Taxpayer's damages claim rejected and commune's appeal dismissed in local tax dispute.

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2019 şi declinată în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta Comuna Cogealac, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la:

- soluţionarea contestaţiei formulată de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.01.2014;

- plata prejudiciului cauzat prin nesoluţionarea în termen legal a contestaţiei - daune în cuantum de 0,033%/zi întârziere din suma de 9.068.728,39 RON până la data soluţionării contestaţiei;

- plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 22/CA din 20 februarie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei interesului şi a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta societatea A. S.R.L. -în contradictoriu cu pârâta Comuna Cogealac - prin Primar, obligând pârâta Comuna Cogealac prin Primar la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamanta A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.01.2014.

De asemenea, Curtea de apel a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect plata prejudiciului cauzat prin nesoluţionarea contestaţiei şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 22/CA din 20 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator special B. S.R.L. şi pârâta Comuna Cogealac - prin Primar.

3.1 Reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea capătului doi al cererii de chemare în judecată, respectiv la obligarea pârâtei la plata, cu titlu de daune, a sumei în cuantum de 0,033%/zi întârziere din suma de 9.068.728,39, RON până la data soluţionării contestaţie

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că a solicitat raportat la conduita de totală rea-credinţă a intimatei-parate, aplicarea sancţiunilor prevăzute de Codul de procedură fiscală aprobat prin O.G. nr. 92/2003 şi Lg. 554/2004, respectiv plata de despăgubiri/daune cu titlu de penalităţi in cuantum de 0,033% pe zi întârziere.

Astfel, in conformitate cu dispoziţiile art. 1241 Codul de procedură fiscală este prevăzut cuantumul majorărilor de întârziere pentru neachitarea la termenul de scadenta de debitor, iar la alin. (4) dispoziţia expresă privind nivelul penalităţilor, pentru sume de restituit de la buget, în prezenta speţa de neexecutarea prevederilor legale de soluţionare a contestaţiei in termen legal.

Refuzul autorităţii publice locale emitenta a Deciziei de Impunere s-a materializat prin nesoluţionarea în termenul legal a contestaţiei, reprezentând un raport de drept public, administrativ si nu un raport juridic civil. În opinia recurentei-reclamante, pentru aceste considerente, nu trebuie dovedit eventualul prejudiciu civil.

Daunele solicitate prin capătul doi al cererii reprezintă sancţiunea aplicabila pentru neîndeplinirea obligaţiei legale de soluţionare a contestaţiei.

In conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) si alin. (5) Lg. 554/2004, instanţa prin soluţia pronunţata de admitere a capătului unu al cererii de soluţionare a contestaţiei, trebuia sa stabilească si daunele, respectiv sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile pârtii obligate pentru fiecare zi întârziere.

Prin respingerea ca nefondat a capătului doi al cererii a fost încălcat dreptul la respectarea legalităţii a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (1) si alin. (5) Lg. 554/2004 si respectiv a prevederilor art. 124 indice 1, art. 70 alin. (1) si alin. (2) O.G. nr. 92/2003.

3.2. Pârâta Comuna Cogealac - prin Primar a criticat sentinţa în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În susţinerea recursului, pârâta a susţinut în esenţă că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii.

Potrivit art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală, contestatorul se poate adresa instanţei pentru anularea actului, dacă contestaţia nu se soluţionează în termen de 6 luni, sens în care intimata - reclamantă se putea adresa direct instanţei de judecată pentru anularea actului administrativ atacat.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut că se impunea respingerea acţiunii, întrucât contribuabilul are obligaţia de a acţiona diligent în raporturile sale comerciale, cât şi în cele cu autorităţile, iar împrejurarea că intimata - reclamantă a formulat acţiuni greşite nu poate fi imputată autorităţii pârâte.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În fapt, în urma inspecţiei fiscale, s-a întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.01.2014 şi decizia nr. 510/28.01.2014, prin care s-au stabilit obligaţii de plată pentru societatea A. S.R.L. faţă de bugetul local al comunei Cogealac şi accesorii, respectiv pentru sumele:

- 4.067.948,60 RON, reprezentând taxa emitere autorizaţie conform art. 267 alin. (8) Codul fiscal

- 2.610.951,81 RON, reprezentând valoare cumulata majori aferente taxelor de emitere autorizaţii de construire conform art. 1241 alin 2 Codul de procedură fiscală

- 1.749.873,31 RON, reprezentând taxa prelungire

- 639.954,67 RON, reprezentând valoare cumulată majori aferente prelungiri conform art. 1241 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

În data de 28.02.2014, reclamanta a formulat în termen legal contestaţie împotriva celor două acte administrative fiscale, ce a fost depusă la organul fiscal competent.

