Complaint Seeking Disciplinary Sanctions Against Military Prosecutors Over Case Handling Dismissed as Unfounded

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciara solicitând anularea Rezoluţiei Inspectorului Şef din 20.11.2019 de respingere a plângerii, anularea Rezoluţiei de clasare nr. 2917/A/04.09.2019 şi continuarea cercetărilor in vederea adoptării unei soluţii corecte care sa corespunda prevederilor legale in vigoare si a stării de fapt probate prin înscrisurile si lucrările de la dosarul cauzei.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 471 din 22 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 471 din 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

După expunerea rezumativă a situaţiei de fapt dedusă judecăţii şi a derulării cercetării efectuate de Inspecţia Judiciare în temeiul sesizării formulate împotriva magistraţilor de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, recurentul-reclamant invocă următoarele critici de nelegalitate:

- este eronat raţionamentul instanţei de fond referitor la criticile privind existenţa abaterii reglementată de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât intenţia rezultă din probele aflate la dosar, iar soluţiile adoptate de către magistraţii militari nu exonerează de răspundere disciplinară pentru faptele abuzive in aplicarea si interpretarea normelor de drept material;

- încălcarea codului deontologic al procurorilor si judecătorilor si exercitarea atribuţiilor de serviciu in mod defectuos faţă de prevederile imperative ale legii nu înlătură răspunderea disciplinară.

- soluţia instanţei de respingere a contestaţiei pe motiv ca inspecţia judiciara nu poate exercita controlul deoarece remediile se găsesc în prevederile art. 336 C. proc. pen., nu este corecta.

- soluţia emisă intr-o ordonanţa de clasare potrivit prevederilor C. proc. pen. nu împiedică inspecţia judiciară de a constata şi aplica măsuri disciplinare pentru orice interpretare abuzivă a normelor juridice de către procurorul militar. Faptul că s-a adoptat deja o soluţie nu este o scuză, care să împiedice Inspecţia Judiciara de a verifica abaterile disciplinare şi de a lua măsuri corespunzător abaterii;

- critică considerentele hotărârii de fond de a pagina7 sub aspectul reţinerii de către prima instanţă a faptului că în speţă nu se impunea reunirea cauzelor, aceasta fiind facultativă, iar inspectorii nu sunt îndreptăţiţi să verifice modul în care procurorul interpretează probele;

- tocmai faptul că probele au fost interpretate abuziv şi neprofesional, atitudinea magistraţilor militari a conturat faptele acestora de exercitarea funcţiei cu rea - credinţa şi de gravă neglijenţă în activitatea de urmărire-penală;

- în această situaţie, hotărârea instanţei de respingere a contestaţiei pe motiv că Inspecţia judiciara nu se poate substitui procedurilor judiciare este total greşită, un raţionament juridic subiectiv care dă posibilitatea ca procurorii militari care abuzează intenţionat prin interpretări subiective a dispoziţii legale imperative procedurale, sau printr-o activitate profesionala defectuoasa in detrimentul legii, să nu răspundă niciodată;

- fragmentarea intenţionata a unui dosar penal în detrimentul reunirii cauzelor şi tergiversarea ulterioară a cauzelor divizate în timp, pentru a adopta o ordonanţa de clasare faţă de persoanele cercetate, sunt evidente în speţa de faţă, dar nesancţionate prin hotărârea atacată.

- cele doua "metode originale" invocate sunt dovedite şi au un caracter imputabil titularilor care au avut spre soluţionare dosarele x/2019 159/P/2019.

- critică hotărârea deoarece omite situaţiile concrete evidente ce rezultă din actele şi lucrările dosarului x/2019

În opinia recurentului, reunirea cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2019 era obligatorie, joncţiunea procesuală penală fiind singura condiţie în care procurorul militar putea să adopte o soluţie care să conducă la aflarea adevărului şi la lămuriri asupra stării de fapt.

Recurentul a susţinut că în mod greşit procurorii militari nu au dispus reunirea cauzelor, deşi în ambele dosare penale declinare, plângerile penale vizau infracţiunile prevăzute de art. 259 alin. (1), art. 296, art. 205, art. 297 C. pen., săvârşite de aceleaşi persoane.

De asemenea, recurentul a mai arătat că faptele au fost săvârşite în acelaşi timp, loc, mod, de aceiaşi făptuitori, în acelaşi scop şi privesc împrejurările în care a fost încheiat acelaşi înscris oficial, respectiv procesul-verbal nr. x din 05.09.2017, înscris ce a fost distrus.

Concluzionând, recurentul a susţinut că în cauză au fost încălcate principiile aflării adevărului prevăzut de art. 5 C. proc. pen. şi al caracterului echitabil si termenului rezonabil al procesului penal prevăzut de art. 8 C. proc. pen.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi recurentul-pârât a invocat în susţinerea recursului motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi identificate critici referitoare la nemotivarea hotărârii sau la motivarea deficitară a acesteia.

În acest context, instanţa de recurs reţine că acest motiv de casare a fost invocat formal, în realitate toate argumentele de nelegalitate exprimate prin cererea de recurs fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează încălcarea normelor de drept material incidente speţei.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în fapt, prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, în baza căreia a fost formată lucrarea nr. 19-3766, petentul A. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la modalitatea de soluţionare a instrumentare/soluţionare a dosarului nr. x/2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, de către procurorul militar B., respectiv a lucrării nr. x/2019 a aceleiaşi unităţi de parchet, de către Prim - procurorul militar C., şi cu privire la modul de instrumentare a dosarului nr. x/2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, de către procurorul militar B..

