Judicial inspectorate’s administrative review limited to disciplinary offenses, not judicial interpretation of law or evidence

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 28.06.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi C., solicitând anularea Rezoluţiei nr. 1041/12.04.2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 479 din 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. împotriva pârâţilor B. şi C., pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi împotriva pârâtei Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 479 din 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat cerere de recurs.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de fond, susţinând în esenţă că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. şi C., fiind eronată aprecierea instanţei de fond în sensul că doamnei inspector nu îi incumbă existenţa unei obligaţii către reclamantă ori încălcarea vreunui drept al acesteia.

După prezentarea pe larg a situaţiei de fapt, recurenta a învederat că rezoluţia de clasare este propusă şi semnată de Inspectorul Judiciar B.., iar inspectorul şef contrasemnează şi aprobă rezoluţiile subalternilor săi.

În continuare, recurenta a arătat cazul acestei contradicţii, instituţia publică emitentă a clasării reclamaţiei sale pentru abatere disciplinară în executarea funcţiei cu rea-credinţă (cazul C.) este reprezentată de Inspectorul Judiciar care a făcut Inspecţia la Judecătoria Bălcesti, Vâlcea, unde ar fi trebuit sa observe că judecătoarea C. a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept privitoare la un proces in construcţii în care au fost încălcate două autorizaţii de construire - anexe gospodăreşti din 2003 şi 2007.

Prin urmare, în opinia recurentei, doar doamna B. are capacitatea procesuală de folosinţă, căci dumneaei a inspectat, a propus şi a semnat clasarea reclamaţiei.

În fine, recurenta-reclamantă a arătat că înţelege să se judece cu persoana care i-a clasat rezoluţia, întrucât i-a încălcat dreptul de a se judeca, de a-şi salva casa şi de a evidenţia erorile care compromit justiţia română.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa semnăturii, în subsidiar solicitând respingerea recursului, sentinţa fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a legii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Cu tiltu preliminar, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii a fost respinsă în şedinţa publică din 24 februarie 2022, instanţa luând act că recurenta-reclamantă a depus precizare scrisă în cuprinsul căreia menţionează îndeplinirea obligaţiei privind semnarea recursului declarat.

2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi C., cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluţiei nr. 1041/12.04.2019.

Prin sentinţa recurată a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. şi C., fiind respinsă,ca neîntemeiată, acţiunea în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, reclamanta formulând critici de nelegalitate cu privire la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi de respingere a acţiunii, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele şi lucrările dosarului.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că prin Rezoluţia nr. 1041/12.04.2019, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Inspecţia judiciară a dispus clasarea sesizării formulate de reclamanta A., sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prevederile art. 65 din Legea nr. 317/2004 stabilesc că Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă acestea şi în relaţia cu celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate, în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.

În aceste condiţii, în mod corect a apreciat prima instanţă că pârâţii B. şi C. nu au calitate procesual pasivă în cauză, chiar daca rezoluţia poartă semnătura inspectorului judiciar B., întrucât emitentul Rezoluţiei nr. 1041/12.04.2019 este Inspecţia Judiciară.

Aşadar, nefiind solicitate despăgubiri în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de la persoanele care au semnat rezoluţia atacată, acestea nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei, contrar argumentelor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al judecătorului care a soluţionat o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe, sau din culpă, dar în modalităţile expres prevăzute de lege.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă, aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuie să fie probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare, noţiunea de rea-credinţă presupune încălcarea legii în mod conştient, urmărindu-se sau acceptându-se vătămarea unei persoane, iar în varianta săvârşirii faptei cu gravă neglijenţă, trebuie să se identifice o nesocotire a acesteia, iar nerespectarea să fie neechivocă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Reţine instanţa de control judiciar că, în cadrul atribuţiilor inspecţiei judiciare, intră doar o analiză a faptelor prin prisma elementelor prevăzute de lege pentru existenţa abaterii disciplinare, nu şi a soluţiei, această autoritate publică nefiind o instanţă extraordinară, cu atribuţii în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competenţa sa a se pronunţa asupra soluţiei din dosar, ci doar a verifica incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

În mod corect instanţa de fond, în conformitate cu principiul independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a constatat că pârâta nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate, soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti putând fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată. Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale de către judecător nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurenta-reclamantă reprezintă nemulţumiri subiective faţă de soluţia pronunţată de judecătorul care a constatat perimată cererea de revizuire.

Or acesta este un aspect care ţine exclusiv de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, prin raportare la situaţia de fapt din cauză, şi care nu poate face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecţiei Judiciare, reclamanta urmărind practic schimbarea soluţiei de perimare a cererii de revizuire.

Inspecţia judiciară nu se poate substitui procedurilor judiciare reglementate expres în C. proc. civ., modalitatea de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerată o abatere disciplinară, în sensul exercitării cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

Nemulţumirile exprimate de petentă în cuprinsul sesizării şi ulterior în faţa instanţei de fond şi de recurs excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecţiei Judiciare.

În concluzie, instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu respectarea dispoziţiilor legale, prin respingerea cererii formulate împotriva rezoluţiei prin care inspectorul judiciar a clasat sesizarea sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, nefiind evidenţiate indicii de săvârşire a vreuneia din abaterile disciplinare prevăzute de aceste dispoziţii.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Înalta Curte, constatând că sentinţa recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 479 din 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.