Validity of state guarantee payment based on proof of transmission rather than receipt of early maturity notice

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia la executare înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Judecătoriei Galaţi, contestatorul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, B. S.A. şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea titlului executoriu nr. x/13.02.2017 şi a somaţiei nr. x, emise de intimata AJFP în dosarul de executare nr. x, precum şi a deciziei FNGCÎMM IFN-SA nr. 45917/13.12.2016 de aprobare a plăţii garanţiei de către stat în cadrul desfăşurării contractului privind cumpărarea unei locuinţe prin programul " Prima Casă". A mai solicitat şi suspendarea executării silite.

La termenul de judecată din data de 26.09.2018, Judecătoria Galati a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor disjungerea capătului de cerere privind anularea deciziei intimatului Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. C. nr. 45917/13.12.2016, privind cererea de plată a garanţiei de către stat în cuantum de 10.816,81 euro.

La acelaşi termen de judecată, în temeiul art. 99 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a dispus disjungerea acestui capăt de cerere, formarea unui nou dosar, având ca părţi - reclamant - A. şi pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. C., iar ca obiect - anulare act administrativ.

Dosarul nou format a fost înregistrat cu nr. x/2018, iar instanţa a acordat termen de judecată în aceeaşi şedinţă - 26.09.2018, invocând din oficiu şi punând în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 6206 din 12 noiembrie 2018, Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect anulare act, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Fondul Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Curţii de Apel Galaţi cauza a fost înregistrată la data de 15.11.2018.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 12 martie 2019, în temeiul art. 131 C. proc. civ. a constatat că este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza de faţă, motivele fiind cuprinse în încheierea de la termen.

Prin precizările formulate de reclamant pentru termenul din 22.04.2019, s-a arătat în clar că obiect al acţiunii îl formează decizia emisă la data de 17.11.2016, privind aprobarea cererii de plată transmisă de B. S.A., aferentă Contractului de garantare nr. PC4-22028/12.12. 2011, pentru beneficiarul A.. Decizia contestată nu poartă nici un număr, însă se afla în cadrul documentaţiei depusă de către pârâta împreună cu întâmpinarea, la filele (1-6). Potrivit deciziei mai sus menţionate, pârâta a aprobat cererea de plată înregistrată la Fond cu nr. x/26.08.2016, transmisă de B. S.A., cerere formulată în temeiul Protocolului nr. 58/2011, cu actele adiţionale ulterioare şi aferentă Contractului de garantare nr. PC4_22028/12.12.2011 pentru suma de 10.816,81 Euro.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 59/2020 din 26 iunie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, B. S.A., astfel cum a fost precizat, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după prezentarea situaţiei de fapt, recurentul a arătat:

Judecătorul fondului şi-a argumentat soluţia exclusiv pe aspectele invocate de către intimata pârâtă F.N.G.C.Î.M.M. S.A., dând o interpretată trunchiată a articolelor privind modalitatea de comunicare a diferitelor înscrisuri, cu predilecţie a notificării declarării exigibilităţii anticipate a finanţării garantate.

Un prim aspect care ar trebui să ridice semne de întrebare este acela că, deşi singurul înscris care ar fi trebuit să stea la baza verificării legalităţii deciziei contestate ar fi fost contractul de garantare x/12.12.2011 încheiat între recurent şi intimata N.G.C.I.M.M. S.A., exact acesta este singurul înscris care nu numai că nu se regăseşte la dosar, însă nici nu a fost în vedere de către judecătorul fondului. Este adevărat că instanţa de fond îl aminteşte în considerente sentinţei pronunţate, însă doar ca urmare a preluării argumentelor produse de către intimata F.N.G.C.Î.M.M. S.A., nu şi în urma unei analize proprii, imparţiale, care să fi garantat că recurentul a avut parte de o judecată corectă.

Absolut toată motivarea instanţei de fond se limitează la dispoziţiile Protocolului cadru 58/2011, protocol în baza căruia a fost încheiat Contractul de garantare x/12.12.2011, acest din urmă înscris rămânând cu desăvârşire în afara sferei de interes a instanţei de judecată.