În urma verificărilor administrative prealabile, prin rezoluţia nr. 2917/A/04.09.2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate, nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, fiind analizate abaterile prevăzute de art. 99 lit. t) şi h) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, respinsă prin Rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-3913.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, a respins contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Rezoluţiei Inspectorului Şef nr. C19-3913 din 20.11.2019, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că în mod legal şi temeinic s-a apreciat prin rezoluţia atacată că o nouă analiză a modului de respectare a normelor de procedură de către procurorul de caz în dosarul nr. x/2018 nu poate fi realizată în procedura reglementată de prevederile art. 45 din Legea nr. 317/2004, în caz contrar asistând la exercitarea unui control, neprevăzut de lege, asupra ordonanţei.

A constatat instanţa de fond că toate aspectele referitoare la legalitatea Ordonanţei de clasare pronunţată în dosarul penal, inclusiv cele referitoare la neîndeplinirea de către procuror a obligaţiei legale de reunire a cauzelor, trebuia să fie valorificate prin plângerea împotriva acestei ordonanţe, iar nu pe calea sesizării adresate pârâtei în scopul atragerii răspunderii disciplinare a procurorului.

Cu privire la măsura conexării celor două dosare penale, a reţinut că procurorul de caz este singurul care poate aprecia dacă se impune reunirea, în funcţie de datele dosarului, măsura dispusă de acesta putând fi cenzurată în procedura plângerii reglementată de art. 336-340 C.pr penală, iar cu privire la durata procedurii, a reţinut ca fiind justificată de necesitatea administrării probatoriului, procurorul de caz efectuând acte de urmărire penală ritmic, fără a se putea concluziona că acesta a stat în pasivitate, preocupându-se îndeaproape de îndeplinirea actelor de procedură în cel mai scurt timp, măsurile dispuse de acesta neputând fi apreciate ca tardive.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele şi lucrările dosarului.

În analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu este fondat, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, hotărârea instanţei de fond fiind legală.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al procurorului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul de a vătăma o persoană sau doar acceptând producerea unei asemenea consecinţe, sau din culpă, dar în modalităţile expres prevăzute de lege.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă, aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuie să fie probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare, noţiunea de rea-credinţă presupune încălcarea legii în mod conştient, urmărindu-se sau acceptându-se vătămarea unei persoane, iar în varianta săvârşirii faptei cu gravă neglijenţă, trebuie să se identifice o nesocotire a acesteia, iar nerespectarea să fie neechivocă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

În mod corect instanţa de fond a constatat că nu s-a conturat existenţa unei rele credinţe a procurorului sau o eventuală gravă neglijenţă, întrucât chestiunile privind interpretarea şi aplicarea normelor procedurale penale au legătură cu legalitatea soluţiei pronunţată în dosarul de urmărire penală, iar nu cu încălcarea normelor de procedură cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Reţine instanţa de control judiciar că, în cadrul atribuţiilor inspecţiei judiciare, intră doar o analiză a faptelor prin prisma elementelor prevăzute de lege pentru existenţa abaterii disciplinare, nu şi a soluţiei, această autoritate publică nefiind o instanţă extraordinară, cu atribuţii în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competenţa sa a se pronunţa asupra soluţiei din dosar, ci doar a verifica incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii procurorului, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară. Aceasta nu poate să procedeze la analiza legalităţii şi temeiniciei modalităţii de instrumentare a unei cauze, poate analiza doar condiţiile prevăzute de art. 99 lit. t) şi h) din Legea nr. 303/2004.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurentul-reclamant reprezintă nemulţumiri subiective faţă de soluţia dată de procurorii care au instrumentat cauzele penale ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj şi nr. 159/P/2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, cauze în care are calitatea de parte vătămată.

Or, acesta este un aspect care ţine exclusiv de modul de interpretare a dispoziţiilor legale prin raportare la probatoriul administrat şi situaţia de fapt, administrarea şi aprecierea probelor constituind un proces intelectiv, de analiză, care nu poate fi cenzurat decât pe calea controlului ierarhic ori jurisdicţional, neputând face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecţiei Judiciare.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat conţinutul material al pretinselor abateri disciplinare săvârşite de cei doi procurori, a verificat modul în care inspecţia judiciară a procedat la examinarea sesizării formulate de petent, constatând că activitatea acestora a fost derulată în limitele legale şi în raport de probele administrate în cauză, reclamantul urmărind practic schimbarea soluţiei date în cadrul dosarelor menţionate.

În mod corect s-a constatat că inspecţia judiciară nu se poate substitui procedurilor judiciare reglementate expres în C. proc. pen., modalitatea de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerată o abatere disciplinară, în sensul exercitării cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

Nemulţumirile exprimate de petent în cuprinsul sesizării şi ulterior în faţa instanţei de fond şi de recurs excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecţiei Judiciare.

În concluzie, instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu respectarea dispoziţiilor legale, menţinând măsura clasării dispusă de inspectorul judiciar, apreciind că Inspecţia Judiciară a constatat, în mod corect, că nu este întrunită nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi h) din Legea nr. 303/2004, nefiind dovedită săvârşirea acestora de către magistraţii indicaţi în sesizare.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Înalta Curte, constatând că sunt nefondate criticile de nelegalitate ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 471 din 22 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.