Nullity of appeal for failure to substantiate statutory grounds of cassation in language requirement challenge

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată de A., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României s-a solicitat obligarea pârâtului să modifice Anexa 1. a H.G. nr. 839/2016, astfel încât inscripţiile în limba engleză şi franceză de pe cărţile de identitate să fie plasate sub inscripţiile în limba oficială de stat, limba română şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 38 din 30 iunie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin întâmpinare;

- a respins cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României;

- a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea pârâtului Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 38 din 30 iunie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material,.

In esenţă, recurenta-reclamantă a învederat că în România limba oficială de stat este limba română, aceasta presupunând în primul rând faptul, că toate inscripţiile oficiale sunt redactate în limba română. Este drept, că se pot amplasa în unele condiţii şi în unele locuri inscripţii şi în alte limbi, dar pentru a respecta caracterul de limbă oficială a limbii române, acele inscripţii se pot amplasa numai sub cea în limba română.

În opinia recurentei, la fel de adevărat este că art. 13 din Constituţie este singura normă de drept aplicabilă în prezenta speţă, fiind vorba despre inscripţii oficiale de pe documente emise de către Guvernul României. Or acel articol prevede, că numai limba română este limbă oficială în România, astfel orice inscripţie oficială se redactează în acea limbă, iar o eventuală traducere se poate amplasa numai sub cea în limba română, pentru a se respecta caracterul de singură limbă oficială a limbii române.

Recurenta susţine că astfel sunt îndeplinite condiţiile casării sentinţei instanţei de fond şi ale rejudecării prezentului caz, pentru că prima instanţă a adoptat sentinţa civilă nr. 48/2020 cu încălcarea art. 13 din Constituţie.

De asemenea, recurenta reiterează faptul, că în conformitate cu prevederile art. 13 din Constituţie, în România singura limbă oficială este limba română. Astfel orice text scris pe documente oficiale emise de către Guvernul României trebuie redactată în această limba.

Arată, că nu se poate accepta motivarea instanţei, conform căreia inscripţiile în limbile franceză şi engleză sunt amplasate pe acelaşi nivel cu cele în limba română din cauza acoperirii eficiente a tuturor spaţiilor cărţii de identitate. În opinia sa aste este o afirmaţie ilară şi lipsită de logică, pentru că textele respective acoperă aceeaşi suprafaţă, indiferent dacă sunt amplasate unul după celălalt sau unul sub celălalt.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările depuse, intimatul-pârât Guvernul României solicitat respingerea recursului ca nefundat, iar intimatul pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia nulităţii recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză de reclamanta A., prin raportare la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă, deşi formal au fost invocate prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta nu formulează critici raportate la conţinutul concret al sentinţei atacate şi nici nu indică şi nu combate eventualele măsuri nelegale dispuse de instanţa de fond, modalitatea de motivare a cererii de recurs adoptată de reclamanta-recurentă constând practic în redarea susţinerilor formulate prin acţiunea depusă în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, în cauza de faţă recurenta apreciind ca fiind ilară motivarea instanţei potrivit căreia inscripţiile în limbile franceză şi engleză sunt amplasate pe acelaşi nivel cu cele în limba română din cauza acoperirii eficiente a tuturor spaţiilor cărţii de identitate, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Motivarea recursului, cale de atac prin care se urmăreşte casarea hotărârii, nu poate fi făcută prin trimitere la susţinerile de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi, aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. fiind vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a acestora.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487, şi art. 489 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nulitatea recursului formulat de reclamanta A. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 38 din 30 iunie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.