Argumentează, în mod eronat, instanţa de fond faptul că, potrivit textelor din protocolul cadru, nu se prevede nicăieri obligativitatea comunicării notificării declarării exigibilităţii anticipate a finanţării garantate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi, pe cale de consecinţă, nici cererea de plată comunicată de B. S.A. şi în baza căreia a fost emisă decizia ce face obiectul cauzei, nu trebuia însoţită de dovada comunicării notificării sub exigenţele mai sus amintite.

Întrucât apărarea se referă cu prioritate la încălcarea dreptului de a fi încunoştinţat în mod legal despre întârzierile la plată, recurentul face trimitere punctual la prevederile Protocolului -Cadru nr. 58/3.06.2011, mai exact la capitolul referitor la Drepturile şi Obligaţiile părţilor.

Recurentul consideră că interpretarea judecătorului fondului, preluată de la intimata pârâtă FNGCIMM, referitoare la faptul că borderoul de trimiteri este suficient pentru a face dovada comunicării notificării, pe considerentul că legea prevede necesitatea ataşării doar a dovezii de transmitere, nu şi de primire a notificării este, în primul rând, scoasă din context.

Simpla existenţă a notificării (Somaţia din 27.07.2016 în cazul de faţă) însoţită de borderoul de trimiteri, nu şi de dovada de primire de către recurent a corespondenţei privind declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate nu fac dovada că acesta din urmă a fost încunoştinţat în mod real despre situaţia sa şi despre faptul că avea posibilitatea sa remedieze această deficienţă.

Din analiza extrasului de cont, se observă că intenţia reală a recurentului fost aceea de a continua plata ratelor contractului de credit şi că doar din motive independente de voinţa acestuia s-a ajuns la acumularea de restanţe, o posibilă explicaţie, foarte credibilă de astfel, fiind aceea că plata se făcea dintr-un cont din străinătate.

Se constată din probatoriul administrat că banca avea la cunoştinţă adresa recurentului, ştiind că acesta avea, temporar, reşedinţa în străinătate, pe teritoriul Uniunii Europene, la un moment în care Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord încă făcea parte din aceasta.

De asemenea, se constată din probatoriul administrai că banca avea la cunoştinţă inclusiv adresa de email a recurentului, precum şi numărul de telefon, acestea regăsindu-se în chiar cuprinsul cererii de plata.

Observând întârzierile la plată, care erau de ordinul zilelor, un ofiţer bancar cu bună credinţă şi cu diligentă i-ar fi atras atenţia debitorului să efectueze viramentele mai devreme, deducând că sconturile interbancare transfrontaliere tind să dureze ceva mai mult decât cele interne şi având, în mod clar, cunoştinţă despre prevederile C. civ. în materia rezilierii contractelor pentru executare neconformă repetată a unei obligaţii pro rata temporis, chiar dacă aceasta este de mică însemnătate.

Cu atât mai mult devine evidentă reaua credinţă atunci când se examinează defectuoasa procedură de notificare, care a fost efectuată superficial, formal, fără a se demonstra vreo intenţie reală de a-i aduce debitorului la cunoştinţă măsurile ce s-au dispus în privinţa sa, ba mai degrabă indicând către o intenţie cel puţin indirectă de a-i pricinui acestuia prejudicii.

Recurentul reiterează împrejurarea că banca avea suficiente indicii pentru a încerca contactarea efectiva a recurentului şi prin alte mijloace ce asigură transmiterea actelor si confirmarea primirii acestora, precum adresa de email (care se regăseşte în chiar cererea de plata), sau chiar si prin telefon.

Art. 156 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. stabileşte modul de citare şi de comunicare a actelor de procedură pentru persoanele rezidente în străinătate şi a căror adresă este cunoscută, dispoziţia expresă din dreptul naţional impunând, pe cale de consecinţă, citarea debitorului la adresa cunoscută.

Or creditorul obligaţiei, observând cum pe fiecare extras de cont ce dovedeşte plăţile succesive făcute de recurent, pe durata câtorva ani, că debitorul locuieşte efectiv în Regatul Unit, putea şi trebuia să facă efortul de a-1 notifica pe acesta prin orice mijloace admise de lege în privinţa scadenţei anticipate, pentru a se considera că şi-a exercitat cu bună credinţă drepturile şi obligaţiile în raportul contractual cu acesta.

