea a existenţei unui criteriu de discriminare, de natura celor enumerate exemplificativ în definiţia legală a discriminării şi la care dispoziţiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 fac trimitere expresă.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 39 din 17 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - reclamantă A..

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 39 din 17 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.