În data de 10.03.2014, Comuna Cogealac, prin Adresa nr. x/3.03.2014, a solicitat clarificări cu privire la:

- Dovada calităţii de administrator/administrator special al dl-ui C. pentru A. SRL

- Certificat constatator de la Registrul Comerţului cu privire la declararea stării de insolvenţă

- Hotărârea de deschidere a procedurii prevăzută de Legea 85/2006 cu menţiunea definitivă, adresă la care a răspuns în data de 13.03.2014

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Cogealac, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la: soluţionarea contestaţiei formulată de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.01.2014, precum plata prejudiciului cauzat prin nesoluţionarea în termen legal a contestaţiei - daune în cuantum de 0,033%/zi întârziere din suma de 9.068.728,39 RON până la data soluţionării contestaţiei.

Curtea de apel a admis acţiunea în parte, a obligat pârâta să soluţioneze contestaţia şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin nesoluţionarea în termen legal a contestaţiei

2. Asupra recursului formulat de reclamanta S.C. A.

Recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de fond sub aspectul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin nesoluţionarea în termen legal a contestaţiei - daune în cuantum de 0,033% pe zi întârziere din suma de 9.068.728,39 RON, până la data soluţionării contestaţiei.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală sub acest aspect, întrucât din modul de formulare a petitelor cererii de chemare în judecată, rezultă că recurenta-reclamantă se referă la acoperirea prejudiciului, astfel că sunt corecte considerentele instanţei de fond în sensul că nu a fost dovedit prejudiciul despre care reclamanta-recurentă susţine că i-a fost cauzat prin nesoluţionarea contestaţiei.

De asemenea, se reţine că prevederile art. 1241 din O.G. nr. 92/2003, invocate în susţinerea acestei critici se referă la dobânda pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, astfel că nu sunt incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, sunt nefondate şi lipsite de suport juridic susţinerile recurentei-reclamante referitoare la lipsa obligaţiei de dovedire a prejudiciului cauzat.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat corect în cauză, normele de drept material din O.G. nr. 92/2003, argumentele recurentei-reclamante fiind nefondate.

3. Asupra recursului formulat de pârâta Comuna Cogealac,

Din analiza cererii de recurs rezultă că principala critică formulată de către pârâta Comuna Cogealac vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 181 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, recurenta-pârâtă susţinând că reclamanta trebuia să se adreseze direct instanţei de judecată pentru anularea actului administrativ atacat.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestei critici, întrucât la momentul emiterii Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.01.2014 şi Deciziei nr. de 510/28.01.2014, erau în vigoare şi incidente în cauză dispoziţiile O.G nr. 92/2003, iar prevederile art. 181 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, invocate de recurenta-pârâtă, au fost adoptate prin Legea 207/2015, astfel că nu erau aplicabile raportului juridic din prezenta cauză.

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin care au fost adoptate dispoziţiile art. 181 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, a intrat în vigoare la data de 01.01.2016, respectiv ulterior momentului emiterii Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.01.2014 şi Deciziei nr. de 510/28.01.2014.

Prin urmare, în mod corect a stabilit instanţa de fond că în cauză sunt incidente dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, iar potrivit art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, obiectul acţiunii în justiţie este decizia de soluţionare a contestaţiei, nu actul administrativ contestat în mod direct.

Ca atare, perioada lungă de timp în care nu a fost soluţionată contestaţia reclamantei este de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale acesteia, situaţie ce se impune a fi remediată prin obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit, cu atât mai mult cu cât reclamanta a pus la dispoziţie pârâtei documentele solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală.

4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator special B. S.R.L. şi de pârâta Comuna Cogealac - prin Primar împotriva sentinţei nr. 22/CA din 20 februarie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.