Aşa cum se poate desprinde şi din jurisprudenţa constantă a CJUE, cauza C-325/11, în procedura Krystyna Aldet; Ewald Alder împotriva Sabina Orlowska, Czeslaw Oiiowski, prin pronunţarea din 19 decembrie 2012, că aplicarea Regulamentului este incompatibilă cu o normă naţională ce instituie o procedură fictivă de citare sau de notificare, aşa cum era cea de la art. 1135 indice 5 din C. proc. civ. polonez.

Obligaţia generală de diligentă, prudenţă, bună credinţă şi loialitate în exercitarea drepturilor şi în îndeplinirea obligaţiilor nu se consideră executată, atâta timp cât expeditorului îi este, în mod vădit, absolut indiferent dacă debitorul va primi sau nu notificarea, acestuia fiindu-i mult mai importantă demararea intempestivă şi prematură a procedurii de executare a garanţiilor, aşa cum reiese din conduita sa.

Cunoscând calea de urmat pentru o comunicare efectivă şi cunoscând obligaţiile pe care le are, intimata a ales totuşi să simuleze o notificare la adresa de domiciliu unde în mod clar bănuia sau ar fi trebuit să intuiască împrejurarea că debitorul nu locuieşte şi că nimeni altcineva care întruneşte condiţiile prevăzute de lege nu poate recepţiona scrisoarea în numele recurentului, pentru a i-o transmite ulterior.

Prin exercitarea cu rea credinţă sau cel puţin cu nepăsare a drepturilor instituite în favoarea lor, reprezentanţii intimatei au prejudiciat în mod nejustificat drepturile şi interesele recurentului, căruia nu i-au adus la cunoştinţă că şi-a executat neconform unele obligaţii, aşa încât acesta să îşi poată remedia conduita contractuală.

Un ultim aspect care ar trebui este cela ca recurentul reclamant a aflat despre împrejurarea ca banca a declarat scadenţa anticipata a finanţării garantate doar la momentul demarării procedurii execuţionale, decurgând de aici că doar organul de executare silita, în speţa de faţa Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, a fost singura care a respectat procedura comunicării actelor de procedură, asigurându-se ca debitorul va lua la cunoştinţa despre aceasta.

In ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiei referitoare la întârzierea la plata de 60-75 de zile, arătă următoarele:

Potrivit extrasului de cont emis de intimata D. S.A. pe perioada 27.12.2011-6.07.2017, la data de 31.05.2016 recurentul a transferat suma de 151,62 de euro, suma din care banca încasat credit restant, dobânda restanta ş.a.

La data de 15.06.2016, în contul curent al recurentului se mai afla suma de 90,61 euro, încasata de banca cu titlu de rata dobânda şi rata de credit.

Potrivit Somaţiei emisa de către intimata B. S.A. la data de 27.07.2016, la acel moment recurentul înregistra o datorie totala de 131.13 Euro şi o întârziere de 43 de zile la plata creditului, zile calculate începând cu data de 16.06.2016, în condiţiile în care la 15.06.2016 banca a încasat rate restante.

La data de 22.08.2016 recurentul a achitat suma de 143,92 Euro, suma din care banca a încasat dobânda restanta şi credit restant .La acel moment, recurentul figura cu un număr de 71 e zile întârziere la plata creditului, iar cererea de plata nu fusese încă înregistrată, aceasta fiind înregistrata la Fond sub nr. x/26.08.2016.

Faptul ca recurentul a înţeles sa achite plata ratei aferente lunii în curs nu poate să denote decât ca acesta nu a avut nici cea mai mica idee referitoare la declararea scadentei anticipate a creditului, motiv pentru care, potrivit extrasului de cont, a continuat sa facă aceleaşi plăţi regulate şi la data de 12.09.2016, 3.10.2016, 14.11.2016, 29.11.2016, 16.01.2017 şi tot aşa până la data de 3.07.2017 când a aflat despre demararea procedurii execuţionale împotriva sa şi a luat legătura cu ofiţerul de credite.

Potrivit art. 6.1 alin. (1) din Contractul de garantare, "în cazul în care beneficiarul nu chila ratele de principal pe o perioada mai mare de 60 de zile, Finanţatorul poate transmite NGCIMM cerere de plata. Cererea de plata se transmite FNGCIMM în termen de maximum75 de zile calendaristice de restanta la plata a beneficiarului, însoţita de documentele prevăzute la art. 8.1 din Protocol".

Aşadar, banca avea opţiunea şi nu obligaţia de a transmite cererea de plata către intimata FNGCIMM, posibilitate de care putea sa uzeze cu atât mai mult cu cât, anterior înregistrării acesteia, recurentul făcuse o noua plata. Mai mult decât atât, termenul maxim de 75 de zile calendaristice de restanta nu se împlinise, cererea de plata fiind emisa de către banca în cea de-a 71 zi, conform propriilor menţiuni făcute pe cerere.

Potrivit art. 6.2 alin. (1) din Contractul de garantare, "în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la primirea cererii de plata, FNGCIMM aproba sau respinge plata", în condiţiile asumării sau neasumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor de la art. 4.2.alin 1. Revenind la documentaţia aflata la dosar şi care a însoţit cererea de plata, am observat existenta unei adrese cu nr. x/28.08.2016 emisa de intimata B. S.A. către intimata FNGCIMM, în cuprinsul căreia se face vorbire despre ataşarea documentaţiei referitoare la "dosar despăgubire program "Prima Casa"4 - A.". Ori aceasta documentaţie cuprinde şi extrasul de cont la zi, aferent întregii perioade de derulare a finanţării, extras de cont în cuprinsul căreia apare plata din 22.08.2016, plata făcuta înainte de expirarea celor 75 de zile.

În atare context, şi intimata FNGCIMM avea posibilitatea de a respinge cererea de plata, doar prin simpla coroborare a lipsei dovezii comunicării notificării scadentei anticipate cu plata unei rate făcuta înainte de depunerea cererii de plata, în interiorul celor 75 de zile prevăzute de Protocol şi contractul de garantare.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia nulităţii recursului, în subsidiar solicitând solicitat respingerea recursului ca nefundat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Cu tiltu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A..

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de recurentul-reclamant pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a indicat şi acesta prin cererea de recurs, prin care a susţinut, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor Protocolului Cadru nr. 58/03.06.2011 şi a contractului de garantare nr. PC4_22028/121.12.2011.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei emise la data de 17.11.2016, privind aprobarea cererii de plată transmisă de B. S.A., aferentă Contractului de garantare nr. PC4-22028/12.12. 2011, pentru beneficiarul A., prin care pârâta a aprobat cererea de plată înregistrată la Fond cu nr. x/26.08.2016, transmisă de B. S.A., cerere formulată în temeiul Protocolului nr. 58/2011, cu actele adiţionale ulterioare, şi aferentă Contractului de garantare nr. PC4_22028/12.12.2011, pentru suma de 10.816,81 Euro.

În motivarea acţiunii, reclamantul a solicitat anularea deciziei de plată, susţinând că a fost emisă cu nerespectarea Protocolului cadru publicat în Monitorul Oficial nr. 370/2011 la art. 8.1.şi 8.2, texte care fac referire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de plată, una dintre aceste condiţii vizând notificarea pe care finanţatorul este obligat să o comunice către beneficiar/beneficiari, garant/garanţi, semnatar/semnatari ai contractului de garantare cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate şi la data acesteia, însoţită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Pentru a respinge acţiunea reclamantului, instanţa de fond a reţinut că, în raport de criticile formulate de reclamant, decizia de plată, ca act administrativ, este legală.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în cauză neputându-se constata încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu referire la susţinerile recurentului referitoare la lipsa din dosar a contractului de garantare x/12.12.2011 încheiat între recurent şi intimata N.G.C.I.M.M. S.A, Înalta Curte constată că acest înscris este ataşat la dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Galaţi, astfel că sunt nefondate criticile recurentului potrivit cărora instanţa de fond a făcut referire la acest contract doar ca urmare a preluării argumentelor produse de către intimatul F.N.G.C.Î.M.M. S.A., nu şi în urma unei analize proprii, imparţiale, care să fi garantat că reclamantul a avut parte de o judecată corectă.

Sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora este greşită interpretarea instanţei de fond referitoare la faptul că borderoul de trimiteri este suficient pentru a face dovada comunicării notificării, pe considerentul că legea prevede necesitatea ataşării doar a dovezii de transmitere, nu şi de primire a notificării.

Condiţiile în care pârâtul FNGCIMM aprobă plata sunt expres prevăzute de art. 8.2 alin. (3) din Protocolul cadru 58/2011, pârâta fiind împuternicită să verifice îndeplinirea de către bancă a obligaţiilor prevăzute la art. 7.1, lit. a), e), b), g), i), k), 1), m), n), o), p) si q) şi respectarea transmiterii documentaţiei potrivit art. 8.1. din Protocol.

Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că în cauză, în mod corect intimatul-pârât F.N.G.C.Î.M.M. S.A a reţinut că a fost respectată de către bancă condiţia notificării către beneficiar/garant/semnatar al contractului de garantare, cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate şi la data acesteia, însoţită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Contrar susţinerilor recurentului, notificarea, ca formă suficientă în acest sens, a fost convenită de părţi prin condiţiile generale ale contractului de credit încheiat, iar art. 8.1 lit. f) din Protocolul-cadru prevede obligaţia transmiterii notificării împreună cu dovada transmiterii, iar nu a primirii, cu cel puţin 15 zile înainte de declararea exigibilităţii anticipate.

În mod neîntemeiat încearcă recurentul să se prevaleze de dispoziţiile legale dispersate şi de jurisprudenţă CJUE, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză, câtă vreme finanţatorul B. S.A. a transmis, în copie certificată, Somaţia ar. 23917227/27.07.2016, aşa cum rezultă din borderoul de trimiteri prin S.C. E. S.R.L. din data de 29.07.2016, la adresa declarată de recurent în contract, respectiv Galaţi, str. x, cu respectarea prevederilor art. 7.1, lit. a), e), b), g), i), k), 1), m), n), o), p) si q) şi a) art. 8.1. din Protocolul nr. 58/2011.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului potrivit cărora banca avea suficiente indicii pentru a încerca contactarea sa şi prin alte mijloace, precum adresa de email sau prin telefon, câtă vreme acesta, în calitate de parte semnatară a contractului de împrumut, avea cunoştinţa din clauzele contractuale ce obligaţii are şi care sunt riscurile nerespectării acestora.

De asemenea, sunt nefondate susţinerile recurentului privind neîndeplinirea condiţiei referitoare la întârzierea de plată de 60-75 de zile.

Potrivit prevederilor art. 8.1. alin. (1) "Cererea de plată se transmite de către Finanţator în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei, ulterior trecerii la restanţă a întregii finanţări garantate, după înregistrarea de către beneficiar a cel puţin 60 de zile calendaristice de restanţă la plata principalului."

Din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că finanţatorul a transmis extrasul de cont curent şi extrasul de cont de credit curent din data de 22.08.2016, aferent perioadei 01.01.-19.08.2016, fişa de cont de credit restant din data de 22.08.2016, din care reiese trecerea integrală la restanţă în data de 19.08.2016 a soldului creditului curent şi situaţia serviciului datoriei din data de 22.08.2016, documente din care rezultă că recurentul-reclamant înregistra mai mult de 60 de zile calendaristice de restanţă la rata principalului.

În fine, Înalta Curte constată că sunt lipsite de relevanţă juridică trimiterile recurentului la jurisprudenţa Curţii de Apel Galaţi, fiind evident că fiecare caz în parte este analizat de către instanţă în funcţie de specificul acestuia.

Faţă de cele reţinute, având în vedere că prin hotărârea primei instanţe au fost aplicate corect dispoziţiile de drept material aplicabile şi nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor Protocolului Cadru nr. 58/2011 de implementare a Programului Prima Casă, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A.. Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 59/2020 din 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.